O reclamă simplă. Un autobuz e blocat în trafic după ce a lovit un cărucior de fructe, o tânără pasageră privește pe geam la un tânăr chipeș aflat într-o decapotabilă. Ea coboară din autobuz, se urcă în mașină, iar bărbatul o conduce ca un șofer în timp ce ea mănâncă o ciocolată. Tânăra femeie e Audrey Hepburn.
Acest lucru are implicații semnificative asupra percepției noastre asupra lumii în care trăim, în moduri despre care nimeni nu vorbește cu adevărat. Dar vom reveni la Audrey mai târziu.
Nu pare întotdeauna așa, dar oamenii sunt înclinați să aibă încredere. Fie că e vorba de un proces evolutiv menit să faciliteze funcționarea ca grup social, fie că e vorba de un aspect al gândirii religioase, în adâncul ființei noastre ne gândim automat că majoritatea oamenilor – de cele mai multe ori – spun adevărul. Aceasta este o înclinație naturală pe care tiranii au înțeles-o – și au profitat de ea – timp de secole. Totuși, oricât de multă încredere am avea în mod natural în ceilalți, există ceva în care avem cu toții mai multă încredere – proprii noștri ochi. Suntem ființe vizuale, iar odată ce cineva a văzut ceva – sau crede că a văzut ceva – e aproape imposibil să îl convingi că nu a văzut.
Și, în zilele noastre, tiranii în devenire pot profita și de acest lucru. Din păcate, încrederea necesară și primordială pe care creierul nostru o are în ochii noștri rămâne în urmă față de capacitatea tehnologiei de a-i deruta.
Deep Faking e, după cum majoritatea dintre noi știu, un truc de editare video care poate înlocui fără probleme un chip cu altul. Nu e deosebit de dificil sau costisitor. Tot ce aveți nevoie e ca persoana înlocuitoare să aibă o asemănare superficială cu cel înlocuit, un număr suficient de fotografii care să arate diferite ipostaze faciale și un software adecvat. “Shitposterii” de pe 4chan o fac din confortul propriului dormitor pentru a se amuza, înlocuind chipurile starurilor porno cu cele ale actrițelor, celebrităților, politicienilor și lui Nicolas Cage.
Pur și simplu, prin însăși natura sa, tehnologia “deep fake” ar trebui să ducă la suspectarea, într-o oarecare măsură, a oricărei înregistrări video în care apare orice chip. Potențialul falsificării nu se oprește la video, falsificarea audio devine din ce în ce mai simplă în fiecare an. Cu suficiente mostre de voce, sintetizatoarele și clonatoarele vocale pot face pe oricine să spună orice. Această tehnologie devine din ce în ce mai fiabilă și poate imita perfect intonația.
Inteligența Artificială în general poate realiza, în câteva secunde, orice imagine pe care o puteți descrie. Poate genera chipuri foto-realiste care ar putea fi folosite ca “victime” și “fotografii de cazier”, sau poate distribui orice dramă falsă cu actori falși.
Instrumentele online gratuite pot face deja toate cele menționate mai sus într-un mod acceptabil. Evident, guvernele și mega-corporațiile au acces la instrumente avansate mai scumpe, care ar fi probabil greu de detectat. Filmele de la Hollywood folosesc CGI pentru a reanima actori decedați, pentru a adăuga chipuri moderne la secvențe de știri vechi, pentru a arde orașe din temelii sau pentru a face ca persoanele de 60 de ani să pară din nou de 20 de ani.
Să ne întoarcem la Audrey Hepburn când mănâncă un baton de ciocolată.
Acum, s-ar putea spune că această reclamă arată de fapt limitele tehnologiei, la urma urmei, are o calitate ciudată și nimeni dintre cei care au văzut respectiva reclamă nu a crezut nici măcar o secundă că era într-adevăr Audrey Hepburn. Ei bine, în primul rând, această reclamă e deja veche de unsprezece ani. Asta putea să facă o mică reclamă pentru dulciuri acum mai bine de un deceniu. Tehnologia s-a îmbunătățit de atunci. În al doilea rând, toate aceste informații sunt contextuale.
În 2013, când a fost difuzată reclama, creierul dvs ar fi știut că nu ar trebui să creadă ceea ce vede pentru că vă uitați la o reclamă TV. De asemenea, creierul dvs ar fi știut că ceea ce vedeți e imposibil, deoarece Audrey Hepburn ar fi avut 84 de ani … dacă nu ar fi fost deja foarte, foarte decedată. Creierul dvs analitic poate filtra atunci când are informații suplimentare și context. Vedeți sforile atunci când știți că sunt acolo.
Dar imaginați-vă că nu a fost Audrey Hepburn, imaginați-vă că nu a fost o reclamă.
Să presupunem că e vorba despre o înregistrare difuzată la știri, iar în loc de o reclamă la dulciuri în tehnicolor, e vorba despre o înregistrare cu telefonul mobil care prezintă victima A a atacului terorist X. E vorba despre imagini de pe camerele de supraveghere care îl arată pe politicianul B primind mita Y. Este vorba despre inculpatul C în timp ce se transmite în direct procesul său pentru infracțiunea Z. Chipul pare real, fundalul pare real, vocea sună real … și totuși nimic din toate acestea nu e real.
Câți oameni procesează acest lucru? Câți dintre noi ne-am ajustat creierul astfel încât prima întrebare pe care ne-o punem să fie “da, dar filmarea e reală?”
Niciuna dintre informațiile postate mai sus nu este șocantă sau nouă și nu susțin că ar fi. Și totuși, reacția automată a majorității oamenilor atunci când se afirmă că “e fals” constă în a lua în derâdere, fără să gândească prea mult. Aceasta e gândirea de modă veche. Tehnologia e cunoscută pe scară largă, iar o parte din ea datează de mai bine de un deceniu; ceea ce a rămas în urmă e completarea meta mentalului nostru. Utilizarea sa nu e încă un considerent automat și ar trebui să fie.
Simplu spus – Nu poți avea încredere în imagini sau videoclipuri. E o lecție pe care trebuie să o învățăm cu toții.
Știm că dezvoltarea rapidă a instrumentelor face ca știrile false extrem de convingătoare sau evenimentele înscenate să fie nu doar posibile, ci și ușoare. Pentru punctul final, doresc să mă concentrez mai mult pe lecțiile repetate ale istoriei din care oamenii refuză să învețe …
Ei. Deja. Fals. Totul.
Bine, nu chiar totul, dar foarte mult. O mare cantitate.
Un exemplu minor, dar în acest clip de la CNN, două femei reporter se prefac că se află la kilometri distanță una de cealaltă, realizând un interviu prin satelit, când un autobuz care trece în fundal dovedește că ele se află de fapt în aceeași parcare și sunt separate de cel mult cincizeci de metri.
O reamintire a cât de mult din conținutul media pe care îl consultăm în fiecare zi e un fel de irealitate, într-un fel sau altul.
S-ar putea spune că “realitatea”, așa cum o înțelegem noi, abia dacă e văzută în presă. Coperțile revistelor sunt photoshopate. Interviurile sunt regizate. “Scandalurile” pot fi în mare parte acrobații de PR. “Realitatea televizată” e plină de actori plătiți care intră în conflict simulat unii cu alții. Fiecare scenariu e o invenție, fiecare emoție o interpretare.
Internetul e plin de reporteri meteo care se înclină în vânt de uragan inexistent sau care vâslesc în canoe în “inundații” de 15 centimetri adâncime.
Priviți acest videoclip, care se presupune că a fost înregistrat în Egipt în perioada Primăverii Arabe. Ce fac ei? Se pare că se prefac că protestează, apoi rămân încremeniți și pozează pentru fotografii, unii cu răni false. Evident, nu e real, dar când vi s-au prezentat doar fotografiile sau înregistrările video, v-ar fi trecut vreodată prin minte?
“Nayirah”, asistenta medicală kuweitiană care a declarat că a văzut “bebeluși aruncați din incubatoare” înainte de primul război din Golf, nu a existat cu adevărat, ci a fost un rol interpretat de fiica ambasadorului kuweitian.
În cartea sa Bought Journalists (Jurnaliști cumpărați), regretatul Udo Ulfkotte povestește că a fost în Irak în timpul războiului și i-a văzut pe jurnaliști cum puneau benzină pe tancuri și mașini arse, la km de linia frontului, pentru a le da foc și a pretinde că transmit din zona de război.
Mai țineți minte infamul articol din Rolling Stone “Viol în campus”? 9000 de cuvinte care detaliază un viol în grup care nu s-a întâmplat niciodată.
Din prima clipă, covid a fost o avalanșă de falsuri atât la nivel macro, cât și micro. Când a debutat în China, am fost serviți cu imagini și clipuri video absurd de false, în care oamenii se presupunea că se prăbușesc pe străzi din cauza bolii.
Frecvența persoanelor care sufereau de sindromul “culcat pe spate pe stradă, purtând o mască medicală” s-a răspândit în Italia până în Martie 2020, dar apoi a dispărut rapid, fără să se mai audă niciodată de așa ceva.
La apogeul panicii, un utilizator Twitter pe nume TraceyZ a afirmat că două asistente de la spitalul Swansea au murit din cauza Covid și că alte trei se aflau la terapie intensivă. Afirmația a devenit virală înainte ca spitalul însuși să o contrazică. Nu numai că cele cinci asistente bolnave nu existau, dar nici TraceyZ nu exista. Contul cu acest nume a fost șters la scurt timp după aceea.
Amintiți-vă de acest videoclip realizat de un trecător în care “curățătorii” din metroul londonez se prefac că fac curățenie/igienizează.
Sau această înregistrare video din interiorul unui spital spaniol, în care cei doi “medici” din prim-plan sunt echipați ca niște figuranți din Outbreak, în timp ce o persoană uimită din fundal asistă îmbrăcată doar într-un tricou.
Amintiți-vă de numărul mare de persoane care s-au angajat în “teatrul politic” pretinzând că poartă mască, precum acest individ.
Exemplele covid continuă la nesfârșit, de patru ani încoace. Și acestea sunt doar cele despre care știm, cele pe care le putem proba.
Peisajul mediatic este saturat de prefăcătorie, și a fost așa timp de decenii. Tehnologia menționată mai sus nu semnifică faptul că vor începe să falsifice lucruri, ci că falsificările pe care le fac de ani de zile vor fi mai ușor de realizat și mai greu de detectat. Tehnologia există. Motivația există. Nivelurile necesare de necinste și corupție sunt mai mult decât suficiente. Există, de asemenea, indolența care “justifică” o cultură a prefăcătorie.
Am depășit de mult momentul în care a pune la îndoială tot ceea ce vedem și/sau auzim ar putea fi considerat “paranoic”. E sănătos, rațional și chiar o condiție prealabilă pentru menținerea sănătății mintale. Știm că vor falsifica orice, așa că trebuie să fim pregătiți să punem totul la îndoială.
Sursa: https://off-guardian.org/2024/06/27/why-you-should-never-believe-your-eyes/
MihailAndrei's Blog 