Marea păcaleală a “naționalismului alb” se apropie de sfârșit

Acum că declarațiile aparent inconștiente ale președintelui Trump au declanșat o criză națională ce nu merge în direcția dorită de suporterii săi, mulți dintre aceștia încearcă să se dezică de el sau cel puțin să pretindă că au știut dintotdeauna despre ce era vorba; ca să nu mai vorbim de cei care îl acuză pur și simplu de trădare.
Dar nu demult era considerat de către aceiași oameni drept salvatorul Americii și al rasei albe.
“Naționaliștii albi ai Americii s-au exprimat tare și clar: Donald Trump este candidatul prezidențial pe care ei îl aleg. Începând cu marele vrăjitor al Ku Klux Klan-ului, David Duke, toți îl susțin pe Trump.”
Jared Taylor care conduce site-ul American Renaissance este un fervent suporter al lui Donald. Într-o postare recentă Taylor a declarat: „Dacă Trump pierde, asta s-ar putea să fie ultima șansă a albilor de a vota pentru un președinte care ar face într-adevăr ceva pentru ei și pentru țară.”
https://www.buzzfeednews.com/article/andrewkaczynski/meet-the-prominent-white-nationalists-fired-up-to-support-do
Deci Jared Taylor știa deja în 2015 ca Trump era “ultima șansă a albilor”. Poate de la colegul său Brad Griffin care scrie sub pseudonimul Hunter Wallace pe blogul naționalist alb Occidental Dissent [parțial bazat în Ungaria]. Wallace era încântat de atitudinile candidatului prezidențial în legatură cu “comertul exterior, corectitudinea politică și finanțarea campaniei”. În plus îl credea și nostim atunci. Iar acum îl consideră generator de umor doar că în direcția opusă, după cum arată noul său articol unde îl numește Blompf și unde îi enumeră toate reușitele de când e președinte ca fiind doar cadouri pentru sponsorii săi, în mare parte evrei.
http://www.occidentaldissent.com/2019/08/02/is-donald-trump-incapable-of-making-policy/

 

 

Domnul Taylor este nemulțumit și el de performanța candidatului ajuns în Biroul Oval. Se pare că “ultima șansă a albilor” din America de a avea un președinte al lor nu s-a materializat așa cum doreau.
https://www.youtube.com/watch?v=ExKramsqmyU

Întrebarea care se pune aici e: aceste persoane atât de sigure de integritatea candidatului lor într-adevar nu bănuiau ce se va întâmpla odată ce miliardarul ales de ei va ajunge la Casa Albă ? Doar erau convinși că el e cel mai corect și munciseră ani de zile pe internet ca să împărtășească electoratului american aceasta certitudine.
Nu mai departe de acum patru ani, unii dintre liderii mai îndrăzneți ai mișcării albe cum ar fi Andrew Anglin, editorul site-ului neonazist The Daily Stormer sau Dan Advo de la radio Stormfront susțineau că “activismul evreilor împotriva lui Trump abia începe” și că “criticii lui Trump trăiesc din argintii primiți de la stăpânii lor evrei”.
https://www.buzzfeednews.com/article/andrewkaczynski/meet-the-prominent-white-nationalists-fired-up-to-support-do
Oare atunci nu se știa de prietenia lui Trump cu Chabad și de notoriul fapt că fiica, ginerele și nepotii sai profesau credința evreiască specifică acestei denominații?

Naționaliștii albi și neonaziștii care toată ziua protestează contra evreilor nu erau deranjați de acest fapt? Sau în concepția lor probabil împart evreii în buni și răi, dar îi consideră buni doar pe aceia care sunt apropiații lui Trump.
Ce bine seamană această atitudine cu politica dusă de Trump, Orban și Putin … Foarte curios. Și ei au evreii lor personali care sunt favorizați, iar ceilalți sunt discreditați încontinuu.
De ce “naționalismul alb” a acceptat această flagrantă contradicție și până unde merge ea?

„Transilvania”

Reclame
Publicat în America, antihrist, ateism, capitalism, coruptie, globalism, liberalism, nationalism, politicianism, propaganda, Totalitarism | Etichetat , , , | 3 comentarii

Critica naţional-socialismului

De ceva vreme, pescuitorii în ape tulburi folosesc drept momeală naţional-socialismul în speranţa că vor prinde ceva în cârligul undiţei. Credem că se înşeală. Și dacă totuşi undiţa capturează ceva, cu siguranţă e vorba de plevuşca. E de înţeles supărarea naţionaliştilor din ţările europene, supărare inflamată de invazia cămilarilor. Însă răspunsul, oricât de contondent ar fi, nu poate conţine naţional-socialism. Rasismul ce emană din teoria germană, e precum untul pe pâine pentru bestia marxist-leninista-bakuninista ce bântuie sufletele nomenklaturiştilor europeni.
Nu hrăniţi bestia, înfruntaţi-o, zdrobiţi-o fără a împrumuta ceva de la defunctul NSDAP. Nu oferiţi bestiei stângiste pretexte suplimentare pentru a amăgi lumea şi mai tare cu doctrina “corectitudinii politice”. În fond, şi naţional-socialismul e anticreştin.

Dar nu e important ce crede cel ce scrie aceste rânduri, important e ce au mărturisit înaintașii. Așadar …

Alexandru Cantacuzino – Românismul nostru 1936

“N-am putea, cum fac naţional-socialiştii germani, să considerăm pe Dumnezeu ca pe un
product al împrejurărilor locale, ceva fabricat de om, de geniul rasei sau de sângele aric.
Nu credem într-o dumnezeire particularistă, croită de noi pe măsura speciei românesti.”

Nichifor Crainic – Rasă şi religiune. Gândirea, anul XIV nr.2, 1935

Noul spirit care suflă peste Europa e naţionalist şi religios în acelaş timp, adică vrea să ţină seamă atât de realităţile organice şi diverse ale naturii etnice, cât şi de realitatea transcendentă a religiunii. ( … ) Naţionalismul e condiţia elementară a renaşterii fiecărui popor, precum lipsa lui e semnul decadenţii şi al morţii. Naţionalismul german nu e însă numai iubirea fanatică de pământul şi de neamul german, nu e numai gelozia de puritatea şi de suveranitatea acestui neam, nu e numai credinţa mistică în destinul lui; naţionalismul german e o năprasnică voinţă de putere întemeiată pe faimoasa teorie a rasei ariene, regina raselor, menită să domine singură lumea întreagă. ( … ) E necesar să spunem că prin arianismul acesta dotat atât de generos de natură, nu se înţelege întreagă rasa albă, ci neamul germanic din Nord, care şi-ar fi păstrat necoruptă puritatea firii primordiale, în vreme ce rasa mediteraniană bunăoară s’a lăsat coruptă şi a decăzut prin amestec de sânge străin. Cu aceasta am intrat în domeniul arbitrariului unde orice se poate susţine şi se poate combate cu egală vigoare. Nu se poate oare susţine, cu mai strălucit succes încă, excelenţa gândirii, a frumuseţii, a ordinii, a energiei creatoare şi a onoarei mediteraniene în defavoarea Nordului? Iar un chinez, supravieţuitor al civilizaţiei sale milenare, nu e tot aşa de îndreptăţit, din punctul lui de vedere, să susţină cu acelaş soiu de argumente, excelenţa rasei sale faţă de celelalte şi împotriva lor?
Naţionalismul german are la bază această dogmă cu totul arbitrară a superiorităţii rasei germanice. Pornind delà premizele acestui arbitrariu teoretic, el interpretează istoria Europei într’un mod sui generis, şi trage o serie de consecinţe al căror particularism merge uneori până la bizarerie. Chestiunea înlocuirii dreptului roman cu un drept germanic precum şi aceea a sterilizării pentru obţinerea unei rase cât mai pure sânt dintre cele mai curioase. Mai uluitoare decât toate însă e problema înlocuirii creştinismului printr’o religiune neopăgână care, produs specific al rasei germanice, să slujească exclusiv acestei rase. Oricât de arbitrară în realitate, ideea de rasă a celui de-al treilea Reich capătă o valoare absolută la care trebuiesc raportate şi din care trebuiesc să decurgă toate celelalte valori ale vieţii naţionale. E aproape de prisos să adaug că acest fel de a gândi e o răsturnare totală a criteriului creştin de judecată. În creştinism nimic din ceeace e natural nu are o valoare absolută. Absolut e singur Dumnezeu. Iar valorile acestei lumi sânt mai mult sau mai puţin valori după cum se raportă în mod pozitiv sau nu la absolutul dumnezeesc.
O rasă bunăoară poate fi inferioară sau superioară în măsura în care geniul ei a realizat mai puţin sau mai mult din esenţa creştinismului. Rasismul german însă, aşa cum e conceput astăzi, vrea să fie cu atât mai înalt cu cât va isbuti să se desfacă mai radical de doctrina creştină. Aşa cum îl profesează d. Alfred Rosenberg profesorul Hauer, contele de Reventlow sau Ernst Bergmann, el nu e ateu, pentru că recunoaşte necesitatea unei religiuni; şi aici se deosebeşte de bolşevism, care pune ateismul principial la baza statului. Dar e anticreştin. ( … ) Doctrina rasismului religios, aşa cum o înfăţişează îndeosebi d. Alfred Rosenberg, e sinteza forţată a unor elemente disparate, în care noţiuni din ordinea religioasă se confundă continuu cu noţiuni din ordinea politică. De altfel, aceste confuziuni nu i se pot imputa d-lui Rosenberg, fiindcă ele sânt date în complexul devenirii istorice a spiritului german. Aşa bunăoară, când rasismul actual repudiază creştinismul, sub acest creştinism trebuie să înţelegem mai ales Roma ca expresie simbolică a puterii politice mediteraniene. Între Nordul germanic şi Sudul romanic, istoria Europei e un continuu cutremur provocat de ciocnirile dintre aceste două forţe potrivnice.
Se poate numi acest conflict gigantic un conflict între germanism şi creştinism, cum le place rasiştilor să-i zică? ( … ) Pentru rasism, religiunea e o creaţie a geniului rasei. Şi cum lucrurile create de noi, poartă, printr’o fatalitate misterioasă, impregnată în ele propria imagine a firii noastre lăuntrice, urmează că şi religiunea, creată de geniul rasei, e fatal impregnată de imaginea acestui geniu. Cu alte cuvinte, o religiune corespunde specificului unei rase. Şi tocmai din această pricină ea nu poate fi transplantată cu succes salutar în spiritul unei alte rase. Dacă creştinismul e produsul unei rase, — să zicem cea semită — atunci transplantarea lui la unul din neamurile ariene va provoca o desfigurare şi o degenerare. Transplantat în spiritul german, el a provocat mai recent … păreri diametral opuse. După Chamberlain, creştinismul poporului german nu înseamnă corupţie şi degenerare, fiindcă el are grijă să-l declare forţamente un produs arian. Dar după Friedrich Nietzsche şi după Alfred Rosenberg acelaş creştinism e o calamitate pentru acelaş popor german, fiindcă nu e o religiune ariană, ci semitică sau iudeo-romană. Ceea ce te miră, în faţa unor astfel de afirmaţii într’adevăr catastrofale, e că acest popor german, care suportă creştinismul de peste o mie de ani, n’a ajuns totuşi în ultimul hal de corupţie şi degenerare. Ba, după credinţa aceloraşi rasişti, el s’a păstrat atât de pur încât continuă să fie rasa regală a pământului! Iată la ce absurdităţi duc asemenea teorii. Ele sînt inevitabile de vreme ce pornesc dintr’o concepţie naturalistă despre geneza creştinismului. După doctrina noastră însă, creştinismul nu e produsul natural al niciunei rase de pe pământ. Creştinismul e religiunea revelată.
Religiunile naturale, dela formele cele mai umile ale animismului sau dela zeităţile superb modelate de arta greacă, până la elevaţia vaporoasă a budismului şi până la schiţa filosofică a divinităţii abstracte a unui Platon sau Aristotel, sânt produse ale geniului omenesc. Ele sânt supuse aceloraşi legi genetice ca şi fenomenele de artă şi de cultură. Ştiinţa istoriei comparate constată la originea lor acelaş impuls al neamului omenesc de a se ridica dintr’o stare în care se simte osândit la o stare în care a fost odinioară şi speră să fie cândva fericit.
Legenda unui Paradis pierdut licăre de totdeauna şi pretutindeni în memoria obscură a omenirii. Şi nostalgia acestui Paradis a creat, după variatele puteri ale geniului neamurilor, feluritele forme de religiune, dibuiri cu antenele spiritului spre creştetul văzduhului, visuri aprinse în contururi nehotărîte din somnul adânc al păcatului pământesc. Am putea zice că religiunile naturale, adică produse de geniul omenesc sub impulsul amintirii obscure despre o fericită stare primordială pierdută, visează pe Dumnezeu în vreme ce creştinismul îl trăeşte aevea. Căci există o tragedie a geniului omenesc s aceea de a nu putea să descopere singur adevărul absolut, ci numai să-l viseze, să-l presimtă, să-l imagineze. ( … ) Tragedia aceasta a geniului omenesc, căreia nu i s’a putut sustrage nicio religiune naturală şi niciun filosof din lume, — fiindcă nimeni nu ne-a putut da pe cale naturală cheia adevărului absolut, — justifică adânca necesitate a religiunii revelate, a creştinismului.
Creştinismul nu aparţine legilor genetice obişnuite, după care se nasc şi mor formele religiosităţii naturale, ale artei, ale filosofiei şi ale culturii. Originea lui e supranaturală. El e revelat în Fiul lui Dumnezeu întrupat în Om istoric. Iar acest caracter extraordinar de revelaţie dă creştinismului valoarea universală de religiune unică a Dumnezeului absolut. Iisus întrupatul e centrul istoriei omeneşti din care iradiază norma universală de cunoaştere. Ca opus al păcatului, el e “lumina cunoştinţii”. Căci, în definitiv, ce e păcatul decât explicaţia, singura explicaţie întemeiată, a acelei tragedii a geniului omenesc de a nu putea cuprinde adevărul prin propriile-i puteri? E vreun alt nume mai cuprinzător pentru răul care bântuie lumea şi pe care nu există muritor să nu-l fi trăit în mădularele şi în adâncul spiritului său? Ne-a dat poate Friedrich Nietzsche sau d. Alfred Rosenberg o altă explicaţie mai plausibilă a răului acestuia? E adevărat că păcatul, ca definiţie a omului căzut, cuprinde ideea degenerării. Şi e tot atât de adevărat că, în afară de creştinism, o conştiinţă acută a păcatului n’ar putea duce decât la suprema disperare. Dar în creştinism, păcatul îndeplineşte trista funcţie negativă a limitei de jos dela care porneşte opera pozitivă a regenerării omului prin Hristos Mântuitorul. A recunoaşte sub lumina cunoştinţii revelate starea tragică a limitei puterilor omeneşti, oricât de geniale ar fi ele, aceasta se numeşte umilinţă. Dar umilinţa nu cuprinde ca păcatul ideea degenerării. Umilinţa, adică recunoaşterea tragicei limite omeneşti, e, dimpotrivă, începutul regenerării. Dacă Nietzsche n’a înţeles sensul acesta positiv al ei, l-a înţeles în schimb Dostoiewski, care socoteşte umilinţa cea mai grozavă putere din câte s’au dat omului. Fiindcă e singura care deschide porţile spiritului spre cunoaşterea adevărului revelat. ( … ) Pentru noi însă, revelaţia, situând creştinismul mai presus de legile genetice ale miturilor religioase, lămureşte dintr’odată problema raporturilor dintre rasă şi religiune. Creştinismul nu e creaţia niciunei rase. Oricine ar susţine lucrul acesta contestă implicit revelaţia. E ceeace fac rasiştii când atribuie creştinismului caracter semitic sau, ca
H.St. Chamberlain, caracter arian. Este creştinismul o religiune iudaică?
Ar fi putut să fie într’un singur caz: dacă întemeietorul lui n’ar fi fost altceva decât fiul omului născut din neamul regesc al lui David. Atunci doctrina lui n’ar fi decât un mit semitic de o valoare relativă ca toate miturile religioase ale celorlalte neamuri. Dar natura creştinismului e dată în persoana divin-umană a revelatorului. În Iisus, firea divină şi firea umană, fără să fie amestecate, sânt unite activ şi tainic în aceeaşi persoană. Ce ne învaţă biserica relativ la omul din Iisus? Că acest om s’a născut fără păcat, că în el nu e păcat şi nici putinţa de a păcătui. Pentru un rasist de bună credinţă, adevărul acesta ar trebui să aibă o însemnătate extraordinară.
În ordinea naturală, păcatul se moşteneşte. Iisus, deşi născut în neamul lui David, nu moşteneşte totuşi nici păcatul lui David şi niciun fel de păcat. Printr’aceasta, omul din el se izolează de fatalităţile rasei în care s’a născut. N’am întâlnit la niciun doctor al bisericii şi în nici o formulare dogmatică expresia de “semitul” sau “evreul” raportată la omul din Iisus. Omul din Iisus e numit în creştinism “Fiul Omului” sau “Noul Adam”. Prin aceasta se înţelege că umanitatea din Iisus e umanitatea din Adam cel de dinainte de păcat şi de diferenţierea omenirii în rase. În Adam însă a existat posibilitatea de a păcătui. În Iisus nu există această posibilitate. El e omul primordial şi absolut. El nu aparţine niciunei rase, dar în lamura pură a umanităţii lui e reprezentat întregul neam omenesc. Un păcătos nu poate mântui pe păcătoşi. Numai o nevinovăţie virginală putea să răscumpere pe omul căzut, din păcatul original. În persoana sfântă, adică fără păcat, a Mântuitorului, a suferit pentru omenirea întreagă Fiul Omului şi ne-a învăţat Fiul lui Dumnezeu. Din acest adevăr dogmatic decurge că religiunea creştină nu e produsul niciunei rase, dar e revelată pentru regenerarea tuturor raselor.

Publicat în ateism, Biserica, bolsevism, capitalism, comunism, coruptie, Erezie, Europa, Germany, Iisus Hristos, leninism, liberalism, marxism, nationalism, Ortodoxie, politicianism, propaganda, Romania, socialism, Totalitarism, UE | Etichetat , , , , | 3 comentarii

Cum se folosește Putin de Ungaria ca să distrugă Europa

Președintele rus Vladimir Putin are niște aliați cheie în Uniunea Europeană. În unele țări ei sunt marginali. În altele ca Franța și Olanda au încercat să ia puterea și nu au reușit. Dar în Ungaria alter ego-ul lui Putin este primul ministru Viktor Orban.
Ca și atâți alți aliați ai lui Putin (inclusiv din SUA) Orban a făcut din lupta împotriva imigrației centrul agendei sale.
Oficialii din Moscova îl aplaudă pe Orban și elogiază Budapesta când aceasta critică democrația europeană.
Kremlinul cheltuie o gramadă de energie încercând să discrediteze politica UE în țările Baltice, în Balcani și în Europa de vest, dar n-a fost nevoie să-l convingă pe liderul maghiar fiindcă Putin și Orban gândesc la fel iar Orban are mult suport local pentru ideile sale.
Politicienii unguri, ignorand legile Ucrainei, au vizitat Crimeea și Donbasul ca să-și arate loialitatea față de Kremlin.
“Noi menținem legături strânse cu toți ideologii de dreapta din Ungaria fiindcă acolo e singurul loc din UE unde liderii sunt destul de curajosi ca să pronunțe ceea ce toată lumea gândește despre imigranți și liberali”, a spus Serghei Markov, un sfătuitor al administrației de la Kremlin.
Într-adevăr Ungaria este singura țară din Europa unde mai multe partide de extremă dreapta sunt în competiție cu guvernul pentru a vedea cine vorbește cu mai multă ură față de străini.
Sute de militanți de extremă dreapta, musculoși și cu capetele rase, au demonstrat la lansarea unui nou grup de extremă dreapta numit Forță și Determinare. Acești militanți au adoptat ideologia nazistă, chemând la lupta pentru „spatiul de locuit” (Lebensraum al lui Hitler) și speră să câștige voturi în alegerile parlamentare.
Frica de străini e patologica în Ungaria și numeroase incidente s-au întâmplat din această cauză, la fel ca și în Rusia unde în fiecare an au loc marșuri neo-naziste ale grupărilor de extremă dreapta cu care Kremlinul flirtează.
Pentru a-l înțelege pe prim ministrul ungar Viktor Orban și pe suporterii săi, să-l cunoaștem pe Andras Bencsik, redactor șef al revistei de dreapta Demokrata. Biroul său e decorat cu săbii, armuri și o hartă veche a regatului ungar.

Bencsik spune că liderul Orban și partidul său Fidesz folosesc cu curaj retorica dreptei alternative (alt right). Naționalist ungur devotat, Bencsik vorbește bine rusește și merge des la ambasada rusă și Centrul cultural rus care e vizavi de sediul revistei Demokrata. A fost chiar și la Moscova de curând împreună cu fiul său și un prieten, toți membri Fidesz, pentru a participa la o conferință dedicată securității internaționale.
“Sunt fericit că lui Putin îi place să viziteze Budapesta”, spune Bencsik zâmbind larg.
Și lui Orban se pare că îi place să viziteze Moscova. În 2014 a primit un împrumut de 12 miliarde dolari de la Kremlin ca să mărească uzina nucleară din Paks. Jozsef Peter Martin, director la Transparency International, spune că potențiala corupție în legătură cu acel împrumut e o problemă. Nici un fel de date nu s-au făcut publice.
Ce fel de regim politic creează Orban în Ungaria?
Nu chiar atât de sever ca în Azerbaijan sau Rusia”, spune Martin, “dar undeva între democrație și dictatură. Un hibrid în care nominal există instituții independente și alegeri libere, dar în realitate alegerile nu sunt corecte și majoritatea instituțiilor sunt captive ale puterii.”
Ungaria este atât de militantă împotriva liberalilor încât s-ar putea chiar să-i fi inspirat și pe agenții Kremlinului, atât acasă cât și în străinatate. “Noi luam partidul de dreapta al lui Orban ca exemplu pentru politica noastră ideală”, spune Leonid Reshetnikov, un fost general locotenent al Serviciului de Informații Externe rus.
Reshetnikov e președintele canalului de televiziune Tsargrad TV, creeat în 2015 de naționalistul de extremă dreapta Dughin și oligarhul Konstantin Malofeyev. Misiunea canalului este să suporte rebeliunea din Donbas și consideră politica maghiară o făclie de urmat în Uniunea Europeană.

Traducere parțială și adaptare de “ Transilvania”
Sursa: https://www.thedailybeast.com/how-putins-using-hungary-to-destroy-europe

Publicat în capitalism, comunism, coruptie, economie, globalism, liberalism, marxism, politicianism, propaganda, Rusia, socialism, Totalitarism, UE, Ungaria, unguri | Etichetat , , , | 7 comentarii

Ungaria joacă la două capete: Viktor Orban e prieten și cu Israelul și cu antisemiții

Budapesta – În noiembrie 2018 biroul primului ministru al Ungariei, Viktor Orban, a anunțat că va dona 3.4 milioane dolari pentru combaterea antisemitismului în Europa. A doua zi, o revistă controlată de avocatul lui Orban publica pe copertă o imagine a liderului celei mai mari organizații evreiești din Ungaria acoperit de bancnote. Orban refuză să critice revista. Acesta e doar un exemplu cum liderul maghiar face un dublu joc.

Eroul naționaliștilor de extremă dreapta din Europa și SUA a câștigat și un mare premiu: o vizită oficială la președintele Trump. Orban și Trump joacă după același scenariu, ambii folosind pentru propriul lor avantaj politic felurile confuze și contradictorii în care antisemitismul a reapărut în Europa și SUA.

Orban este apogeul acestor contradicții: e liderul de extremă dreapta al unei țări în care cetățenii evrei spun că sunt mai puțin hărțuiți decât în alte părți ale Europei. Orban și partidul său Fidesz folosesc pe de o parte slogane antisemite pentru a promova naționalismul ungar, iar pe de altă parte susțin și finanțează multe instituții evreiești. Sau încearcă să se apropie de primul ministru al Israelului Beniamin Netanyahu, deși guvernul ungar și oamenii săi apropiați (care controlează 90% din presa maghiară) lansează în permanență campanii politice antisemite în Ungaria.
Acest paradox se vede și în Budapesta, unde guvernul Orban a renovat o sinagogă dar nu prea departe de ea a plasat un monument ce sugerează că oficialii unguri n-au fost parteneri în atrocitățile Germaniei naziste, ci victime ale lor.


De asemenea se continuă reabilitarea lui Horthy (eroul personal al lui Orban). Până și constituția Ungariei a fost rescrisă pentru a da de înțeles că guvernul Horthy n-a fost responsabil pentru acțiunile sale din al doilea război mondial.
Dar guvernul Fidesz a făcut și un muzeu al Holocaustului pe care l-a donat unui grup evreiesc pro-Orban: o ramură a rețelei Chabad care s-a instalat în Ungaria după căderea comunismului.

Traducere parțială și adaptare de “ Transilvania”.
Sursa: https://www.nytimes.com/2019/05/14/world/europe/orban-hungary-antisemitism.html
P.S
Și să nu uităm de prietenia liderului maghiar pentru Putin, marele sponsor de la răsărit. Orban se mișcă doar în sfere înalte acum.

Publicat în America, capitalism, comunism, coruptie, Europa, globalism, liberalism, politicianism, propaganda, Totalitarism, Ungaria, unguri | Etichetat , , | 5 comentarii

Femeia ungară în slujba revizionismului

Reproducem capitolul 9 al cărţii: “Contra propagandei maghiare”, scrisă de Vasile Coman. Cartea a fost publicată în anul 1983, Germania – Freiburg.

Femeia ungară în slujba maghiarizării și a propagandei revizionismului maghiar

Este știut de când lumea ce influență exercită femeia asupra bărbatului. Dar femeia maghiară bate toate recordurile. Ea nu se mulțumește numai cu influența moștenită de la natură asupra bărbatului, ci în grațiile femeiești, unguroaica a făurit o armă extrem de periculoasă, pusă în slujba ungurimii. Fetele unguroaice, care sunt educate de mamele lor în acest sens și anume cum se procedează pentru a-ti atinge scopul, contribuie enorm și cu succes la maghiarizarea multor bărbați de alte naționalități.
Majoritatea bărbaților, care au avut neveste unguroaice, au fost pierduți pentru cauza națională; la prima generație copiii erau deja unguri, care deveneau șovini mai abitir decât ungurii sadea (dacă există astfel de unguri). Istoria ne furnizează nenumărate exemple care confirmă această afirmație.

Când eram tânăr de 17 ani am iubit o unguroaică. Ei bine, ca s’o pot săruta a pus trei condiții: să învăț și să recit trei poezii de-ale lui Petőfi, poetul lor național; să cânt la urechea ei imnul național maghiar; să port asupra mea (ascuns) o panglicuță cu trei culori – alb-roșu-verde – steagul maghiar; și spunea zâmbind, că dacă îndeplinesc aceste trei condiții, sunt speranțe și pentru alte favoruri mai concrete.
Mă întreb și astăzi, de unde atâta șiretlic, cu tendință, la o fetișcană de 17 ani? Răspunsul este clar: așa a fost educată.

Femeia maghiară, cea frumoasă și năbădăioasă, este artileria grea pusă în slujba șovinismului revizionist maghiar. Dau mai jos un exemplu care s’a petrecut în vara anului 1940, perioada de vârf a propagandei maghiare revizioniste care a avut ca rezultat imediat pierderea Clujului.

În perioada imediată ocupării Transilvaniei de Nord întreaga maghiarime a fost cuprinsă de o euforie națională șovină fără precedent. Serbările se țineau lanț. Nu se mai săturau de a savura succesul obținut; chefuri cu orgii à la “Sodoma si Gomora” erau ceva obișnuit în acel timp. Cei care tăiaseră cu foarfeca teritoriul Transilvaniei, lăsaseră Clujul României; însă în ultima clipă, contele Ciano, ministrul de externe al Italiei, a insistat și a reușit să se dea Ungariei acest oraș. Cum s’a ajums la aceasta? “Mafia” maghiară a aruncat o momeală foarte ispititoare focosului Ciano – o dansatoare de cabaret din Budapesta, femeie de moravuri ușoare, cea care cu atât mai mult își făcea bine meseria – eroină care era originară din Cluj, și ținea foarte mult la orașul ei natal.
Aceasta atât l-a sucit și l-a învârtit pe Ciano, încât acesta i-a îndeplinit dorința Salomeii maghiare și asfel Clujul și el a devenit maghiar. Sigur că aceste succese feminine au avut un caracter individual.

Capitularea Ungariei în cel de al doilea război a prilejuit ungurilor o nouă ocazie de perfecționare a armei femeiești, seducția. Întreaga aristocrație maghiară, funcționărimea, și mulți din așa zisa lume bună din Transilvania și Ungaria au luat calea exilului. O bună parte din aceștia, care nu aveau prea multe de pierdut, au revenit în țară, afară rămânând numai crema, conți, baroni și alte soiuri de nemeși cu blazon ori fără. Aceștia cât și inteligenția, toți vorbeau engleza. Au năvălit în Anglia, Australia și mai de seamă America de Nord, în USA și Canada.
Cum ungurii sunt mari meșteri în ale machiaveliei se pun pe lucru și prepară viitorul oricât de îndepărtat ar fi el, pricipalul fiind să se capteze bunăvoința și naivitatea opiniei publice mondiale și să-i convingă pe oamenii politici de dreptatea cauzei maghiare; și în cazul când se va ivi o conjunctură politică favorabilă maghiarismului revizionist, existența statului român să fie pusă la grea încercare. Cei mai activi sunt ungurii din America, fiindcă ei se gudură pe lângă cei mai puternici.

În America, Anglia și Franța, au reușit să-și construiască baze de atac pentru asaltul final de cucerire a Transilvaniei Românești. În vederea acestui atac au conceput un plan diabolic cu mare efect.

În America funcționează câteva institute particulare maghiare de educație pentru fete. În aceste institute se recrutează, de către o comisie de specialitate, fete de o frumusețe angelică. Acolo primesc o educație intelectuală de prim rang, învață limbile străine de mare circulație, bunele maniere și pricipala materie este arta de a seduce. Se pune accentul pe descoperirea tuturor slăbiciunilor bărbaților și în general a tuturor mofturilor, după care bărbații se dau în vânt. Majoritatea acestor amazoane sunt baronese, contese și alte soiuri de aristocrate ruginite. Ori, este știut că americanii se dau în vânt după antichități, tablouri și titluri de noblețe. Ori cum numarul acelora cu blazon veritabil e limitat, s’a ajuns la necesitatea de a se falsifica hârțoage și pergamente, fiindcă cererea e mare.

Îndată ce amazoana este pregătită suficient și înarmată cu toată panoplia armelor seducției, este trimisă la vânat. Ce vânat caută amazoana maghiară?

Activitatea amazoanelor este foarte fructuoasă. Două dintre ele sunt căsătorite cu doi fii de-ai generalului și fostului președinte al USA, Eisenhower. Altele cu senatori în funcție, foști și viitori, cu congresmani, bancheri, industriași, profesori universitari și alte mărimi americane; primul rezultat al acestei forme de activitate maghiară este că peste 70 de senatori și deputați au depus o moțiune în senat și congres, protestând împotriva persecuțiilor de tot felul cu care sunt tratați cele trei milioane (?) de unguri din România de astăzi. Și să nu uităm că meciul are 12 runde. Nu mai vorbesc de atmosfera proastă cu care suntem tratați de multe ziare și reviste de mare tiraj din America, Anglia, Franța și alte țări din lume.
Paralel cu aceasta gigantica actiune de subminare a tot ce este romanesc ei lucreaza periculos si in tara.

_______________________________________________

Drept completare, prezentăm un fragment din cartea “Drumul Crucii” (vol 2, pag 66, editura Litera 1993) scrisă de Aurel State. Aflăm pățania unui ofițer sovietic prins în mrejele unei contese maghiare specializată în „afaceri dulci”.

El mi-a povestit cum a întâlnit întâmplător, la un conac din pustă, o tânără contesă. A reușit să salveze o fotografie a ei cât un timbru. Un chip frumos, avântat, schillerian. Din povestiri: o femeie îndrăcită, care știa sa umble cu câini și cai, capricioasă, despotică. Pe el l-a înrobit integral dintru început, devastându-l. Închipuiește-ți variantele textului deselor întâlniri ale celor doi, pornind de la pozițiile lor inițiale:
– Unde ți-i ura neâmpăcată împotriva aristocrației?
– Dragostea nu știe decât de adorare, bânguia el anost.
– Ce-ai făcut cu conștiința hâdă a luptei de clasă, prolet obscur?
– Sufletul meu de dincolo de teorii, continua el jalnic să se târască.
În societatea înaltă, pe lângă care războiul trecuse ca un vis urât, dar fără s-o năruiască încă, se găsea permanent cineva care să-i deschidă ușa iar el și i-ar fi făcut pe toti aliați ca să-și apropie iubita. Nobilimea maghiară nu întârzie să-i prezinte ca unui atotputernic liste cu prizonieri maghiari, pe care el putea să-i ceară, în interes de serviciu, de oriunde de pe teritoriul maghiar. Cine poate urmări firul ascuns al acestor concesii? Cert e ca el obținu actele necesare unui cetățean maghiar și se apucă sârguincios să învețe limba iubitei. Ea îl purta în joacă și în serios prin rai și iad. Iată un joc.
– Aici sunt veșmintele înaintașelor mele, arata provocator femeia către zidul de dulapuri cu uși glisante.
– Învie aceste splendori, îmbrăcându-le, o implora el.
– Închide ochii și așteaptă să-ți spun eu: gata! condiționează ea.
Tremura, biciuit de foșnetul mătăsurilor și de alunecarea atlaselor. Ea trecea prin fața ochilor lui uluiți, prin apa oglizilor în crinoline, în somtuoasele rochii cu trenă, cu umerii goi sau în volănașe, zâmbind fericită. Parada strălucirii femeii a fost cel mai fastuos vis pe care-l trăise căpitanul serviciului special al unui front de armate.
Odată, la semnalul ei, (el jură că-l auzise) deschise ochii și-n mijlocul toaletelor risipite în jur, Eva lumina mai orbitor decât toate variantele ei istorice. Pornise amețit cu brațele ridicate, dar furia ei, răsucită ca un comutator, îl lovi peste ochi alungându-l din casă. Ca s-o îmbuneze făcu drumul spre un orășel austriac din apropierea graniței maghiare. Războiul trecuse peste Ungaria, dar trecuseră și câteva săptămâni în care el își uitase obligațiile militare. La volan, adâncit în reverie pe autostrada Balaton – Viena, îi păru că, în trecere, un chip cunoscut îl fixă o clipă. Frământările de conștiință îl făcură să creadă că era șeful său. Alungă obsesia, dar, în primul orășel din drum, câteva mașini îi închiseră drumul. Maiorul lui îi aruncă un rânjet: bun găsit, tovarășe Lomaiev!
La care el, vorbind ungurește, prezentă neconvingător, legitimația. Relațiile l-au ajutat să-și primească pedeapsa doar pentru simplă dezertare. În curând se va întoarce la Moscova.

Publicat în 1 decembrie, 1918, comunism, coruptie, Europa, globalism, Harghita Covasna Tinutul Secuiesc, pamflet, politicianism, propaganda, Romania, Rusia, Totalitarism, Transilvania, Ungaria, unguri, Valahia | Etichetat , , , | 8 comentarii