Tropote de ponei în pustă


Pe fundalul apropiatei sărbători a Tratatului de la Trianon, ungurii împroaşcă cu venin și transmit românilor semnale provocatoare. Cei de la evz.ro au tradus mesajul pescuitorului în ape tulburi, Pilhal Tamas, apărut în gazeta pestisracok.hu. Cu aroganță specifică tribului asiatic aciuat în pusta, individul care răspunde la numele de Tamas, în calitate de trâmbițaş al şovinismului şi revizionismului maghiar, titrează provocator:
“Mesaj către anexatorii teroriști ai Transilvaniei: metoda Alba Iulia este reversibilă”
“În urmă cu 101 ani, la 1 decembrie, cei 1228 de delegați români acceptați pe teritoriul țării noastre au anunțat de la sine putere că de acum Transilvania nu mai vrea să fie parte a Ungariei, ci a pretinsei România”.

Sigur că turanicii de la Budă(pesta) alături de balastul minoritar maghiar din Vojvodina sârbească, Rutenia și Slovacia la care se adaugă mafia udmr ce căpușează România, plâng de zor cu lacrimi amare după vremurile când valahii și celelalte nații erau sub jug maghiar. Le e dor de vremurile când valahii erau acceptați, tolerați, doar ca să-i slujească pe grofi și nemeși. Natural că maghiarilor le-au ieșit ochii din cap ca la melc nefiindu-le pe plac curajul și atitudinea demnă a celor 1228 de delegați. Inimoșii delegați aveau mandat explicit din partea populației. Fiecare reprezenta zeci, sute, mii de oameni, și împreună reprezentau întreaga națiune româna din teritoriile eliberate de tirania maghiară. Spre exemplificare publicăm un credențional, un proces verbal și o hotărâre:

Credențional Reghin

Proces verbal Orăştie 1

Proces verbal Orăştie 2

Hotărâre comuna Căstău 1

Hotărâre comuna Căstău 2

Transcript. Credențional Reghin. Reuniunea învățătorilor din Arhidieceza Greco Catolică de Alba Iulia și Fagaraș despărțământul Reghin. Ioan Suciu:

Subsemnații adeverim că dl Ioan Suciu, înv[ățător] în Căcuciu, este esmis din partea mai jos indicatei corporațiuni ca delegat al ei în Marea Adunare Națională Română, ce se va convoca în acest an, și în alte mari adunări naționale române, care eventual se vor mai ținea în decursul anului următor.
Dat din ședința extraord[inară], ținuta în 28 noi[embrie] 1918, în Reghinul săs[esc].
Pentru „Reuniunea înv[ățătorească] din Arhid[ieceza] gr[eco]-cat[olică] de A[lba] Iulia și Făgăraș”, despăr[țamântul] Reghin: Ioan Suciu, președinte, Romul Catarig, notar”.
Bărbați de încredere: Alexandru Moldovan; Simeon Cioloca; Ioan Batea; Alexandru Suteu.

Transcript. Proces-verbal luat în adunarea electorală a Reuniunii învățătorilor de legea drept-credincioasă răsăriteană română din comitatul Hunedoarei ținută în 26 noiembrie 1918, în Orăștie:

Prezident: Constantin Baicu. Notar: Dionisiu Albu. Prezidentul comunică ordinul venit de la Consiliul Național Român prin care se ordonă alegerea urgentă alor 2 delegați în Marea Adunare Națională Română, care va fi convocată în scurt timp. Constată că publicarea alegerii de azi s-a vestit de cu vreme. Salută pe alegătorii prezenți și îi provoacă să numească 2 bărbați de încredere. Se numesc de atari: George Daniil și Nicolae Voina. Prezidentul deschide votarea, care decurgând în ordine, pe baza scrutinului făcut de biroul adunării, se constată că unanimitatea voturilor au întrunit dnii: Ioan Branga și Const. Baicu. Ca urmare, prezidiul declară aleși pe dnii: Ioan Branga și Const. Baicu, aleși din partea românilor din acest cerc, cu vot universal, ca delegați ai acestei Reuniuni, îndreptățiți și îndatorați a lua parte cu vot decisiv în Marea Adunare Națională Română care se va convoca din partea Consiliul Central Național Român, încă în decursul acestui an și la adunările care eventual le va convoca în decursul anului următor. Prezidiul dispune ca în urma acestei anunțări prezidiale aleșii deputați să fie provăzuți cu credenționale, iar o parie a acestui proces verbal să se trimită imediat Consiliul Central Național Român. Dreptce luându-se acest proces verbal în două parii, dintre care unul se va păstra la Consiliul Național Român din fruntea comitatului, actul de alegere se încheie la orele […] D.c.m.s.
Dionisiu Albu, notar. Avram Dubleșiu, Romoșel. George Daniil, Căstău. Nicolau Voina, Vaidei. I. Stăneasa, Beriu. Simion Cosmescu, Bucium. I. Branga. Bărbați de încredere: Nicolau Voina, înv[ățător], dir[ector] în Vaidei George Daniil înv[ățător], dir[ector] în Căstău Nicolae Popoviciu.

Transcript. Hotărâre Căstău (din cauza dimensiunii documentului, publicăm prima şi ultima filă)

HOTĂRÂREA NOASTRĂ. Obştea poporului român din comuna Căstău cerc Orăştia, din îndemn propriu şi fără nicio silă sau ademenire din vreo parte, dă la iveala dorinţa fierbinte ce însufleţeşte inima fiecărui român şi declară că voinţa sa nestrămutată este:
Voim să fim alăturaţi, împreună cu teritoriile româneşti din Ardeal, Banat, Ungaria şi
Maramureş, la Regatul României, sub stăpânirea Maiestăţii Sale, Regelui Ferdinand I.
În această hotărâre a noastră aşternem tot ce au dorit strămoşii noştri, tot ce ne încălzeşte
pe noi, cei de faţă şi tot ce va înălţa pururea pe fiii şi nepoţii noştri.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Cu prezentarea acestei hotărâri la adunarea generală Naţională la Alba Iulia se încredinţează Dionisie Albu, învăţător. Căstău, la 30 noiembrie 1918 st.n. (Locul şi data)
Subscrierile:

Nicolau Andrei paroh prez[identul] con[siliului] nat[ional]; Dionisiu Albu înv[ățător] notar al com[itetului] naţional; (semnaturile…) Iosiv Dănilă.

În ceea ce priveşte “ metoda Alba Iulia”, îi sfătuim să o aplice în Rusia. N-au decât să trimită la Moscova 1228 de delegaţi ai tribului turanic maghiar ca să se gudure pe lângă ţarul Putin ca să le acorde permisiunea de revenire pe pământ natal, în Bashkiria. Pentru demonstrarea seriozităţii, musai să ceară anexarea Celiabinsk Oblast la ţara mumă.
Dar pot supralicita, prin intermediul influentului ideolog Gelyevich Dugin pot face lobby la Kremlin în favoarea unui imperiu dualist Rusia-Ungaria.

Pentru o mai bună înţelegere a celor îndrugate de flaşneta Pilhal Tamas, sunt de folos următoarele:
Şi azi ca ieri …
TRATATUL DE LA TRIANON – un act reparatoriu
Oştirea valahă împotriva grofilor bolșevizaţi (1)
Oştirea valahă împotriva grofilor bolșevizaţi (2)
Oştirea valahă împotriva grofilor bolșevizaţi (3)
[menţionăm că pregătim restul materialului]

Ura faţă de români e elementul constant al maghiarilor. Ură la timpul trecut, ură la timpul prezent. Ținând cont de semnale, ura la timpul viitor nu va lipsi.
Înaintașii noștri știau bine cu cine au de-a face …

Un strigoiu medieval (1938) – Ion Băltariu

Istoria Ungariei — cea adevărată şi nu cea falsificată — ne dovedeşte că, ungurii, niciodată n’au fost capabili să creeze şi să susţină un stat liber şi independent.
Ungurii — alungaţi din Asia şi Rusia europeană — prin un hazard au ajuns în bazinul
Dunării, în care sau simţit ca în închisoare.
Tentativele lor din anii 934, 955 şi 970 de a evada din aceasta inchisoare în Apus şi în Peninsula Balcanică au dat greş, iar spre Răsărit nu se mai puteau întoarce de frica pacinaţilor [n.n: pecenegilor], cari în amintirile lor despre vagabondajul lor prin Rusia europeană — după cum ne spune Constantin Porfirogenitul — erau „băieţi răi”.
În situaţia aceasta desperată, care ameninţa cu distrugere însăşi existenţa nomazilor
unguri, Ştefan şi caţiva curteni au trecut la catolicism, recunoscând suveranitatea Bisericei romane, care a dat noului stat o organizaţie politică şi administrativă centrală, în care predomina elementul eclesiastic.
După declinul puterii papale, Ungurii încearcă să-şi asigure şubreda lor existenţă, prin deosebite înfeudări politice şi matrimoniale. Delà anul 1301 şi până azi, Ungurii — cu două sau trei excepţii — şi-au ales de rege totdeauna pe un stăpânitor al altui stat, astfel că Tratatul delà Trianon dăruind ungurilor un stat independent, pentru care, alte popoare au vărsat mult sânge, i-a adus în o mare încurcătură.
Şi ei nici după 20 de ani nu ştiu ce formă de stat să-şi aleagă, şi deocamdată sau oprit asupra unei formule absurde: regat fără rege, in care domneşte un Regent, ca substitutul unui rege inexistent.
După anul 1526 feudalii unguri au pierdut aproape întreg teritorul Ungariei de odinioară, şi, în stăpânirea Habsburgilor, cari au devenit regi ai Ungariei în urma unor combinaţii matrimoniale, n’a rămas decât o fâşie de teritoriu dealungul frontierei de Vest şi Nord-Vest, care azi e în stăpanirea Germanilor şi a Slovacilor. Către finele secolului al XVII-lea Habsburgii încep recucerirea teritoriului fostei Ungarii delà Turci.
În luptele acestea de eliberare a aşa numitului teritoriu unguresc, poporul unguresc, sau este absent, sau se luptă în tabăra Turcilor.
La finele secolului al XVIII-lea, Habsburgii au terminat cucerirea teritorului Ungariei de odinioară, din care au format o provincie. În anul 1848 Ungurii se revoltă în contra Habsburgilor încercand să fondeze un stat naţional independent, dar fără rezultat, şi la
anul 1868 au încheiat cu Habsburgii faimosul dualism austro ungar, prin care renunţă la independenţa naţională, mulţămindu-se cu o autonomie teritorială, care le dă şi asigură posibilitatea de a exploata fără milă popoarele nemaghiare, de a trăi ca paraziţi conform
sistemului care-i caracterizează.
În Transilvania Ungurii, chiar delà începutul penetraţiei lor pe acest teritoriu, încă în secolul al XII-lea, încearcă să-şi consolideze efemera şi inprecizabila lor stăpânire asupra poporului român prin repetate colonizări cu Saşi, Bulgari, Sârbi etc. pe cari i-a plasat în oraşe — fortăreţe, pe cari le-au utilizat ca puncte de sprijin pentru sedentarizarea poporului unguresc nomad.
Tot pentru subjugarea poporului român s’a încheiat vestita “Unio trium nationum”, a
ungurilor, Saşilor şi secuilor, punându-se bazele unei societăţi de exploatare.
Uniunea după anul l526 şi până la anul 1690 îşi alege Principi, supranumiţi de istoria ungurească falsificată „Principi naţionali”, cari recunosc alternativ şi câteodată simultan suveranitatea Sultanilor şi Habsburgilor. Delà anul 1590 până la anul 1868 împăratul Austriei poartă titlul de „Mare Principe al Transilvaniei”, asupra căreia domneşte ca autocrat. În tot timpul acesta Transilvania este o provincie a Habsburgilor independentă de Ungaria. În anul 1868 împăratul Francisc Iosif, care abia câţiva ani mai înainte susţinea că, pretenţiile Ungariei asupra Transilvaniei sunt absolut neîntemeiate şi nici
nu voia să audă despre o Uniune sau contopire a Transilvaniei cu Ungaria — în contra voinţei manifestate a Românilor şi a Saşilor — a înglobat în autonomia teritorială ungurească şi teritorul Transilvaniei.
Din această scurtă reprivire istorică, apare că, delà anul 1526 şi până la 1868 Ungaria şi Transilvania au fost două ţări şi mai tarziu două provincii Habsburgice, cu totul independente una faţă de alta, precum şi absoluta incapabilitate a latifundiarilor unguri de a întemeia, organiza, administra, conserva şi apăra un stat naţional şi independent, cu
propriile lor forţe.
Dacă Ungaria de azi, este opera mărinimoasă a Tratatului dela Trianon, cea istorică este opera Bisericei romane şi diferitelor combinaţii politice şi matrimoniale a câtorva feudali, cari n’au urmărit înfiinţarea unui stat naţional unguresc, ci asigurarea proprietăţii latifundiilor lor, a existenţei lor parazitare. Potrivit acestei concepţii, feudalii unguri până la anul 1868 n’au plătit impozite şi n’au făcut serviciu militar personal, decât pe teritorul ţărei, adică atunci când erau în primejdie moşiile lor.
În lumina aceasta ni se pare firesc, că feudalii din Ungaria conştienți de incapabilitatea lor de a înfiinţa şi susţine un stat naţional independent, sunt în căutarea unei forţe străine, care să le asigure stăpânirea unui vast teritoriu, chiar şi neunguresc.

Barbarismul nu poate rămâne în Europa (1938) – Ion Colfescu-Delaturda

Şi în ordine fizică, ca substrat etnic, şi în ordine spirituală, ca substrat de cultură şi de civilizaţie, de ordine şi de disciplină; tot ce au ungurii este răpit delà vecini, delà noi în primul rând, delà fraţii, delà moşii şi strămoşii noştri, cari i-au hrănit şi i-au crescut, determinând astfel perpetuarea în Panonia noastră, în Panonia supusă altădată geniului creator al strămoşilor noştri, specificul turanic destructiv, care a exploatat, a tiranizat şi a ţinut în stricăciune, ca nişte adevărate hoarde hrăpăreţe ce erau, populaţiile încăpute prin puterea şi prin geniul altora, în stăpânirea lor odioasă.
Ei au ţipat şi ţipă şi astăzi în lumea largă, — şi o pot crede, — că noi suntem pleavă umană şi că ei sunt naţiunea cea mai nobilă, nobleţea însăşi.
Nobleţea lor constă în arta de a jefui, de a trăi ca paraziţi, pe, şi din trupul altora.
Într-adevăr, în această privinţă nimenea nu-i întrece. De aceea au rămas ei cei din urmă în organizaţia medievală. De aceea sunt cei mai odioşi şi cei mai primitivi conducători
de stat. Lângă, şi prin asemenea oameni, cei guvernaţi, supuşii, nu puteau decât să cadă în somnolenţă adâncă, pentru că în ei şi în jurul lor nu putea fi decât stagnarea, întunericul şi moartea.
Când ei se laudă cu nobleţea şi când califică pe cei ce au avut nenorocirea de a le suferi ascendenţa în decursul veacurilor, de pleavă umană, prin aceasta ei singuri se descalifică, arătându-se singuri ca destructivi, ca anacronici, ca adevărată pleavă umană în mijlocul Europei. ( … ) Au dat, au trebuit să dea, numai jaf, destrucţie şi moarte, pentru ca să califice apoi de pleavă umană pe cei ce, în acele timpuri, nu se puteau apăra şi să se califice pe ei înşişi de nobili, întrucât au reuşit să se organizeze, cu puteri venite din afară, în jefuitori, şi să trăiască ca paraziţi pe trupul altora.

Evenimentele din Ardeal în lumina istoriei (1940) – Flavius

Evenimentele petrecute în Ardealul cedat concomitent cu ocuparea lui de trupele maghiare și ulterior, impun o examinare a faptelor, pentru a se stabili semnificația lor și consecințele cari se pot trage din aceste evenimente. Delà început trebuie să spunem că este iluzoriu să poată exista vreo modalitate de conviețuire între noi și unguri. Din tot trecutul Ungariei, cel mai îndepărtat până la acela care atinge generația noastră, rezultă că ungurii au urmărit tot timpul patru ținte bine definite:

1. Eliminarea românilor din orașe;
2. întrebuințarea populațiunilor rurale ca iloți de muncă brută;
3. Pauperizarea și strivirea românilor;
4. Maghiarizarea lor în massă.

Din tot decursul istoriei se poate constata că massele românești au fost tolerate, numai în măsura în care se păstrau și fiarele din pădure, oile de tuns, vacile de muls, boii de jug și caii de călărie. Le trebuiau brațe de muncă, cari trebuiau utilizate cu minimum de sacrificiu. Doar atâta li se respectau acestor iloți: aerul pentru respirație, o cocioabă pentru locuit, o zdreanță drept îmbrăcăminte și mâncare, atât cât să-și poată ținea zilele.
Alături de cocioabele iloților, străluceau castelele conților. Familii întregi de valahi erau întrebuințate pentru îngrijirea castelelor, ale parcurilor și ale dependințelor nobililor.( … )
Un țăran de pe moșia contelui Bethlen delà Arcalia, se lăuda cu puterea lui de rezistență la bătăile pe cari i le aplicau oamenii stăpânirii. Un țăran din Mănăștur de lângă Cluj îmi arăta palmele pline de crăpături în urma loviturilor pe cari i le aplica pe vremuri baronul Banfy. Erau și măsuri legislative luate ca să se poată menține populația românească în această stare de mizerie fizică și morală.
Era lesne de înțeles că massele de iloți nu puteau suporta de bunăvoie această stare mizerabilă. Dar nobilimea avea și mijloace de a înăbuși rezistențele. Pe lângă bătăi, mai erau și închisorile și spânzurătorile. E semnificativ ordinul pe care l-a trimes Maria Terezia nemeșilor unguri cu ocazia vizitei fiului său, — viitorul Iosif la doilea, — în Ardeal, ca să ridice din spânzurători cadavrele valahilor lăsate pradă ciorilor spre a inspira groaza. ( … ) Să dăm câteva pilde mai vechi și mai noui de gospodărie, de cultură și de civilizație turanică.
În “aprobate” găsim următoarea dispoziție: “românul să nu poarte haine albastre, nici pantaloni, nici cizme, cămașă de giolgi sau căciulă in preț de un florin”. În aceleași “aprobate” se vorbește despre: “olah natio” care a fost exclusă explicit din constituție fiind numai “tolerată” “usuque ad bene placitum” și numai “propter emolumentum”, adică pentru foloasele ce le aveau națiunile stăpânitoare pe urma exploatării brațelor de muncă ale milioanelor de români. ( … ) Mentalitatea aceasta a ungurilor nu este de ieri, de azi. Este perpetuă și permanentă. În orice situație i-ai pune, ei vor proceda la fel, dacă au libertatea să o facă. Talentul destructiv, barbar, al ungurului nu e de nimic și de nimeni întrecut. ( … ) Ungurii nu pot nici astăzi să aibă altă atitudine față de români, decât aceea pe care au avut-o întotdeauna. Să-i luăm pe cei delà noi, pe cei cedați, pe cei din Ungaria propriu zisă; îi vom găsi pe toți în aceeași apă scăldându-se. Românul pentru ei nu este un popor, este un element de exploatat. Românul capătă o valoare numai dacă își uită limba, își reneagă neamul și se dă prizonier în mâna specificului Turanic. Atunci, ca prin farmec, se botează cu “noblețea”, “mărinimia”, “liberalitatea” neamului unguresc, calități pe cari ungurimea a trebuit să le impue cu spânzurătorile și cu frângerea pe roată.
Aceste “eminente” calități ale rasei maghiare au lăsat și astăzi prin ținuturile Ardealului amintiri duioase. Nu rare ori găsești prin sate denumiri ca acestea: “Moara Furcilor”, “Poiana Furcilor”, “La Furci”, etc. ilustrând deliciile valahilor de a muri în spânzurători de dragul “nobilei”, “mărinimoasei” și “liberalei” națiuni maghiare!
Iată ce scria vestitul Nándor Urmànczi, autorul masacrelor delà Beliș într’un ziar din Budapesta: “Ungaria trebue să se refacă, nu mai poate tolera opinca tâlharilor. Stâncile Carpaților așteaptă nerăbdătoare pe honvezii unguri”.
În acelaș ziar Francise Herczeg (șvab maghiarizat n.r) ne vorbește de “Mormântul Chris- tosului maghiar”, împrejurul căruia “zadarnic sunt postați paznici înarmați. Dacă vor începe să cânte, paserile primăverii maghiare, adevărul nu va mai putea fi ținut în întuneric”.
Dar caracteristic pentru mentalitatea ungurească e “Visul de Paști” al scriitorului Victor Madersbach (un alt ungur “autentic”). Acesta se închipue în Valahia anexată la Ungaria și colonizată cu unguri de pe pustă. El a devenit boer, stăpân peste sute de țărani valahi “de o murdărie atât de obișnuită și de crasă”. El are oaspeți aleși. Tot nobili englezi pur sânge. Acestora le povestește cum a “plesnit Rumania Mare”. “A isbucnit în această țară o revoluție țărănească care a determinat pe unguri să ‘elibereze’ Ardealul și să pună mâna pe pământurile bogate dintre Carpați și Dunăre”. Nouii stăpâni au știut să câștige, în sprijinul acestei stăpâniri, și sprijinul marilor puteri, “făcându-le însemnate concesiuni economice și cedând sondele petrolifere trusturilor engleze”.
Viziunea lui Madersbach se încheie cu urarea țăranilor valahi făcută boerului cu ocaziunea Paștelor. La urarea valahilor, conduși de grăjdarul ungur la conacul boerului, acesta răspunde la Cristos a Înviat, cu: Adeverat ká o înviat, după care apare mărinimia specific turanică, grefată de astădată pe fondul șvab: “dă ordin să se dea țăranilor un bou, zece berbeci și un butoi de țuică”.
Am dat rezumatele de mai sus după ziarul Națiunea din Cluj Nr. 61 —1932, după traducerea din limba maghiară. Ele au toată garanția autenticității și vorbesc delà sine în ce privește starea de spirit care a dus la răzlețirea Ardealului de nord. Din ziarul Patria Nr. 7 din 1932, aflăm că, la acea epocă, mai existau în Ungaria. la 60 de mii de români “cinci biserici și nici un dascăl român”. ( … )
Ziarul ne mai spune că pe atunci Guvernatorul Băncii naționale din Budapesta era român, că acesta când voia să se înțeleagă cu un alt director, care era tot român, vorbeau românește, că tot român era și Bud Ion care a fost timp de zece ani ministru de finanțe al Ungariei. Încă o dovadă despre toleranța unică, mărinimia și libertățile ungurești; că poți ajunge în Ungaria orice dacă îți renegi neamul și te faci complice cu călăii pentru nimicirea lui. În aceeași categorie sunt desigur și șvabii maghiarizați despre al căror nume s’a pomenit mai sus, față de neamul lor. Ar fi multe de spus pentru a ilustra teza ce ne-am propus.
Ne oprim deocamdată aici. Crimele ungurilor în teritoriile cedate erau fatale. Ar fi fost o minune, dacă nu s’ar fi produs. Ei au lăsat în Ardeal orașele maghiare, țărănimea iobagizată și cultura poporului român ținută sub cel mai strict obroc. După 20 de ani găsesc orașele pline de valahi: în Cluj 44°/o, față de 3.300 români existenți la încorporare (după statistica maghiară); în Târgu Mureș, Satu-Mare, Oradea, situații asemănătoare. La Cluj găsesc mari instituții de cultură și o catedrală măreață în centrul orașului. La Târgu Mureș găsesc în piața centrală cele două catedrale românești înfipte măreț la loc de frunte ca o demonstrație elocventă a prezenței și eternității românilor în aceste părți. Cu toate slăbiciunile pe cari le-am dovedit în cei 20 de ani, cultura, arta, edilitatea, negustorimea română, industriașii români, s’au înfipt prin centre făcându-le de nerecunoscut. Orașele au dobândit un aspect românesc și poporul de orice neam era în plină desfășurare de viață nouă, după normele și sistemele cari stăpânesc acum lumea civilizată.
Toate acestea nu le puteau tolera ungurii. Aceasta era marea lor durere: emanciparea valahilor și afirmarea lor în toate domeniile. Această afirmare apare în ochii lor ca o ocară sângeroasă aruncată în obrazul maghiarimei.
Numai cei ce nu cunosc pe unguri și propaganda lor își pot închipui că ar fi putut avea, cu ocazia reocupării Ardealului, o altă conduită de cât aceea pe care au avut-o. Prima lor grijă nu putea fi decât de a se răzbuna mai întâi și apoi de a repune cu orice preț lucrurile în starea în care au fost. De aci toate crimele, toate silniciile, expulzările și confiscările scandaloase. Trebuia mai întâi aruncată teroarea în masse pentru a determina, pe deasupra arbitrajului delà Viena, un curent de emigrare și de extirpare. Trebuiau golite orașele de valahi și extirpate focarele de cultură, de comerț, de industrie înfiripate de ei.
Noi am pus 20 de ani ca să tolerăm pozițiile dominante ale ungurilor. Ei în 24 de ore, cu forța brută, au maghiarizat orașele și au strivit viața românească. Nici nu intraseră bine trupele maghiare în orașe și vitrinele, firmele românești au fost distruse; instituțiile, comerțul și industria românească, paralizate.
Tactica ungurilor nu poate fi alta. Ei vor continua a distruge specificul românesc delà orașe și delà sate. După ce vor fi suprimat pe conducători, vor începe marea operă de dizolvare a masselor românești ale cărei jaloane le-au aruncat de altfel din primul moment pe teren. Sau maghiarizează si desființează pe români, sau vor fi alungați din teritoriile cedate. Aceste teritorii, în starea de afirmare românească în care le-au primit, nu constituie pentru ei decât un balast imposibil de purtat.
Românul, astfel cum se prezintă azi, cu toate progresele realizate timp de douăzeci de ani, nu poate fi tolerat in Ungaria. Această tară a fost și rămâne o vastă temniță. Adunătura hibridă de elemente etnice, smulse delà neamuri diferite și miluite cu specificul turanic, care o alcatuește nu poate avea un ideal de existență in raport cu cerințele Europei noi. Stăpânirea acestui hibrid conglomerat nu putea să înceapă în teritoriile cedate, decât astfel cum a început.
Prin forța bruta, prin teroare, se determină curentul, ritmul de aplicare al planului de exterminare. Restul vine delà sine.
Desființarea compactă a românilor din teritoriile din Ardealul cedat este pentru unguri o chestiune de a fi sau a nu fi.
Aceasta trebuie să o știe oamenii de stat români și noi toți cari simțim pumnalul otrăvit ce ni s’a înfipt în inimă și necesitatea care nu iartă de a-l scoate și de a vindeca rana de care am suferit.

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în 1 decembrie, 1918, Enclavizarea Romaniei, eroi romani, Europa, nationalism, primul razboi mondial, Romania, Transilvania, Ungaria, unguri și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Tropote de ponei în pustă

  1. Gina zice:

    O lista cu Fidesz fake news – o suta aici – nationale si internationale – care au fost dovedite false.
    Vezi la Medium.com

  2. geopolitica zice:

    …cazarii sunt aliatii traditionali ai maghiarilor…

  3. Transilvania zice:

    Traian,
    Nu cred ca e bine sa ne dam numele si datele personale (inclusiv semnatura care poate fi apoi falsificata) pe internet unui site oarecare, indiferent cat de atragator ni s-ar parea ce propune.

  4. Transilvania zice:

    „Noi am pus 20 de ani ca să tolerăm pozițiile dominante ale ungurilor. Ei în 24 de ore, cu forța brută, au maghiarizat orașele și au strivit viața românească.”
    Aici se vede marea deosebire intre unguri si romani: romanii sunt generosi chiar si fata de fostii lor asupritori, dar asupritorii nu-si dezmint caracterul binecunoscut.
    Ar fi bine sa nu uitam aceasta niciodata.

  5. Bendis zice:

    Pagina de FB a lui Viktor Orban.. cu harta Ungariei Mari in spate si cu el la masa.
    E clar ca bashbuzukul asta doreste! ce tupeu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.