TRĂDAREA RUSIEI ȚARISTE (2)


RĂSBOIUL ROMÂNIEI – TRĂDAREA RUSIEI ȚARISTE

Ajutorul dubios ai Rusiei

PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Dar nici la un moment n’am spus în faţa ţării, n’am spus înaintea Camerei că operaţiunile cari ne-ar conduce la victorie ar fi operaţiuni scutite de greutăţi şi de îngrijorări: am spus dinpotrivă, chiar în declaraţia guvernului, şi într’adevăr ar trebui cineva să aibă mare uşurinţă de spirit ca să creadă că în luptă cu Austria cu Bulgaria și Turcia reunite, lucrurile pot să se petreacă fără nemulţumiri și fără speraţe înşelate, dar voi avea ocaziunea să spun Camerei când vom ajunge la acest punct particular al dezbaterilor toate, motivele ce avem de a spera şi sunt sigur că ele conţin destulă putere pentu a le împărti întregii adunări.
Pentru moment, continui expunerea mea. Atunci, în faţa celor ce sa petreceau în România care a fost datoria noastră, a Francezilor? Să alergăm în ajutorul acestui popor care se vârâse în luptă, în condițiunile ce ştiţi, cari au fost atât de criticate.
Câtă ironie nu s’a făcut privitor la Români! De câte ori nu se spusese: “ei aşteaptă victoria spre a intra într’un mod sigur în luptă şi spre a obţine avantagii fără vreo sforţare!”
Le datoram cu atât mai mult ajutor cu cât ei fuseseră mai cavaleri în intrarea lor în răsboi. Şi ce-am făcut noi, Francezii?
Trebuie să spun că încă de la începutul răsboiului, când începuseră primele negocieri, guvernul francez se pusese la dispoziţia guvernului român spre a-i procura ceea ce putea să-i lipsească. Apoi, negocierile neisbutind, guvernul român, neliniştit de supravegherea exercitată asupra lui de teribilii săi vecini, Germania şi Austria, trebuise să-şi micşoreze cererile, să vegheze pentru ca să nu se poată mări presiunea asupra lui din motive de bănuială. Dar de îndată ce am putut, noi, am reluat negocierile și se poate spune că atât ca material de răsboi cât şi ca muniţii, Franţa, în toate clipele, a făcut totul spre a satisface cererile României.
La un moment dat, chiar la început de tot, către luna Iunie, presimţind că, poate, câteva informaţiuni bune ce ni se dădeau asupra armatei române — care şi-a făcut probele la alte epoce şi care e formată de oameni valoroşi — ar fi putut fi greşite asupra unor oarecari puncte, că, condiţiunile brutale şi excepţionale ale acestui răsboi modern, aşa de teribil prin materialul întrebuinţat, ar fi putut să aibă oarecare repercutare asupra operaţiunilor unei armate intrată proaspăt în răsboi.
Oferisem cu insistentă d-lui Brătianu să-i trimit o misiune militară în fruntea căreia propuneam să pun omul, militarul excelent şi ferm, care, pe frontul nostru a făcut probă de ingeniositate şi de curaj, ale căruia calităţi militare sunt recunoscute de către toţi, pe care le-a manifestat când a fost vorba, să restabilească acea nenorocită armată în zdrenţe ce ne venea din Serbia, de a o reconstitui, de a o redisciplina, de a o remoraliza pentru a o pune din nou în Balcani, pe Generalul de Mondésir care, cu misiunea sa, a realizat acolo minuni de reconstituire cu armata sârbească.
În acel moment, starea spiritelor în România era astfel încât d-l Brătianu mă rugă insistent cu tot tactul, toată delicateţa ce poate fi întrebuinţată de la guvern la guvern când refuzi un dar, de a nu trimite o misiune aşa de importantă, spunându-mi că-i recunoştea folosinţa, dar că numai prin singur faptul că ar sosi în România ar putea deştepta bănueli de temut şi ar provoca ţării sale pericole grave.
Acestea pentru ca să vă spun starea spiritelor în această ţară şi cât de mare era teama de a vedea Germania şi Austria ivindu-se cu tratatul de alianţă în mână pentru a-şi manifesta pretențiuni brutale, pe care, în alte regiuni le-au manifestat fără ca să aibă măcar o urmă din raţiunile ce le-ar fi putut invoca în România.
De când domnilor, armatele române au cedat, subt lovitură, ce-am făcut noi? Numai decât neam întors către Rusia, am suplicat’o să alerge în ajutorul României, i-am spus:
“Acolo e răsboiul! Pe acolo trebue atinsă Germania, pe acolo trebue căutat un succes care poate ar trage după sine deciziuni repezi spre victorie şi spre a obţine un răspuns favorabil”. Ce am făcut? De îndată am făcut sacrificiile ce puteam face, am dat artilerie, muniţii, material de aviaţie cu toate incomodităţile de transport şi necazurile ce suferim în unele ceasuri; închiriind vapoare, reconstituind încărcături pierdute, prin toate mijloacele cu putintă, ne-am dus în ajutorul Românilor.
Am făcut mai mult decât atât, şi spre a determina Rusia care de altfel, trebue s’o spunem, era pregătită la aşa ceva, i-am spus: “Brigăzi ruseşti trebue să vie în Franţa; ele sunt la Arhanghelsk sau merg spre Arhanghelsk, întrebuințaţi-le în serviciul Românilor, nu le faceţi să îndure acest lung transport până în Franţa sau până la Salonic; în acest moment nu e decât un front, frontul ameninţat este frontul românesc, daţi oamenii ce ne destinați, dar mergeţi îndată, cât mai iute veti putea, în ajutorul aliaţilor noştri şi de altfel, guvernul rus a intrat pe această cale; a preparat armate pentru operaţiuni prevăzute”.
Se zice: zilele trec, evenimentele nenorocite se înmulţesc, pentru ce aceste armate nu-şi manifestă existenţa lor şi pentru ce ajutorul preţios ce aşetaptă România nu se arată prin acte aparente? Domnilor, trebue să ne dăm seama de greutăţile de comunicaţie în aceste regiuni, vorbesc de acele comunicaţii cari sunt în serviciul amicilor şi aliaţilor noştri, Ruşii. Mişcările de concentrarea trupelor sunt încete, greoaie şi penibile. Între dorinţa amestecată cu nelinişte se simte când citeşti noutăţile şi când ai harta sub ochi şi realizarea planului care se vede cu simplul bun simt din punctul asupra căruia o sforţare eficace ar putea fi dată, între acestă dorinţă şi realizare se găsesc toate greutăţile de comunicaţie, de concentrare, de transport de material şi din cauza acestor greutăţi se produc încetinelile ce le regretăm cu totii.
Dar, domnilor, noutăţile ce ni s’au dat zilele acestea sunt că forţele ruseşti sunt concentrate şi că ele vor intra în acţiune dacă n’au făcut’o deja.
D. ANDBE LEBEY: Vor ajunge cum au ajuns “carabinierii”, când Bucureştiul va fi luat!
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Permiteți-mi, scumpul meu coleg, să vă spun că priçep ca unul din compatrioţii, noştri, ca una din compatrioatele noastre cari sunt victime crude ale războiului, ca aceia sau acelea să aibă un minut de grijă mergând până la pesimism, e scuzabil, dar noi, n’avem dreptul să fim aşa în nici un moment. (Aplauze prelungite)
D. ANDRE LEBEY: Nu vă primesc lecţia, d-le Preşedinte al Consiliului. Nu sunt pesimist. Dar am dreptul să vorbesc. (Mişcări diverse).
PREŞEDINTELE CAMEREI: Domnilor vă rog a păstrați tăcerea, şi calmul care convine unei asemenea dezbateri.
D. ANDRE LEBEY: Nu sunt pesimist, dar voesc să se facă ceva. ( … )
D. BRIZON: Peste-o sută de ani!
PREŞEDITELE CAMEREI: Nu e într’adevăr momentul de a întrerupe.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Că acţiunea aliaţilor noştri ruşi va împiedica evenimentul penibil … (întreruperi de pe unele bănci din partidul socialist). ( …)

Situaţia corpului expediţionar delà Salonic

Voi examina acum situaţia corpului nostru expediţioc ar din Salonic. În ce condiţii a fost întreprinsă această expediţie? Nu e nevoie s’o amintesc; în ultimul comitet secret, am discutat pe lung asupra acestui punct.
Am expus cum corpul nostru expediţionar, redus la un foarte mic număr de oameni, fusese târât de o chemare în ajutorul Serbiei, cum, după ce ajunsese până la Krivolak, n’a putut să-şi continue sforţarea, ce neînţelegere se produsese atunci între guvernul englez şi noi, cum, această neînţelegere împrăştiată, era prea târziu pentru salva armata sârbească, sforţările ce am făcut pentru a o strânge la un loc, şi cu toate că se găsea într’o stare de plâns, spre a o reconstitui spre a o pune în stare să se reîntoarcă către patria sa. În toată această trecere de timp, noi guvernul francez, n’am încetat a face sforţările cele mai mari pe lângă aliaţii noştri pentru a-i aduce ca, împreună cu noi, să trimită la Salonic forţele necesare indispensabile unei operaţiuni strategice cu sorţi de izbândă.
Dar chiar din luna Iunie, în acest ținut unde bântuesc frigurile corpul expeditionar fusese atins. Un mare număr de oameni fuseseră imobilizaţi. Nu ne puteam gândi să mai facem imprudente şi, într’un ceas când nu puteai lua în consideraţie nici o operaţie militară, nu era cu putinţă să te gândeşti de a trimite la Salonic oameni cari, ca multi dintre camarazii lor, ar fi fost negreşit victimile frigurilor. A trebuit să aşteptăm, spre a întări corpul
expediționar, minutul când medicii are au putinţa să ne spună că trimiterile de întărire de înlocuire şi de trupe noi, puteau fi debarcate la Salonic fără grijă; şi aceasta am şi făcut.
S’a spus că corpul expeditionar fusese mărit de guvern peste măsură.
D. BRIZON: A fost micşorat de figuri. (zgomot).
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Cei ce s’au dus la Salonic ne-au spus că generalul comandant şef, n’avea mijlocul, n’avea putinţa de a întreprinde operaţiuni de aşa fel ca să dea rezultate strategice întinse. Niciodată, cel puţin pentru anul acesta n’a fost în concepţia aliaţilor de a întreprinde, prin Salonic mai ales, în epoca târzie unde această întreprindere putea începe o operație de aşa fel încât să ne ducă la marile rezultate strategice pe cari le-aţi putea întrezări.
Rezultatul strategic în chestiune poate fi realizat de trupele ruso-române în număr îndestulător şi mergând prin Dobrogea în legătură cu anume operaţiuni întreprinse de corpul expeditionar din Salonic, de altfel, în aceste condiţii au fost prevăzute planurile şi în aceste condiţii a început executarea lor, şi repet aici cu tărie că obiectivul principal al armatei Salonicului a fost realizat de ea şi anume că nu a permis unui batalion bulgar, german sau turc, să se despartă de acest front pentru ca să meargă să mărească numărul duşmanilor a căror victimă este România.
Adaug că cu efectivele de care dispune acest corp expeditionar au putut începe realizarea planului ce se avea în vedere în aşa chip, încât aţi putut constata, domnilor, că instalarea la Monastir, a trupelor noastre şi a trupelor sârbeşti este un prim rezultat care nu trebue neglijat.
Desigur, nu e un rezultat pe care înţeleg să-l exagerez din punct de vedere strategic, dar din punct de vedere tactic e puternic, şi o să vă spun pentru ce.
Pentru că dacă armata din Salonic n’ar fi putut merge la Monastir şi libera părţile din susul acestui oraş, ar fi fost nevoită la un moment dat din cauza asprimii iernii în aceste ţinuturi să se reîntoarcă în câmpul întărit, pe câtă vreme sârbii reintraseră în patria lor
Nu trebue împins prea departe gesturile cu caracter sentimental.
……………………………..
[ Urmează discuțiunea asupra generalului Sarrail, a evenimentelor din Grecia, până la retragerea de la Krivolak, asupra Poloniei, asupra Norvegiei etc ]

Interpelare asupra armatei delà Salonic

D. MEUNIER-SURCOUF: Domnilor, la 2 Decembrie 1915 guvernul a promulgat decretul care conferea generalismului direcţiunea supremă a armatelor din Orient.
Acest decret este practicat de un an şi față de rezultatele obţinute ne putem întreba ce a determinat pe domnul preşedinte al consiliului ca să-l dea.
A fost promulgat după dezastroasa expediţie de la Dardanele şi după campania din Serbia şi se poate presupune că D. Briand a căutat prin el o înburtătăţire a organizaţiei militare si a conducerii armatelor în Balcani. Cu toate acestea, când ne-am dus, împreună cu colegul şi prietenul meu D.Chaumet, în Noembrie, la Salonic, n’am găsit
decât o armată venită acolo fără direcţie, fără directive, cu o organizaţie care nu era aceia ce ar fi trebuit pentru a face răsboiul în acea tară şi cu mijloace mediocre pentru un obiectiv militar serios. Trupele noastre erau atinse de dizenterie şi paludism; mijloacele dc aprovizionare erau cu totul neîndestulătoare într’o tară unde văile sunt fără drumuri şi munţii fără nici o cale de suit. Cum aceste greutăţi nu fuseseră prevăzute şi cum cei cari se băteau trebuiau aprovizionaţi, a trebuit să luăm soldaţi de pe front spre a căuta hrana şi muniţiile, astfel că efectivele combatante au fost reduse la jumătate. Voi cita numai o divizie, a 57-a, care, la Florina, nu avea de cât 5000 de puşti, pentru a acoperi, prin
fracțiuni, o întindere dc 40 de kilometri.
Contrar de ce a spus D. preşedinte al consiliului, am trimis şi debarcat în adevăr, în lunile în care căldura este foarte ridicată, îu lunile Iulie, August şi Septembrie, 27.000 de oameni la Salonic; dar am şi evacuat 19.000 şi rămăseseră tot în timpul acestor luni mai mult de 10.000 de oameni în spitale; astfel că în fapt, când generalul Sarrail porni la luptă; putea să aibă ideea, cu toate că şi armatele aliate duşmane fuseseră decimate ca şi ale noastre, că, cu aşa mijloace mediocre, Monastirul apărea ca tintă supremă.
Întreb ce spera D. preşedinte al consiliului dând decretul din 2 Decembrie 1915?
Poate voia dânsul să realizeze unitatea de acţiune, în vederea unor rezultate fericite aşteptate, după formula …
D. JEAN BON: D. preşedinte al consiliului a spus: pentru a intra în Dobrogea!
D. MEUNIER-SURCOUF: Atunci când ştia că generalisimul era hotărât ostil acestui proiect; a încercat, şi toată aceasta a sfârşit cu expediţia de la Florina; Monastir apărea o tintă puţin neprecisă, căci pentru cei ce au fost acolo, la acea epocă, nu e nici o îndoială că ofensiva de la aripa noastră stângă nu era de loc preparată pentru ca să-l atingă.
Mijloacele lipseau.

Speranţele expediţiei delà Salonic argument faţă de România

Ce s’a putut spera dând acest decret? Cu toate acestea, vă amintiți, la acea epocă, ce speranțe nu făcuse să încolţească la noi desfăşurarea expediţiei de la Salonic?
Când problema militară al Orientului a fost pusă prin intervenţia României, a trebuit să credem că soluţia era gata.
Vă amintiţi că presa, din zi în zi, exalta geniul miniştrilor noştri; n’aţi uitat: Strategii noştri în cameră anunţau că a doua zi, vom da mâna cu Ruşii prin mijlocirea Românilor, că vom opri; pe Turci, că vom pedepsi pe Bulgari, că vom lua Buda-Pesta, că vom îngenunchia Viena; ni se anunţa chiar — şi adevărul — aproape sfârşitul răsboiului.
Şi în acest timp, vă amintiţi de asemenea, ziarele scriau cu amărăciune în contra generalalui Sarrail, care dispunând la Salonic de 400.000 de oameni, dintre cari 300.000 combatanţi, stătea fără să facă nimic.
D. DE KERGUEZEC: Ceea ce e mai rău, e că s-a spus toate acestea Românilor.
D. MEUNIER-SURCOUF: Or, este în, afară de orice îndoială că la acea epocă generalul Sarrail dispunea, cel mult de 130.000 până la 140.000 baionete; aceasta ministerul de răsboi a trebuit s’o ştie. Dar atunci ce a făcut în această afacere generalul şef? Ce ordine a dat, pentru că de el depindea armata Orientului?
Ştim bine că Monastir e un succes, nu se poate contesta şi nici nu-mi trece prin minte
să-i discut valoarea; dar, în fine, dacă s’ar fi preparat această expediţie, e probabil că am fi putut ajunge cu mai puţine pierderi de oameni, cu mai puţină pierdere de timp am fi putut ajunge înainte să fi venit germanii; este chiar posibil să fi putut merge mai departe pentru că tot am mers, fără a ne mări mijloacele. ( … )
M’am întrebat dacă, atunci când d-l preşedinte al consiliului a dat acest decret, avusese gândul să realizeze marea idee de care ne vorbea adineaori: unitatea de direcţiune între aliaţi. E în afară de îndoială că această idee: unitatea de direcţie între aliaţi este adevărata idee şi mijlocul de a învinge; fără îndoială că este singurul răspuns ce putem da duşmanului, supus unei voinţe unice. Aş admite chiar bucuros un consiliu interaliat permanent. Este evident că răsboiul a ieşit din cadrul său şi se întinde peste lumea întreagă. Cu cât forţele angajate sunt numeroase cu atât şi teatrele de operaţiuni, cu cât forţele puse în joc sunt nefolositoare cu atât mai mult avem nevoie de a ne înţelege între aliaţi, şi vedem un exemplu, în acest moment în chestiunea Orientului care a devenit chestiunea internaţională cea mai de seamă.
Când România a dezlănţuit intervențiunea sa, voinţa puternică şi unică a adversarului a desfăşurat îndată contra ei o combinare de forte căreia noi n-am putut răspunde, cu atât mai puţin că nu există un birou permanent în care să se poată lua hotărâri cari să fie imediat executorii. Am rămasă ca totdeauna la improvizări; ca totdeauna sosim în întârziere în urma evenimentelor.
Dar dacă se examinează situaţia în Orient, dacă se caută cauzele cari au adus la încurcătură de azi, nu se poate îtr’adevăr presupune un singur moment să fie din cauza aplicării ideii care l-a inspirat pe d-l preşedinte al consiliului; căci nu pot crede ca dânsul să fi consimţit să o lase să fie falsificată un timp aşa de lung.
Atunci, principiul a fost falsificat? Aplicarea lui e nefericită? Oamenii sunt cauza?
Nu-mi ascund greutăţile conversaţiilor între aliaţi; ştiu că hotărârile vin încet; ştiu de asemeni că la 1 Septembrie Franţa era singurul stat beligerant gata să lucreze în Balcani, dar ce-a devenit această armată franceză? Unde-i sunt directivele? Care-i sunt mijloacele de acţiune? Am fost lăsat să înţeleg că, cu toate că armata Orientului depindea de
generalul şef, dânsa nu fusese tratată ca celelalte armate.
Mi s’a spus ca generalul Sarrail nu era înconjurat de un stat major competent. A cui este greşeala de care ce i se putea impune pe oricine? Atunci, e o chestiune de persoane? Oamenii sunt în cauză? Personalitatea generalului Sarrail este în cauză în toate acestea? Este ea discutată? Aceasta ar fi de ajuns pentru ca să ucidă decretul.
Un asemenea fapt e inadmisibil, cu atât mai mult cu cât e vorba de o operaţie între aliaţi şi că prin urmare, şeful nostru trebue să aibă o autoritate nediscutată. Ni s’a spus de asemenea că guvernele au recriminat de mai multe ori. Întreb dacă aceasta este exact. Întreb ce a făcut generalul şef. Întreb ce a spus guvernul.
S’a făcut o campanie — o dezaprobaţi cu toții ca şi mine — în contra generalului Sarrail, campanie de ace cu gămălie, campanie de ziare, campanie de “potins” şi de, “ragots”. (Aplauze).
D. JEAN BON: Campania guvernului în ziarele guvernului! (Mişcări diverse)
D. MEUNIER-SURCOUF: Un asemenea procedeu e periculos pentru autoritatea şefilor. Azi e Sarrail, mâine poate va fi un altul. Aceasta nu este tolerabil pentru nimeni. O spun cu sufletul şi conştiinţa mea, generalul Sarrail nu merită această campanie. (Aplauze).
Pentru ce guvernul nu vrea să ia răspunderile? Ori generalul Sarrail nu putea fi suspectat şi atunci trebuia ca autoritatea lui să fie mărită fată de aliaţi; ori dacă se găsea că nu e la locul lui, trebuia, în numele intereselor ţării să fie sacrificat dacă era nevoie. (Aplauze).
( … )
_______________________________

TRĂDAREA RUSIEI ȚARISTE (1)
TRĂDAREA RUSIEI ȚARISTE (3)

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în Europa, Franta, geopolitica, Romania, Rusia, Transilvania, Valahia și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.