Trei proiecte de putere globală în dispută – Olavo de Carvalho


Olavo de Carvalho este un filozof, scriitor și jurnalist brazilian preocupat de istoria filozofiei, istoria mișcărilor revoluționare, religie comparată, psihologie și antropologie filozofică. Este cunoscut pentru ideile sale politice conservatoare și pentru critica adusă politicii de stânga.

Fragment din “The USA and The New World Order”. Dezbatere între Olavo de Carvalho și Aleksandr Dughin.

( … ) Singura noastră speranţă este să cunoaştem realitatea atât cât ne stă în puteri şi într-o zi să părăsim lumea aceasta conştienţi că nu trăim amăgiţi de iluzii şi autoiluzionări, nu ne lăsăm păcăliţi şi corupţi de Principele acestei Lumi, nici de promisiunile ideologilor, servitorii săi.

În ţara în care locuiesc, guvernul mă consideră, în cea mai hiperbolică ipoteză, un excentric inofensiv. Nici un partid politic, nici o mişcare de mase, instituţie guvernamentală, biserică sau sectă religioasă nu mă îndrumă, astfel încât pot să-mi spun părerea după bunul plac şi să-mi schimb părerea de câte ori poftesc, fără ca asta să aibă consecinţe practice devastatoare, dincolo de modesta sferă a existenţei personale.

Prof. Dughin, în schimb, fiul unui ofiţer KGB şi mentorul politic al unui om care reprezintă KGB-ul însuşi, este creatorul şi îndrumătorul unuia dintre cele mai cuprinzătoare şi ambiţioase planuri geopolitice din toate timpurile – plan adoptat şi urmat cât mai fidel cu putinţă de o naţiune care are cea mai mare armată din lume, cel mai eficient şi îndrăzneţ serviciu secret şi o reţea de alianţe care se întinde pe patru continente. Să afirmi că prof. Dughin se află în centrul şi în vârful puterii este o chestiune care ţine pur şi simplu de realism. Pentru a-şi pune planurile în aplicare, se bazează pe braţul înarmat al lui Vladimir Putin, pe armatele din Rusia şi China şi pe toate organizaţiile teroriste din Orientul Mijlociu, pe lângă, practic, toate mişcările de stânga, fasciste şi neonaziste care în prezent se poziţionează sub steagul proiectului său „eurasiatic”.

În ce mă priveşte, nu doar că nu am nici un fel de plan, nici măcar pentru propria mea pensie, dar mă pot baza, când vine vorba de resurse războinice, numai pe câinele meu Big Mac şi pe o veche puşcă de vânătoare.

Diferenţa aceasta existenţială, pe care fotografiile alăturate o ilustrează, face ca opiniile noastre, chiar şi atunci când exprimarea lor verbală coincide ad litteram, să însemne
lucruri total diferite, în funcţie de scopurile fiecăruia. ( … )

Forţele istorice care îşi dispută azi puterea în lume se articulează în trei proiecte de dominaţie globală, pe care le voi denumi provizoriu „ruso-chineză”, „occidentală” (numită uneori greşit „anglo-americană”) şi „islamică”.
Fiecare are o istorie bine documentată, demonstrându-şi astfel originile îndepărtate, transformările suferite de a lungul timpului şi starea actuală a implementării lor.
Agenţii care le personifică în prezent sunt:

1. Elita guvernantă din Rusia şi China, respectiv serviciile secrete ale acestor două ţări.
2. Elita financiară occidentală, aşa cum este ea reprezentată în Clubul Bilderberg, în Consiliul pentru Relaţii Externe şi în Comisia Trilaterală.
3. Frăţia Musulmană, liderii religioşi din diferite ţări şi, de asemenea, din guvernele unor ţări musulmane.

Dintre aceşti trei agenţi, numai primul poate fi perceput în termeni strict geopolitici, din moment ce planurile şi acţiunile sale corespund unor interese naţionale şi regionale bine definite. Cel de-al doilea, mai avansat în îndeplinirea planurilor sale de guvern mondial, se plasează explicit deasupra oricăror interese naţionale, inclusiv cele ale ţărilor din care a pornit şi care îi servesc drept bază de operaţii.
În cazul celui de-al treilea, eventualele conflicte de interese între guvernele naţionale şi obiectivul major al Califatului Universal sfârşesc de fiecare dată în favoarea celui din urmă care, deşi există momentan doar ca ideal, îşi are autoritatea simbolică bazată pe legi coranice, pe care nici un guvern islamic nu ar îndrăzni să le încalce făţiş.
Deşi nominal relaţiile dintre ei sunt definite de competiţie şi dispută, câteodată chiar militară, există imense zone de fuziune şi colaborare, chiar dacă mobile şi schimbătoare.
Acest fenomen îi poate dezorienta pe observatori, producând tot felul de interpretări deplasate şi fanteziste, unele sub forma „teoriilor conspiraţiei”, altele drept contestaţii
aşa-zis „realiste” şi „ştiinţifice” ale acestor teorii.
Bună parte din nebulozitatea imaginii mondiale este produsă de un factor mai mult sau mai puţin constant: fiecare dintre cei trei agenţi ţine să interpreteze în termenii lui proprii planurile şi acţiunile celorlalţi doi, pe de-o parte, în scopuri de propagandă, pe de alta, dintr-o reală lipsă de înţelegere.

Analiza strategică a fiecăruia în parte reflectă linia ideologică care îl caracterizează.
Deşi încearcă să ia în considerare totalitatea factorilor disponibili, schema ruso-chineză privilegiază perspectiva geopolitică şi militară, cea occidentală, perspectiva economică, cea islamică, disputa religiilor.
Această diferenţă reflectă la rândul ei compoziţia sociologică a claselor dominante în ariile geografice respective:

1. Provenind din nomenklatura comunistă, clasa dominantă ruso-chineză este compusă în principal din birocraţi, agenţi ai serviciilor secrete şi oficiali militari.
2. Preponderenţa finanţiştilor şi bancherilor internaţionali în establishment-ul occidental este prea cunoscută pentru a mai fi nevoie să insistăm asupra ei.
3. În diferitele ţări care alcătuiesc complexul islamic, autoritatea guvernantă depinde substanţial de aprobarea umma – comunitatea numeroasă a interpreţilor calificaţi ai
religiei tradiţionale. Deşi varietatea situaţiilor interne este foarte mare, nu am exagera dacă am caracteriza puterea dominantă ca fiind teocrată. ( … )

Eterogenitatea şi asimetria celor trei blocuri se reflectă în imaginea pe care o au unii despre alţii, aşa cum transpare din discursurile lor de propagandă – un sistem de
erori din care se desprinde puternica sugestie că destinele lumii sunt în mâinile unor nebuni deliranţi:

1. Perspectiva ruso-chineză (astăzi amplificată sub forma eurasianismului) descrie blocul occidental ca:
(a) o expansiune mondială a puterii americane;
(b) expresia materializată a ideologiei liberale a „societăţii deschise”, aşa cum a fost susţinută în mod eminent de către Sir Karl Popper;
(c) reprezentarea vie a mentalităţii materialiste, scientiste şi raţionaliste a Iluminismului şi, prin urmare, inamicul prin excelenţă al întregii spiritualităţi tradiţionale.

2. Globalismul occidental declară că nu are alţi duşmani în afară de „terorism” – pe care nu îl identifică nicidecum cu blocul islamic, ci îl descrie ca pe un reziduu al credinţelor barbare pe cale de dispariţie – şi de „fundamentalism”, o noţiune în care se amestecă indistinct purtătorii de cuvânt ideologici ai terorismului islamic şi ai „dreptei creştine”, ca şi cum aceasta din urmă ar fi aliată a celui dintâi, şi nu una dintre principalele sale victime [ încât teama de terorismul islamic e folosită ca pretext pentru a justifica boicotul oficial al religiei creştine din Europa şi din SUA! ].
Rusia şi China nu sunt prezentate niciodată ca potenţiale agresoare, ci ca aliate ale Occidentului. China, în cel mai rău caz, e înfăţişată ca un competitor comercial.
Pe scurt: ideologia globalismului occidental vorbeşte ca şi cum ar fi deja reprezentată
printr-un consens universal stabilit, duşmănit doar de nişte grupuri marginale şi religioase uşor alienate.

3. Blocul islamic îşi descrie duşmanul occidental în termeni care dau la iveală doar predispoziţia de a-l urî pe drept sau pe nedrept, din moment ce îl prezintă ba ca pe descendentul vechilor cruciaţi, ba ca pe o personificare a materialismului şi a hedonismului moderne.
Colaborarea generoasă a Rusiei şi a Chinei cu grupurile teroriste este cu siguranţă
motivul pentru care aceste două ţări sunt practic inexistente în discursul ideologic islamic. În acest mod se ocolesc incompatibilităţile teoretice iremediabile.
Unii teoreticieni ai Califatului afirmă că socialismul, în momentul în care va fi victorios în lume, va avea nevoie de un suflet, iar islamul îi va dărui unul.
În aceeaşi măsură în care cultivă o imagine falsă despre concurenţii săi, fiecare dintre blocuri îşi proiectează de asemenea o imagine falsă despre sine.
Lăsând la o parte deocamdată fanteziile proiective islamice şi occidentale, să le
vedem pe cele ruso-chineze.

Blocul ruso-chinez se prezintă drept aliatul Statelor Unite ale Americii în „lupta împotriva terorismului”, în timp ce furnizează arme şi tot felul de ajutoare practic
tuturor organizaţiilor teroriste din lume şi regimurilor anti-americane din Iran,
Venezuela etc. ( … ) Rusia se plânge că a fost „coruptă” de reformele liberale ale lui Boris Elţin, de inspiraţie americană, ca şi cum înaintea lor ar fi trăit într-un templu al purităţii şi nu în putreziciunea fără sfârşit a regimului comunist.
Guvernul sovietic, merită amintit, a trăit în principal din furt şi extorcare timp de şaizeci de ani, fără să fie niciodată tras la răspundere, şi a corupt populaţia prin obiceiul instituţionalizat al taxelor, al schimburilor de favoruri, al traficului de influenţă, fără
de care maşinăria statală pur şi simplu nu funcţiona [ V. Konstantin Simis, URSS: The Corrupt Society: The Secret World of Soviet Capitalism, Simon & Schuster, New York, 1982, şi Alena V. Ledeneva, Russia’s Economy of Favours, Cambridge University Press, Cambridge, 1998 ].
Când bunurile sale au fost împărţite după dizolvarea oficială a regimului, beneficiarii au fost chiar membrii nomenclaturii, care au devenit milionari peste noapte, fără să taie legăturile care îi uneau cu fostul aparat statal, în special cu KGB [ „nu există ex-KGB“, a mărturisit Vladimir Putin ].

Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat în Germania după cel de-al Doilea Război Mondial dacă învingătorii, în loc să-i urmărească şi să-i pedepsească pe liderii fostului regim,
i-ar fi premiat dându-le acces la bunurile statului nazist. Exact aşa s-a întâmplat în Rusia: imediat după ce a fost dizolvată oficial URSS, agenţii săi de influenţă în Europa şi în SUA s-au mobilizat pentru o reuşită operaţiune de a bloca orice fel de investigare a crimelor sovietice [ V. Vladimir Boukovski, Jugement a Moscou ].
Nimeni nu a fost pedepsit pentru asasinarea a cel puţin zeci de milioane de civili şi pentru crearea celei mai eficiente maşinării de teroare statală pe care a cunoscut-o vreodată umanitatea. Dimpotrivă: haosul şi corupţia care au urmat căderii statului sovietic nu au fost cauzate de noul sistem de liberă iniţiativă, ci de faptul că primii care au avut de câştigat de pe urma lui au fost stăpânii fostului regim, o hoardă de hoţi şi asasini cum nu s-a mai văzut niciodată în nici o ţară civilizată.

Şi nu este totul. Când se plânge că a fost coruptă de capitalismul american, Rusia uită că ea a fost cea care l-a corupt. Începând cu anii ‘30, guvernul Stalin, conştient de faptul
că puterea Americii consta „în patriotismul său, în conştiinţa sa etică şi în religia sa” (sic), a declanşat o operaţiune gigantică, prin care urmărea, conform spuselor executorului său principal, Willi Münzenberg, să corupă Occidentul într-atât, „încât va ajunge să duhnească”.
Conştiinţe cumpărate, amestecul înalţilor funcţionari în spionaj şi afaceri obscure, campanii intense de propagandă pentru a slăbi credinţele morale ale populaţiei şi infiltrarea generalizată în sistemul educaţional au sfârşit prin a da rezultate mai ales
începând cu anii ‘60, modificând radical societatea americană, până în punctul în care a devenit de nerecunoscut.
Tot acţiunea sovietică a dat dimensiuni planetare traficului de droguri începând cu
anii ‘50. Povestea este bine documentată în Red Cocaine: The Drugging of America and the West, de Joseph D. Douglass. Atunci când Rusia se plânge că după căderea comunismului a fost invadată de cultura drogurilor, nu face decât să culeagă ce a semănat. Nici una din toate aceste acţiuni corupătoare nu aparţine trecutului. În zilele noastre se găsesc mai mulţi agenţi ruşi în SUA decât pe timpul Războiului Rece.
China, bine alimentată de investiţii americane, dă semne că aparenta liberalizare a economiei sale a fost doar o faţadă pentru menţinerea regimului totalitar, din ce în ce mai solid şi aparent indestructibil. Cât despre poziţia SUA pe plan mondial, să vedem mai întâi cum o descrie prof. Dughin şi apoi cum e ea în realitate.

Potrivit doctrinei eurasianismului, SUA sunt încarnarea prin excelenţă a globalismului liberal. Liberalismul, aşa cum îl vede prof. Dughin în America, este, în esenţă, cel al
„societăţii deschise” susţinute de Sir Karl Popper. ( … ) SUA fiind principalul focar de iradiere al acestui proiect, iar Rusia principalul punct de rezistenţă, coliziunea este inevitabilă:
“The main thesis of the neo-Eurasianism is that the struggle between Russia and the United States is inevitable, since the United States is the engine of globalization seeking to destroy Russia, the fortress of spirituality and tradition”.
„Teza principală a neo-eurasianismului este că lupta dintre Rusia şi Statele Unite este inevitabilă, din moment ce Statele Unite sunt motorul globalizării care caută să distrugă Rusia, fortăreaţa spiritualităţii şi a tradiţiei“. [ Vadim Volovoj, Will the prediction of A. Dugin come true? în Geopolitika, 11 oct. 2008]”.

Elita globalistă nu este duşmanul Rusiei, al Chinei sau al ţărilor islamice virtual asociate proiectului eurasiatic, ci mai degrabă colaboratorul lor şi complice în eforturile de
a distruge suveranitatea, puterea politico-militară şi economia SUA. Departe de a favoriza capitalismul de liberă iniţiativă, proiectul globalist a contribuit la întărirea politicilor de stat şi de control în toate părţile, fără să difere din acest punct de vedere de intervenţionismul susţinut de eurasianişti. Globalismul este „liberal” numai în sensul local pe care termenul îl are în SUA ca sinonim pentru „stângist”.
Proiectul globalist este descendentul direct şi continuatorul socialismului fabian, aliat tradiţional al comuniştilor. Însăşi ideologia popperiană nu este liberal-capitalistă, în sensul liberalismului clasic, ci, înainte de toate, „o abordare experimentală a ingineriei sociale”. ( … ) Rusia nu este în nici un caz „fortăreaţa spiritualităţii şi a tradiţiei”, împuternicită prin mandat celest să pedepsească, în pielea Statelor Unite, păcatele Occidentului materialist şi imoral. Este – astăzi, ca şi în vremea lui Stalin – un cuib de corupţie şi răutate cum nu s-au mai văzut. ( … ) Dacă astăzi Rusia, din spusele prof. Dughin, se prezintă lumii drept purtătoare a unui mare mesaj spiritual şi salvator, trebuie amintit că a mai făcut asta de două ori:

(a) În secolul al XIX- lea toţi gânditorii pe linie slavofilă, precum Dostoievski, Soloviov şi Leontiev, vedeau Occidentul ca pe sursa tuturor relelor şi anunţau că în secolul ce avea să urmeze Rusia va învăţa lumea ce înseamnă „adevăratul creştinism”.
S-a văzut doar că acea aroganţă spirituală a fost neputincioasă în momentul în care a trebuit să facă faţă materialismului comunist care câştiga teren chiar în Rusia.
(b) Comunismul rus a promis lumii o nouă epocă de pace, prosperitate şi libertate mai presus de cele mai frumoase visuri ale generaţiilor trecute.
Tot ce a reuşit să îndeplinească a fost un infern totalitar, pe care nici măcar Atila sau Ginghis-Han nu şi l-ar fi închipuit în coşmarurile lor.

Ar fi ideal dacă toate ţările ar învăţa să- şi vindece propriile neajunsuri înainte de a se proclama salvatorul umanităţii. Rusia lui Aleksandr Dughin pare că a învăţat din crimele şi eşecurile ei tocmai opusul. ( … )

Atât eu, cât şi prof. Dughin ne îndeplinim îndatoririle cu maximă dedicare, seriozitate şi onestitate. Însă aceste îndatoriri nu sunt aceleaşi. A lui este să recruteze soldaţi pentru lupta împotriva Occidentului şi instaurarea Imperiului Eurasiatic universal.
A mea este să încerc să înţeleg situaţia politică a lumii pentru ca eu şi cititorii mei să nu fim reduşi la condiţia unor orbi aflaţi în bătaia puştii în contextul luptei globale; să nu fim târâţi de vârtejul istoriei ca nişte frunze în furtună, fără să ştim de unde am venit şi încotro ne ducem.
Diferenţa dintre misiunile pe care ni le propunem o determină pe cea dintre mijloacele intelectuale şi verbale folosite în expunerile fiecăruia dintre noi.
El foloseşte toate instrumentele specifice propagandei politice: simplificarea maniheistă, etichetarea denigratoare, insinuările perfide, falsa indignare a vinovatului care face pe sfântul şi, last, not least, construcţia marelui mit al lui Georges Sorel – sau a profeţiei care se împlineşte singură –, care, simulând descrierea realităţii, ridică în aer un simbol aglutinant în speranţa că, prin aderarea publicului în masă, ceea ce este fals va deveni
adevărat.
Tot ce pot să fac, la rândul meu, este să mă folosesc de mijloacele de clarificare analitică create de filozofie de-a lungul mileniilor – începând cu însăşi distincţia dintre discursurile agentului şi ale observatorului –, aplicându-le unei mulţimi de fapte adunate din cele mai variate surse, inclusiv îndepărtate şi necunoscute de public, şi nu celor din mass-media cunoscută, care reflectă mai degrabă efortul persuasiv şi manipulator al unuia dintre agenţi decât o intenţie serioasă de a surprinde realitatea. ( … )

Descrierea mea prezintă, dimpotrivă, o lume împărţită în trei forţe principale aflate în dispută, pentru care nu am nici cea mai mică urmă de simpatie, deşi, în termeni de pericol fizic imediat pentru specia umană, una dintre ele deja a demonstrat o superioritate devastatoare faţă de celelalte două.
Omorând în doar câteva zeci de ani un total de aproximativ 140 de milioane de oameni, mai mult decât au reuşit să omoare în epoca creştină toate războaiele, epidemiile şi catastrofele naturale de orice fel, ruşii şi chinezii au dovedit deja că au un grad de cruzime, de răutate, de dispreţ pentru viaţa omenească care transcende posibilităţile celui mai înverşunat terorist sinucigaş islamist sau ale celui mai rece şi machiavelic bancher occidental.
Acesta este un fapt pur şi simplu, şi toată vorbăria eurasiatică din lume n-ar putea atenua scandalul celor două hoarde de asasini care, în loc să plătească pentru crimele comise împotriva propriilor lor popoare, revendică acum, cu un aer inocent, de sfinţenie şi autoritate divină, o şansă de a le amplifica la scară mondială.
Chiar şi aşa, celelalte două curente globalizatoare nu mi se par demne de mai multă admiraţie şi respect – fie şi natura acestei dezbateri şi poziţia mea personală pentru că au fost complice la genocidul ruso-chinez, unul dintre curente având loc între anii ‘30 şi ‘60, favorizând cu bani din abundenţă şi concesii diplomatice paterne construcţia a două dintre cele mai letale tiranii din toate timpurile, iar celălalt, chiar în zilele noastre, afişându-se mână în mână, la Forumul Social Mondial şi în toate părţile, cu purtătorii de cuvânt declaraţi sau disimulaţi ai unei ideologii pe care propria lor religie o condamnă.
http://debateolavodugin.blogspot.com/

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în America, Asia, china, cold war, comunism, Eurasia, geopolitica, globalism, politicianism, Rusia, Totalitarism, URSS și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Trei proiecte de putere globală în dispută – Olavo de Carvalho

  1. Nicu zice:

    Extraordinar articol. Exact la fix totul.

  2. Transilvania zice:

    „Deşi nominal relaţiile dintre ei sunt definite de competiţie şi dispută, câteodată chiar militară, există imense zone de fuziune şi colaborare, chiar dacă mobile şi schimbătoare.”
    Intr-adevar, si aici este cheia problemei: colaborarile exista demult ca intre toate regimurile oprimante care se ajuta intre ele fiindca e in interesul lor ca sa oprime. Si intre imperiile de demult exista colaborare, la fel intre Occident si Uniunea Sovietica sau intre Germania nazista si URSS.
    Istoria se repeta.

  3. Bendis zice:

    UNII TEORETICIENI AI CALIFATULUI AFIRMA CA SOCIALISMUL, IN MOMENTUL IN CARE VA FI VICTORIOS IN LUME, VA AVEA NEVOIE DE UN SUFLET, IAR ISLAMUL II VA DARUI UNUL.

    Egzact! Iote ce zice „vulturul” personal al lui dugin „The Saker” care distribuie propaganda pentru tolomacii din vest…

    Iran are socialism in abundenta.
    Socialismul iranian a avut atata succes cu redistribuirea bogatiei la omul de rand (adeca mullah-sii nu-s bogati deloc)
    Articolul asta e ca sa demonstreze cititorilor de stanga si suporterilor socialismului ceea ce ar trebui sa fie limpede ca cristalul: Iran e o natiune socialista. Mai mult: e o poveste de succes socialist (uau..)
    https://thesaker.is/iran-socialisms-ignored-success-story/

    Iranul urmeaza propriul sau model numit “Socialism Iranian Islamic ”: asta a permis Iranului sa creeze o serie de solutii socio-politice moderne de care alte tari pot profita. Tot ce e necesar e sa va lasati partinirile promovate de Occident la usa. (socialismul nu e socialism daca nu se recomanda singur si altora)
    https://thesaker.is/iranian-islamic-socialism-to-the-rescue-of-quake-victims-again-and-i-have-pictures/

    Experienta razboiului, asa cum dovedeste istoria secolului XX, radicalizeaza politic populatia in directia catre socialism si departe de feudalism / capitalism.
    Prin urmare, putem presupune ca poporul sirian – atunci cand suveranitatea va fi restabilita – va cere intens democratia musulmana moderna. Pare foarte putin probabil ca guvernul Assad sa opreasca aceasta „radicalizare” catre mai multa democratie, deoarece nu vor mai fi preocupati de pierderea puterii lor.

    Rationamentul este simplu: Assad si colegii sai au castigat de partea lor peste 2-3 generații (cel putin) alungand oribilii invadatori. Daca ofera poporului sirian un program postbelic in care cred si il accepta, vor fi sustinuti decade intregi, in ciuda eforturilor occidentale de a-i discredita si de a-i rasturna. Exact asa s-a jucat in Iran, Coreea de Nord, China, Vietnam, Cuba etc.
    https://thesaker.is/the-future-of-postwar-syria-victory-looks-like-iranian-islamic-socialism/

    (SI UITE CUM A IESIT PISICA DIN SAC!)

  4. Transilvania zice:

    Islamul este folosit de cele doua puteri, Occidentul si Rusia-China ca pe un vehicul al ambitiilor lor personale. Fiecare parte sponsorizeaza ce crede ca ar avea mai mult succes in impunerea unei oranduiri favorabile ei peste lumea islamica si inveleste adevaratul tel in cuvinte frumoase despre binele populatiei.

  5. mihailandrei zice:

    Ca o extensie la citatul invocat de tine, te rog sa citesti asta:
    https://mihailandrei.wordpress.com/2019/09/25/eurasia-numele-tau-e-maskirovka/

    Fara indoiala ca nu-ti e strain faptul ca The Saker, adica Andrei Raevsky, e unul din propagandistii kremlinului in USA. Nu-i de mirare ca sustine tezele cearceafistilor la pachet cu socialismul. Raevsky il intervieva pe Sheikh Imran Hosein. Adica pe personajul debarcat cu sprijin rusesc la Belgrad ca sa arunce pe piata ideea unei infame aliante dintre crestinii ortodocsi si cearceafisti.

  6. geopolitica zice:

    La Kremlin se pregatesc scenariile pentru un viitor acord interstatal intre Republica Moldova si „Republica Moldoveneasca Transnistreana”, sub forma unui „plan Kozak-n” – care va fi livrat in saloanele Europei drept „plan de solutionare a conflictului moldo-transnistrean si de pacificare a regiunii”, scenaristii inspirati din Lubianka pregatesc „Summitul pentru Donbas” în „format Normandia” (Franța, Germania, Federația Rusă, Ucraina) de la Paris ( 9 decembrie a.c.).
    https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2019/12/01/clestele-geopolitic-se-strange-cu-efecte-catastrofice-pentru-romania/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.