O investigație de un an de zile realizată de The Insider, în colaborare cu 60 Minutes și Der Spiegel, a scos la iveală dovezi care indică faptul că incidentele medicale anormale și inexplicabile, cunoscute sub numele de Sindromul Havana, pot avea originea în utilizarea armelor cu energie dirijată folosite de membrii Unității 29155 a GRU.
Membri echipei de sabotaj a serviciilor de informații militare ale Kremlinului au fost plasați la locul atacurilor suspecte asupra personalului guvernamental american din străinătate și a familiilor acestora, ceea ce a determinat victimele să se întrebe ce știe Washingtonul despre originile Sindromului Havana și ce ar implica un răspuns occidental adecvat.
______________
Tbilisi
Era înalt, cu siguranță mai înalt decât vecinii lui Joy și decât georgienii cunoscuți în perioada în care a locuit în Dighomi, o comunitate rezidențială selectă din Tbilisi. Era tânăr, subțire, blond și bine îmbrăcat – ca și cum ar fi mers la teatru, sau poate la o nuntă.
Cu câteva minute mai devreme, pe 7 Octombrie 2021, Joy, o asistentă medicală americană și soția unui funcționar al Ambasadei SUA, scosese rufele din uscător când a fost complet mistuită de un sunet acut care i-a amintit de ceea ce resimte cineva în filme după detonarea unei bombe. “Pur și simplu mi-a străpuns urechile, intra prin partea stângă, se simțea ca și cum ar fi intrat prin fereastră, în urechea stângă”, își amintește Joy. “Am simțit imediat o senzație puternică și o durere de cap”. A fugit din spălătoria de la etajul al doilea al casei sale și a intrat în baia de lângă dormitorul principal. Apoi a vomitat.
Joy și soțul ei, Hunter, atașat al Departamentului de Justiție în cadrul Ambasadei SUA la Tbilisi, au ajuns în Georgia în Februarie 2020, chiar înainte de lockdown/închiderea covid. În ciuda zgomotului “consumator” din capul ei, Joy l-a sunat pe Hunter. (Numele celor doi au fost schimbate pentru a le proteja identitatea). În calitate de soție a unui oficial american aflat în misiune în străinătate, a urmat un stagiu de pregătire pentru supraviețuire peste hotare și și-a amintit că, dacă ceva nu e în regulă, primul lucru pe care trebuie să-l faci e să “ieși din X” – să părăsești locul. Joy a verificat camera de securitate a casei de la ușa din față pentru a vedea dacă era cineva afară.
Un Mercedes crossover negru era parcat dincolo de poarta proprietății sale, chiar vizavi de spălătorie. Joy a ieșit afară și atunci l-a văzut pe bărbatul înalt și slab. Și-a ridicat telefonul pentru a-l fotografia.
“A fost ca și cum s-ar fi uitat în ochii mei. Știa ce fac”. Apoi s-a urcat în Mercedes, apoi a plecat. Joy a fotografiat mașina și plăcuța de înmatriculare în timp ce aceasta se îndepărta. Ea spune că nu l-a mai văzut pe bărbat decât trei ani mai târziu, când i s-a arătat o fotografie a lui Albert Averyanov, un agent operativ rus atașat la Unitatea 29155, o notorie unitate de asasinare și sabotaj a GRU, serviciul de informații militare al Moscovei.
Albert nu este un spion rus oarecare. În vârstă de numai 23 de ani când a avut loc întâlnirea, el e fiul comandantului fondator al Unității 29155, generalul Andrey Averyanov, în vârstă de 56 de ani, care este acum puternicul director adjunct al GRU, însărcinat cu coordonarea politicii externe a Kremlinului în Africa. Pentru public, acesta era un proaspăt absolvent al Universității de Stat din Moscova, unde obținuse masteratul în “managementul proceselor de migrație”, un subiect de care tatăl său era foarte interesat. Chiar și în cadrul sistemului nepotist al GRU, traiectoria lui Albert avea o traiectorie neobișnuit de abruptă – un tânăr cadet pregătit pentru o carieră strălucită în spionaj. În 2019, la doar 20 de ani, el a făcut chiar un stagiu la Geneva cu “rezidentura” Unității 29155, deghizându-și vizita așa cum au făcut-o mulți alți ofițeri de informații ruși: ca o excursie de învățare a limbii engleze. Atât de mare a fost dorința lui Andrey de a-și vedea fiul călcându-i pe urme, încât GRU a trebuit să ignore propriile reguli de recrutare, care îi obligă pe ofițeri să se integreze în mediul înconjurător. Ca tânăr blond de 1,90 m, Albert era vizibil în orice mulțime, cu atât mai mult într-o suburbie cochetă din Tbilisi.
Când Joy a văzut chipul lui Albert, trei ani mai târziu, a avut o reacție “viscerală”. “Pot spune cu siguranță că acesta seamănă cu bărbatul pe care l-am văzut pe stradă”.
Arme acustice non-letale
O investigație de un an de zile realizată de The Insider, în colaborare cu 60 Minutes și Der Spiegel, a scos la iveală dovezi care indică faptul că incidentele medicale anormale și inexplicabile, cunoscute sub numele de Sindromul Havana, pot avea originea în utilizarea armelor cu energie dirijată folosite de membrii Unității 29155 a GRU.
Printre principalele constatări ale investigației se numără faptul că membrii de rang înalt ai unității au fost premiați și promovați politic pentru activitatea legată de dezvoltarea “armelor acustice non-letale”, un termen utilizat în literatura științifică militară rusă pentru a descrie atât dispozitivele de energie dirijată bazate pe sunet, cât și pe radiofrecvență, întrucât ambele produc efecte acustice în creierul victimei.
Aceștia și alți agenți operativi atașați la Unitatea 29155, care călătoresc sub acoperire, au fost geolocalizați în locuri din întreaga lume chiar înainte sau în momentul în care au fost raportate incidente de sănătate anormale – sau AHI (Anomalous Health Incidents), așa cum guvernul american se referă oficial la Sindromul Havana. Mai mult, Joy nu e singura victimă care a identificat un membru cunoscut al acestei unități de operațiuni secrete rusești care pândea în jurul casei.
E posibil ca prima observație să fi avut loc cu șapte ani mai devreme. Contrar informațiilor făcute publice despre Sindromul Havana – conform cărora acesta a început în capitala cubaneză în 2016 – e posibil să fi existat atacuri cu doi ani mai devreme în Frankfurt, Germania, când un angajat al guvernului american detașat la consulatul de acolo a fost lăsat inconștient de ceva asemănător cu o rază puternică de energie. Victima a fost diagnosticată ulterior cu un traumatism cranio-cerebral și a fost în măsură, de asemenea, să identifice un agent al Unității 29155 de la Geneva.
The Insider, 60 Minutes și Der Spiegel au dezvăluit dovezi documentate care indică faptul că Unitatea 29155 a experimentat exact tipul de tehnologie militarizată pe care experții o consideră drept cauză plauzibilă a misterioasei afecțiuni medicale care a afectat până în prezent peste o sută de diplomați și agenți americani, precum și mai mulți oficiali canadieni. Mulți dintre ei au experiență de specialitate în materie de Rusia, cunoscând fluent limba; alții au expertiză în domenii diferite, cum ar fi Orientul Mijlociu sau America Latină, dar au fost repartizați după preluarea Crimeei în posturi sensibile ale guvernului SUA, cu scopul de a contracara agresiunea și operațiunile informative ale Rusiei în Europa și America de Nord.
Unitatea 29155 e rău famată pentru comunitatea de informații americană. “Sfera lor de acțiune e globală pentru desfășurarea de operațiuni letale și acte de sabotaj”, a declarat pentru The Insider un fost ofițer CIA de rang înalt cu expertiză în ceea ce privește Rusia. “Misiunea lor e să găsească, să rezolve și să termine, totul în sprijinul viselor imperiale ale lui Vladimir Putin”.
Concepută inițial ca o unitate de antrenament în cadrul GRU, a fost reorganizată și extinsă în 2008 ca unitate operațională dedicată campaniilor de asasinat, sabotaj și destabilizare politică în întreaga lume. Trei membri ai acestei unități, colonelul Alexander Mishkin, colonelul Anatoliy Chepiga și generalul-maior Denis Sergeev, au fost responsabili de otrăvirea agentului dublu britanic Serghei Skripal și a fiicei sale Yulia cu agentul neurotoxic de uz militar Novichok în Salisbury, Anglia, în 2018. În 2015, Denis Sergeev și alți membri ai unității l-au otrăvit de două ori pe traficantul de arme bulgar Emilian Gebrev cu o substanță organofosfatică similară, aproape sigur pentru că firma lui Gebrev, EMCO, vindea muniție Georgiei și Ucrainei.
Unitatea 29155 a folosit, de asemenea, mercenari sârbi pentru a organiza o lovitură de stat eșuată în Muntenegru în ajunul aderării acestei țări la NATO în 2016. După cum The Insider a fost prima publicație care a relatat, unitatea a fost responsabilă pentru o serie de explozii la depozite de muniții și arme din Bulgaria și Cehia – explozii care au început în 2011, la doi ani după reconstrucția Unității 29155 ca echipă de operațiuni clandestine, în plină “resetare” a relațiilor administrației Obama cu Moscova. (Aceste operațiuni au rănit sau ucis zeci de trecători nevinovați; expunerea lor a dus la expulzarea a 19 diplomați ruși din Sofia și Praga, precum și la punerea sub acuzare de către guvernul bulgar a tuturor sabotorilor Unității 29155 implicați în atentate cu bombă în această țară). Mai recent, membrii unității au fost detașați ca echipă avansată de sabotaj și asasinat în Ucraina, în zilele premergătoare invaziei, la sfârșitul lunii Februarie 2022.
Spre deosebire de alte echipe din cadrul aparatului de informații al Rusiei, aceasta nu spionează oamenii, cel puțin nu de dragul de a aduna informații. Se dedică exclusiv așa-numitelor operațiuni militare cinetice – adică violente. Predecesorul și analogul său a fost departamentul KGB-ului sovietic dedicat “operațiunilor speciale”, care a efectuat asasinate și acte de terorism în străinătate.
Sindromul Havana, despre care mult timp s-a crezut că este efectul biologic acumulat cauzat de un alt tip de armă unică, cuprinde o varietate de simptome, printre care: dureri de cap cronice, vertij, tinitus, insomnie, greață, tulburări psihofiziologice de durată și, în unele cazuri, orbire sau pierderea auzului. Multe victime au declarat că se simțeau bine, apoi au fost cuprinse de o durere sau o presiune intensă în craniu în următorul minut – de obicei localizată pe o parte a capului, ca și cum ar fi fost prinse într-un fascicul de energie concentrată. Un număr apreciabil de persoane au fost diagnosticate cu leziuni cerebrale traumatice ușoare. Alții au suferit sechele cognitive și vestibulare atât de grave pe termen lung, încât nu mai pot fi capabili să funcționeze zi de zi și au fost pensionați pentru motive medicale din serviciul guvernamental.
Joy a suferit zilnic de dureri de cap în ultimii trei ani. De asemenea, a suferit două intervenții chirurgicale pentru dehiscență a canalului semicircular (apariția unor găuri în pereții osoși care cuprind urechile interne). Ea va avea nevoie de o a treia operație pentru remedierea deteriorării rapide a osului temporal, o afecțiune pe care, după cum spune ea, neurochirurgul ei nu și-o poate explica.
Sindromul Havana a captat atenția publicului pentru prima dată în 2017, fiind legat de afecțiuni stranii care au afectat peste douăzeci de oficiali ai CIA și ai Departamentului de Stat detașați în Cuba în contextul relansării relațiilor diplomatice dintre administrația Obama și guvernul condus de fratele lui Fidel Castro, Raul.
Cazurile au fost înregistrate la Havana în perioada Mai 2016 – Septembrie 2017, când administrația Trump a redus radical prezența Departamentului de Stat pe insula din Caraibe, iar CIA și-a retras personalul din ambasada americană redeschisă acolo. Totuși, puțini membri ai comunității de informații credeau că cubanezii se află în spatele fenomenului. Ținând cont de influența deosebită a Moscovei asupra națiunii conduse de comuniști, teza dominantă era că rușii au comis atacurile ca parte a efortului de a împiedica apropierea dintre SUA și Cuba.
Peste 100 de cazuri AHI au fost citate în întreaga lume, afectând agenți americani, diplomați, militari, contractori și, în unele cazuri, soțiile, copiii și chiar animalele de companie. Simptome confirmate medical au fost raportate atât în Guangzhou, China, cât și la Washington D.C. Una dintre victime a fost un înalt oficial din cadrul Consiliului de Securitate Națională din perioada Trump, care a devenit temporar afazic și al cărui corp a amorțit chiar în fața clădirii Eisenhower la mijlocul lunii Noiembrie 2020. Altă victimă a fost adjunctul de atunci al directorului CIA, Bill Burns, care a fost lovit la Delhi în Septembrie 2021, ceea ce a făcut ca Burns să întrerupă vizitele oficiale în India și Pakistan. În același an, administrația Biden a promulgat legea Havana Act, care prevede despăgubiri cu șase cifre pentru victimele confirmate ale AHI.
Există un motiv pentru care Havana Act a intrat în vigoare abia în 2021: în ultimii opt ani, Sindromul Havana a fost subiectul unei intense controverse. Sociologii au sugerat că e mai degrabă o afecțiune psihogenică în masă sau poate o izbucnire de isterie în masă. Astfel de argumente au fost infirmate de mai multe studii medicale, inclusiv unul realizat de un grup de experți convocat de comunitatea de informații din SUA. În evaluarea finală a acestei investigații se constată că AHI are “o combinație unică de caracteristici principale care nu pot fi explicate prin condițiile de mediu sau medicale cunoscute și care pot fi cauzate de stimuli externi”. Cu toate acestea, în Martie 2023, Biroul Directorului Informațiilor Naționale (ODNI) a emis un raport în care se afirma că era “foarte puțin probabil” ca AHI să fi fost provocate de un adversar extern. Această apreciere a provocat o undă de șoc în rândul sutelor de foști și actuali ofițeri de informații și a familiilor acestora, care consideră că au suferit consecințe majore și adesea ireversibile pentru sănătatea lor din partea unei forțe inamice. Ca urmare, multe dintre victime se consideră trădate de guvernul lor pentru că a neglijat să identifice vinovatul pentru situația lor dificilă.
The Insider și partenerii de investigație au scos la iveală noi dovezi – sub forma unor documente interceptate ale serviciilor de informații rusești, jurnale de călătorie și metadate ale convorbirilor telefonice, precum și mărturii ale martorilor oculari – care, în ansamblu, contestă evaluarea făcută de ODNI. Adam, pseudonimul folosit de Pacientul Zero, primul ofițer CIA care a fost afectat de Sindromul Havana în Cuba, a declarat pentru The Insider: “Ceea ce a evidențiat această investigație pe termen lung e faptul că, fie comunitatea de informații e incapabilă să își îndeplinească cea mai elementară funcție, fie a lucrat pentru mușamalizarea faptelor și pentru a manipula (“gaslight”) funcționarii răniți și publicul”.
Greg Edgreen, locotenent-colonel în armata americană, a înființat grupul de lucru care investighează Sindromul Havana pentru Agenția de Informații a Apărării (DIA – Defense Intelligence Agency) din 2020 până în 2023. Acest rol i-a oferit acces la informații clasificate nu doar de la Pentagon, ci și de alte agenții din cadrul comunității de informații americane. Ca răspuns la această investigație, Edgreen a declarat pentru 60 Minutes: “Dacă greșesc cu privire la faptul că Rusia se află în spatele incidentelor de sănătate anormale, voi veni în emisiunea dvs. Și îmi voi mânca cravata”.
House Permanent Select Committee on Intelligence (Comisia de Informații din Camera Reprezentanților) investighează în prezent modul în care agențiile de spionaj americane au ajuns la evaluarea “nimic de văzut” în Martie 2023. Având în vedere contribuția grupului de lucru al DIA la raportul ODNI, care recunoaște diferitele niveluri de confidență la care au ajuns diferite agenții, imputarea fără ambiguități a vinovăției Moscovei de către Edgreen ar trebui să ridice semne de întrebare în comunitatea de informații din SUA și în Congres. O altă organizație despre care se spune că e sceptică cu privire la faptul că în spatele Sindromului Havana nu ar fi un adversar extern, e Agenția Națională de Securitate (NSA – National Security Agency) care se ocupă de de interceptarea comunicațiilor.
De asemenea, și Fiul se ridică
Faptul că Joy l-a identificat pe Albert Averyanov în fața casei sale din Tbilisi e susținut de doi oficiali guvernamentali americani care au declarat pentru 60 Minutes că agentul rus se afla într-adevăr în capitala georgiană în momentul atacului.
Albert Averyanov
Cu doar câțiva ani înainte de absolvirea Universității de Stat din Moscova în 2019, Albert era pregătit de tatăl său, încă de la 16 ani, pentru a prelua Unitatea 29155. Albert s-a “antrenat” neoficial la Geneva sub supravegherea colonelului Egor Gordienko, care a fost apoi instalat în oraș sub acoperire diplomatică în calitate de reprezentant secund al Rusiei la Organizația Mondială a Comerțului. După ucenicie, Albert a devenit un membru activ al Unității 29155, după cum reiese din datele telefonice obținute de The Insider, 60 Minutes și Der Spiegel, care demonstrează comunicarea constantă a acestuia cu alți agenți operativi din cadrul grupului, precum și din evidențele de deplasare care arată călătoriile sale comune cu ofițeri cunoscuți ai 29155.
Pentru un agent GRU, Albert are o viață remarcabil de deschisă pe rețelele de socializare. Joacă baschet și fotbal, călătorește cu avionul în jurul lumii sub numele său oficial, postând informații actualizate despre meciurile sale la clubul de fotbal amator Evian, cu sediul la Moscova (zero goluri în 60 de meciuri), și fotografii cu prietena sa Nastya în plimbări cu Mercedes Benz ML/GLE. Însă, după cum s-a menționat deja, călătoriile lui Albert nu au fost întotdeauna de natură turistică. Scurgerile de date provenite de la companiile aeriene arată că unele dintre cele mai interesante zboruri ale sale sunt rezervate de departamentul de resurse umane al Unității 29155.
De exemplu, atât Albert, cât și tatăl său, Andrey Averyanov, au plecat din Moscova la 30 Septembrie 2021, cu opt zile înainte ca Joy să vadă persoana despre care consideră că era Averyanov cel tânăr în fața casei sale din Tbilisi. Tatăl și fiul au zburat la Tașkent, Uzbekistan, și s-au întors la Moscova abia unsprezece zile mai târziu, pe 10 Octombrie. Dar Tașkent nu era destinația lor finală.
Andrey a oprit telefonul în capitala Rusiei și l-a pornit din nou abia după ce a aterizat pe 10 Octombrie, sunându-și șoferul de la aeroport. Albert și-a luat telefonul cu el și dar l-a oprit imediat. A primit un apel de la un număr de telefon uzbec neidentificat la ora 8:04 la 1 Octombrie, în dimineața după ce el și Andrey au ajuns la Tașkent. Telefonul lui Albert a fost apoi închis. Treizeci și șase de minute mai târziu, la ora 8:40, un avion a decolat de la Tașkent spre Tbilisi. (Nu existau zboruri directe între Rusia și capitala georgiană în 2021, din cauza unor dispute diplomatice între cele două țări, iar membrii Unității 29155 folosesc oricum destinații de tranzit momeală pentru a evita să fie identificați în cazul unui anumit atac sau incident, așa cum The Insider a relatat anterior).
În următoarele zece zile, telefonul lui Albert a rămas închis, ceea ce înseamnă că metadatele de geolocalizare pentru această perioadă nu pot fi obținute. Ceea ce e vizibil e faptul că telefonul era în roaming, iar abonamentul de telefonie mobilă al lui Albert nu îi permitea să primească apeluri sau să se conecteze la internet. Totuși, în seara zilei de 9 Octombrie, în ajunul călătoriei de întoarcere a tatălui și a fiului de la Tașkent la Moscova, Albert a pornit din nou telefonul deoarece primise un mesaj automat de la operatorul de telefonie mobilă Beeline care îi ura bun venit în Uzbekistan. Mesajul indică faptul că Albert a fost în afara țării în zilele precedente și a revenit în Uzbekistan abia în ziua dinaintea plecării sale spre Moscova.
Când The Insider l-a sunat pe Albert ca să-l întrebe dacă se afla la Tbilisi în momentul presupuselor atacuri asupra diplomaților americani și a familiilor acestora, acesta a ascultat întrebarea, apoi a întrebat cu emoție cine se afla la celălalt capăt al firului. “Stop, stop, cine mă sună?”. Când i s-a spus că e vorba despre redactorul-șef al publicației The Insider, a închis imediat.
Atacurile de la Frankfurt
Cu șapte ani mai devreme și la aproape trei mii de kilometri spre vest, în Noiembrie 2014, în Frankfurt, Germania, două atacuri separate au avut loc unul după altul, conform mai multor surse. Una dintre aceste surse, Mark Lenzi, în vârstă de 49 de ani, e un actual oficial al Departamentului de Stat.
Lenzi, soția, fiul și fiica sa au fost transportați cu toții de urgență din Guangzhou, China, la începutul lunii iunie 2018, după ce fiecare dintre ei au căzut la testele pentru leziuni cerebrale. Conform lui Lenzi, el și familia sa au fost despăgubiți de guvernul american cu “peste un milion de dolari din cauza leziunilor cerebrale traumatice diagnosticate”, într-o combinație de înțelegeri civile și plăți în temeiul Havana Act. În Noiembrie 2014, Lenzi lucra la Consulatul SUA din Frankfurt ca ofițer regional de securitate, când colegii săi au cedat în urma aceluiași incident de sănătate pe care el și familia sa aveau să îl experimenteze ani mai târziu pe un alt continent.
“Atacurile din 2014 de la Frankfurt reprezintă cheia pentru că au venit înaintea loviturilor din Cuba și China și ar fi trebuit să primească cea mai mare atenție din partea guvernului american”, a declarat Lenzi pentru The Insider, 60 Minutes și Der Spiegel.
Una dintre victime, conform lui Lenzi și a altor surse, a fost un funcționar al guvernului american de la consulat, pe care The Insider îl va numi Taylor. În cazul lui Taylor, simptomele au început cu o senzație intensă de presiune, care a început în regiunea toracelui și a radiat spre gât și cap. Apoi a urmat greața, urmată de un “țiuit ascuțit”. Taylor a alergat spre baie pentru a vomita înainte de a se prăbuși inconștient pe podea. La Spitalul St. Marie, situat la câteva minute de consulat, Taylor a fost diagnosticat de medicii germani la 4 Noiembrie 2014 cu neuronită vestibulară, apariția bruscă a vertijului, însoțit de greață, vărsături și de creșterea tensiunii arteriale. Întors în Statele Unite, Taylor a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral.
În săptămânile care au precedat atacul, Taylor își amintește că s-a confruntat cu un bărbat înalt, musculos, cu alură militară, care se comporta suspect peste drum de complexul rezidențial al consulatului. Bărbatul necunoscut purta haine de stradă lejere și se plimba în jurul clădirii de locuințe, inspectând și fotografiind vehiculele parcate cu numere diplomatice americane. După un scurt schimb de replici cu Taylor, bărbatul a reacționat cu un puternic accent rusesc, încheind discuția și fugind.
Prin intermediul unei terțe părți, The Insider, 60 Minutes și Der Spiegel a putut să-i prezinte lui Taylor două fotografii ale lui Gordienko – care mai târziu avea să devină mentorul lui Albert Averyanov – despre care echipa de investigație are motive să creadă că a fost în zona Frankfurt ca parte a unei echipe de recunoaștere avansată chiar înainte de atac. Una dintre fotografii a fost realizată în 2015, iar cealaltă în 2017. Taylor nu a ezitat să confirme că Gordienko era suspectul care dădea târcoale în preajma locuințelor consulatului american. “Da, el e”, a spus Taylor. “Mi se face pielea de găină uitându-mă la el acum”.
Euromaidanul și noua epocă a sarcinilor speciale
Anul 2014 a fost un an încărcat pentru unitatea 29155. În ultimele luni ale anului 2013, în timp ce protestele de stradă împotriva fostului președinte ucrainean, Viktor Ianukovici, atingeau punctul critic, mai mulți membri ai unității fuseseră trimiși sub identități acoperite în Ucraina. E clar că eforturile agenților au eșuat, iar aceștia au fost redirecționați pentru a perturba partenerii din străinătate ai Ucrainei.
O echipă de operativi ai unității, care a călătorit sub identități false către și dinspre Europa, s-a infiltrat într-un depozit de muniții controlat de Ministerul Apărării din Cehia, în orașul Vrbetice din regiunea Moravia din sud-estul țării. Au plantat explozibili și au aruncat în aer un transport de muniție de artilerie, deținut de EMCO a lui Emilian Gebrev și despre care GRU credea că era destinat Ucrainei. În același an, o altă echipă a Unității 29155 a călătorit repetat spre și dinspre Germania. Spre exemplu, la 26 Ianuarie 2014, generalul-maior Denis Sergheev și Alexander Mishkin au aterizat la Praga. De acolo, datele de călătorie obținute de The Insider, 60 Minutes și Der Spiegel arată că au luat trenul până la Munchen, unde, la 30 Ianuarie, au închiriat o mașină. Sergheev și Mishkin au fost pierduți în următoarele 40 de ore, dar au returnat mașina închiriată în seara următoare la Munchen. Apoi s-au întors cu trenul la Praga. Sergheev și Mișkin au zburat înapoi la Moscova pe 2 Februarie.
Folosirea unui traseu sinuos face parte din tehnica operațională a GRU – un mijloc de a pune pe jar serviciile de contrainformații cu piste false. “De regulă, spionii lasă întotdeauna urme înșelătoare în deplasările lor cu avionul, evitând călătoriile directe către destinația de interes și investind uneori ore – sau chiar zile – în deplasări de diversiune cu trenul sau cu mașina”.
O motivație suplimentară pentru spionii ruși de a intra în spațiul european comun prin altă țară decât țara de destinație vizată a fost legată de faptul că li se eliberaseră vize de către diferite țări europene; agenții au anticipau un control mai redus la frontieră dacă intrau prin țara care le eliberase viza.
Ce făceau Sergheev și Mishkin în Germania? Niciunul dintre ei nu desfășura activități de spionaj pur pentru GRU, după cum reiese din activitatea lor operațională ulterioară. Un an mai târziu, Sergheev avea să fie comandantul operativ al Unității 29155, care a supervizat otrăvirea lui Gebrev – el chiar a fost filmat de camerele de supraveghere în parcarea clădirii de birouri EMCO a lui Gebrev din Sofia, căutând evident vehiculul în care, potrivit autorităților bulgare, o armă chimică organofosfatică similară Novichok a fost aplicată pe mânerul ușii șoferului. Tot mai târziu, Sergheev și-a stabilit sediul operațional la un hotel ieftin din Paddington, Londra, în timp ce Mishkin, împreună cu complicele său din Unitatea 29155, Antaoly Chepiga, a luat trenul spre Salisbury pentru a aplica Novichok, conținut într-o sticlă falsă de parfum Nina Ricci, pe mânerul ușii de la 47 Christie Miller Road, locuința lui Serghei Skripal. Călătoria lor în Europa Centrală indică faptul că se aflau într-o misiune similară sau pregăteau terenul pentru una, cum ar fi recunoașterea unei ținte.
Ceea ce face ca această ipoteză să fie și mai convingătoare constă în faptul că, la sfârșitul lunii Septembrie 2014, membrii Unității 29155 – inclusiv Sergheev – au început o serie de călătorii în Europa Centrală și de Vest, călătorii care de obicei semnifică faza pregătitoare pentru o operațiune majoră de sabotaj sau asasinat.
Pe 25 Septembrie, Sergheev a zburat de la Moscova la Milano. Cu câteva luni mai devreme, el obținuse viză Schengen cu mai multe intrări, eliberată de Italia, permițându-i accesul ușor, în absența oricărui control la frontieră, în 26 de țări europene, inclusiv în Elveția, la momentul respectiv. Totuși, a preferat să intre în spațiul european comun prin țara care i-a eliberat viza. În aceeași zi, colonelul Evgeny Kalinin, un alt membru al unității, a zburat la Budapesta, prezentându-se drept un curier diplomatic rus. El s-a întors la Moscova două zile mai târziu. În cele din urmă, Gordienko, agent operativ al Unității 29155, pe care Taylor l-a văzut mai târziu în Frankfurt, plimbându-se pe lângă clădirea americanilor, a sosit la Paris de la Moscova cu o viză Schengen eliberată de Franța.
Gordienko și Sergheev au luat trenuri de la destinațiile lor de momeală până în același loc, Geneva, unde s-au cazat la hotelul Nash Airport în seara zilei de 26 Septembrie. Nu se știe dacă au rămas sau nu acolo, dar, la 6 Octombrie, au rezervat noi camere la Novotel Suites din Aeroportul Geneva – camere pe care le-au păstrat, conform chitanțelor examinate de The Insider, 60 Minutes și Der Spiegel, până la 13 Octombrie.
Pe 27 Septembrie, la o zi după ce s-au cazat la hotelul Nash, Gordienko a închiriat o mașină de la Sixt pentru cinci zile. ( O închiriere ulterioară a unei mașini pe 2 Octombrie a fost anulată.) Nici el și nici Sergheev nu au mai lăsat alte urme digitale până la întoarcerea lor la Moscova pe rute separate, la 13 Octombrie.
Momentul ales pentru această călătorie e grăitor. E în concordanță cu momentul în care Taylor l-a văzut pe Gordienko la Frankfurt, cu câteva săptămâni înainte de atac. După ce s-au instalat în hotelul de lângă aeroportul din Geneva, unde au păstrat rezervarea pentru 18 zile, Gordienko și Sergheev ar fi putut cu ușurință să se îmbarce în zboruri spre și dinspre Frankfurt, folosind identități fictive, având în vedere că se aflau în zona Schengen și, prin urmare, nu erau supuși controalelor interne de securitate.
(majoritatea companiilor aeriene europene nu verifică documentele de identitate la îmbarcare pentru destinațiile intra-Schengen).
Nu au fost singurii agenți GRU care au zburat în regiune. La 11 Octombrie, un trio de turiști ruși, aparent fără legătură între ei, a ajuns în Europa de Vest, toți călătorind sub identități false. Toți trei erau membri ai Unității 29155.
Cel mai mare grad dintre ei era colonelul Ivan Terentiev, adjunct al comandantului unității, Andrey Averyanov. Având viză italiană, Terentiev a zburat de la Moscova la Milano. Adjunctul său, locotenent-colonelul Nikolay Ezhov, a zburat de la Moscova la Viena, tot pe 11 Octombrie.
Trei zile mai târziu, pe 15 Octombrie, alături de Terentiev și Ezhov s-a alăturat un al treilea coleg, Danil Kapralov membru al Unității 29155 cu pregătire medicală. Kapralov a zburat la Amsterdam. Dar datele de înregistrare obținute de The Insider, 60 Minutes și Der Spiegel arată că la 15 Octombrie s-a cazat la Starling Hotel Residence din Geneva și a plătit 3.000 de franci elvețieni pentru camera sa până la 3 Noiembrie.
Indiferent ce anume trebuiau să facă Terentiev, Ezhov și Kapralov în Europa de Vest, era clar că trebuiau să încheie până la acea dată, deoarece toți trei au cumpărat bilete de întoarcere la Moscova, fiecare călătorind din punctul de sosire în Europa. Taylor a fost lăsat inconștient a doua zi, pe 4 Noiembrie.
Fantomele din Stația Kiev
Iarna lui 2014 a fost, de asemenea, o perioadă ocupată pentru ucraineni. Revoltați de faptul că președintele de atunci, Viktor Ianukovici, s-a răzgândit în legătură cu promisiunea din campania electorală de a apropia țara de Uniunea Europeană, mii de cetățeni au participat la o mișcare de protest care a durat luni de zile și care a transformat piața centrală a Kievului – Maidan – într-o tabără de baricade. Euromaidanul, numele dat demonstrației, a culminat la sfârșitul lunii Februarie 2014 cu o serie de evenimente seismice. Primul a constat în reprimarea violentă a protestatarilor, instigată de forțele de securitate ale lui Ianukovici la îndemnul serviciilor de informații rusești, care a implicat desfășurarea de lunetiști care au ucis sau rănit peste 100 de protestatari. La scurt timp după acest masacru, Ianukovici, din nou cu ajutorul agenților ruși, a fugit din Ucraina în Rusia. Vladimir Putin ordonase deja armatei sale să ocupe Crimeea – unde se află Sevastopol, sediul Flotei rusești de la Marea Neagră – și, după un “referendum” liber, incorect și organizat în grabă, peninsula a fost anexată ilegal de Rusia la 18 Martie. Dar forțele rusești nu s-au oprit aici, declanșând un război prin proxy, plauzibil negabil, în regiunea Donbas din estul Ucrainei, sub acoperirea unei insurgențe “separatiste” care, după câteva luni de lupte grele, s-a stabilizat într-un impas teritorial de nivel inferior care a fiert până când Rusia a lansat invazia sa la scară largă a Ucrainei în Februarie 2022.
În mare parte ca urmare a acțiunilor Rusiei, în părțile neocupate ale Ucrainei s-a format un nou consens politic. E posibil ca presiunea Ucrainei pentru independență din 1991 să fi precipitat prăbușirea Uniunii Sovietice, dar pentru următoarele două decenii, societatea ucraineană va rămâne divizată între cei care căutau integrarea în Europa și cei care favorizau o cale care să mențină țara aproape de Rusia – din punct de vedere cultural și economic, dacă nu și politic. Anul 2014 a fost un punct de cotitură. Pentru prima dată, sondajele de opinie au arătat că majoritatea ucrainenilor sunt în favoarea unei viitoare aderări la NATO și, chiar dacă aderarea Kievului la Alianța Nord-Atlantică rămâne probabil la câțiva ani distanță, cooperarea extinsă în materie de informații nu necesită votul prin consens al celor 32 de state membre ale NATO.
După cum relata recent The New York Times, CIA și-a extins foarte mult cooperarea cu Serviciul de informații Militare al Ucrainei, HUR, în anii care au urmat Euromaidanului. Începând din 2015, această cooperare a transformat Kievul în “unul dintre cei mai importanți parteneri de informații ai Washingtonului împotriva Kremlinului în prezent”, conform Times. Spionii ucraineni instruiți de CIA aveau să fie ulterior desfășurați în Rusia, Europa și chiar în Cuba. În prezent, sunt capabili să lanseze drone asupra rafinăriilor de petrol și a căilor ferate strategice din interiorul Rusiei, ba chiar și asupra Kremlinului însuși. De asemenea, au distrus o treime din Flota rusă de la Marea Neagră fără a avea la dispoziție o marină ucraineană.
Distinșii agenți ai HUR, precum actualul director al serviciului, generalul Kyrylo Budanov, și-au format abilitățile într-un grup de comando ucrainean, Unitatea 2245, antrenat de forța paramilitară a CIA, sau Departamentul Terestru. Moscova era cu siguranță conștientă de această colaborare. Rușii au aruncat în aer mașina colonelului Maksim Shapoval, șeful Unității 2245, în timp ce acesta se îndrepta să se întâlnească cu ofițerii CIA de la Stația Kiev, biroul agenției încorporat în cadrul Ambasadei SUA.
Avanpostul hiperactiv al CIA din capitala ucraineană a fost, după cum spunea un fost oficial american al serviciilor de informații, responsabil pentru “instalarea țevilor de apă” din cadrul HUR. The Insider, 60 Minutes și Der Spiegel pot dezvălui acum, pentru prima dată, măsura în care acest post CIA a fost afectat ulterior de Sindromul Havana.
Doi ofițeri CIA detașați la Kiev în timpul acelei perioade de colaborare intensă dintre serviciile de informații americane și ucrainene au suferit ulterior de AHI după ce au fost detașați la noi misiuni în străinătate. Unul dintre ei, viitorul șef de secție din Hanoi, Vietnam, a fost afectat în timp ce se afla într-o locuință temporară la hotelul Oakwood Residence Suites din capitala vietnameză, în August 2021, pe fondul condițiilor de izolare legate de covid 19. Un alt ofițer, care a devenit adjunct al șefului de stație din Tașkent, Uzbekistan, a fost afectat în apartamentul său din acest oraș în Decembrie 2020, împreună cu soția și copilul său. El și familia sa au trebuit să fie evacuați din Tașkent și au primit tratament la Centrul Medical Militar Walter Reed. Șeful de post din Hanoi a fost, de asemenea, evacuat din Vietnam și a primit tratament la Walter Reed. În plus, soția unui al treilea ofițer CIA care a servit la Kiev în același interval de timp critic – aproximativ din 2014 până în 2017 – a fost afectată în Octombrie 2021 într-o cafenea din Londra. Ea a fost tratată pe plan local la Londra și e, de asemenea, în CIA.
Grupajul de cazuri de Sindrom Havana care a apărut printre veteranii Ambasadei SUA din Kiev a fost atât de îngrijorător pentru unul dintre ei încât a ales să demisioneze din CIA, decât să riște să devină o altă victimă.
Dintre toate cazurile examinate de The Insider, 60 Minutes și Der Spiegel, cele mai bine documentate implică personalul diplomatic și de informații al SUA cu expertiză în materie de Rusia sau cu experiență operativă în țări precum Georgia și Ucraina, două state post-sovietice care au trecut prin “revoluții colorate” pro-occidentale în ultimele două decenii.(Unii dintre acești membri ai personalului sunt încă activi și au refuzat să vorbească pentru acest articol). Putin însuși nu s-a ferit să dea vina pentru aceste mișcări de protest pe Langley sau Foggy Bottom – sau pe amândouă. ( … )
Greg Edgreen, fostul investigator DIA pentru Sindromului Havana, a declarat pentru 60 Minutes, că grupul său de lucru a analizat “o mare cantitate de date, de la informații din sfera comunicațiilor, informații de la surse umane, rapoarte din surse deschise. Tot ceea ce privește internetul, documente de călătorie, documente financiare, orice. Și am continuat să observăm o serie de puncte de date. Acest lucru se întâmpla în cazul celor mai buni 5%, 10% dintre ofițerii noștri cu performanțe de top din cadrul Agenției de Informații a Apărării. În mod constant a existat o conexiune cu Rusia. Exista un anumit unghi în care aceștia lucraseră contra Rusiei, se focalizaseră pe Rusia și se descurcaseră extrem de bine”.
Marc Polymeropolous este un fost ofițer CIA foarte decorat, a cărui ultimă funcție a fost cea de Șef de Operațiuni pentru Centrul de Misiune pentru Europa și Eurasia al agenției, care se ocupă de activitățile clandestine din peste 40 de țări. Polymeropoulos, în prezent colaborator al MSNBC, e de asemenea, una dintre cele mai deschise victime ale Sindromului Havana și un susținător al asistenței medicale pentru colegii ofițeri CIA afectați de acesta. El a fost afectat la apogeul carierei sale, în Decembrie 2017, în timp ce se afla la Moscova, într-o vizită oficială CIA, pentru a stabili o legătură cu omologii ruși în legătură cu cooperarea dintre Washington și Moscova în domeniul antiterorismului. (În tandem cu această investigație, The Insider publică relatarea sa directă despre respectiva experiență și despre consecințele acesteia, care l-au forțat să se retragă din CIA. Poate fi citită aici).
The Insider, 60 Minutes și Der Spiegel au prezentat lui Polymeropoulos constatările lor: că mai mulți ofițeri CIA care au lucrat umăr la umăr cu HUR în urmă cu aproximativ un deceniu au fost afectați de Sindromul Havana mai târziu în cariera lor. “Presupunând că acest lucru e adevărat, cu siguranță se potrivește cu modelul rușilor care caută să se răzbune pentru evenimente pentru care ei cred că suntem responsabili”, a spus el. “În calitate de fost ofițer de caz al CIA, nu cred în coincidențe”.
Cursa uimitoare a GRU
Tocmai când au început să apară din China, în 2016 și 2017, rapoarte despre afecțiuni ciudate cu care s-au confruntat oficiali americani care lucrau pentru Departamentele de Stat și de Comerț, unul dintre otrăvitorii lui Serghei Skripal a traversat țara, deghizat în mijlocul unui grup de mecanici auto ruși.
Silk Way Rally (Raliului Drumul Mătăsii), o competiție off-road, a fost înființată în 2009 ca un fel de SCORE International intercontinental. Inițial limitată la întinderea Rusiei și a Asiei Centrale, până în 2016 traseul s-a extins de la Moscova până la Xi’an, un oraș antic din China care cândva reprezenta cel mai estic capăt al Drumului Mătăsii. Cu sponsorizări legitime și piloți celebri de curse off-road – Vladimir Chagin, care deține recordul pentru cele mai multe victorii la Raliul Dakar, este directorul Silk Way, iar numărul doi e Frederic Lequien, directorul general al Campionatului Mondial de Anduranță FIA – cursa acoperă o distanță de aproape 4.400 de mile. Cu alte cuvinte, e un canal convenabil pentru deplasarea oamenilor și a echipamentelor pe tot globul.
Poate că acesta e motivul pentru care Silk Way Rally e un paravan GRU. Bulat Yanborisov, șeful acesteia, a primit al doilea său Ordin Nevski, o prestigioasă distincție militară rusă, de la directorul adjunct al GRU, generalul Vladimir Alexeev, în cadrul unei ceremonii organizată la Moscova în Aprilie 2023. (O înregistrare video a acestei ceremonii a fost obținută de The Insider).
Documentele interne referitoare la Silk Way Rally arată, de asemenea, în mod explicit, că adevăratul scop al acestei competiții sportive aparent apolitice e de a crea o “platformă universală pentru diplomația poporului”, având la bază noțiunea de “soft power a Rusiei”. Kremlinul spera să unească Rusia, China, Iran, Qatar, Afganistan, Siria, Turkmenistan și Tadjikistan și să construiască “terminale logistice” în fiecare dintre aceste țări – dotate cu facilități de depozitare și hub-uri de comunicații 5G. Totuși, acest mandat “soft power” pare să fi fost doar o acoperire pentru adevăratele funcții ale Silk Way Rally. Evidențele telefonice ale lui Yanborisov arată că acesta era în comunicare constantă cu spionii GRU, inclusiv cu membri ai Unității 29155. Folosind instrumente de recunostere facială, The Insider a reușit să identifice membri ai unității care erau deghizați în personal care lucra pentru raliu. Autointitulata organizație sportivă a cumpărat, de asemenea, bilete pentru membri care călătoreau sub identități false.
Unul dintre aceștia a fost omul care a transformat un oraș englezesc liniștit într-o zonă de carantină.
La 6 Iulie 2016, Alexander Mishkin, unul dintre medicii Unității 29155 și unul dintre cei doi ucigași însărcinați de Andrey Averyanov să îi ucidă pe Serghei și Iulia Skripal cu Novichok, a intrat într-un convoi de automobile și camioane al Silk Way Rally. Printre colegii săi de cursă se numărau și alți membri ai Unității 29155: Alexey Kalinin, care a participat la unul dintre atentatele cu bombă din Bulgaria în 2015; Alexey Tolstopyatenko, care conduce operațiunile unității în Azerbaidjan și Turcia, dându-se drept etnic tadjik; și Roman Puntus expert în explozibili care lucrează acum în Crimeea ocupată.
Trei zile mai târziu, pe 9 Iulie, raliul a început oficial, iar după aceea s-a pierdut urma concurenților timp de aproape două săptămâni. Apoi, la 25 Iulie, Mishkin a apărut în zborul de la Beijing la Moscova, călătorind cu o rezervare comună împreună cu Yanborisov, șeful Silk Way Rally. Imediat după întoarcere, Mishkin s-a deplasat la Sankt Petersburg pentru a se întâlni cu Serghei Chepur, șeful Institutului de Cercetare și Testare în domeniul Medicinei Militare din cadrul Ministerului Apărării al Rusiei, entitatea GRU pentru testarea efectelor diferitelor tipuri de substanțe toxice – cum ar fi Novichok folosit pentru otrăvirea familiei Skripal – asupra corpului uman. Chepur e consilier al comandantului Unității 29155, Andrey Averyanov. Mishkin e unul dintre foștii studenți ai lui Chepur.
În 2017, Silk Way Rally a revenit în China pe același traseu de curse. De data aceasta, un alt membru al Unității 29155, Serghei Avdeenko, s-a alăturat convoiului, deghizat în tehnician auto. Avdeenko a intrat în China pe 12 Iulie și a zburat de la Xi’an la orașul siberian Novosibirsk pe 23 Iulie.
Vara anului 2017 e perioada când Mark Lenzi, oficialul Departamentului de Stat la Guangzhou, a început să aibă probleme de sănătate ciudate, la fel ca și Catherine Werner, oficial al Departamentului de Comerț. Ca și Lenzi, Werner avea să fie evacuată medical din China. A fost diagnosticată cu o “leziune cerebrală organică”. În cele din urmă, Departamentul de Stat a evacuat mai mult de zece dintre angajații săi din Guangzhou.
Un alt oficial al Departamentului de Comerț al SUA staționat la Beijing a început să aibă simptome și să audă sunete ciudate și să simtă presiune în cap în timp ce se afla acasă în Octombrie 2017, chiar înainte de o vizită în China a președintelui Trump în luna Noiembrie a aceluiași an. A fost, de asemenea, evacuată medical pentru tratament în Statele Unite.
Lenzi vorbește fluent limba rusă, a studiat în Lituania cu o bursă Fulbright și a lucrat ca diplomat în Rusia. “Cred cu tărie că istoricul meu despre Rusia e motivul pentru care am fost vizat”, a declarat Lenzi pentru The Insider. “Public, guvernul SUA ridică din umeri în legătură cu calvarul familiei mele”, a spus el. “Dar personalul guvernamental american, în spatele ușilor închise, a recunoscut că leziunile cerebrale traumatice diagnosticate la mine și la familia mea se datorează expunerii la niveluri ridicate de radiații cu microunde pulsatorii”.
Radiația cu microunde pulsatorii e una dintre cele două tehnologii pe care oamenii de știință – inclusiv cei desemnați de comunitatea de informații americană să investigheze Sindromul Havana – au teoretizat-o ca fiind posibila cauză a acestei afecțiuni. Celălalt e sunetul acustic. Oricare dintre aceste abordări poate avea ca rezultat faptul că victima pare să audă sunete, bâzâituri și clicuri, datorită fenomenului numit Efectul Frey, numit după Allan H. Frey, cercetătorul american care a scris pentru prima dată despre efectul auditiv al microundei.
Rusia le experimentează pe amândouă de zeci de ani.
În literatura sa științifică, cele două fenomene sunt reunite într-o categorie comună de “arme cu unde”. Un brevet sovietic din 1974 a fost emis pentru o unitate militară care a dezvoltat – și a susținut că a testat cu succes – un “dispozitiv neletal care induce somnul la țintă prin utilizarea undelor radio”. O serie de studii realizate de cercetători sovietici și ruși între 1991 și 2012 s-au axat pe transmiterea de informații auditive simulate către ținte cu ajutorul unor frecvențe radio ultra-înalte. The Insider, 60 Minutes și Der Spiegel pot dezvălui acum că membri superiori ai Unității 29155 au fost ei înșiși însărcinați și recompensați pentru că au testat cu succes “arme acustice non-letale”.
O promovare – și un premiu
Colonelul Ivan Terentiev a petrecut un deceniu în calitate de comandant adjunct al unității și a deținut un titlu suplimentar de “comandant al grupului pentru sarcini speciale al Unității 29155”. În Ianuarie 2024, guvernul bulgar a emis un mandat european de arestare pe numele lui Terentiev din cauza implicării sale personale în distrugerea facilităților de armament bulgărești începând cu 2011. Când nu era ocupat cu aruncarea în aer a depozitelor militare din Balcani, Terentiev, de formație inginer, a lucrat ca specialist în cercetare și dezvoltare pentru Ministerul Apărării din Rusia. În această calitate, el a scris mai multe lucrări științifice militare, inclusiv una despre “eficiența tragerilor subacvatice”. De asemenea, a petrecut timp studiind armele acustice.
La mijlocul anului 2019, Terentiev a fost promovat subit într-o funcție la Kremlin. Ca parte a procesului de verificare, el a trebuit să explice Kremlinului de ce nu a declarat un cont bancar în care a fost efectuat un transfer de fonduri nedeclarat la sfârșitul anului 2017. O parte din aceste fonduri proveneau din cedarea de către Terentiev a drepturilor de proprietate intelectuală asupra cercetărilor și invențiilor sale către Ministerul Apărării. Mai exact, el a furnizat lucrări de cercetare privind dezvoltarea unei noi arme pentru Fundația pentru Cercetări Militare Avansate. Unul dintre proiectele preferate ale lui Vladimir Putin, Fundația a fost creată în 2012 cu scopul de a construi “arme inovatoare, inclusiv arme bazate pe noi proprietăți fizice”, după cum se menționează pe website-ul său, și de a “reduce decalajul în cercetarea avansată față de partenerii noștri occidentali după 20 de ani de stagnare în știința militară rusă și în industria de apărare în general”.
Cercetările premiate ale lui Terentiev se axau pe “potențialele capacități ale armelor acustice non-letale în activitățile de luptă în mediul urban”, conform unui addendum pe care The Insider l-a obținut dintr-un cont de e-mail aparținând lui Nikolay Ezhov, colaboratorul lui Terentiev în cadrul Unității 29155 și partenerul său de călătorie în Europa în 2014, chiar înainte de atacul asupra lui Taylor.
Ezhov a trimis prin e-mail addendumul la biroul anticorupție din cadrul Administrației Prezidențiale a lui Putin, în încercarea de a explica cum au ajuns 100.000 de ruble – echivalentul a aproximativ 1.700 de dolari la acea vreme – în contul curent al lui Terentiev. Suma respectivă era simbolică; adevărata recompensă era noul loc de muncă al lui Terentiev.
Motivul verificării financiare a fost acela că sabotorul GRU era promovat într-o poziție politică prestigioasă, cea de inspector federal al lui Putin pentru regiunea Sakhalin din Extremul Orient. În Rusia, inspectorul federal supraveghează un guvernator regional, ceea ce îi oferă lui Terentiev numeroase oportunități de a primi comisioane și de a se îmbogăți. De asemenea, având în vedere menținerea sa în funcție la Unitatea 29155, Terentiev ar avea o mai bună monitorizare a vecinilor din Sakhalin, Japonia, China și Coreea de Sud. Ezhov, între timp, a fost numit director adjunct în Sakhalin, înainte de a primi propria sa sarcină de prim rang în 2020, ca inspector federal pentru Yakutia, cea mai mare republică din Rusia, plină de resurse naturale, cum ar fi petrol, gaze și 99% din rezervele de diamante ale țării. Puțini ofițeri de informații ruși fără un profil public, fără un profil birocratic vizibil sau fără legături personale cu Putin ajung in astfel de funcții . Așadar, ce explică ascensiunea lui Terentiev și Ezhov?
Operațiunea Reduktor
The Insider, 60 Minutes și Der Spiegel au obținut un set de documente de informații care descriu un program clasificat din epoca sovietică cu numele de cod Reduktor.
Începe în 1984, la Institutul de Cercetare pentru Măsurători Tehnice Radio din Harkov, Ucraina, sarcina principală a proiectului Reduktor a fost de a studia utilizarea “radiațiilor electromagnetice pentru a influența comportamentul și reacțiile obiectelor biologice, [inclusiv] ale oamenilor”. Institutul era subordonat Ministerului Sovietic al Construcțiilor de Utilaje, care supraveghea programul de explorare spațială al Uniunii Sovietice. (În prezent, succesorul său e Agenția Spațială, Roscosmos.) Conform documentelor, șeful institutului de cercetare zbura la Moscova aproape săptămânal pentru a raporta progresele înregistrate în activitatea sa.
În 1988, institutul a inițiat un program strict secret pentru care a fost creat un departament separat, cunoscut sub numele de A opta Ramură. Aproximativ 300 de angajați lucrau pentru acest departament, ale cărei activități erau ținute secrete față de restul institutului. Majoritatea angajaților săi erau oameni de știință, fie activi în armata sovietică, fie în retragere. Inginerii și biologii predominau. De asemenea, în cadrul personalului se aflau și psihiatri. Exista o compartimentare strictă a muncii în cadrul Secției a VIII-a, astfel încât o echipă nu știa la ce lucrează cealaltă, iar tuturor angajaților le era interzis să recruteze oameni de știință din alte departamente din cadrul Institutului de Cercetare.
Cercetătorii din cadrul departamentului A opta Ramură au efectuat experimente cu energie electromagnetică pe șobolani și maimuțe rhesus. Unele dintre animale au murit din cauza expunerii la radiații termice; altele au dezvoltat leziuni cerebrale. “Obiectivul principal”, conform unui document Reduktor, “a fost de a crea un mecanism stabil de influențare a informației (adică de a forța obiectul să întreprindă anumite acțiuni prin influențarea creierului și a altor organe), folosind un efect de joasă energie cu o densitate a fluxului de putere de cel mult 10 microwați pe centimetru pătrat”.
Odată cu sfârșitul Uniunii Sovietice și, odată cu aceasta, cu independența Ucrainei, întreaga activitate științifică Reduktor a fost transferată de Kharkiv la Moscova de către KGB pentru a fi dezvoltată în continuare.
Documentele Reduktor indică faptul că planul unui model de dispozitiv electromagnetic era masiv și ostentativ: “o parabolică mare pe un șasiu de automobil cu generatoare, antene și alte echipamente”. Experții sovietici erau încrezători că, în cele din urmă, ar putea fi creată o versiune mai mică și mai mobilă a unei astfel de arme, cu o rază efectivă de acțiune de cel puțin 100 de metri.
Separat, în 2010, un alt institut de cercetare științifică din Rusia a lucrat la “dezvoltarea de tehnologii de bază pentru crearea unei noi generații de sonare și sisteme de arme acustice”, conform unui alt document pe care The Insider, 60 Minutes și Der Spiegel l-au obținut. În cadrul acestui program contemporan, a fost construit “un model/prototip experimental” de armă neletală portabilă cu ultrasunete, astfel încât să poată fi montat pe vehicule comerciale. Raza de acțiune radială a acestui dispozitiv era limitată la 10-12 metri. În Februarie-Martie 2014, randamentul total al acestui studiu privind sistemele sonare și acustice – documentele tehnice și un dispozitiv experimental – a intrat în posesia GRU din Sevastopol.
În Septembrie 2022, comunitatea de informații din SUA a publicat un raport clasificat numit “Anomalous Health Incidents: Analysis of Potential Causal Mechanisms” (Incidente de Sănătate Anomale: Analiza mecanismelor potențiale de cauzalitate), a cărui copie redactată a fost obținută în baza cererii depuse în temeiul Freedom of Information Act (FOIA) de către Mark Zaid, un avocat pentru mai multe victime ale Sindromului Havana. Raportul menționează patru “caracteristici esențiale” ale AHI: “apariția acută a fenomenelor senzoriale audiovestibulare, inclusiv a sunetului și/sau a presiunii, uneori la o singură ureche sau într-o parte a capului; …alte semne și simptome aproape simultane, cum ar fi vertijul, pierderea echilibrului și durerea de ureche; …un sentiment puternic de localizare sau direcționalitate; și…absența unor condiții de mediu sau medicale cunoscute care ar putea explica semnele și simptomele raportate”.
O cauză plauzibilă pentru aceste simptome, se afirmă în raport, o reprezintă energia cu microunde. O altă cauză sunt ultrasunetele, o formă de energie acustică inaudibilă de înaltă frecvență care poate pătrunde în organism prin canalul auditiv sau prin alte părți ale capului, provocând o potențială perturbare a sistemului nervos central – în special a urechii interne, unde sunt percepute sunetul și echilibrul. Atât energia cu microunde, cât și cea cu ultrasunete pot deteriora celulele creierului, dar pot deschide bariera hematoencefalică, ceea ce face ca proteinele din celulele deteriorate să se scurgă în lichidul cefalorahidian și apoi în fluxul sanguin. Acești așa-numiți biomarkeri sunt metabolizați de organism în decurs de câteva ore până la câteva zile, ceea ce înseamnă că unei persoane lovite cu o armă acustică ar trebui să i se recolteze sânge aproape imediat după atac pentru a detecta acest tip de dovadă a leziunilor.
Fostul ofițer al Stației CIA de la Kiev, care a fost afectat la Hanoi în 2021, a fost una dintre cele două victime ale Sindromului Havana ai căror biomarkeri fuseseră măsurați înainte de atac, stabilindu-se astfel o bază de referință individualizată. În cazul acestui ofițer, nivelurile biomarkerilor au sărit de la normal înainte de atac la mult peste normal la câteva ore după; apoi au revenit la normal câteva zile mai târziu, indicând în mod clar leziuni cerebrale în momentul atacului, în conformitate cu mai multe surse din cadrul comunității de informații americane. A fost diagnosticat cu “disfuncție a rețelei neuronale și disautonomie persistentă din cauza unei leziuni cerebrale traumatice”.
Totuși, rămâne neclar cum anume au fost efectuate atacurile sau dacă au fost folosite mai multe tipuri de dispozitive. Factorul limitativ în cazul armelor cu ultrasunete îl reprezintă distanța. Undele lor sonore se deplasează greu prin aer și prin obiectele solide care se găsesc în clădiri, ceea ce înseamnă că orice dispozitiv de acest tip ar trebui să se apropie de ținta sa, la o distanță de 10 sau 12 metri cel mult.
O altă formă de energie dirijată, care se deplasează la o distanță mai mare și care poate pătrunde prin materiale mai dense, cum ar fi pereții și barierele metalice, e energia pulsatorie cu microunde. Forma unui puls electromagnetic care ar putea provoca tipul de daune fiziologice observate în cazurile de AHI ar prezenta o creștere foarte abruptă, fiecare puls atingând nivelul maxim de energie în mai puțin de o nanosecundă. Un grup de experți ai comunității de informații din SUA, însărcinat cu evaluarea cauzelor potențiale ale sindromului Havana, a concluzionat că acest tip de energie ar putea “fractura” membranele și capilarele, deteriorând învelișurile de mielină care învelesc neuronii și bariera hemato-encefalică.
După cum rezultă din Operațiunea Reduktor și din cercetările lui Terentiev, Moscova experimentează de mult timp ambele tipuri de arme cu energie dirijată.
Dr. David A. Relman, microbiolog la Universitatea Stanford și copreședinte al grupului de experți, a declarat pentru The Insider că elementele Reduktor, așa cum sunt descrise în documente, “se aliniază cu ceea ce noi și alții am presupus și, în consecință, sunt îngrijorătoare prin implicațiile lor. După cum am menționat în raport, tipurile de leziuni propuse de noi ca fiind cauzate de forme speciale de energie cu microunde pulsatorii nu ar trebui să apară neapărat în studiile de imagistică cerebrală. Am apreciat că există dovezi tehnice și practice care susțin plauzibilitatea unui echipament care ar putea provoca astfel de efecte. Aceste documente și originile lor par să fie în mod clar demne de urmărit”.
În momentul în care începe căutarea, există potențialul ca aceasta să ducă în unele locuri deranjante. Academia Medicală Militară Kirov din Sankt Petersburg e condusă de consultantul GRU menționat anterior, Serghei Chepur, un specialist în inhibitori de colinesterază precum Novichok.
Dar cercetările lui Chepur sunt cele care prezintă cel mai mare motiv de îngrijorare. Judecând după publicațiile sale, Chepur nu este doar un specialist în biochimie, ci și în efectele radiațiilor asupra creierului. Academia Kirov pe care o conduce este una dintre puținele instituții din Rusia care a studiat sindromul Minor, fenomenul extrem de rar care tocmai s-a nimerit să i se întâmple lui Joy la Tbilisi în urma întâlnirii cu Albert Averyanov.
Nu spuneți “rușii încearcă să ne facă rău”
În cadrul comunității crescute de persoane care suferă de AHI s-a format un consens conform căruia guvernul american – și CIA în special – ascund tot ceea ce știe despre sursa Sindromului Havana.
Victimele formulează două ipoteze generale cu privire la acest aspect. Prima ipoteză e că publicarea tuturor informațiilor privind implicarea Rusiei ar putea fi atât de șocantă încât ar convinge cetățenii americani și reprezentanții acestora că Moscova a comis un act de război împotriva Statelor Unite, ridicând astfel întrebări dificile cu privire la modul în care o putere nucleară, care se mândrește cu rachetele sale hipersonice, ar trebui să plătească.
A doua ipoteză, recunoașterea faptului că Sindromul Havana e cauzat de un adversar străin ar putea pune piedici la recrutarea de personal pentru CIA și Departamentul de Stat. La urma urmei, câți americani ar fi dispuși să își servească țara peste hotare știind că următoarea spălare de rufe sau următoarea plimbare de dimineață spre ambasadă ar putea avea ca rezultat afecțiuni fizice și mentale permanente?
Departamentul de Stat a mers pe muchie de cuțit în abordarea acestei situații dificile. The Insider, 60 Minutes și Der Spiegel au obținut o notă distribuită angajaților misiunii de la Tbilisi la 29 decembrie 2021 – la peste două luni după atacul împotriva lui Joy. În document se face referire la un grup operativ responsabil cu coordonarea răspunsului la AHI și la câteva pagini de îndrumări privind modul în care se poate vorbi cu copiii despre evenimentele ciudate, oferind sfaturi distincte pentru diferite grupe de vârstă. În cazul copiilor mici care “nu au suficientă experiență de viață pentru a înțelege unele dintre elementele implicate în teme complexe și dificile, cum ar fi AHI”, nota îi sfătuiește pe părinți să își conștientizeze prejudecățile și să limiteze cantitatea de informații la care copiii lor pot avea acces: “Nu spuneți lucruri de genul rușii încearcă să ne facă rău sau să ne intimideze” sau “dacă auziți un zgomot puternic, probabil că vă veți simți amețiți și indispuși, așa că asigurați-vă că plecați din X, etc”.
Aici se subînțelege că nu numai că AHI-urile sunt reale, dar diplomații americani sunt conștienți de modul în care acestea se produc și de cine se află în spatele lor.
Totuși, rămâne neclar de ce le-a luat atât de mult timp oficialilor americani să recunoască problema și de ce încă nu dau semne că ar avea un plan de soluționare. “Am dedicat mai mult de un deceniu luptei pentru angajații guvernamentali americani și pentru familiile lor – uneori copii mici și chiar animale de companie – care au fost victime ale AHI în străinătate și în țară”, declara avocatul Mark Zaid. “A fost foarte dureros să văd cât de mult efort a depus guvernul nostru pentru a ascunde adevăratele detalii ale acestor atacuri, fără îndoială comise de un adversar străin”.
Acel adversar poate chiar să se laude cu asta. Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei și fost ofițer KGB, scria în Septembrie 2023 în publicația internă a SVR, Serviciul de Informații Externe al Rusiei: “În ultimii ani, au fost identificați și neutralizați sute de angajați ai serviciilor de informații străine, precum și alte persoane implicate în organizarea de activități de informații și subversive împotriva țării noastre și a partenerilor noștri strategici”.
Încercările oficiale de a respinge acuzația cum că Washingtonul nu a depus suficiente eforturi pentru a combate Sindromul Havana au fost lipsite de detalii. Într-o declarație pentru 60 Minutes cu privire la această investigație, ODNI a afirmat: “Continuăm să examinăm îndeaproape incidentele de sănătate anormale (AHI), în special în sectoarele pe care le-am identificat ca necesitând cercetări și analize suplimentare”.
Cu toate acestea, în timp ce rapoarte recente sugerează că în ultimii ani cazurile de Sindrom Havana au încetat, mai mulți foști și actuali oficiali americani au declarat pentru 60 Minutes că un oficial de rang înalt al Departamentului Apărării al SUA a fost vizat încă din Iulie 2023 la summitul NATO de la Vilnius, Lituania. Reuniunea reprezentanților nord-americani și europeni, la care au participat, în diferite momente, președintele american Joe Biden și secretarul apărării Lloyd Austin, s-a axat în mare parte pe tema sprijinului militar occidental pentru Ucraina.
Alte rapoarte indică o proliferare a cazurilor la Viena în a doua jumătate a anului 2021, cu câteva luni înainte de începerea invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina. Doi veterani ai Stației CIA din Kiev au fost detașați la Viena în timpul acelui val de atacuri raportate.
Nu e prima dată când personalul american care servește în străinătate cade victimă a unor consecințe negative pe scară largă în ceea ce privește sănătatea. În deceniile care au trecut de la Războiul din Golf din 1991-1992, sute de mii de veterani occidentali și irakieni au raportat că suferă de un set comun de simptome, de la oboseală la tumori terminale. După cum a declarat Edgreen, fostul investigator al DIA, “A fost nevoie de 30 de ani pentru a dovedi că Sindromul Războiului din Golf a fost rezultatul expunerii la niveluri scăzute de sarin. [Sindromul Havana] va fi dovedit”.
Spre deosebire de Sindromul Războiului din Golf, care a rezultat dintr-o confluență de factori de mediu și nu din acțiunile deliberate ale unui stat, Sindromul Havana prezintă toate semnele unei operațiuni rusești de război hibrid. Dacă se stabilește că Kremlinul se află cu adevărat în spatele atacurilor, atunci asigurarea asistenței medicale și a compensațiilor bănești pentru victime nu vor fi suficiente pentru a rezolva problema. Îndepărtarea atâtor spioni și diplomați americani capabili din serviciul activ fără a-i ucide și fără ca principalul tău adversar să recunoască faptul că a făcut asta – o astfel de campanie susținută, care a durat un deceniu, ar putea fi considerată cu ușurință drept una dintre cele mai mari victorii strategice ale lui Vladimir Putin împotriva Statelor Unite.
Sursa: https://theins.ru/en/politics/270425
MihailAndrei's Blog 