TRĂDAREA RUSIEI ȚARISTE (4)

Rusia singură putea salva România

PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Elementele acestei convingeri, vi le voi spune.
Armata română a fost obligată să dea înapoi, se ştie; dar nu e distrusă, departe de aşa ceva. Când citiţi chiar comunicatele inamice — şi nu sunt bănuite de a micşora rezultatele — vă daţi bine seamă, prin numărul prizonierilor că e o armată care nu s’a lăsat să meargă la dezastru şi că retragerea sa nu însemnă distrugerea sa. Ei bine! De atunci n’am încetat să intervin pe lângă aliata noastră rusă care e singura în stare să dea un concurs prielnic.
Avem siguranţa că, deja, armate importante sunt concentrate în două puncte, dintre care unul e Dobrogea. Aceste armate nu vor fi inactive. Pentru ce să ne închipuim mai dinainte că vor sfârşi printr’o înfrângere? Pentru ce să nu le considerăm ca putând să ne aducă rezultate victorioase? Eu, am o încredere şi o convingere adâncă.

Dar pot spune că pentru concentrarea acestor armate, noi, guvernul francez, am făcut tot ce era cu putinţă de făcut.
D. RENAUDEL: Chestiunea e ca să se ştie dacă ele sunt numeroase și bine armate. Dacă nu sunt nici una nici alta, e învederat că nu vor putea nimic.
D. J. LONGUET: Dacă cea ce vor să facă seamănă cu cea ce au făcut până acum…(zgomot).
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: D. Tardieu mi-a cerut socoteală de cuvinte, după părerea sa, prea optimiste, pronunţate şi de d. ministru de răsboi în faţa comisiei armatei, şi de mine însumi. Domnilor, informaţiile, ce aveam şi pe cari vi le-am dat asupra stării forţelor respective, ne încuviinţa să sperăm că bătălia s’ar sfârşi mai bine, şi noi am spus în Cameră ce credeam în noi bizuindu-ne pe informaţiile de care dispuneam şi cari nu erau inexacte. D. Tardieu a zis la un moment dat în declaraţia sa:
“Ne-aţi vestit — era în luna lui Septembrie— că, datorită solidarităţii sforţărilor aliate pe toate fronturile, Germania pierduse iniţiativa”.
Domnilor, constatam în acel moment un fapt pe care nimeni nu’l putea discuta. E sigur că’n mometele declaraţiei mele, Franţa relua se iniţiativa operaţiilor; Germanii n’au mai reluat’o, pe frontul nostru.
D. MISTRAL: Au rămas în defensivă.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Vă asigur că nu e un fapt neînsemnat ca iniţiativa operaţiilor ofensive să fie smulsă unei armate spre a o trece la ceilaltă. Uitaţi oare ceasurile de chin prin care am trecut când Germania era în plină ofensivă pe frontul nostru la Verdun, când Austria era în plină ofensivă pe frontul italian, când Germania avea încă cu Austria ofensiva pe frontul rusesc? În momentul când vorbeam, armatele ruseşti repurtau succesele pe eare le ştiţi şi pe cari onorabilul D. AUGAGNEUR le-a numit “raid“ rusesc.
( … ) Italienii la un moment dat, împinşi din munţi până aproape în câmpie, ajutaţi de ofensiva lui Brusiloff, au putut relua iniţiativa operaţiilor; au reluat Goritzia, au făcut 60.000 de prizonieri din armata austriacă, şi toate acestea “raid-uri” operaţii neînsemnate, puse la activi armatei franceze şi pentru că într’un punct din Orient trecem într’o perioadă critică şi chinuitoare ori ce ne-ar încuviinţa să putem spera se reduce la cea mai simplă expresie.
De abia se vorbeşte, cu dispreţ, se zice: “Situaţia noastră s‘a îmbunătăţit puţin”.
Nu, domnule Augagneur.

Rusia nu era pregătită de ofensivă

D. VICTOR AUGAGNEUR: Dacă mi-aş permite să vă întrerup cum mă întrerupeaţi ieri, aş putea să vă explic ce am spus.
Iată ce voiam să spun: Ați urmat planul rusesc pentru intrarea în campanie a României. Planul rusesc consista a îndrepta toate sforţările contra Austriei care era socotită pe punctul de a fi doborâtă. Era o formidabilă greşală. Şi când am vorbit de ceea ce numiţi “raidul” Brussilof, aceasta voiam să spun.
D. P. FORGEOT: Fericitul noroc, aţi spus?
D. VICTOR AUGAGNEUR: Da, norocul fericit, şi o să vă explic. Când d. Albert Thomas şi d. Viviani s’au reîntors din Rusia, am auzit pe d. Albert Thomas la comisiunea armatei, l’am întrebat ce impresie aducea din călătorie, care era starea materialului în Rusia; a fost mai mult decât pesimist. La acea epocă se fabricau abia 100.000 obuze şi ne lăsa să presupunem că materialul rus de artilerie grea trebuincios unei ofensive victorioase ar fi gata numai în primăvara viitoare.
De altlel, toţi colegii noştrii cari au avut convorbiri cu delegaţii Dumei ştiu că aceasta era părerea lor. Ce s’a întâmplat? Reiau afacerea Brusiloff. E o formidabilă greşală militară de a fi putut crede că începuturile fericite ar fi putut să se urmeze. Pentru ce succesele lui Brusiloff? Pentru ce intrarea lui în campaniei Aceasta s’a făcut în urma chemăm italienilor forţaţi la retragerea în Trentin.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI. Nu numai de italieni.

Momentul intrării României în acțiune

D. VICTOR AUGAGNEUR: Nici o diversiune. Aceasta a fost când italienii fiind atacaţi formidabil în Trentin, Brusiloff a mers la bubuitul tunului. El a găsit în fata lui, şi nimeni nu poate să spună contrariul, o armată austriacă redusă la cea mai simplă expresie.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Erau cel puţin 450.000 de oameni. (Mişcări diverse).
D. VICTOR AUGAGNEUR: O armată austriacă care nu era de primul ordin care rămăsese în defensivă şi care nu putea dispune de nici o piesă de artilerie grea care se găsea pe Trentin. Şi când austriacii, înspăimântaţi de această repede ofensivă, care putu fi norocoasă mai multe zile, pentru că, cu lipsa artileriei grele austriace armata lui Brusiloff se găsi în condiţiunile unei campanii de mişcare pe care o permitea artileria uşoară, când austriecii au revenit cu materialul lor greu, Brusiloff a fost oprit. Ceea ce n’a fost prevăzut nici de ruşi nici do aliaţi. Şi acest moment, a fost ales pentru a face pe Români să intre în Transilvania. Aceasta nu e numai părerea mea personală si singură.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: E deci bine înţetes: când armata lui Brusiloff a început “raidul” de care a vorbit D. Augagneur, nu avea în faţa el decât o mizerabilă mică armată austriacă.
D. VICTOR AUGAGNEUR: N’am spus aceasta.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Număra cel puţin, 450.000 de oameni. (Aplauze). ( … )

(urmare)
(30 Noembrie 1916)

Prezidează D. Paul Deschanel
D. ARISTIDE BRIAND preşedintele consiliului, ministru al Afacerilor Streine: Domnilor, ieri răspunzând diverşilor interpelatori, mai ales onorabililor noştri colegi D. D. Augagneur, Constant şi Tardieu cari aduseseră la tribună critice şi preocupări, privitoare la afacerile României, condiţiunile în care această ţară fusese chemată să rânduiască lângă noi, cât şi condiţiunile în cari fusese prevăzut planul militar după care trebuia dată colaborarea ei, mi-am dat osteneala să probez Camerei că criticile formulate de către dânşii nu erau îndreptăţite şi că procedau, în realitate, din neştiinţa în care se găseau asupra condiţiilor în care fuseseră duse negocierile de către guvernul francez.
Am stabilit, prin documentele ce am citit la tribună că România pusese, ca condiţie a intrării sale in răsboi, că ea nu va declara răsboi Bulgariei, că nu va întreprinde campania în Dobrogea, că armatele sale, formând aripa stângă a armatelor Brusiloff şi Lecisky, vor pătrunde în Transilvania şi aceasta era şi condiţia Rusiei.
Prin urmare, ţinând seamă silit de această stare de lucruri, s’a putut stabili planul de operaţiuni; protocolul a fost iscălit de către D. Lloyd George şi de către mine în urma unei conferinţe ţinută la Paris. V’am citit acest protocol, iar telegramele, trimise fie de către generalul Joffre, fie de către mine însumi la Petrograd, v’au arătat de asemenea că până în cel din urmă minut, ne-am dat osteneala de a face ca aliaţii noştri să revină asupra determinărei lor şi să primească de a întreprinde, prin Dobrogea, contra Sofiei, operaţia militară ce-am fi preferat. V’am mărturisit sincer că, în această împrejurare, n’am reuşit a face să prevaleze părerea noastră.

Interpelarea d-lui Leygues

D. PREŞEDINTE. D. George Leygues are cuvântul.
D. G. LEYGUES preşedintele comisiei afacerilor exterioare:
Domnilor, faţă de întorsătura pe care au luat’o operaţiunile militare în România şi fată de noile greutăţi cari s’au ivit în Grecia, comisiunea afacerilor exterioare îmi dăduse mandatul de a aduce în faţa Camerei un scurt rezumat o expunere a evenimentelor din Orient, pentru a descurea liniile diriguitoare a politicii aliaților şi a căuta cauzele decepţiile ce am încercat. ( … ) În ziua când România a declarat răsboiu Austriei, ea a pus pe picior 500.000 de combatanţi, a chemat în depozite un număr de oameni aproape egal, era un contingent puternic; dar România are 600 kilometri de fruntarie Carpatină, 500 de kilometri de fruntarie fluvială, 150 kilometri de fruntarie întinzându-se delà Dunăre la Marea Neagră. Era învederat că cu 500.000 de oameni era peste putinţă României să dezlănţuiască o ofensivă pe un punct oarecare pe orice front şi să-şi păzească in acelaş timp fruntariile cari sunt tot aşa de lungi cât frontul rusesc întreg.
D. LEON PERRIER: Trebuia numai privită o hartă!
D. G. LEYGUES: ( … ) Voesc să păstrez acestei desbateri calmul, gravitatea şi nepărtinirea comandată de împrejurări; expun faptele şi nu voi adăuga, după fiecare fapt decât comentariul indispensabil pentru a’l lumina.
Nu e nevoie să fii un strateg, să fii un soldat spre a pricepe că, în condiţiile în care s’a dezlănţuit atacul român să fi fost el pe frontul Transilvaniei sau pe frontul Bulgariei, rezultatul ar fi fatal acelaş. Pentru ce, domnilor? E învederat că d. preşdinte al consiliului avea dreptate când dădea României şi la Petrograd consiliile, ce le aprob fără rezerve. Văzuse foarte limpede; şi dacă aliaţii s’ar fi pus de acord pentru o acţiune pe frontul bulgar, n’am avea să de deplângem evenimentele ce deplângem. Însă, fiind date condiţiile intervenţiei române, dacă România ar fi azvarlit armatele sale asupra Bulgariei aceasta nefiind apărată pe frontul Alpilor transilvăneni …
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Nu se cerea aceasta. (întreruperi şi zgomot).
VOCI NUMEROASE: Vorbiţi! Vorbiţi! ( … )
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Vă cer iertare că vă întrerup, domnule Leygues, dacă aţi fi înţeles destul de limpede documentul meu, sunt sigur că nu mi-aţi fi făcut observaţia ce aţi făcut. Nu era vorba ca armata română care a intrat în Transilvania să fie întrebuinţată în operaţiuni aiurea. Este prea învederat că n’ar fi fost lăsată la largul ei într’o asemenea operaţie. Era vorba să fie lăsată spre Transilvania pentru paza fruntariilor şi că o armată de 200.000 de ruşi să vie prin Dobrogea cu 150.000 de Români cari se găseau acolo, spre a face operaţiunea asupra Bulgariei. (Mişcări diverse).
D. G. LEYGUES: Domnilor, chiar din punctul de vedere în care se pune d. preşedinte al consiliului sprijinindu-se pe documente autentice pe cari nu le contest de fel, dacă mă pun în acelaşi punct de vedere, ajung la aceeaşi concluzie. Pentru ce armata română a fost respinsă, pentru ce Bucureştiul este ameninţat?
Pentru o raţiune care sare în ochi: pentru că interventiunea română n’a fost pregătită cum ar fi trebuit să fie. (Mişcări diverse).
Vorbind astfel, nu voeisc să încriminez deloc guvernul. (Întreruperi).
Guvernul francez nu e singur în cauză. (Foarte bine! Foarte bine !) Iar dacă înţeleg să păstrez fată de guvernele străine o rezervă din care nu voiesc să ies, înţeleg să-mi păstrez întreaga libertate de expunere pentru că reprezentantii Franţei au dreptul să ştie un oarecare număr de lucruri ce nu cunoşteau până acum (aplauze), pentru că trebue să se pună în fata pericolului de faţă. (Foarte bine! Foarte bine!).
Nu trebuie a fi pesimist, cum a spus-o d. preşedinte al consiliului, şi are dreptate. Însă trebuie să te fereşti de un optimism sistematic. (Foarte bine! Foarte bine!).
D. preşedinte al consiliului a zis: “Cred în victoria finală a armatelor ruso-române”.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Sunt sigur.
D. G. LEYGUES: Şi eu cred, dar dacă voim să merităm această întoarcere a, norocului, trebuie să ne gândim, noi aliaţii, şi să lucrăm ca şi când înfrângerea română ar fi sigură. Numai prevăzând răul vom şti să preîntâmpinăm toate eventualităţile. (Vii aplauze pe un mare număr de bănci).
Ei bine, d-lor, să privim foarte sincer în fața problemei ce ni se pune. Să presupunem, pentru trebuinţele discuţiei, că armata română va fi respinsă până la fruntariile Rusiei. Presupun că nu va fi nici distrasă, nici prinsă, dar Bucureşti şi Ploeşti sunt luaţi; nu merg mai departe. Ei bine, să nu ne facem iluzii. În minutul când armatele austro-germane vor intra la Bucureşti şi la Ploieşti, Aliaţii vor fi suferit o înfrângere politică, morală, şi militară a căreia repercutare va fi imensă. Şi pentru ce? Pentru că Austro-Germanii, punând mâna pe Ploieşti şi Bucureşti, vor obţine rezultate politice, economice şi militare.
Rezultate politice: Vor fi demonstrat lumii întregi, aliaţilor lor din Orient, că prevederile lor sunt superioare acelora ale adversarilor, organizarea lor mai tare, metodele mai bune. Vor fi închegat imperiile din centru, Turcia şi Bulgaria, pe cari o victorie românească i-ar fi despărţit.
Rezultate economice: aruncaţi d-lor privirea pe o hartă: imperiile centrale vor fi pus mâna pe grânarul cerealelor cel mai îmbelşugat din Europa, după Rusia. Vor fi pus mâna pe izvoare petrolifere bogate şi preţioase pentru ei. Vor ţine mai ales, nodul căilor ferate, răspântia căilor pe uscat şi ferate, cele mai ordonate, cele mai înzestrate din Balcani: şase linii de drum de fier, una mergând spre Rusia, trei spre Europa Centrală, două altele către Turcia. Dintr’aceiaşi lovitură vor fi lărgit consolidat, întărit mijloacele lor de comunicaţie cu Turcia şi Asia Mică.
Vor fi întărit mijloacele lor de comunicaţie fiindcă, în ziua când vom fi ajuns să tăiem linia Belgrad-Sofia-Constantinopol,care e unul din obiectivele războiului ce ducem în Orient, duşmanii noştri, prin operaţiunile ce vor fi săvârşit; se vor fi făcut stăpâni pe o nouă linie de drumuri de fier Orşova-Vidin-Târnovo-Adrianopol prin care vor ţine Dunărea. Prin urmare, în ziua când, după ce Serbia va fi cucerită, vom fi recucerit partea năvălită a României presupunând că nu va fi toată România — în ziua când vom tăia linia Sofiei, ţinta superioară a operaţiilor noastre actuale, va rămâne de tăiat o alta şi de asemenea să ne facem stăpâni pe Dunăre.
Rezultate militare: imperiile centrale, menţinându-şi comunicaţiile cu Turcia şi Asia Mică, vor menţine deschise rezervoarele lor de hrană şi de oameni ce şi le-au asigurat printr’o politică care datează de mult.
Domnilor, un mare număr de decepţii şi câteva pagube simţitoare încercate sau suferite de neîțelegere au origina în necunoaşterea de către diplomaţia aliată a importantei factorului oriental în războiu. (Foarte bine! Foarte bine! pe diverse bănci). ( … )
Domnilor, comisiunea d-v. a afacerilor exterioare consemnase într’un raport, care a fost împărţit membrilor guvernului, vederile sale asupra problemei orientale. Dacă îmi daţi voie, voi citi numai câteva rânduri. E din 20 Iulie 1915.
D. MARIUS MOUTET: Şi l’am dus preşedintelui Republicii spre a ne lepăda de răspundere. (Întreruperi).
D. G. LEYGUES: Aceasta nu pasionează dezbaterea; e un document. Dacă Camera
binevoieşte să-l cunoască, îl voi citi. (Citiţi! Citiţi!)

“Germania, târziu venită la împărţirea lumei, îşi aruncase ochii, de douăzeci de ani în urmă, asupra imperiului otoman pe care-l consideră nu numai ca un pământ de experienţă pentru a sa cultură, dar că sfera cea mai prielnică pentru expansiunea sa industrială şi comercială. Berlinul a cristalizat ambiţiunea sa cea mai înaltă în acest leagăn al lumei vechi; supremaţia germană în Orient a fost socotită de către Wilhelm al ll-lea ca cea mai mare cucerire a lui; Germania întreagă a făurit acelaşi vis ca şi împăratul ei: a uni Germania, Austro-Ungaria, Turcia şi Asia Mică, a crea o imensă dominaţie economică mergând delà Hamburg la Golful Persic prin Constaniinopole, delà Marea Nordului la marea Indiilor. Bagdadul este artera acestui nou imperiu; trebuie tăiată artera”.

Astfel era, domnilor, rezumat şi expus în câteva rânduri planul Germaniei în Orient şi prin urmare, astfel erau sugerate dispoziţiunile de luat faţă de imperiile centrale.
Comisiunea afacerilor exterioare atrăsese de mai multe ori atenţiunea membrilor guvernului asupra nevoiei ce era de a-şi intensifica politica sa în Turcia. Nu spun domnilor că am fi întâlnit pe lângă membrii guvernului o mare rezistentă: dar alături de membrii guvernului exista o instituţie care se cheamă “Quai d’Orsay”. (Foarte bine! Foarte bine!).
D. HENRY SIMON. E Chantilly al diplomaţiei! ( … )

Aportul militar al Turciei

D. G. LEYGUES: Turcia, despre care se se râdea când spuneam: “va furniza oameni Germaniei”, a mobilizat în ziua când a declarat războiu Rusiei, 2.300.000 de oameni care au fost distribuiţi cam în felul următor : 400.000 de oameni în Caucaz şi în Armenia, cam 120.000 în Mesopotamia, 100.000 în Dardanele, în Siria 80.000, la Smirna 80.000, la Constantinopole 50.000 în Galiţia, Bucovina şi Dobrogea 230.000.
Dacă sunt bine informat, după termenii convenţiunei încheiată între aliaţi şi România, generalul Sarrail trebuia să dezlănţuiască o ofensivă pe frontul Salonicului la data de 20 August sau la o dată apropiată. N’a putut s’o facă la această dată; cu modul acesta, concursul ce trebuia să aducă Românilor, reţinând pe acel teren sau atrăgând forţe bulgare, nu s’a realizat. Or, pentru ce generalul Sarrail n’a dezlănţuit această ofensivă?
Pentru că în minutul când se pregătea s’o facă, i-a luat’o înainte, deoarece Bulgarii au făcut operaţia lor la 18 August şi că atunci generalul Sarrail, care prevăzuse un punct de direcţiune, a fost obligat să procedeze la noui grupări a forţelor sale cu faţa spre răsărit pentru a face faţă spre apus, ofensiva sa a fost deci întârzială cu patru sau cinci săptămâni, dacă nu mai mult.
Când ai în faţa ta, manevrieri ca Falkenhayn şi Mackensen însemnează ceva. Mai adăugaţi că trebuia procedat la această regrupare de forțe în regiuni anevoioase, muntoase, oferind variaţiuni de nivel considerabile, aproape fără drumuri şi că armata generalului Sarrail, despre care d. preşedinte al consiliului a rostit cuvinte de dreptate aducându-i omagiul care i se cuvine, era atinsa de friguri: cu toate acestea, ea a făcut, când a fost vorba de a relua Ostrovo şi Florina sforţări supraomeneşti (Aplauze).

Interpelarea d-lui Renaudel

( … ) D. P. RENAUDEL: Domnule Bedouce, nu mă faceţi să spun decât ceea ce voiesc să spun. Vom avea desigur ocazia asupra altor puncte de a reveni asupra acestor subiecte cari sunt esenţiale pentru politica şi pentru mântuirea ţării. Voesc să spun numai că chiar În chestiunile Orientului, consideraţiunile de care vorbesc au apăsat învederat foarte greu; şi nu este indiferent de ştiut, spre a vedea, cum s’a determinat Bulgaria, cum s’a determinat România de a intra în răsboiu, nu e indiferent de ştiut în ce condiţiuni ambiţiunile Rusiei au putut să se arate, de pildă, asupra Constantinopolului. ( … )
Dati-mi voie să vă spun două din ipotezele ce isvorăsc imediat în minte când îţi zici că, dacă România nu e apărată îndeajuns şi dacă; trupele germane reuşesc să pătrundă la Bucureşti, şi prin urmare a fi pus în realitate mâna pe România, ele nu vor avea decât
să-şi propună alte obiective. Dintre aceste obiective unul apare ca imediat, şi despre care vom vorbi într’alt moment al acestui comitet secret.
Însă primul obiectiv care se arată este că, răsturnând acțiunea lor, să poată să meargă asupra Monastirului şi Florinei şi să facă o acţiune militară pe care n’a putut să o împiedice de a se produce prin acţiunea expediţiei din Orient şi, după părerea mea, şi de data aceasta ca să avem elemente de informaţie. Întreb deci care este în ceasul de faţă — căci nu s’a răspuns asupra acestui punct într’un chip; exact la cifrele aduse de către d. Abrami care au dată poate puțin mai veche — întreb care este starea exactă, din punct de vedere al numărului, a armatei noastre delà Salonic; vă rog să ne spuneţi care e obiectivul sau cel puţin cari sunt ipotezele cari se pot prezenta în ceasul de faţă pentru întrebuin tarea armatei Orientului cu forţele de care dispune, sau, din potrivă, de a-i spori forţele, a-i permite obiective care nu vor fi mărginite şi a o pune, prin urmare, în măsură de a lucra cu mai multă forţă în Balcani, în profitul României? ( … )

Cum a fost ajutată România

D. MIN. DE RASBOIU: Pe lângă aceasta, sperăm — protocolul din 11 August citit de d. preşedinte al consiliului, o indică prin acţiunea neîncetată ce exercitam asupra ruşilor — să creăm disponibilităţi cari ar fi de ajuns să permită manevra. Erau două moduri de a ajuta România: felul direct şi l’am practicat cu armata delà Salonic, felul indirect care nu aparţinea decât Ruşilor şi n’am încetat prin toate mijloacele de a-l semnala aliaţilor noştri.

Planul de răsboi al României

Deschid o paranteză. Se consideră planul de operaţiuni INIŢIAL ROMÂN ca un punct blamabil, şi care n’avea nici un sorţ de isbândă. De fapt el n’a reuşit, şi aceasta
poate fi de ajuns să se decidă că era rău. Însă, fiind dată limitarea ajutorului rusesc care era precupeţit la 50.000 de oameni. ( … )
D. MIN. DE RASBOIU: E deci înţeles, că fiind dată limitarea ajutorului rusesc. Românii propuseseră executarea unui plan de atac care consista a avea 200.000 de oameni, împărţiţi defensiv pe Dunăre şi în Dobrogea, 50.000 de oameni rezervă la Bucureşti, ceea ce era deja ceva. Cu restul armatei năvăleau în Transilvania.
Puteau ei să facă operaţiunea inversă, să se acopere pe fruntaria transilvăneană şi să atace Bulgaria? Dacă ar fi făcut-o evenimentele actuale ar fi fost poate şi mai grave. Ei aveau o raţiune foarte serioasă de a pătrunde în Transilvania, cu modul acesta ei îşi scurtau întinderea frontului. D. Georges Leygues a valorificat lungimea fruntariilor lor în raport cu efectivele. E sigur că dacă Românii reuşeau să se stabilească solid pe Mureş astfel după cum voiau, luau ipotenuza triunghiului şi reduceau considerabil întinderea fruntariilor de apărat. Programul n’a reușit, dar nu cred să se poate spune că a fost ilogic, fiind dat forţele de care se dispunea.
D. HENRI DE LA PORTE: Ruşii au fost cari au lipsit.
D. DE KERGUEZEC. D: preşedinte al consiliului a susţinut eri teza contrarie. D. ministru de răsboiu este cel care, de altfel, are dreptate.
D. MIN. DE RASBOIU: Ceea ce am spus nu e în contrazicere cu ceea ce a spus d. preşedinte al consiliului; e un argument mai mult pe care îl aduc în sensul concluziunilor chiar ale d-lui Briand. ( … )
D. FERNAND MERLIN: Va veni o zi, nu numai pentru trebuinţele istoriei, dar pentru acelea ale reglementărei noastre interioare şi internaţionale, când se vor stabili toate răspunderile. Or, recunosc, planul iniţial, intrarea în scenă a României, era poate factorul hotărâtor al războiului; şi câţi dintre noi n’au sperat! Însă speram că după doi ani, această intrare în răsboiu se făcea în condiţiile cele mai bune, cele mai serioase, că, mai ales, armata română era înzestrată cu tot materialul cu muniţiile şi oameni trebuincioşi ca pentru a învinge, şi că avea în spatele ei o armată rusească care s’o ajute. ( … )

Răspunsul d-lui Briand

Spun şi repet eă, atunci când guvernul a trebuit să ia în cercetare planul de răsboiu, se găsea în fata acestei condiţii sine qua non pusă de România, ca să nu facă răsboiu Bulgariei, şi în fata acelei duble condiţii, pusă de odată de România şi de Rusia, că armata română să formeze aripa stângă a armatei ruseşti care, în momentul stabilirei acestui plan de răsboiu, triumfa cu armatele lui Brusiloff şi Lecisky, şi ca să colaboreze cu aceste armate la zdrobirea totală a armatelor ausitriace; prin urmare, planurile de răsboiu nu puteau fi întocmite decât ţinând seamă de aceste condiții.
Aşa dar, ce spun documentele ce v’am citat? Ele spun că ne-am sfortat, într’o conferinţă ţinută la Paris cu miniştrii britanici, — protocolul ce v’am citit este semnat Lloyd George şi Aristide Briand — să obţinem 200.000 de oameni mai mult din trupele ruse spre a face, cu cei 150.000 Români puşi la paza Dunărei în Dobrogea, operaţiunea ofensivă asupra Sofiei. Rusia n’a putut să facă această sforţare. Regretăm adânc. (Mişcări diverse).
D. EMILE CONSTANT. E o răspundere precisă. ( … )

Materialul trimis României

Daţi-mi voie să le număr:
Aeroplane, 172; baloane eu accesorii, 15; auto-mitraliere 4; tunuri automobile 59; trăsuri de turism pentru transporturi uşoare 59; tractoare 57; măşti antiasfixiante 500.000; mitraliere 1700; cartuşe pentru mitraliere 49 de milioane; puşti model 1907, 120.000; cartuşe D cu încărcător, 79 de milioane; cartuşe 6 mm în elemente 43 de milioane; cartuşe de revolver, 5 milioane; mortiere de tranşee de 58, 150; bombe de mortiere de 58 in elemente, 60.000; grenade, 1 milion; tunuri de 120 mm, 62; obuze încărcate de 75 de munte, 10.000; cartuşe 75 mm. cu obuz explosiv, 567.000; lovituri de 75 cu obuz explosiv, 811.000; lovituri de 75 cu şrapnele, 17.000; lovituri de 105, 138.000; lovituri de 120, 93.000; lovituri de 150, 20.000; lovituri de 155, 2500; focoase. 1 milion.
D. ALEX. VARENNE: La ce dată au început trimiterile?
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: E un an, tot timpul am trimis, înţeleg foarte bine că întrebarea d-v. Este pentru uşurarea conştiinţei d-v. Încă delà început, am intervenit pe lângă Rusia, în modul cel mai stăruitor, ea să ia în mâini cauza românească.
D. MARCEL CACHET: Cer cuvântul.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: … şi să consimtă să facă sforţarea ce le-o cerusem.
Am făcut mai mult: cum nu voiam să ne mulţumim a cere sacrificii delà alţii, cele cinci brigăzi destinate nouă le-au luat Românii din prima zi; astfel că, domnilor, din punct de vedere francez, am făcut ceea ce puteam.
PE BĂNCILE PARTIDULUI SOCIALIST: Dar Rusia?
PE BĂNCILE PARTIDULUI SOCIALIST: Prea târziu.
D. MARCEL CACHIN: Daţi-mi voie să vă pun o întrebare foarte simplă şi care, sunt convins, chinuieşte un mare număr dintre colegii noştri ca şi pe mine.
Sunt cu desăvârşire convins că era peste putinţă să reţineţi România când a propus să intre cu noi, alături de noi, în luptă. Sunt de asemenea convins că credea în gândul ei, după cum credeam şi noi şi întreg universul că va primi un sprijin important din partea Rusiei. Daţi-mi voie — suntem în comitet secret — să vă pun două întrebări.
Suntem tulburaţi de cele ce se petrec în Rusia din punct de vedere interior; iar din punct de vedere exterior, cred că avem dreptul la unele explicaţiuni cât mai clare cu putinţă din partea guvernului.
Iată că ni se spune tot mereu, de douăzeci şi opt de luni; că o fracţiune însemnată din guvernul rus este în mâinile birocraţiei germane; vedem căzând miniştri, vedem prefecţi de poliţie spânzuraţi, vedem puşi sub acuzaţie miniştrii de război ruşi pentru că au pactizat cu inamicul; vedem un şir întreg de fapte extrem de grave în interiorul Rusiei, şi ne întrebăm azi dacă avem dreptul să ne bizuim cu totul pe această aliată. (Vii aplauze la extrema stângă).
Zic domnilor, că avem dreptul între noi, între francezi să ştim ce va putea face cu noi, după noi, o ţară pe care ne-am bizuit atâta şi care ne dă în acest, moment, s’o mărturisim, atâtea supărări. Din punct de vedere exterior, din punct de vedere al războiului însuşi, am văzut mai multe ofensive ruseşti; când s’au izbit de armatele austriace au avut succes; ori de câte ori s’au găsit în fațta armatelor germane, suntem obligaţi să recunoaştem că până acuma, n’au putut împiedica invazia şi că în ceasul de faţă sunt oprite de germani.

Învinuiri contra Rusiei

Ni se spune, domnule preşedinte al Consiliului, — chiar de ruşi însăşi, opoziţia rusească ne-a prevenit şi s’a spus la tribuna Dumei şi până în cercurile cele mai intime ale împăratului — că în ceeace priveşte politica internă a tării, sunt oameni la Curte cari conlucrează într’un chip permanent cu Germania şi cari se tem de victoria Aliaţilor, căci le e frică ca ea să nu aducă în acelaşi timp desfiinţarea absolutismului în Rusia. (Vii aplauze ).
În acest comitet secret nu este o chestiune mai gravă ca aceasta (noi aplauze pe aceleaşi bănci) şi care să angajeze mai mult răspunderile unora şi altora. Trebuie să ştim dacă, din punct de vedere intern, ne putem bizui într’un chip absolut pe fracţiunea guvernantă a Rusiei, căci sunt sigur că se poate bizui pe naţiunea rusă. În al doilea vând, din punct de vedere al operaţiunilor militare, cari vor avea loc atât în România cât şi mâine în Rusia chiar, cari sunt efectivele, cari sunt armamentele, care e puterea de atac rusească, până unde pot ei merge? Noi facem o sforțare colosală; voim să ştim ce va putea faee alături de noi aliata noastră delà răsărit. (Aplauze vii şi prelungite). ( … )
D. P. RENAUDEL: Pentru noi, nu atacăm aici guvernul, o ştiţi bine. Voim numai să mulţumim conştiinţa şi răspunderea noastră.
Voiesc să vă spun că în ceasul de faţă Bucureştiul va fi fără îndoială luat, şi dacă nu e încă,va fi mâine sau poimâine. Repet întrebarea mea de ieri: când Bucureştiul va fi luat forţele germane se vor putea pune în defensivă. Din acel moment, o parte din aceste forţe vor fi libere, ele vor putea să se întoarcă spre Salonic, spre Mouostir. Ceea ce vă cer — din lipsa numărului trupelor rusești asupra cărora n’ați voit să explicați — să-mi spuneți dacă da sau nu, aveți în ceasul de fața, astfel de angajamente, încât nu numai ca trupele rusești să facă o sforțare spre a respinge pe germani din România, dara daca frontul bulgaro-german fiind fixat în România, Rusia, nu zic numai dacă va voi, dar va putea să continue sforțarea care sa nu îngăduiască trupelor germane de a arunca în apă 300.000 de oameni ai noștri delà Salonic. (Aplauze) ( … )
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Dispoziţiile noastre defensive, la Salonic, au fost luate. Sperăm să nu avem nevoie de defensivă; trupele noastre au arătat până acum că au ambiţia de a îndeplini un alt obiectiv şi e datoria noastră să le dăm mijloacele împreună
cu Aliaţii.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . .

Raportul Palivanoff

7 (20) Noembrie 1916
( … ) Ofensiva generalului Brusiloff, în primăvara şi vara lui 1916 aplecă din nou
neutralitatea României de partea puterilor Înţelegerei şi dete ocazia să se reia convorbirile întrerupte în vederea intervenţiei României. E de notat că, încă delà început, şeful statului major și comandanţii şefi, din motive militare, considerau mai avantajoasă pentru noi menţinerea neutralității române decât amestecul ei activ în război.
Mai târziu generalul Alexeieff adoptă punctul de vedere al Aliaţilor, cari vedeau în intervenţia României o lovitură hotărâtoare pentru Austro-Ungaria şi apropierea sfârşirii războiului.
În August 1916, fu semnată cu România o convenţie militară şi politică care-i asigurau câştiguri teritoriale, Bucovina şi toată Transilvania, cari nu corespundeau fără îndoială, în măsura participării României la operatiunile militare, căci dânsa se angajase, numai, să declare război Austro-Ungariei şi să mărginise de asemenea, numai la operaţiuni în Transilvania. Evenimentele ce au urmat au arătat cât de mult se înşelaseră aliaţii noştri preţuind prea mult intervenţia românească. Sub impresia catastrofei survenite se produse în România chiar curente potrivnice continuării războiului şi cari şi-au impus ca sarcină încheierea păcii cât mai repede cu putintă, fie chiar o pace separată. ( … )
Din punct de vedere al intereselor ruseşti, consideraţiunile următoare trebuie să ne conducă în preţuirea situaţiei de acum, din România:

Dacă lucrurile s’ar fi dezvoltat în aşa chip încât înţelegerea politică şi militară din 1916 cu România să fie în totul îndeplinită, un stat foarte puternic ar fi fost creat în Balcani compus din Moldova – Valachia – Dobrogea, din Transilvania, Banat şi Bucovina cu o populaţie de aproape 13 milioane.
În viitor, acest stat cu greu ar fi hrănit simțămite amicale faţă de Rusia şi ar fi avut drept ambiţie să îndeplinească visurile naționale în Basarabia şi în Balcani.
Prin urmare, prăbuşirea planurilor de mare putere ale României în proporţiile arătate nu se opune în chip particular intereselor politice ale Rusiei.
Această împrejurare trebuie să fie folosită de către noi în vederea consolidării acestor legături forţate cari unesc Rusia cu România, pentru un timp cât mai lung cu putinţă.

Succesele noastre pe frontul român au pentru noi o importantă extraordinară ca o posibilitate unică de a sfârşi, odată pentru tot deauna, chestiunea privitoare la Coustantinopole şi la strâmtori.
Evenimentele de acum din România au modificat, de sus până jos condiţiunile tratatului din 1916.
În loc de sprijinul relativ modest, pe care Rusia era tinută să-l dea în Dobrogea, ea a trebuit să încredinţeze apărarea teritoriul român peste tot, aproape numai trupelor ruseşti. Acest ajutor militar al Rusiei a luat, acum, aşa proporţii încât făgăduiala de despăgubire teritorială a Rusiei, pentru intrarea sa în război, prevăzută în acordul menţionat mai sus trebuie, fără îndoială, să fie supus unei revizuiri.
____________________________________________

TRĂDAREA RUSIEI ȚARISTE (1)
TRĂDAREA RUSIEI ȚARISTE (2)
TRĂDAREA RUSIEI ȚARISTE (3)