Fiind băiet păduri cutreieram: Eminescu și literatura populară


Codrule, Măria-Ta,
Lasă-mă sub poala ta,
Ca nimica n-oi strica
Fără num’ o rămurea,
Să-mi atârn armele’n ea.
Să le-atârn la capul meu,
Unde mi-oi așterne eu
Sub cel tei bătut de vânt
Cu floarea pân’ în pământ,
Să mă culc cu fața’n sus
Și să dorm dormire-aș dus.
Dar s-aud și’n visul meu
Dragă codre, glasul tău
Din cea rariște de fag
Doina răsunând cu drag
Cum jelind se tragănă
Frunza de mi-o leagănă
Iară vântul molcomit
De-a vedea c’am adormit
Și prin tei va viscoli
Și cu flori m’a coperi

 

 

 

Orientarea lui Eminescu spre literatura populară se explica în geneza și accentuarea ei prin încrucișarea de tendințe înăscute și impulsuri venite din afară, din mediul intelectual ambiant român și străin. Eminescu însa e și un gânditor care vrea să ajungă la o cugetare limpede în ce priveste obiectul care-i cere desfășurarea de energie spirituală. (…)
O notă manuscrisă din 1870 poartă chiar titlul Strângerea literaturii noastre populare.
În două pagini Eminescu concentrează gândiri care merg mai departe de creațiile populare, îmbrățișând problema desvoltării istorice a unui neam. Alături de teoria artei pentru arta pe care Eminescu o susține împotriva artei cu tendințe moralizatoare, alături de preocuparea de treptele de desvoltare a cugetării popoarelor până ce individualitatea lor deplin emancipată ajunge să creeze în domeniul frumosului și să lumineze lumea cu unice „flori de aur”, găsim în această notă cugetarea lui Hegel ca „ideia-i” conținutul esențial al unei opere și că manifestarea artistică este numai “das sinnliche Scheinen der Idee”. Impregnat de hegelianism, Eminescu scrie că viața unui neam sub diferitele ei manifestări ca basme, obiceiuri exprimă sensibil o idee care se află în adânc. Poezia-i numai haina învăluind o ideie, adică un suflet care-și determină corpul său în mod necesar, așa cum o cauza se înlănțue fatal de o alta ce trebue să-i urmeze. Înseși imaginile sensibile care formează corpul în care-i închisă ideia, nu sunt luate la întâmplare. Acestea sunt determinate de ceea ce un neam are specific în viată, au o „naționalitate” care prin ele se răsfrânge asupra poeziei create. Ceva fatal așa dar plutește asupra creației literare a unui neam, căci potrivit cu natura intimă a colectivității, ideia – sufletul creației își găsește o realizare unică în felul ei, fără de nici o posibilitate de-a fi altfel de cum este în momentul întrupării.

Iată pasagiile din nota care ne interesează aci: „E păcat cum ca Românii au apucat de-a vedea în basm numai basmele, în obiceiu numai obiceiurile, în formă numai forma, în formulă numai formula. Formula nu e decât manifestațiunea palpabilă, simțită, a unei idei oarecare. Ce face de exemplu istoricul cu mitul? Îl lasă cum e ori îl citează mecanic în compendiul său de istorie, pentru a face din el jucării mnemotecnice pentru copii? Nimica mai puțin decât asta. El caută spiritul, ideia acelor forme, care ca atari sunt minciune și arată cum că mitul nu e decât un simbol, o hieroglifă care nu e de ajuns că ai văzut-o, că-i ții minte forma și că poți s’o simți în zugrăveala pe hârtie, ci aceasta trebuie citită și înțeleasă. Trecând la obiceiuri e iarăși sigur că ele numai în degenerare devin numai simple formalități. Primitive, ele sunt expresiunea interioară a unui profund învățământ sau a unei profunde idei interne. – Adevărat cum că poezia nu are să descifreze, ci din contra are să încifreze o ideie poetică în simbolele și hieroglifele imaginelor sensibile – numai cum că aceste imagini trebue să constitue haina unei idei, căci ele altfel sunt colori amestecate fără inteles … Ideia e sufletul și acest suflet poartă în sine ca inerenta deja ideia corpului său, astfel cum cauza poartă în sine o urmare neapărată a ei. Această desvoltare dinăuntru în afară, această axiomă care face din sufletul propriu soarta proprie a omului, astfel încât întâmplări, fapte și influențe nu emană din împrejurări externe și neprevăzute care puteau să se întâmple și altfel, ci numai din suflet ca singur isvor, astfel încât toată acțiunea e un rezultat al predispunerii naturale și trebue să se întâmple astfel cum se întâmplă și nicidecum altfel … Materialul în care se sensibiliză ideia etern poetica sunt imaginele – nu însă imaginele tuturor popoarelor, ci a aceluia la care ea se sensibiliză. Tropii unei națiuni agricole diferă de tropii, de imaginele unei națiuni de vânători ori de păstori. Sub ce imagini va îmbrăca unul simțământul etern al amorului și sub ce imagini celălalt, decât numai prin acele pe care le posedă? Acest mod de cugetare care se reflectă numai asupra corpului, nu asupra ideii unei poezii constitue naționalitatea ei”.

(…) În 1877 Eminescu ne dă o definiție a literaturii populare: „Literatura populară nici nu se poate numi altceva decât cugetarea și productele fantasiei poporului însuși, care devin literatură în momentul în care se produc prin scriere, sau produceri a clasei culte, care se potrivesc însă așa de bine cu gândirea poporului, încât dacă acesta nu le-au facut, le-au putut însă face”.
(…) O literatură românească trebue să crească firesc din viața și spiritul poporului nostru:
„Dar o adevărata literatură trainică, care să ne placă nouă și să fie originală și pentru alții, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe tradițiile, obiceiurile și istoria lui, pe geniul lui”.

Mihai Eminescu: Literatura populară – ediție comentată de D. Murărașu, editura Scrisul Românesc, Craiova, 1936

Dragul mamei copilaș / Multe’n lume spune-ți-aș, / Dar mă tem să nu mă lași, / Ci mai dormi mări un pic / Că esti crud de ani și mic, / Dormi la umbră, dormi în pace / Că mama ție ți-a face / Sub cel teiu bătut de vânt / Pătișorul la pământ, / Multe’s rămurelele, / Tot or bate stelele / Iară luna va străbate / Dulcea ta singurătate / Iar când vântul v’aromi, / Mândru mi te-a adormi / Și când vântul va sufla / Teiul se va legăna, / Florile-și va scutura, / Iarăși te va deștepta / Sub rotirea norilor / În căderea florilor, / Sub lucirea stelelor / Și la jocul ielelor, / Sub frunza stejarilor / La glasul isvoarelor.
[Povestea Dochiei și ursitorile]

Bate vântul frunza’n dungă / Jalea-i mare, calea-i lungă, / Bate vântul dintr’o parte / Departe-i dragă, departe.

[Lirica populară, CCLXX]

Bun e locul de jucat / Rău ma tem de răsturnat, / Bun e locul de ‘nvârtit, / Rău mă tem de prăvălit.

[Lirica populară, CCCLXXV]


Jalnică străinatate / Mult ești fără direptate, / Ocoliiu țările toate, / Și de bine n’avuiu parte, / Că de mic am pribegit / Tot cu streini am trăit / Și odihnă n’am avut…/ Vine-mi dorul uneori / Să mă suiu la munți cu flori, / Să mă jăluesc în hori / Să-mi mai treacă de fiori; / Vine-mi dorul câteodată / Să mă suiu la munți cu peatră / Să-mi fac ochii ca o roată / Să mă uit la lumea toată / Pe unde-am îmblat odată / Când eram la al meu tată. / Ma uitam spre răsărit / Iar în jos către sfințit, / Văzând eu lumea și țara / Cum stăm pe munți ca și cioara, / Iar Marea și Dunărea / Pe deasupra negura, / Iară eu străin fiind / Pe nimene cunoscând, / Mă rugaiu lui Dumnezeu / Să-mi arate drumul meu. /
Vine o dragă turturea / De-mi arată calea mea / Să pot trece Dunărea / Să văz, draga, țara mea. / De-ar trăi măicuța mea / Sau vr’o dragă sora mea, / Ia-mi, Doamne, sufletul meu / Și mi-l bagă’n sânul tău, / Ca să scap de răutate / Și de grea străinătate /
Și de-acum pân’ în vecie / Mila Domnului să fie
.
[Cântecul străinătății, CCXXVI]

Transilvania

___________________________________

Ortodoxie vs slavofilie şi panslavism

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în Romania și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Fiind băiet păduri cutreieram: Eminescu și literatura populară

  1. Transilvania zice:

    Din intelepciunea poporului:
    Joaca fata ce-i juca
    Du-te-acasa si-i manca,
    Nu juca fata ruseste
    Du-te-acasa si rasneste
    (Mihai Eminescu – Lirica populara CCCXLIX)

  2. Bendis zice:

    In vichipedia mai nou diverse personalitati romane care s-au nascut in Transilvania pe vremea cand era ocupata de unguri au devenit nascuti in Austria Imperiala!.. ca Veronica Micle nascuta in Nasaud!
    Sau Emil Rebreanu, fratele lui Liviu Rebreanu.. e Austro-Ungar! Si pasul Ghimes-Faget langa care a fost prins de bozgori e acum granita dintre Romania si Ungaria! Transilvania a devenit inexistenta in istoria vichi pentru engleji. Si stim noi cine o vrea asa..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.