TRĂDAREA RUSIEI ȚARISTE (3)

România abandonată

Zisei că speranţele ce se născuseră de pe urma intrări în răsboi a României au fost adânc înşelate şi nu numai dinspre partea noastră. Nn numai că nu vedem putinţa graţie acestui sprijin dorit, de a obţine în Orient cea ce ar fi putut fi un avantaj considerabil pentru sfârşitul răsboiului, dar o ţară neutră care s’a bizuit pe sprijinul nostru, o tară mică, se vede ameninţată de zdrobire, năvălită, fără ca marele puteri cari ar fi trebuit să o ajute să fi putut, până acum, să-i ducă vre-o întărire.
Ni se vorbea acum un minut de Norvegia. Înţeleg că ţările mici să fie neliniştite, înţeleg ea ele să nu se decidă a veni de partea noastră, când văd Belgia cotropită pe de-a întregul. Serbia redusă la Monastir şi România năvălită azi. E neliniştitor din punct de vedere moral, pentru influența noastră în lume, ca peste tot să se compare îndrăzneala violentă a Germaniei, zdrobind pe cei ce îmbrăţişează cauza noastră cu slăbiciunea care pare a presida la ajutorul ce le aducem. (Întreruperi).
LA CENTRU: Eraţi ministru în momentul cotropirei Belgiei!
D. HENRI LANIEL: Cui imputaţi cotropirea Belgiei, Domnule Augragneur? ( … )

Cine poartă răspunderea nenorocirei României

Avem dreptul să întrebăm cine poartă răspunderea, de ce s’au întâmplat aceste fapte, de ce România a intrat în război de acea parte, în loc să urmeze calea regulată, aceia care o duce în spre Bulgaria.
D. PAUL PONCET: Ni s’a spus, nu suntem obligaţi s’o credem!
B. VICTOR AUGAGNEUR: Această concepţie a războiului român, această idee că atacul contra Bulgariei era mai de preferat.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Evident!
D. VICTOR AUGAGNEUR: Nu e din vina sa dacă faptele cari s’au produs aşa cum le vedem: s’a isbit de voinţa superioară a României sprijinită de către unii din aliaţii noştri.
( … ) Dar e poate altceva de văzut; să examinăm dacă de mai multă vreme, raporturile Guvernului şi Comandamentului n’au fost viciate şi dacă mai cu seamă campania românească, aşa cum a fost dusă, nu este rezultatul unui oarecare antagonism între Guvern şi Comandament, fără ca vreodată Guvernul să fi voit si îndrăznit să-şi impună voinţa. Ceea ce voi spune angajează tot atât de mult Guvernul din care am făcut parte cât şi Guvernul actual; sunt aceleaşi idei, aceleaşi doctrine, aceiaşi lipsă de voinţă care ne-a dus odinioară. (Mişcări diverse).
Nu mă voi lăsa distras de nici o consideraţie personală.
Când voi fi sfârşit expunerea mea, acei ce vor voi să râdă mai departe vor putea râde. Niciodată, la nici o epocă, Marele Cartier General francez n’a înţeles sau n’a voit să priceapă importanța unei expediții în Orient; şi pot spune că în ministerul prezidat de D. Viviani a fost un subiect de lupte interioare constante această încăpăţânare a Marelui Cartier General de a nu voi să înţeleagă nevoia unei in intervenții în Orient. ( … )

Cine a împins România?

Ne-aţi spus că ne veţi aduce toate actele diplomatice prin care aţi insistat pe lângă România spre a urma planul ce-l preconizaţi dv. chiar acela al atacului român contra Bulgariei. Fie! Dar aducându-ne aceste documente, ar trebui să alăturaţi procesele verbale ale statului major, procesele verbale ale întrunirilor Consiliului Superior al apărării nationale, când aţi discutat, din punct de vedere tehnic, din punct de vedere militar, natura intervenţiei României.
Acestea ar trebui să le aduceţi, acestea ar trebui să le-avem sub ochi şi aceasta cerem, pentru că fiind dat ce s’a produs atunci când chestiunea nu era arzătoare, putem presupune ce s’a produs de curând, când România a intrat în joc.
Statul dv. major are aşa de puţină influenţă asupra statului major rus încât acest din urmă să treacă peste obiecţiuni serioase, peste obiecţiuni documentate şi energice ce s’ar fi făcut asupra planului pe care Ruşii doreau să’l vadă urmat de către România?
Ne spuneţi că statul major rus e acela care a împins România în Transilvania. S’ar putea discuta în această privinţă; s’ar putea întreba dacă statul dv. major a avut conştiinţă de raţiunile pentru care armata Brussiloff avusese un succes nesperat dar care trebuia să fie fără urmare, în ziua când ar sosi pe Carpaţi în faţa munţilor şi a artileriei grele adusă din Trentin. S’ar putea spune că e ciudat de uşuratec pentru un stat major de a lua un “raid” care a fost o întâmplare norocoasă drept o operaţie chemată să aibă urmări.
Dar las la o parte acest punct care e prea tehnic (aplauze la extrema stângă. Mişcări diverse). ( … )

Comitetul secret delà 28 Noembrie 1916 (urmare) (29 Noembrie)

Prezidează d. Paul Deschanel.
Şedinţa se deschide la orele două şi cincisprezece minute.
PREŞEDINTELE CAMEREI: Şedinţa e reluată în comitet secret.
D. Emile Constant are cuvântul, pentru a’şi desvolta interpelarea sa asupra neîndestularei manifeate a acordurilor strategice cari au precedat loialul concurs adus de România cauzei justiţiei şi dreptului.
D. EMILE CONSTANT (Gironde): Domnilor, aş fi dorit în modul cel mai viu ca explicările aduse ieri la această tribună de către d. preşedinte al consiliului să mă fi scutit de a vă dezvolta, chiar ar foarte scurt, cum voi face, interpelarea mea. Dar veţi fi văzat desigur că n’a răspuns decât într’un chip foarte general la preocupărările ce sunt în spiritele noastre.
Domnilor, departe de mine ideea de reveni asupra decretului din 2 Decembrie despre care toţi oratorii, rând pe rând, au voribt la această tribună. ( … )
Pentru a scăpa de răspunderile acestui decret d. preşedinte al consilinlui a spus ieri:
“când acest decret ne împiedica, am trecut peste el”.
Aşa înţelegeţi, domnule președinte al consiliului răspunderea guvernamentală. Îmi pare rău că aţi trecut peste el şi vă voi spune pentru ce. Acest decret avea părţi rele, numeroase, isbitoare dar avea şi părţi folositoare. Centraliza în mâinile generalisimului toate puterile. Acest decret îl dădea o putere considerabilă de a vorbi aliaţilor noştri. El adăuga la reînnoirea pe care o dădu victoria de la Marna, cea mai mare bătălie din toate timpurile.

România n’a urmat sfatul Franţei?

Ce s’a întâmplat? N’ați ținut socoteală, ați retras foloasele acordate de acest decret şi aceasta mă aduce să iau în considerare însuşi obiectul interpelării mele: România.
Da, domnule preşedinte al consiliului, ați spus ieri, ați fost constrâns să ne mărturisiți, era prea bătător la ochi: “N’am fost urmaţi în consiliile noastre.
Am arătat României şi Rusiei că interesul comun era de a merge la Sofia, însă trebuia ţinut seamă de simţimântul naţional român”. V’o acord.
“Erau asemenea şi considerațiunile ruseşti!”
V’o acord. Dar nu erau erau şi considerațiuni franceze? Și atunci v’am spus ca era ceasul ca generalisimul, învestit cu toate puterile ce i le-ați dat prin decretul din 2 Decembrie, să valorificaţi punctul de vedere francez. Poate că el nu era în măsură să discute în mod serios, şi de aceea aici voi căuta răspunderile dv. Ce-aţi făcut înainte de prepararea intrărei în război a României?

Era România pregătită de război?

Ați trimis la fața locului ofiţeri calificaţi spre a face studiile necesare? Ne-ați spus ieri că nu era cu putinţă de a trimite misiuni însemnate cari ar fi atras atențiunea Germaniei şi Austriei. Suntem de acord, dar vă era oprit de a trimite nişte ofiţeri bine aleşi, în curent cu războiul modern, cu nevoile armatelor moderne, având exeperiența marilor bătălii date pe fruntaria noastră şi cari ar fi putut să ne spună: “Iată ce lipseşte armatei române; nu are numărul de mitraliere trebuincioase; nu are avioane în număr îndstulător, nu are granate, sârmă ghimpată”. Iată ce ar fi trebuit să cântărească în deliberările strategice ce au avut loc. Toate acestea n’au fost făcute. Ati trimis o misiune.
D. ARISTIDE BRIAND preşedinte de consiliu, ministru al afacerilor străine: E prea comod.
D. EMILE CONSTANT: O să-mi spuneţi mai pe urmă. Doresc foarte mult să aveţi dreptate asupra acestui punct. Nu vă fac proces de tendinţă. Vă rog cu stăruinţă să lăsaţi pentru mai târziu acest argument, ceasul e prea grav spre a vi se căuta certuri personale. N’avem şi unii şi alţii decât o grijă, binele ţării. (Foarte bine! Foarte bine!) ( … )

Misiunea generalului Berthelot

Aţi trimis misiunea generalului Berthelot. Era perfect, dar prea tarziu. Gândesc că aţi cetit, ca noi toţi în ziarele germane ce caz a făcut generalul Falkenhayn.
Dânsul a spus: “Berthelot, e bine, dar dacă nu e însoțit de 500 tunuri grele, n’avem să ne îngrijim de el”. Şi atunci războiul s-a angajat în condiţiile ce ştiţi. S’a urmat punctul de vedere românesc. Şi aceasta era bine, dar cel puţin trebuia să se adapteze mijloacele militare trebuincioase, cel puţin trebuia să fie efectivele trebuincioase, artileria grea trebuitoare. Toate acestea nu ni le-aţi spus.

Concursul Rusiei

Cu privire la concursul rusesc, ati pronunţat o cifră foarte tulburătoare; ați vorbit de 50.000 de oameni. Ce! Cu 50.000 de ruşi pretindeaţi să ţineţi în loc un plan aşa de întins, la o organizare atât de formidabila ca organizarea germană?
Cu privire la concursul nostru prin Salonic, ce indicii ați dat României?
Nu ne-aţi spus. S’a pronunţat cifra de 400.000 de Baionete. SPER CĂ NU LE-AȚI SPUS’O PENTRU CĂ NU ERA CONFORMĂ CU REALITATEA.
În aceste condiţiuni, mă întreb care putea fi situaţia acestor aliați, al căror curaj este mai presus de orice bănuială, cari au meritat atenția germanilor cari declarau că:
“ROMÂNII SE BAT CU UN CURAJ ADMIRABIL, dar n’au mijloace materiale pentru a le rezista”.
Toate acestea îţi strâng inima. Căci, dacă n’am fost autorizaţi să dăm sentimentul nostru din punct de vedere strategic în momentul când s’a angajat afacerea din România, suntem totuşi parte în această afacere. Ştiu că partea noastră am îndeplinit-o cum am putut mai bine, deși poate puţin cam târziu. Nu ne-aţi spus nici pentru acea epocă, era promis concursul armatei generalului Sarrail, ce ţintă îi era desemnată. Acestea toate au rămas în penumbră.

Sacrificiul nobil al României

Şi atunci ne găsim în faţa acestei situaţii, atât de deosebită de ceea ce era acum trei luni. Ah! Acum trei luni, aplaudam cu toţii și ne ridicam în picioare când preşedintele nostru, în termeni înflăcăraţii saluta intrarea României, acest nobil popor, în concertul aliaţilor. Patria noastră strivită punea drapele ca pentru o mare victorie! Şi trebuia să fie o mare victorie; Germania însăşi o proclamase. Dânsa spusese, România nu va intra în conflictul european, decât în ceasul al unsprezecelea, pentru, a merge în ajutorul victoriei. Ei nu cunoşteau această ţară.
România era prea nobilă, prea credincioasă originelor ei spre a merge în ajutorul victoriei, dânsa mergea în ajutorul dreptului!

Urmările înfrângerii României

( … ) Căci, după toate, Germania a pus mâna pe mine de petrol, pe grânare cu grâu, şi-a înălţat moralul ceea ce-i îngădue să facă mobilizarea civilă. Şi apoi, pentru noi, ce ne aşteaptă! Sunteţi sigur, domnule preşedinte al consiliului — sper că aţi examinat această ipoteză — că atunci când Germania va fi stabilizat frontul său din România, dânsa nu va duce întreaga sa sforțare în spre noi, către Salonic, în aşteptarea unei sforţări încă mai superioare primăvara viitoare pe frontul occidental? ( … ) Trebue să ne spuneţi — şi acesta-i punctul particular de gingaş pe care-l veţi stabili, sper, în faţa acestei Camere — că Franţa şi-a ţinut făgăduielile. Acesta-i punctul esenţial.
Pentru a sfârşi şi spre a rezuma observaţiile mele, pentru a le, formula într’un chip mai precis încă decât am făcut-o, în chipul cel mai scurt cu putinţă, vă cer voia de a citi un şir de chestiuni pentru ca fiecare dintre dv. să puteţi da un răspuns deopotrivă de precis:
În rezumat, ce acorduri strategice au precedat intrarea în război a României?
Statele majoare aliate, instruite prin experienţă, studiat-au ele nevoile armatei române?
Ce aţi făcut pentru a iniția această armată în războiul modern? Datu-i-ați ceea ce era trebuincios? De ce importanță era concursul militar promis de Rusia? Aţi vorbit de 50.000 de oameni, acesta era tot? De ce importanţă era concursul făgăduit de noi?
Ce indicii s’au dat României asupra cifrei efectivelor de luptă ale armatei Orientului, asupra scopului si datei ofensivei noastre concordate?
În ce măsură făgăduelile făcute României n’au fost ţinute si pentru ce? În fire aţi studiat consecinţele pentru armata noastră din Salonic, a stabilizării frontului austro-german în România? (Aplauze pe diverse bănci).
Urmează interpelarea d-lui Abrami care pune în evidenţă rivalitatea dintre generalul Joffre şi generalul Sarrail, arătând consecinţele dăunătoare ale acestei stări de fapt asupra operaţiunilor armatei delà Salonic. ( … )

Cauzele nenorocirii României

Onorabilul d. Augagneur, după dânsul onorabilii noştri colegi Constant şi Tardieu s’au plâns de guvern cu privire la condiţiile în cari România a fost chemată să intre în război. Dânşii au spus: Necazurile ce-au urmat, relele condiţii în care se găseşte a noastră aliată vin din neprevedere sau, dacă ati prevăzut, fiindcă n’ați ştiut să imprimaţi războiului în România acea unitate de direcție trebuincioasă succesului. ( … )
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Această ţară a primit să intre în război.
Însă veţi conveni că în minutul când intra, avea oarecare drept să’şi arate condiţiile.
Or, condiţiile sale erau de a nu declara război Bulgariei şi de a nu întreprinde în contra ei operaţiuni militare. Condiţia formală, sine qua non, a hotărârei sale era de a face în legătură cu armata rusă constituind aripa stângă a armatei ruseşti, o operaţie în Transilvania, şi aceasta era şi voinţa Rusiei, care avea de asemenea oarecare drept să vorbească, pentru că dânsa făcea toate concesiunile teritoriale.
D. VICTOR DALBIER: RUSIA TREBUIA SĂ AJUTE ROMÂNIA.
D. J. LONGUET: Ce concesiuni făcea Rusia? A oferit Basarabia?
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Am zis’o: Concesiuni teritoriale. Iată faptele: îmi veţi putea spune: făcut-aţi toate sforţările ce trebuia pentru a aduce Rusia, pentru a aduce România la o mai bună tălmăcire a intereselor generale ale coaliţiei?
Domnilor, v’am spus că intervenisem neîncetat, fie pe lângă guvernul rus, fie pe lângă guvernul român, pentru a-i face să ia în consideraţie operaţia în Orient, Dobrogea, cu scopul de a atinge Sofia de a redeschide comunicaţiile cu Rusia şi de a închide pe acelea ale imperiilor centrate cu Turcia. N’am reuşit. AŞ PUTEA SA VA CITESC UNELE DOCUMENTE: Mulţi îşi făcuseră iluzii mari, privitor la Bulgaria, şi în Rusia, şi în Anglia şi îa Franţa. Nu e multă vreme de când, dinspre Salonic, unele spirite bune mergeau până a încerca convorbiri ce-a trebuit să fac să înceteze, într’un spirit de lealitate faţă de sârbi, cari începuseră să se emoţioneze.
VOCI NUMEROASE. Cine?
D. CH. CHAUMENT: La cine vă gândiţi?

Şiretenia Bulgariei

PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Voi spune-o imediat. De altmintrelea sunt opiniuni cari nu sunt ascunse. Un ofiţer al armatei din Salonic — de care, de altfel, generalul Sarrail s’a despărţit mai decât — avea această nădejde şi cu o naivitate care, deşi îi făcea onoare din punctul de vedere al cinstei şi al sincerităţei îi arăta însă imprudenţa spiritului său asupra chestiunilor diplomatice, nu s’a sfiit a spune că, dacă s’ar voi, ar fi cu putinţă prin conversaţiuni inteligente şi datorită unor făgădueli potrivite, ca Bulgaria să fie despărţită de imperiile centrale.
D. DE KERGUEZEC: D. de Laverville nu era autorizat să facă aceste declaraţiuni.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: V’am spus că generalul Sarrail de îndată ce faptul i-a fost semnalat — de către mine — se despărţise de acest ofiţer.
D. DE KERGUEZEC: Generalul Sarrail nu era amestecat în această afacere.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Am spus’o.
D. DE KERGUEZEC: Ţineam s’o precizez.
D. ABRAMI: Aduc omagii ultimelor dv. cuvinte, cari sunt expresia adevărului, cred să pot adăuga, pentru luminarea Camerei, că ofiţerul de care vorbiţi nu făcea parte din statul major al generalului Sarrail.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Foarte adevărat.
D. DE KERGUEZEC: E adevărat.
D. ABRAMI: E un ofiţer de marină care, din partea lui personal, neangajându-se decât pe dânsul, într’o conversaţie particulară cu prinţul Alexandru, a pronunţat, în adevăr, cuvintele despre care vorbiţi. Adaug că, de îndată ce generalul Sarrail a cunoscut, prin dv. incidentul ce avusese loc, a luat măsuri severe, a chemat, mai întâi pe ofiţer la Salonic, şi apoi l’a trimis la Paris.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Ofiţerul de care e vorba este de altfel un excelent ofiţer. Nu era în statul major al generalului Sarrail, şi nu m’aş fi ocupat în mod deosebit de cuvintele lui, daca nu mi-ar fi fost semnalate de cei ce aveau dreptul să se emoţioneze şi dacă acest ofiţer n’ar fi fost, la un moment dat, un ofiţer de legătură al armatei Orientului. Repet, că îndată ce faptul a fost adus la cunoştinţa comandantului armatei Orientului, acesta şi-a luat măsuri.
Dar starea de spirit, ce vă arătam adineori exista totuşi. Ea se găsea aiurea, în Anglia, în Rusia, în România, până în cel din urmă minut. Şi dacă îmi daţi voie să adaug această preciziune; cum fusese vorba de a încerca, prin oarecari făgădueli de a despărţi Bulgaria — ceea ce ar fi fost, recunosc prea bine, o operaţie ce ar fi uşurat mult lucrurile în Orient — am intervenit în termenii următori:
Sunt cu totul protivnic ideii de a angaja noi înşine şi de pe acum, o negociere oarecare cu Bulgaria în care noi am juca în mod fatal un joc de păcăliţi în condiţii mai rele decât cele din, 1915 şi cu tot atâţia sorţi de izbândă; căci nu vom obţine nimic real de la Bulgari fără de-ai face să simtă puterea noastră militară. Adaug că o asemenea negociere, care n’ar putea avea drept bază decât părăsirea Macedoniei sârbeşti cucerită de Bulgari, ar fi potrivnică angajamentelor şi relațiunilor cu Sârbii cari se bat alături de noi la Salonic.

Franţa şi-a făcut datoria

Şi dacă, în ceasul de fată, este o armată în Belgia, ştiți bine că Franţa a contribuit la alcătuirea şi la îndestularea ei eu mijloace de acţiune. Dacă armata sârbă n’a fost constrânsă la capitulare, dacă a putut fi culeasă şi refăcută, ştiţi că Franţa, cu pericolul vieţei ei. n’a stat la îndoială să facă cele trebuincioase în acest scop.
Cât priveşte România, făgăduiala ce Franţa făcuse că armata sa, ajutată de cele ale aliaţilor, la Salonic, va arăta destulă activitate spre a reţine pe Bulgari, putem spune că ea a fost ţinută. Nici un bulgar n’a fost scos de pe frontul delà Salonic şi trimis contra Românilor. Şi nu numai că nu s’au luat forţe în acest scop, dar chiar, de când operaţiile au început, noui forţe bulgare, turceşti şi germane au fost trimise în contra armatelor de la Salonic. Nu este deci drept să se spună că Franţa nu şi-a ţinut făgădniala. Făgăduiala ce a făcut, în măsura în care a făcut’o, a fost ţinută.

Ce ajutor trebuia să ne dea Rusia?

Iată, domnilor al doilea punct din protocol:
“Ambele guverne sunt de părere că de îndată ce convenţiunile militare şi politice între România şi puterile aliate vor fi fost semnate, să intre în conversaţie cu guvemul rus; ele îi vor propune de a pune în luptă, contra Bulgariei, efective destule spre a asigura reuşita unei ofensive române în contra acestei puteri. Această operaţiune ar avea de obiect deschiderea comunicaţiilor directe de cale ferată între Salonic şi România. Dacă guvernul rus primeşte această propunere şi dacă drumul de la Salonic la frontiera română se găseşte liberat, guvernul britanic îşi ia îndatorirea de a asigura Rusiei la datele arătate furniturile următoare …” ( … )
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Însă vedeţi, cum, cu tot refuzul persistent al Românilor şi Ruşilor, persistam noi, încercând a obţine o rectificare a acestor vederi pentru ca operaţiunile povăţuite de noi să fie întreprinse. Generalul Joffre telegrafia generalului Alexeieff şi iată în ce condiţii am telegrafiat eu însumi la Petrograd, la Londra, la Roma, rugând ca guvernele aliate să fie invitate de a insista, ca şi mine, pe lângă guvernul rus.

Trădarea Rusiei

Generalul Joffre telegrafiază generalului Alexeieff “cu privire la refuzul opus de acesta din urmă la cererea franco-engleză de a trimite 200.000 de oameni în Dobrogea. Generalisimul revine asupra chestiunei şi reaminteşte generalului Alexeieff foloasele ce ar fi legate de încheierea unei păci separate de către Bulgaria cu totul bătută şi descurajată: redobândirea efectivelor aliate operând în Bulgaria, restabilirea comunicaţiilor directe cu Rusia şi România pentru înzestrarea cu unelte şi aprovizionarea acestor puteri; tăierea comunicaţiilor imperiilor germanice cu Turcia care ar fi constrânsă să facă pace liberând astfel trupele engleze şi ruseşti cari operează în Armenia, pe Eufrat, fruntaria Persiei şi în Egipt; reintrarea Sârbilor în posesia ţării lor; efectul moral asupra neutrilor şi asupra duşmanului; prăbuşirea viselor orientale germanice”.
Transmitem telegrama generalul Joffre către colegul său, generalul şef al Rusiei, rugându-l să se insiste din nou. Aceasta se petrece la 2 Septembrie şi a fost un întreg şir de telegrame de acest gen. Iată un răspuns de la ambasadorul nostru din Petrograd:
“Am vorbit de mai multe ori cu colegul meu englez de interesul major care ar fi, pentru aliaţi, legătura lor prin Balcani. Protocolul din 11 August corespunde întocmai acestei preocupări dar tot cea ce ştiu asupra stării militare a Rusiei şi asupra intenţiilor înaltului comandament rus, mă face să mă îndoiesc că generalul Alexieff să primească a propune împăratului trimiterea de 200.000 de oameni pe fruntaria bulgară”.
D. BRIZON: RUSIA A TRĂDAT FRANȚA (vii exclamări).
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Vă citesc aceste documente spre a vă arăta că guvernul francez a făcut tot ce era cu putinţă pentru a obţine ca Rusia şi România să se unească cu vederile noastre. E învederat, dânsul are răspunderea pe care o are orice guvern când nu reuşeşte; domnilor, această răspundere o primesc cu toată inima. În timp de răsboi, admit foarte bine …
D. Brizon pronunţă câteva cuvinte cari nu ajung până la birou. (Zgomot).
PREŞEDINTELE CAMEREI: Într’adevăr vă impuneţi adunării.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI. În timp de răsboi admit foarte bine …
(D. Brizon continuă să întrerupă în zgomot).
PREŞEDINTELE CAMEREI: Domnule Brizon, vă chem la ordine pentru că persistaţi.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: În timp de răsboi admit foarte bine să i se impute unui guvern că n’a reuşit …
D. BRIZON: E greşala Rusiei nu a d-voastră (zgomot).
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: … şi sunt gata să mă închin în faţa unei asemenea imputări. Într’adevăr n’am reuşit în sforţările mele; admit să mi se impute acest lucru şi iau toată răspunderea dar nu admit să se impute guvernului francez, că şi-a întors privirile delà adevăratul interes al Coaliţiei, de a nu’l fi înţeles sau înţelegându’l de a nu fi făcut tot ce omeneşte i-a stat în putinţă spre a obţine ca vederile lui să fie primite.
Aceasta n’o admit şi ţin să vă arăt, citind documente, că toate sforţările spre a izbuti au fost făcute de către diplomaţia noastră. ( … )

S’a făcut totul pentru România?

Făcut’am pentru România tot ceea ce puteam face? V’am spus făgăduielile ce făcuse Franţa. De la începutul răsboiului, dânsa, necontenit, a trimis material, tunuri, obuze, cartuşe de puşcă — mai mult de 30.000.000, cred, avioane, toate elementele de material cerut Franța le-a pus la dispoziţia României, ea le-a trimis. JOS RUSIA!
D. BRIZON: Trăiască Franţa, jos Rusia! (vii protestări).
PREŞEDINTELE CAMEREI: D-le Brizon, vă chem la ordine cu înscriere în procesul verbal (Reclamaţiuni pe unele bănci delà, extrema stângă).
D. LAUCHE: Nu relevaţi aceasta, d. preşedinte.
D. ALEXANDRE VARENNE: Nu reţineţi decât jumătate din întrerupere.
D. COMPIERE-MOREL: N’aţi auzit decât “Trăiască Franţa”.
PREŞEDINTELE CAMEREI: Trebue să m’ajutaţi contra toate acestea.
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: A făcut mai mult decât aceasta.
Încă delà începutul operaţiilor când mi s’a arătat că România se încovoia sub lovitură, am intervenit imediat şi de atunci intervenţiile s’au repetat neîncetat, strigând Rusiei să ia în mâini afacerea românească, să şi-o însuşească iar spre a marca printr’un sacrificiu, dorinţa noastră ca să se facă astfel şi spre a exprima această dorinţă într’un chip mai pătrunzător, ce am făcut noi? Cinci brigade ruseşti se găseau la Arhanghelsk destinate frontului nostru. Am spus Rusiei: puneţi-le la dispoziţia şi în serviciul României.
Acest gest al Franţei nu arată că în această împrejurare, dânsa şi-a făcut toată datoria, şi că n’a rămas surdă la cererile de ajutor,ale României? N’a făcut tot ce i-a stat în putinţă? ( … )
______________________________

TRĂDAREA RUSIEI ȚARISTE (1)
TRĂDAREA RUSIEI ȚARISTE (2)