Basarabia e România!

Publicația Basarabia (1925) îngrijită de Constantin Zarida Sylva

Răpirea Basarabiei act de fapt și violență nerecunoscut de România

Istoria ne va spune imediat care trebuie să fie atitudinea României în “chestia” Basarabiei și față de Rusia.
Actul săvârșit la 1812 prin răpirea Basarabiei de către ruși a fost un act de violență, un rapt, un simplu brigandaj internațional dublat de o trădare diplomatică a dragomanilor fanarioți de pe lângă Sublima Poartă. Moralmente și din punct de vedere juridic faptul acesta contrar principiului de naționalitate n’are nici o valoare și conform dictonului roman: “Quod nullum est nullum producit effectum”, el nu poate fi opus României.
De altfel tratatul de Paris din 1856 restituind României sudul Basarabiei a reparat în parte actul de brigandaj al Rusiei.

Tratatul delà Berlin ne-a răpit din nou Basarabia fără recunoașterea României

La congresul din Berlin (1878), Gorceocof a izbutit, ca prin sprijinul lui Bismark să ne răpească din nou sudul Basarabiei, dar fără ca România să recunoască acest fapt nici chiar cu prețul unor compensații largi pe frontiera sudică a Dobrogei.
Art. 45 din tratatul delà Berlin a retrocedat Rusiei pe cale internațională sudul Basarabiei, fără ca România să recunoască bilateral valoarea juridică a actului.
Răposatul I. Brătianu prin atitudinea lui de protestare înaintea conștiinței umanității a salvat pentru veșnicie drepturile noastre naționale asupra Basarabiei, în loc să le vândă printr’o tranzacție momentan favorabilă.
De atunci stăpânirea rusească în Basarabia a rămas pentru noi o simplă stăpânire de fapt, neavând altă valoare decât aceea a unei simple ocupațiuni prin forță.
Exact situația Alsaciei-Lorena căreia la 1871 i s’a refuzat plebiscitul de dezlipire delà Franța.

Autodeterminarea Basarabiei și recunoașterea internațională

La 1918 România a redobândit Basarabia prin propria ei voință exprimată prin votul Sfatului Țării. Chiar fără acest vot România era în drept să ocupe, prin forță, Basarabia și să restabilească starea de drept a acestei provincii violentată de Rusia și la 1812 și la 1878, — dar n’a făcut-o!
A susține altfel și mai ales a susține că Unirea n’are valoare fără recunoașterea Rusiei, ar însemna să dăm acum o valoare juridică și morală brigandajului internațional delà 1812 și 1878 prin faptul că am relua provincia în forme condiționate de voința Rusiei!
Ar fi imoral, monstruos și criminal față cu drepturile imprescriptibile ale națiunii române din Basarabia.
O violență ca aceea a Rusiei oricât de prelungită, nu devine un drept în favoarea ei, pentru că brigandajul în orice cadru juridic este imprescriptibil.

Basarabia

Tratativele delà Viena între delegații Sovietelor și delegații guvernului român au fost întrerupte, în urma unei stângace și transparente manevre a delegaților sovietici de-a aduce în discuția conferinței alipirea Basarabiei.
Tratativele au fost începute în urma unor înțelegeri preliminare, având de scop recunoașterea formală a guvernului Sovietic și încheierea unor tratate economice între ambele țări. Chiar din prima ședință a conferinței se putea observa tendința delegaților sovietici de a face din inexistenta chestie a Basarabiei o “chestiune internațională”.
Presa engleză, austriacă și franceză în unanimitate a reușit să demascheze manevra rușilor, pe care d-l Profesor Nicolae Iorga, cu drept cuvânt, o recunoaște ca făcând parte din “moravurile asiatice”.
Rușii voiau să creeze astfel o divergență europeană, o confuzie în privința drepturilor noastre asupra Basarabiei, spre a putea repune această chestiune la conferința delà Londra. Chiar dacă vor face aceasta, nu vor reuși să arunce în neînțelegere diplomația europeană, și delegații Angliei, știut fiind că convenția relativă la Basarabia, a fost mai întâi ratificată de parlamentul englez.
D-l Poincaré a voit să arate că Franța este alături de România și că nu va tolera niciodată vreo încercare de uzurpare a drepturilor poporului român, și înainte numai cu câteva zile de deschiderea conferinței delà Viena, a prezentat convenția de ratificare a alipirii Basarabiei, Senatului francez, care a ratificat-o.
Din toate punctele de vedere, ale dreptului etnic, istoric, și după toate stipulațiile tratatelor, Basarabia este românească, numai românească.
România nu a anexat această provincie a Moldovei lui Ștefan cel Mare, ci “Sfatul Țării”, adunarea reprezentanților Basarabiei, a declarat în mod public în 1918, alipirea ei la Patria mumă, delà care a fost silnic ruptă acum 112 ani și încorporată imperiului moscovit.
Deputații din toate partidele politice, au lăsat o clipă patimile ce-i despart la o parte, și și-au reamintit, că pe deasupra taberelor de luptă guvernamentală — Ei sunt toți Români.
A fost un front admirabil, o subliniere puternică a întregii suflări românești, a răspunsului primului delegat român, d-l Langa Rășcanu, la obiecțiile nejustificate ale delegației Sovietelor cari s’au dovedit continuatorii tradiției imperialiste de hegemonie
a Țarilor. Și drepturile României asupra Basarabiei sunt dintr’acelea cum prea bine a spus patriotul Grădișteanu la Cameră, cari nu se discută, ci la nevoie se impun.
Basarabia, țara cu cetățile Hotinului, Cetății-Albe, cu toate urmele trecutului glorios al Moldovei, apărate de voevozii noștri, ea singură este o mărturie că niciodată n’a fost decât românească, numai românească.

Cuvântul României la Conferința Româno-Rusă din Viena prin D-l Langa Rășcanu (Primul delegat din partea României)

Delegația românească nu s’a așteptat la declarațiile pe cari le-a făcut delegația sovietică cu privire la Basarabia, căci delegația românească fixa limitele unei discuțiuni posibile și utile. Este cert că dacă guvernul român ar fi dat crezare un singur moment informațiilor ce i-au parvenit în mod direct din sursă rusească, privitor la chestiunea unui plebiscit în Basarabia, el ar fi refuzat să trimită delegați pentru a începe negocieri pe această bază.
În speranța că delegația rusească va binevoi să renunțe la punctul de vedere exprimat în declarația sa de ieri, pentru a nu pune chiar delà început un obstacol de neînvins la dorința sinceră a României de a ajunge la o înțelegere amicală, delegația română crede de datoria sa și în interesul unei înțelegeri de a se opri la câteva puncte cuprinse în declarația sovietică.

ERORI ISTORICE

Delegația română constată în primul rând că declarația sovietică conține câteva greșeli istorice care au nevoie de rectificare. Delegația română a fost foarte surprinsă să audă că Basarabia a fost luată în 1812 de către guvernul țarist nu statului moldovan, care exista la această epocă de câteva secole și se întindea până la Nistru, ci imperiului otoman care nu exercita de fapt decât dreptul de suzeranitate asupra Moldovei.
Delegația română n’a fost mai puțin surprinsă să constate că guvernul sovietic și-a însușit teza țaristă, după care imperiul rus pretinde de a fi eliberat populația moldovană din Basarabia punând-o sub greutatea sceptrului său.
Adevărul istoric este că Basarabia a fost răpită în 1812, de către guvernul țarist, Moldovei, violând acest popor cu consimțământul padișahului turc.
Statul Moldovei este locuit pe tot teritoriul său de o populație românească compactă, așa cum e în Valahia și Transilvania.

BASARABIA VICTIMA IMPERIALISMULUI ȚARIST

Acest stat al Moldovei a fost în 1812 victima politicii imperialiste a țarilor și el s’a unit la 1859, din propria lui voință, cu statul Munteniei, pentru a forma o singură reprezentanță politică a tuturor românilor din România modernă.
Delegația română recunoaște că România n’a existat numai după nume în 1812, în momentul anexării Basarabiei de către țar. Aceasta nu este decât o obiecțiune pur formală, care nu poate fi luată în serios, căci atunci ca și azi a existat o singură națiune, vie și unitară, care vorbește aceiași limbă, are același trecut istoric și același caracter etnic incontestabil. Statul Moldovei s’a unit cu Muntenia pentru a forma România și el a transmis în mod firesc toate drepturile sale acestui din urmă stat, pentru că aceiași realitate politică se perpetua sub o formă nouă. Numele de Basarabia n’a fost dat de către imperiul rus, decât după 1812 teritoriilor răpite Moldovei, în scop de-a forma o provincie aparte și de-a șterge din memorie caracterul național moldovean al acestei provincii, care a păstrat mult timp organizația și legislatura curat națională și identică cu aceia a Moldovei. După războiul din Crimeea, în 1856, puterile europene au retrocedat Moldovei trei districte din Basarabia între linia Prutului și a Dunării.

FELONIA DELÀ 1877

Aceste trei districte au fost din nou răpite României de către politica imperialistă a imperiului rus, în urma războiului ruso-turc delà 1877—78, în care România a contribuit printr’un aport benevol și eficace al trupelor sale la victoria comună.
Prutul, o apă cu totul română, și Dunărea, au fost din nou stabilite prin forță ca frontiere între România și Rusia. E necesar să adăugăm că în cursul unui veac în captivitatea rusească, Basarabia a format întotdeauna o unitate politică distinctă în imperiul țarist, fără a se asimila cu organizațiile de dincolo de Nistru, cu toată politica anti-română de rusificare prin forță a acestei provincii și cu toate că populația a rămas în urmă pe tărâmul cultural, ceea ce de altmintrelea a urmărit și guvernul imperial rus.