Șeful Statului Major moldovean a transmis informații secrete celor din GRU


The Insider a accesat corespondența prin Telegram dintre fostul șef al Statului Major General al Republicii Moldova, Igor Gorgan, și agentul de legătură GRU, colonelul rus Alexei Makarov. Gorgan a servit în Statul Major General până la sfârșitul anului 2021, când noul președinte al țării Maia Sandu i-a cerut demisia. Înainte de expulzarea în masă, în iulie 2023, a spionilor ruși care lucrau sub acoperire diplomatică în Moldova, Gorgan a reușit chiar să obțină un loc de muncă la ONU. Profitând de legăturile rămase în Ministerul moldovean al Apărării, Gorgan continuă să fie un informator cheie al GRU.

Igor Gorgan și Alexei Makarov au început să comunice foarte activ în Aprilie 2022, după invazia Rusiei în Ucraina. Întâlnirile lor confidențiale se desfășurau în principal în cafenelele din Chișinău sau în timpul unor excursii de pescuit. “Pot să mă întâlnesc cu oricine, sunt un om de acțiune, trebuie să mergem înainte mai repede! Ar trebui să mergem la pescuit și să vorbim despre orice! Trăim vremuri istorice! Și trebuie să facem această istorie!”, se arată într-unul dintre mesajele generalului moldovean.

Judecând după astfel de rapoarte, GRU a fost interesat în special de tipul de arme pe care Kievul le cumpără din țările vecine – inclusiv din Moldova. Generalul Gorgan a raportat imediat: “Ukroboronexport [exportatorul de stat pentru apărare] al Ucrainei încearcă să răscumpere (sau să ia cu ajutorul unor ‘parteneri’) 6 Mig-29 din Moldova, care se află la Mărculești. Ei insistă foarte mult … Deocamdată avioanele sunt la locul lor. Aceștia vor să efectueze operațiunea prin intermediul unei companii-paravan din Emiratele Arabe Unite în viitorul apropiat”.

Gorgan a trimis un alt mesaj în aceeași zi: “Trenurile cu combustibil vin de pe teritoriul moldovenesc, și anume din satul Etulia spre localitatea ucraineană Reni. Trenul cu combustibil se deplasează doar pe timp de noapte, în timpul zilei stă pe loc pentru a nu deveni o țintă a Forțelor Aerospațiale ale Federației Ruse (VKS)”. “Mulțumesc”, răspunde colonelul Makarov. La scurt timp a urmat un alt mesaj către cel care îl manevra: “Ucrainenii se plimbă de trei săptămâni prin Ministerul Apărării, cerând totul – în special obuze de artilerie”.

Agentul Gorgan era îngrijorat și de livrările de arme către Ucraina prin România. Iată sfatul pe care i l-a dat colonelului Makarov: “E esențial să se închidă cât mai repede granița cu România! E o gaură mare! De acolo vin multe mărfuri în Ucraina. În special încărcături militare! Românii încă mai au câteva fabrici militare care produc armament și muniție”.

Agentul Gorgan

Biografia agentului Gorgan e tipică pentru un ofițer al armatei sovietice care s-a aflat într-o țară din CSI după prăbușirea URSS. Născut în 1969 la Dubăsari, în Moldova, a efectuat serviciul militar obligatoriu înainte de a se înscrie la Școala Superioară de Comandă Militară din Novosibirsk, pe care a absolvit-o în 1991. Întorcându-se în Moldova independentă, Gorgan a servit mai întâi într-o divizie aeropurtată în regiunea ucraineană Odesa, apoi s-a întors acasă în calitate de comandant al Brigăzii 2 Infanterie Motorizată din Chișinău.

În 2001, promițătorul ofițer a fost trimis să studieze la Colegiul de Comandă și Stat Major al Armatei SUA de la Fort Leavenworth. Din 2003, a participat la misiuni internaționale ale NATO în Bosnia și Herțegovina, Georgia și Irak.

theins01
Igor Gorgan

În 2013, a devenit șef al Statului Major General al Moldovei, dar un conflict cu ministrul apărării de atunci, Anatol Șalaru, l-a forțat să părăsească armata. În 2019, după ce protejatul Kremlinului, Igor Dodon, a câștigat alegerile prezidențiale din Moldova, Gorgan a condus din nou Statul Major General. El a rămas în funcție până în Septembrie 2021, când noul președinte Maia Sandu i-a cerut să demisioneze.

Totuși, multe dintre persoanele proxy ale lui Gorgan încă își păstrează posturile în minister, folosindu-se de accesul lor pentru a-i furniza informații secrete. După cum îi spune Gorgan “corespondentului” său rus: “Reprezentanții Ucrainei au contactat reprezentanți ai Ministerului nostru al Apărării pentru a găsi o legătură cu uzina militară MESON. Aceasta e o fostă întreprindere de radioelectronică din Chișinău. Producea diverse electronice pentru nevoile armatei sovietice. Acum, reprezentanții Ucrainei sunt foarte interesați de repararea și transferul documentației tehnice pentru complexul tactic TOCHKA-U! Mai exact, ei sunt interesați de componenta radioelectronică a acestui complex, care era produsă la Chișinău. E vorba despre unitățile electronice de control ale TOCHKA-U. Acest contact a fost stabilit ieri! Ucrainenii l-au contactat pe unul dintre ofițerii noștri de la Statul Major General și i-au cerut ajutorul”.

Ministerul moldovean al Apărării menține mulți proxy ai lui Gorgan, care îi furnizează informații secrete

De asemenea, Gorgan are asociați printre oficialii din afara capitalei. De exemplu, unul dintre aceștia i-a trimis un document care detalia exercițiile de antrenament și de tragere planificate de armata moldoveană la poligonul militar Bulboaca. Evident, această informație a fost transmisă cu promptitudine la sediul central al GRU.

Pe lângă faptul că a informat GRU cu privire la evoluțiile militare, agentul Gorgan a transmis informații despre situația politică internă a conducerii moldovenești și a monitorizat îndeaproape discursurile publice ale președintelui Maia Sandu, după cum reiese din zecile de link-uri trimise șefului său. Generalul o urăște în mod aparte pe Sandu, pentru că ea l-a privat de scaunul pe care îl deținea în statul major: “[înjurătură eliminată]! O să facă mult mai mult rău”, i-a semnalat el lui Makarov.

theins02

Supraveghetori de la GRU

Nu s-a stabilit cu exactitate când Gorgan a oferit ofițerului GRU serviciile sale. Sursa din cadrul serviciilor de informații militare a The Insider sugerează că, cel mai probabil, contactele active au început în 2004, când Gorgan a participat la o misiune NATO. În orice caz, se știe că, înainte de colonelul Makarov, Gorgan a avut o relație profesională strânsă cu atașatul militar rus la Chișinău, Vadim Ukhnalev. Înainte de Moldova, Ukhnalev a spionat în Lituania, însă “acolo a făcut o greșeală și a fost rechemat de urgență”. În prezent, colonelul Ukhnalev deține funcția de atașat militar în Kazahstan, unde “a stabilit contacte active cu conducerea militară”.

theins03
Vadim Ukhnalev (dreapta)

După ce Ukhnalev a plecat de la Chișinău, Gorgan a fost supravegheat de un alt atașat militar, Igor Dovbnya. The Insider și Malenkaya Strana au obținut înregistrarea unei convorbiri telefonice între Gorgan și Dovbnya, în care au convenit să se întâlnească și să “discute totul” la Memorialul războiului afgan din Chișinău.

În 2017, Dovbnya a fost expulzat din Moldova pentru activități de spionaj. În prezent, el conduce biroul atașatului militar rus din Kyrgyzstan și stabilește în mod activ contacte cu foști ofițeri ai armatei sovietice și cu organizațiile de veterani din capitala țării, Bishkek.

theins04
Igor Dovbnya (dreapta)

Colonelul Makarov

Din 2019, colonelul Makarov, care a servit și ca atașat militar la Ambasada Rusiei de la Chișinău, a preluat „patronajul” asupra lui Gorgan. Makarov a absolvit Școala Superioară de Comandă a Armelor Combinate din Moscova în 2001 și a fost transferat ulterior la informațiile militare. O bază de date moscovită indică adresa înregistrată a colonelului ca fiind sediul GRU din 76 B Khoroshevskoye Shosse.

Jurnaliștii de investigație moldoveni l-au reperat în repetate rânduri pe generalul Gorgan la ambasada rusă de la Chișinău – inclusiv cu ocazia unei întâlniri confidențiale cu Makarov.

theins05
Igor Gorgan la ieșirea din ambasada Rusiei

Judecând după corespondența lor, relația dintre supraveghetor și agent era mai degrabă amicală. De exemplu, generalul s-a plâns lui Makarov de dificultatea de a efectua un transfer de bani la Novosibirsk pentru fiica sa. Gorgan îi trimitea frecvent lui Makarov mesaje în care afirma că Moldova era pregătită pentru intrarea trupelor rusești: „Trebuie să curățăm urgent țara de toate gunoaiele fasciste! Mulți sunt pregătiți. Transmiteți mai departe … A sosit timpul. Țin sub control întreaga situație din armată … Aici, spre bucuria mea, nu există ‘Azov’ sau alte formațiuni naționale și ne vom ocupa rapid de [politicieni]”.

Nu e greu de ghicit cum intenționa generalul să “se ocupe” de politicienii moldoveni.

theins06

În pragul expulzării în masă a diplomaților ruși din Moldova, în Iulie 2023, Gorgan a încetat să mai comunice și a obținut un post la biroul UNHCR-Moldova din Chișinău.
Sursa: https://theins.ru/en/politics/272145

Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.