Cine l-a învățat cel mai mult pe tânărul Viktor Orban despre putere?

“Eroul” tezei de licență a tânărului Orban

Viktor Orban a absolvit Facultatea de Drept și Științe Politice a ELTE în 1987. În teza sa, el s-a ocupat de strategia Solidaritatea, mișcarea de opoziție din anii 1980 organizată împotriva partidului comunist polonez care domina statul.

Antonio Gramsci, care a devenit “eroul” tezei sale, i-a fost recomandat de profesorii și patronii săi, Tamas Fellegi (ulterior ministru al dezvoltării) și politologul profesor Attila Agh. Dar cine e Gramsci?

Antonio Gramsci (1891-1937) a fost un adept italian al lui Marx – politician și teoretician socialist și apoi comunist, jurnalist și editor, organizator și lider într-o singură persoană. Născut în Sardinia și educat la Torino, a devenit unul dintre cei mai de seamă ideologi și lideri ai mișcării muncitorești revoluționare italiene din centrele industriale din nordul Italiei. Acestuia i se atribuie meritul de a fi regândit, reînnoit și chiar extins marxismul, care în primele decade ale secolului XX tindea să pună prea mult accent pe forța decisivă a factorilor economici. Gramsci a fost unul dintre criticii marxiști la adresa acestui “economism”. În timp ce avea o mare stimă pentru Lenin, Trotsky și Rosa Luxemburg, era foarte critic la adresa lui Stalin și a dezaprobat explicit, dacă nu chiar s-a opus, la preluarea puterii de către acesta.

Gramsci a petrecut ultimii zece ani din viață (1926-1937) ca prizonier politic, în mare parte în închisoare, în condiții vitrege. A fost arestat în 1926 la ordinul fostului său coleg de partid, politicianul socialist devenit lider popular fascist Benito Mussolini. Mussolini recunoștea, pe bună dreptate, după 1922, că intelectul, carisma și abilitățile organizatorice și de conducere ale comunistului Gramsci reprezentau o amenințare serioasă la adresa instaurării autocrației sale. În urma arestării lui Gramsci, procurorul fascist care a redactat rechizitoriul exprima în 1928, în instanță, voința lui Mussolini: “Trebuie să oprim acest creier să funcționeze timp de douăzeci de ani!”. Gramsci nu a rezistat douăzeci de ani în închisoare; a murit în 1937, la vârsta de 46 de ani, din cauza unei boli netratate și, prin urmare, debilitante.

Gramsci a scris cele mai importante lucrări în calitate de prizonier, între 1929 și 1935. De asemenea, a trimis scrisori din închisoare și a scris într-o serie de caiete; acestea au fost numite “scrisori din închisoare” și “caiete din închisoare”. A trăit în condiții severe încă din copilărie și a fost afectat de boli și dureri fizice de-a lungul întregii vieți – și chiar înainte de arestarea sa în 1926. După arestare, starea sa de sănătate s-a deteriorat considerabil, iar bolile s-au agravat în special în anii 1930. În închisoare, bolnav fiind, i s-a refuzat îngrijirea medicală adecvată; somnul și odihna i-au fost sistematic tulburate timp de ani de zile; scrisorile, cărțile, caietele și articolele de papetărie care i-au fost trimise au fost reținute repetat; notițele sale erau verificate.

Pentru a evita vigilența cenzorilor din închisoare, Gramsci a folosit adesea un limbaj criptic, cifrat și coduri. În loc de materialism istoric sau marxism, de exemplu, el a folosit expresia “filozofia praxisului”. Despre problemele revoluției, dictaturii și construcției hegemoniei, câteodată scria doar în limbaj militar. Temele din caietele sale din închisoare au fost totuși variate. Contesta în mod repetat opiniile celor care nu erau de acord cu el, făcând deseori referire la disputele tovarășilor săi. În mod special, a criticat opiniile a doi intelectuali idealiști italieni, Benedetto Croce și Giovanni Gentile. De obicei, se referea la tovarășii săi folosind prenumele acestora, pentru a nu atrage atenția cenzurii: pe Lenin îl numea Ilici, pe Luxemburg o numea Rosa, pe Trotsky îl numea Bronstein.

Cele aproximativ trei mii de pagini din cele treizeci și trei de caiete ale sale din închisoare au fost scrise în astfel de circumstanțe. Acestea sunt greu de înțeles și dificil de interpretat. După moartea lui Gramsci, în 1937, opiniile sale au fost exploatate. Inițial, au fost în principal tovarășii săi din Partidul Comunist (în special Palmiro Togliatti și alții) care au interpretat caietele din închisoare în funcție de propriile nevoi. După 1968, Gramsci a început să fie invocat din ce în ce mai des de către reprezentanții Noii Stângi și ai Noii Drepte. Scopul acestor utilizări și referințe a fost acela de a le permite revelatorilor să se prezinte drept urmași ai Gramsci pentru a-și justifica pozițiile și practicile politice.

Interpretările sunt destul de diferite, însă au în comun câteva caracteristici: pe de o parte, îl deposedează repetat pe Gramsci de angajamentul său anticapitalist, pe care îl consideră ca fiind principalul element stânjenitor, jenant și inacceptabil al gândirii sale. Pe de altă parte, ei reinterpretează adesea natura antifascistă, comunistă și marxistă a lui Gramsci. Îl vor pe Gramsci, dar de cele mai multe ori fără Marx (și, desigur, Lenin), eliberat de întreaga tradiție a politicii stângii radicale.

Astfel, folosind conceptele lui Gramsci, chiar și “construirea” hegemoniei de către regimul Orban în Ungaria a devenit justificabilă, chiar festivă.

Construirea hegemoniei ca praxis politic

Orban a învățat metoda de construire a hegemoniei și contra-hegemoniei de la Gramsci – a învățat foarte bine aceast praxis politic. Dar nu și conținutul viziunilor politice ale lui Gramsci. Gramsci a fost un comunist, un inamic al capitalismului și al fascismului. Scopul său era acela de a revoluționa clasa muncitoare din industria italiană și de a pune capăt capitalismului în Italia prin răsturnarea regimului capitalist.

În timp ce antifascistul Gramsci a murit în închisoare, astăzi fasciștii și noii adepți ai dreptei (cum ar fi Orban) se folosesc de opiniile sale pentru construirea hegemoniei lor, inspirându-se din el, învățând de la el și făcând referire la el. (…) Practica lui Gramsci de construire a hegemoniei e un praxis politic menit să obțină consimțământul, acordul, aprobarea. Presupune întrunirea aliaților, a susținătorilor, a partizanilor (și votanților) – și adunarea acestora într-o singură tabără comună. Hegemonia rezultă din aceasta: un mod de guvernare și de exercitare a puterii care e acceptat de cei guvernați-controlați-subordonați, la care aceștia consimt.

Construirea unei contra-hegemonii înseamnă construirea unei contra-puteri. Înseamnă elaborarea unor interpretări care contravin celor oficiale și consacrate, construirea unor contrainstituții, organizarea unei contra-societăți și a unei contra-culturi. E vorba de crearea unui sistem alternativ de alianțe cu cei care dețin puterea, de construirea unei alternative – organizarea unei tabere diferite de aliați, susținători, partizani (și votanți). Formarea contra-hegemoniei este o rebeliune prelungită în timp. Această strategie e urmărită de cei care nu dețin puterea (de stat), dar care au potențialul, capacitatea și resursele necesare pentru a contesta interpretările, instituțiile și organizațiile celor care o dețin.

Construirea hegemoniei necesită un aparat: instituții, organizații și loialiști. Procesul necesită înlocuirea vechilor instituții și a personalului acestora. Instituțiile speciale au sarcina de a transmite viziunea asupra lumii a unei forțe care se luptă pentru hegemonie. Înlocuirea “vechii” intelligentsia (elita) cu personal “nou” reprezintă, în esență, o chestiune politică, care poate fi realizată prin transformarea instituțiilor care îi angajează, stabilind ce cunoștințe, ce interpretări, ce sensuri ar trebui să producă aceste instituții. Cu alte cuvinte: căror intelectuali ar trebui să li se acorde posturi, locuri de muncă, salarii, recunoaștere – oportunități artistice, educaționale, de cercetare și de promovare. Activitatea de interpretare a realității are loc între zidurile unor astfel de instituții. La fel ca și reproducerea intelectualilor. (…)

Astfel, Orban și adepții săi și-au dat seama de timpuriu că, pentru noua hegemonie a regimului lor, au nevoie de instituții noi, de personal nou, de interpretări noi și de intelectuali noi. Înlocuirea “materiei cenușii” e în curs de desfășurare. Dar aceasta nu este doar o problemă politică sau o “problemă culturală”. E nevoie, de asemenea, de bunuri imobiliare – clădiri care trebuiesc cumpărate și renovate – ceea ce creează locuri de muncă pentru industria construcțiilor. Necesită, de asemenea, capital, finanțe și credite, ceea ce pune în mișcare băncile și instituțiile financiare. Construirea hegemoniei necesită, de asemenea, fonduri de capital privat, un ansamblu de firme, rețele corporative, proprietate și proprietari loiali. Prin urmare, e vorba de o problemă de control economic și de proprietate.

În ultimii cinci sau șase ani, Marton Bekes a vorbit cel mai mult despre Antonio Gramsci în limba maghiară. În calitate de teoretician al Noii Drepte, Bekes, în articolul său din 2018 “Gramsci from the Right”, a lansat sloganul “Gramsci e al nostru – citiți, interpretați, folosiți!”. Bekes, desigur, adoptă opiniile comunistului italian fără marxismul și anticapitalismul lui Gramsci, cu scopul de a-l folosi la justificarea construcției hegemonice a regimului Orban și de a glorifica “blocul național” al Fidesz-KDNP, “Sistemul de Cooperare Națională”. L-a transformat pe comunistul Gramsci într-o păpușă naționalistă, iar pe organizatorul marxist într-un idealist inexistent și șovăitor, pentru a putea pretinde că Orban a realizat ceea ce Gramsci a scris.
Sursa: https://cz.boell.org/en/2024/04/15/who-taught-young-viktor-orban-most-about-power

E amuzant că Viktor Orban și acoliții săi se folosesc de ideile comunistului Gramsci ca să edifice noua societate “capitalistă” multilateral dezvoltată – visul de aur al turanicilor aciuați în pustă care, printre altele, poftesc la Transilvania visând că Tratatul de la Trianon e anulat.
Poate că cei care privesc prin lentila purității ideologice la actul de prestidigitație prin care Orban&Co transformă Stânga în Dreapta, au impresia că asistă la un soi de abominațiune. Și dacă sunt ignoranți? Dacă trucul ideologic cu damf alchimic a fost preparat de prestidigitatorii Kemlinului și învățat de Orban? E notoriu faptul ca Ungaria e vasala Moscovei care se crede “a treia Roma”. Dat fiind relația privilegiată, normal ca Orban a împrumutat viziunea și bagheta magică “eurasianistă” de la “maestrul” Dughin ca să transforme și el Stânga în Dreapta. Am aflat de la netrebnicul Iurie Rosca, traducătorul cărții dughiniste “Misiunea Eurasianistă” care e treaba cu transformarea asta:

“Viziunea formulată de către Dughin este valoroasă și prin faptul că reprezintă o soluție realistă și necesară de abandonare a vechilor clișee politice de rivalitate între stânga și dreapta. (…) Astfel, “Misiunea Eurasianistă” reprezintă o sursă de inspirație ideologică deopotrivă necesară atât pentru cei de stânga, cât și pentru cei de dreapta. (…) Trebuie să unim Dreapta şi Stânga, iar religiile tradiţionale reprezintă o luptă comună împotriva unui inamic comun. (…) Trebuie să colaborăm cu toate forţele, indiferent dacă sunt de dreapta sau de stânga, care împărtăşesc aceleaşi principii cu noi. (…) Front Sacru dincolo de dreapta şi stânga, format din diverse taxonomi politice şi ideologice mai vechi. (…) Avem nevoie de un Front deschis, nedogmatic, dincolo de ideologiile de dreapta şi stânga”.

Așteptam cu interes alte trucuri ideologice. Az a szep, az a szep!