TRĂDAREA RUSIEI ȚARISTE (1)

Rasputin Dugin

RĂSBOIUL ROMÂNIEI – TRĂDAREA RUSIEI ȚARISTE
[ Editura Cartea Românească ] Aprilie 1921

Publicarea prezentei culegeri de documente oficiale se impunea ca o nevoie imperioasă pentru luminarea opiniei publice. Delà declararea războiului nostru si până astăzi se observă o dezorientare și o ingnoranță completă, în toate cercurile societăţii noastre, asupra condiţiunilor conlucrării României cu Aliaţii.
Tipărirea, in extenso, a desbaterilor Camerei deputaţilor din Franţa, constituită în Comitet Secret, la 28 Noembrie 1916 — câteva zile înainte de ocuparea Bucureştiului — este una din cele mai preţioase contribuţiuni la istoria diplomatică şi militară a intrării României în marele conflict mondial. ( … ) Traducerea este aproape literală, pentru ca fondul să nu fie intru nimic alterat, chiar și atunci când fraza devenea greoaie.
Simpla citire a acestor documente va arunca o lumină îndestulătoare pentru înţelegerea condiţiunilor politice și strategice ce stau la baza actului din care a eşit realizarea idealului nostru naţional ( … ) Din examinarea sumară a faptelor expuse în ele se desprind în mod firesc, unele constatări esenţiale de ordin politic şi de ordin militar, cari cer să fie precizate încă delà început spre a servi ca nişte proiecţiuni luminoase pentru o mai lesne pricepere a întregului complex documentar.

Într’adevăr din punct de vedere politic se poate constata:

1. Că România era angajată în sfera de acţiune a Înţelegerei încă delà 18 Septembrie — 1 Octombrie 1914, prin acordul încheiat între guvernele Rus şi Român, cu 9 zile înainte de moartea Regelui Carol întâmplată la 27 Septembrie 1914;
2. Că negocierile pentru intrarea României în război au început în 1915, însă ele au fost întrerupte din cauza intransigenţei Rusiei asupra unor condiţiuni fără acceptarea cărora conlucrarea noastră n’ar fi fost satisfăcătoare;
3. Că data intrărei noastre în război ne-a fost impusă de aliaţii noştri mai ales de situaţiunea militară a frontului lor, la Verdun, pe Somme, pe frontul italian şi cel rusesc;
4. Că Rusia încă delà început nu a fost sinceră în angajamentele ei şi că aştepta cu satisfacţie momentul prielnic spre a modifica condiţiunile convenţiei încheiată cu noi, astfel după cum reiese din documentul Polivanoff din 7 Noembrie 1916;
5. Că guvernul Stuermer a trădat cauza Aliaţilor prin sabotarea războiului nostru. Această trădare care învăluie întreaga tragédie a României, era aşa de învederată cercurilor politice din Apus, încât în Camera franceză, în şedinţa Comitetului Secret, se striga deja 28 Noembrie 1916: “JOS RUSIA” …
6. Că atât delà Sofia cât şi delà Petrograd guvernul nostru a fost greşit informat asupra atitudinii Bulgariei.

Cursa ne-a fost abil pregătită. Primul ministru bulgar ne dădea asigurări despre dorinţa Bulgariei de a se înţelege cu noi. Ele concordau cu asigurările ce ne veneau din cercurile interesate delà Curtea Țarului Rusiei.
În acelaşi timp însă se stabileau condiţiunile în cari Bulgarii trebuiau să colaboreze cu armatele lui Mackensen împotriva noastră şi se semnă, la 28 Iunie 1916, acordul între bulgari şi germani asupra Dobrogei.
Odată intrat pe calea negocierilor cu Primul ministru bulgar, Radoslavoff, — despre cari negocieri guvernul rus avea cunoştinţă — era fatal ca guvernul român să primească condiţiunile ce ne-au fost dictate de ruşi.
Aceste negocieri ajunseseră atât de departe încât se desemnase oraşul Haga ca loc de întâlnire între delegaţii români şi cei bulgari pentru stabilirea condiţiilor unei noui politici a Bulgariei faţă de România şi Aliaţi.
[ Până’n Martie 1916 nu a fost nici o negociere între România şi Bulgaria. Până atunci Guvernul român fusese informat delà Sofia despre intenţiunea bulgarilor de a ne ataca prin surprindere, deoarece bulgarii, de acord cu ungurii, nu voiau să lase României alegerea momentului intrări ei în acţiune. Astăzi se ştie cu certitudine că generalul Savoff, fostul şef al Statului Major bulgar, prezentase Ţarului Ferdinand şi Guvernului bulgar încă delà 5 Februarie 1915 planul de atac prin surprindere contra României.
Aceste negocieri au fost confirmate de primul ministru bulgar, Radoslavoff în şedinţa Sobraniei din 29 Noembrie 1916; cf. şi declaraţiile D-lui Briand ]

Asupra acestui punct trebuie făcută lumină deplină. Numai atunci se va putea aprecia gradul de înrâurire pe care negocierile noastre cu Bulgaria le-a avut asupra dispozitivului defensiv al frontului nostru delà Sud.
Această înrâurire trebuie asemenea pusă în legătură cu putința sau incapacitatea de a lua ofensiva contra Bulgariei a trupelor aliate delà Salonic. Incapacitatea, reiese clar din examinarea documentelor publicate de generalul Sarrail.

Documentele arată din punct de vedere militar:

1. Că momentul intrării noastre în război ne-a fost impus de Înţelegere. Aliaţii l’au ales din necesităţile inexorabile ale războiului pe frontul occidental (luptele delà Verdun, Somme şi Adigele superior) în scopul de a uşură acest front şi în același timp de starea într’adevăr disperată a puterilor centrale.
Faptul că eram legaţi cu Rusia încă din Septembrie 1914, că voiam să intrăm în război la 1915 odată cu Italia, arată că România aşteptă ca momentul intrării ei să-i fie dictat de Înţelegere de împrejurările cele mai favorabile şi de pregătirea de război a armatei.
Din arătările d-lui Briand în Camera franceză reiese, că această pregătire a început încă din Ianuarie 1915, cu ajutorul Franţei mai ales; materialele comandate în 1915—1916 au sosit în parte înainte de intrarea noastră în război, iar restul a continuat să sosească pe măsura ce mijloacele de comunicaţie dintre Aliaţii noştri şi noi, au dat această posibilitate.
2. Că nu numai momentul intrării noastre în război, bine definit prin cuvintele generalului Joffre “acum ori niciodată” ne-a fost impus de Aliaţii noştri, dar însăşi direcţiunea principală a atacului nostru în Transilvania cu defensivă là sud ne-a fost indicată aşa după cum se exprima generalul Roques, ministrul de război al Franţei în 1916 şi după cum o arată generalul Sarrail în lucrarea sa privitoare la comandamentul armatei delà Salonic.
Generalul Sarrail dovedeşte:
a) Că armata aliată din Orient n’avea în August 1916 efectivele şi materialul necesar pentru a putea lua o ofensiva puternică în direcţia Sofia, astfel că nu ar fi putut realiza legătura cu trupele româno-ruse cari ar fi pornit din Dobrogea.
b) Că nu există cel puţin o înţelegere mai ales între francezi şi englezi, asupra necesităţii acestei ofensive, după cum se probează prin scrisoarea generalului Robertson, şeful statului major general britanic.

Fie-ne îngăduit a cita cuvintele d-lui Briand rostite în Camera franceză cu privire la însemnătatea intrării României în răsboi, Ele sigilează o hotărâre fericită, care a determinat triumful Aliaţilor și deci liberarea omenirii:

“În timpul războiului d. Tardieu mi-a reproşat energic că am hotărât intrarea României în războiu alături de noi. Mi-a reproşat cu aceeaşi ardoare că am impus menţinerea expediţiei delà Salonic.
Pentru ce? Pentru că rezultatele nu erau imediate — ceea ce n’a împiedicat mai târziu beneficiul acestor operaţiuni.
Din memoriile lui Ludendorff şi din constatările Marelui Stat-Major Interaliat reiese că Germania și aliaţii ei au fost nevoiţi să mobilizeze încă 58 divizii pe frontul Oriental, din cauza intrării României în acţiune.
Victoria delà Mărășești unde s’a consumat peste 30 divizii germano-austro-ungaro-bulgaro-turce au salvat frontul oriental în 1917, până la venirea iernii, căci prin ocuparea Moldovei și a Basarabiei s’ar fi prăbuşit mult mai de vreme armata rusă înainte ca Anglia să fi ajuns la maximul efortului său militar şi America să-și fi transportat în Franţa trupele sale, imense cantităţi de alimente și muniţiuni cari au hotărât victoria pe frontul occidental”.

JURNALUL OFICIAL
AL
Republicei Franceze din 10 Novembrie 1920
DESBATERILE CAMEREI

Comitetul Secret din 28 Noembrie 1916

Cu ocaziunea discuţiunei proectulni de lege asupra recensământului şi reviziei contingentului 1918 s’au anuntat guvernului Francez mai multe interpelări în legătură cu situaţia pe fronturi în acel moment.
Ordinea de zi la 28 Noembrie 1916 a comitetului secret a fost următoarea:

1. Interpelările d-Ior Meunier Surcouf şi Abel Ferry asupra nevoiei de a abroga, fără întârziere, decretul din 2 Decembrie 1915 şi de a alipi Ia ministerul de răsboi corpul expediţionar din orient;
2. Interpelarea d-lni Augagneur asupra propunerilor prezentate de guvern şi apărate de el de acord cu comandamentul asupra operaţiunilor combinate în Orient;
3. Interpelarea d-lui Charles Chaumet asupra organizării şi conducerii expediţiei în Orient;
4. Interpelarea d-lui Emile Constant (Gironde) asupra insuficienţei manifeste a acordurilor strategice cari au precedat concursul loial adus de România cauzei justiţiei şi dreptului.

D. A. BRIAND, preşedinte al consiliului şi ministru al Afaceri lor Străine, cere cuvântul de la început spre a prezenta — înaintea interpelatorilor — explicaţiuni generale cari să prepare terenul pentru o discuțiune mai metodică asupra punctelor speciale. În acest scop d. Briand se oferă, ca preşedinte de consiliu de miniştri al Afacerilor Străine să expună faptele cari se aplică evenimente lor din Orient, adică, afacerile de la Salonic, din Grecia şi din România.
D. ALEXANDRE VARENNE: Dar Polonia?
PREŞEDINTELUI CONSILIULUI: Un punct cu totul particular. Cred că în ceasul de faţă, asupra ceea ce numiţi chestiunea polonă, toate simţămintele şi toate aspiraţiile sunt de acord şi că, dacă ar fi să le examinăm, n’ar rămâne de considerat decât chestiuni de tact şi succeptibilități perfect respectabile.
Dar gândesc că ceea ce face obiectul interpelărilor îndreptate contra guvernului sunt preocupările cari se leagă de Corpul expediţionar din Salonic, de conducerea operaţiunilor militare în această regiune, de condițiunile în care România a fost chemată să vină alături de noi, de acelea în care ea a intrat în răsboi şi cauzele şi raţiunea, evenimentelor militare la care noi asistăm; pe lângă aceasta, care este starea acțiunii noastre în Grecia, cum a fost concepută, condusă, la ce rezultate a ajuns, şi ce noui rezultate se pot spera (Foarte bine! foarte bine!)
Cred, că în cea ce priveşte cel puţin afacerile exterioare chestiunile se găsesc astfel, nu puse, dar indicate într’un mod satisfăcător. (Foarte bine! foarte bine!)
Și Camera va binevoi şă recunoască că primind să iau această posiţie, nu uşurez rolul guvernului, permit interpelatorilor, cunoscând de mai înainte oare cari obiecţiuni pe care ar putea să le o puie guvernul, de a reduce şi a seria argumentele lor atunci când le va veni ora intervenţiei lor.
Dar mă adresez Camerei întregi. Ştiu că în quasi-unanimitatea sa — căci sunt totdeauna. La adunări, în mod fortat, oarecari “parti pris” omeneşti — Camera are dorinţa de a primi delà guvern, în împrejurările tragice unde ne găsim, explicaţiuni cari să o asigure foarte cinstit toate faptele.
Voi spune foarte limpede, cum le cunosc pentru că am luat parte la ele ca şef al guvernului şi ca ministru al afacerilor străine. (Foarte bine! foarte bine!)
Domnilor, vin de îndată la afacerea cea mai gravă, dacă se privesc evenimentele din punctul de vedere al actualităţii, vin de îndată la chestinnea românească.
Indic Camerei, printr’un repede istoric, cum această țară de aspiraţii nobile, generoase,
a intrat într’un chip cavaleresc în răsboi, condiţiunile în care a intrat, în cari au fost angajate negocierile aliaţilor cu dânsa în vederea căror operaţiuni militare.
Domnilor încă de la începutul răsboiului, guvernul a fost preocupat să nu neglijeze popoarele din Balcani şi să se străduiască să obţină concursul lor. Aceste sforţări s’au întins, la început la toate aceste ţări, în acelaş timp la Bulgari, la Români şi la Greci.
În ceea ce priveşte pe Bulgari negocierile n’au isbutit; ei erau engajaţi aiurea, în condiţiuni ce se puteau prevedea, de care nu puteam fi siguri, şi când momentul lor a sosit, ştiţi cum au intrat în răsboi.
Dinspre greci, dispariţia din scena guvernamentală a d-lui Venizelos, care, pe un program larg şi nobil de aspiraţiuni naţionale, se arătase de la început, dispus să intre în răsboi alături de aliaţi, făcuse situațiunea cu totul delicată în această tară, pot zice chiar neliniştitoare. Germanii se instalaseră acolo prin toate felurile ce au obiceiul să practice când ei vor să se infiltreze într’o ţară şi s’o robească planurilor lor; ei întrebuinţară toate mijloacele de corupere şi de momeală pe care le cunoaşteţi.
Era de temut ca la un moment dat, cu, toate simţămintele naţionale adânc îndreptate către puterile Înțelegerei, sub o lovitură de stat guvernamentală, această țară să fie târâtă alături de soarta Bulgariei.

Tratativele cu România delà început

În ceea ce priveşte România, domnilor, încă de la început se angajaseră tratative cu ea pentru a o aduce să facă răsboiul alături de noi; aceste tratative priveau un program de aspirațiuni naţionale pe cari le cunoaşteţi. Rusia trebuia, chemată să facă concesiuni esenţiale pentru realizarea acestui program. Negocierile fuseseră lungi şi grele în 1915: ele nu duseră la nici un sfârşit.
Brătianu în capul puterei, întâlnea greutăţi de toate felurile: dânsul avea preocuparea — legitimă, evenimentele nu o probează de cât prea mult — de a nu angaja ţara sa într’un chip periculos; dânsul înmulţea preemţiunile şi fu un moment, în 1915, când negocierile, cu toate că duse foarte departe, nu reuşiră.
Atunci, domnilor, începură şi se înmulţiră din partea Germaniei şi din partea Austriei actele de presiune cari trebuiau să sfârşească cu acel Tratat de Comerţ cu Austria, cu Germania, de pe urma căruia România se vedea obligată, prin condițiunile însăşi de altfel, ale vieţei sale economice, prin situaţia geografică în care se găseşte, sub influenţa trupelor massate către fruntariile sale, de a face cesiuni asupra cerealelor sale, asupra petrolului şi asupra diferitelor obiecte de consumaţie pe care le deţinea.

Presiunea Centralilor asupra României

Ne-am temut, în acel moment, că s’ar fi putut întâmpla şi mai rău. Oh! Nu că să fi pus la îndoială sentimentele poporului român — în toate momentele ele s’au afirmat atât de categorie că n’am fi putut, fără a fi injuşti, să ne îndoim de ele — nici ca să ne fi îndoit de sentimentele guvernului: d. Brătianu ne-a probat că loaialismul său nu permitea cea mai mică bănuială. Dar erau în România alte partide. România, ştiți, fusese angajată de către pre decesorul ei rege într’un pact care ar fi pus-o eventual alături de duşmanii noştri.
S’ar fi putut întâmpla ca o presiune de ordin militar să fie așa de tare încât o modificare a sferelor guvernamentale să ne îi expus la cele mai rele pericole.

Contra presiune din partea Rusiei

Când se făcu presiunea ce vă indicam şi care se sfârşi cu un tratat de comerţ, deja neliniştitor, cum s’a putut permite d-lui Brătianu de a echilibra rezistenţele sale?
Atunci obţinurăm de la Rusia ca să masseze în Basarabia 200.000 oameni, mulţumită vecinătăţii cărora presiunile Germaniei şi Austriei au trebuit să se mărginească la obţinerea tratatelor de comerț.
Dar de aceste forțe ruseşti în Basarabia, marea noastră aliată trebui să dispue aiurea: ea trebuia, fiind dat că România nu intrase în alianţa noastră, să le întrebuinţeze pe alte fronturi de ofensivă, unde, în adevăr au fost folosite.
Între timp, negocierile cu România se urmau cu oarecare activitate. Când începu ofensiva rusească a armatelor Brussiloff şi Licinsky, când această ofensivă începu a da speranţele la care, desigur, inimile d-voastră, ca şi a mea, au luat parte, când Ruşii înaintau într’un avânt care se putea crede irezistibil, sub influenţa căruia se făceau prizonieri în proporţii enorme — pentru că, în total cifra acestor prizonieri s’a ridicat la 450.000 — atunci aliații s’au gândit că sosise momentul de a relua, fără pericol pentru România, cu maximum de rezultate pentru Înţelegere, negocierile cu această țară.
Au fost dificultăţi de învins; faptul că primele negocieri nu reuşiseră au provocat oarecari nemulţumiri la ruşi, oareari decepțiuni amare la unii dintre aliații noştri. ( … )

România se decide

Momentul când negocierile s’au sfârşit prin acceptarea din partea guvernului d-lui Brătianu, nu mai coincidea cu rezultate atât de favorabile. Armată austriacă fusese luată în mână de armata germană. Am fost nevoiţi să recunoaştem că cel puţin pentru această campaniei trebuia părăsită această speranţă.
Cum s’au petrecut lucrurile atunci? Mai întâi, care a fost atitudinea guvernului francez?
Când vom merge, în cursul discuțiunei, în detaliul lucrurilor, vă voi aduce hârtiile cari constituie probele. Dar în această expunere repede, vă voi da indicațiuni cari sunt sprijinite pe certitudini şi nu va depinde decât de mine să le scot din dosarul meu.

Direcţia operaţiilor
Speranţe de acord cu Bulgaria?

Guvernul francez, de la început chiar, când orientarea armatelor ruseşti şi succesele repurtate de către ele puteau să ajungă la o altă concepţie militară, se gândise foarte mult că România nu trebuia să se mulţumească a declara răsboi Austriei, că dânsa trebuia să declare răsboi Bulgariei şi că, în spre Dobrogea, trebuiau să fie angajate operaţiunile militare decisive în unire cu sforţarea care ar fi fost făcută prin Salonic pentru a redeschide comunicaţiile, a scoate din cauză Bagaria şi a ajunge la Sofia. În toate telegramele schimbate veţi găsi această preocupare.
Ea nu era împărtăşită de toţi aliaţii. Era mai întâi Rusia, principala interesată, puterea cea mai vecină cu terenul operaţiunilor, acea care era parte principală la negocieri, pentru că dânsa făcea concesiunile. Mai întâi Rusia nu pierduse speranţa ca Bulgaria să se despartă de grupul inamicilor (mişcare).
Vă arăt faptele. Alţii aveau aceiaşi iluzie care nu priveşte pe Ruşi. România a considerat până la cel din urmă minut — voi preciza numai decât — că nu era imposibil să se înţeleagă cu Bulgaria. Şi dacă trebuie să vă citesc oarecari acte diplomatice, veți vedea că după mai multe intervenţii din partea mea, într’o ultimă telegramă, foarte completă, foarte lungă şi foarte energică, trimisă în Anglia, şi în Italia şi în Rusia şi în România spuneam următoarele:

“Vă lăsaţi legănaţi de o himeră imprudentă şi periculoasă; pe Bulgari nu-i veţi putea aduce la d-voastră. nu e decât un mijloc de a-i avea, nu cu noi, dar neutri, atacându-i făcându-i să simtă greutatea forţei şi prima cale de luat pentru armatele d-vs. este drumul Sofiei, pe când, în regiunea unde se găsesc armatele noastre, vom face toate sforţările pentru a menţine pe frontul nostru, maximum de trupe bulgare”.

Acest limbaj a fost afirmat cu tărie neîncetat de către guvernul francez şi trebuie să spun că, prin efectul negocierilor, guvernul englez sfârşise prin a primi această teză şi atunci când în cursul unei conferinţe ţinute la Paris, d. Lloyd George veni să delibereze cu noi, un protocol a fost redactat — aş putea să’l citesc — în care noi arătam vederile noastre cu intervenirea prin Dobrogea şi prin care noi spuneam Ruşilor de a nu trimite numai 50.000 oameni cu scopul de a supraveghea pe Bulgari, ci 200.000 oameni, spre a face, cu armatele române, sforţarea prin Dobrogea.

Planul de răsboi al României

Însă, Domnilor, este un fapt în faţa căruia trebuie să ne punem şi anume, că condiţiunea finală pusă de România şi de Rusia era aceasta: Un plan de răsboi va fi întocmit în condiţiile următoare: Mai întâi România refuză de a declara război Bulgariei.
Şi chiar în ajunul atacului Bulgarilor contra Românilor, însărcinatul nostru cu afaceri la Bucureşti îmi telegrafia — nu sunt chiar termenii lui, dar este evident sensul general al telegramei sale, pe care de altfel aș putea-o ceti Camerei dacă ar voi-o.
D. Brătianu pricepe prea bine că nu puteți negocia cu Bulgaria; astfel că nici nu v’o cere; dar dânsul are toate raţiunile să creadă că va ajunge la ţinta sa.
În orice caz condițiunea limpede, formală a României de a intra în răsboi fusese aceasta: Răsboi Austriei, operaţiuni contra Austriei, nimic contra Bulgarilor. Ni se cerea numai, pentru ca aceştia să fie conteniţi, ca armata noastră de la Salonic să arăte oarecare activitate pentru a reține pe frontul său maximum de trupe bulgare și trebuie să spun încă de pe acum, domnilor, ridicându-mă contra unor critici pe care le-am întâlnit cu mirare la unii din scriitorii francezi, că din acest punct de vedere corpul expediţionar din Salonic şi-a îndeplinit scopul, prin aceea că, nu numai graţie activităţii ce-a arătat’o în împrejurări grele, nici un Bulgar n’a fost luat de pe acest front pentru a fi trimis în contra ai noştrilor aliaţi, dar că Germanii chiar au trebuit să trimeată întăriri, tot astfel şi Bulgarii şi Turcii pentru a întări corpul expediţionar opus nouă.
Iată, deci, în fata căror fapte eram: România spunând: Da, e înţeles declar răsboi la epoca cutare, dar nu-l declar Bulgariei şi operatiunea mea se va face în Transilvania, iar
Ruşii zicând: Concesiunile ce facem pentru a obţine concursul României sunt limitate la condițiunea că România va constitui aripa stângă a armatelor noastre în Transilvania, în care va năvăli, chiar delà începutul operaţiunilor. E o stare de fapt.
Se poate spune unni ministru de externe când şi-a îndeplini o parte dini opera sa:
“N’ai reuşit”. Şi pricep bine că nu va lipsi să mi se impute. Sunt cari zic României:
“Ar fi fost mai bine un insucces diplomatic”. E posibil, nu îţi dai seama decât mai târziu, dar în orice caz este un reproş nemaipomenit faţă de un ministru al afacerilor străine pe care în cursul anului trecut nu înceta să’l împingă să obțină concursul Românilor, e un reproş nemaipomenit ca să-i spui astăzi: “L’ai obţinut”. (Foarte bine! Foarte bine!)
Nu insist, domniilor, căci aceasta sunt drumurile bătute de speranţe şi de deziluzii sub care este foarte natural să se găsească un guvern; dar de altfel nu mă plâng.

Cum ne-au înşelat bulgarii

Ei bine, domnilor, dacă acest plan militar ar fi fost pus în execuţie cu o lună mai înainte adică, dacă cu o lună mai curând, în momentul succeselor armatei ruseşti, România ar fi intrat în răsboi, nu încape îndoială c’ar fi putut sfârşi prin scoaterea din cauză a armatelor austriace. Ceea ce este sigur e că de abia intrată în răsboi, Bulgarii s’au năpustit asupra României şi ati văzut atunci că dl. Radoslavoff a arătat d-lui Brătianu câtă dreptate aveam de a‘l reţine în contra unor iluzii când a spus în public şi cu cinism:
“Pe când negociam cu reprezentantul României și-l adormeam cu făgăduielile mele, îmi luam toate dispoziţiile şi odată momentul venit m’am aruncat asupra României”.
Iată faptele. Le pun la dispoziţia interpelatorilor cari vor căuta în aceste fapte şi în acţiunea guvernului partea de răspundere care-i poate fi imputată.
Dar pentru ce România a mers în Transilvania? Domnilor, se pronunţă sentinţe grăbite; nu se ține socoteală de un fenomen ale cărui efecte le-am cunoscut.
D. LAUCHE: Vai!
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Misticismul popoarelor are o putere contra căreia se zdrobesc, vai!, prea adeseori raţionamentele cele mai bune şi argumentele cele mai tari. Opinia publică nu poate să-şi închipuie teribila eventualitate ce este răsboiul decât numai dacă acest răsboi răspunde la speranţe secrete şi adânci. Aveam şi noi aspiraţiile noastre întorcându-ne către unele dorințe naționale adânci şi prea legitime. În România, spiritele şi inimile erau întoarse către Transilvania. Şi de acolo, asupra lor se făcea o aspiraţie aproape irezistibilă şi la care, ei s’au supus.
Dar care era situaţia trupelor? Condiţiile cerute de România fuseseră îndeplinite. Un oarecare număr de trupe ruseşti, a căror cifră era prevăzută, fuseseră masate acolo cu armata română, circa 200.000 oameni. Apoi grosul forțelor româneşti intraseră în
Transilvania şi repurtaseră succesul pe care’l ştiți.
De atunci, domnilor, condițiunile luptei au fost modificate. România a fost respinsă, teritoriul ei este năvălit.
Situaţia e gravă, desigur gravă. Dar, în adevăr, domnilor, ştiu bine că după 28 de luni de răsboi n’ai dreptul să ceri la oarecare forţe credite nelimitate, o ştiu bine. Ori ce s’ar spune, când îmi întorc privirile către tară, ei bine, nu văd depresiune (mişcări diverse). Nu, domnilor, văd o încredere senină.
La extrema stângă: Nu trebuie exagerat.
D. CLAUSSAT: Dacă țara nu-i obosită, ce vă trebuie!
PREŞEDINTELE CONSILIULUI: Văd preocupări legitime, dar niciodată, în nici un moment această ţară n’a avut uşurinţa să creadă că un răsboi aşa de formidabil ca acesta, care a trecut prin atâtea ceasuri de îngrijorare s’ar termina printr’o apoteoză repede.
D. MAYERAS: S’a avut uşurinţă să i se spună aceasta.
D. ALBERT FAURE: D-voastră aţi spus’o!
D. HENRI GALLI: Unul din rarii oameni cari, de la începutul răsboiului, au spus că va fi lung şi greu, este tocmai d-l Briand.
PREŞEDINTELE CAMEREI: Nu-i nimic care să poată da loc la întreruperi (foarte bine, foarte bine).
_____________________________

TRĂDAREA RUSIEI ȚARISTE (2)