Unirea Basarabiei

Cartea Unirii – Cezar Petrescu. 1929

Revoluţia rusă a atras ca prim şi imediat rezultat, fărâmiţarea uriaşului imperiu al Romanovilor “clădit cu sabia şi păstrat cu cnutul“.
Din haosul principiilor înţelese pidosnic şi prăbuşind toate alcătuirile politice, sociale şi militare ale Rusiei, o singură dreptate apărea luminoasă şi în afară de orice tăgadă. Dreptul naţionalităţilor înglobate cu silnicie în fostul imperiu, să dispună singure de soarta lor. Capii revoluţionari aprobă la început autonomia provinciilor şi militează pentru înfăptuirea unei republici federative. Dar popoarele însetate de libertate îşi scutură jugul pe de-a-ntregul şi se constitue în state naţionale, cu desăvârşire desprinse de guvernul din Petrograd. Polonezii, Filandezii, Lituanii, Ucranienii croesc calea începuturilor.
Basarabia, cu ostaşii risipiţi pe fronturi delà celălalt capăt al lumei şi fără prea mulţi conducători sufleteşti, părea la început absentă delà asemenea mişcare.

Pe de altă parte, prizonierii ardeleni şi bucovineni, precum şi refugiaţii civili, semănaseră pe unde au trecut grăunte plin, care avea să germineze şi să dea colţ în conştiinţele toropite. Studenţii basarabeni delà Odessa şi delà Kiev iau contact cu cărturari noştri de peste munţi, porniţi în pribegie sau căzuţi în captivitate militară. Un întins curent de propagandă românească începe a circulă în rândurile basarabene, culminând în grupările delà Chişinău, din jurul gazetelor “Luminătorul“ şi “Cuvânt moldovenesc”. Pătura cărturărească şi cadrele militare se organizează într-un partid naţional democrat moldovenesc. Soldaţii risipiţi în trupele ruseşti se adună în unităţi naţionale. Iar organizaţii de propagandă, iau fiinţă în toate unităţile moldoveneşti din regiunea vecină Odessei, unde de fapt rămânea centrul mişcării naţionale moldoveneşti din armata rusească.

Ţăranii moldoveni întâia dată cer să li se vorbească în limba lor şi nu mai au încredere în diferitele formaţiuni revoluţionare ruseşti iar aceiaşi rezistenţă, o opun alături de cărturari, când Ucrainenii încearcă să înglobeze în mişcarea lor şi soarta Basarabiei.

Drum deschis armatelor desorganizate care părăseau frontul rusesc din România, Basarabia a îndurat într’acest timp jaful şi anarhia prădalnicelor hoarde.
Până când marele congres ostăşesc delà Chişinău, delà 2—9 Noembrie, ţinut cu participarea a 989 deputaţi, ofiţeri şi soldaţi represintând peste 300.000 basarabeni mobilizaţi pe toate fronturile, proclamă autonomia politică şi teritorială a Basarabiei. Primul pas era făcut. Basarabia se deprindeâ de trupul Rusiei. Un batalion din legiunile ardeleneşti, în treacăt delà Kiew spre Iaşi, a transformat congresul într’o adevărată sărbătoare a unităţii româneşti, desfăşurând tricolorul cu inscripţiile “Trăiască România Mare” şi cântând imnurile noastre naţionale.
Sfatul ţării se deschide la 4 Decemvrie 1917, după ce episcopul Gavrilă al Akermanului şi arhimandritul Gurie împreună cu douăzeci de preoţi şi diaconi moldoveni, oficiază la Catedrală, întâia dată serviciul divin în limba română. Şi tot cu acest prilej se sfinţeşte primul steag naţional, primind defilarea celui dintâi regiment moldovenesc. Sfatul alege preşedinte pe Ion Inculeţ, cu unanimitate de voturi.
Iar zece zile după aceasta, la 15 Decemvrie 1917, adunarea proclamă republica democratică moldovenească. Asltel lupta românească pentru care căzuse ucis Muralo şi avocatul Hodorogea, pentru care îndurase prigoană Pan Halipa şi Pelivan, se încununează cu prima isbândă.
La 6 Ianuarie, guvernul basarabean se vede nevoit să ceară românilor sprijinul militar pentru a apăra liniile ferate şi depozitele de aprovizionare, ameninţate de anarhicile trupa bolşevice. Iar după lupte răsleţe, cu soarta schimbătoare, în sfârşit două divizii româneşti de infanterie şi două de cavalerie, păşesc hotarul Prutului să aducă ordinea şi să măture pacostea bolşevică. Zidurile Chişinăului, care nu mai văzuseră steag de oaste moldovenească de pe vremea lui Vasile Lupul şi Istrati Dabija, primesc intrarea armatei româneşti pe două bariere, cu fanfarele în frunte.

La Nistru, trupele bolşevice, treceau apa cu zor, părăsind trenuri şi muniţiuni, dar lăsând în urmă satele pârjol. Cetăţile vechi ale Moldovei, cetăţi cu nume tare şi cu trecut glorios, cad pe rând, din nou în stăpânirea ostaşilor moldoveni. Basarabia e eliberată de mosafirii străini şi vremelnici. Şi în ziua de 9 Aprilie 1918, “Sfatul Ţării” repară nedreptatea istorică din ziua răpirei delà 25 Mai 1812, prin această hotărâre de unire:

“În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară:
Republica democratică moldovenească, (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechei Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”.

Unirea a fost votată cu 86 voturi, cu trei voturi de împotrivire, unul bulgar şi doi ucrainieni şi cu 36 abţineri, ale represintanţilor minoritari care nu aveau mandat să se pronunţe. Basarabia era din nou trup din trupul românesc. Vremea închidea cea dintâi rană care sângerase peste o sută de ani.

Addenda

Revenind la anii cumpliţi 1916-1919, în 1917 perfidia rusească a devenit fapt dovedit, deşi erau bănuite interese ascunse încă din 1916, în urma comportamentului trupelor ruse pe front în Dobrogea sau în bătălia de la Neajlov – Argeş, numită şi bătălia Bucureştilor. Noncombatul trupelor ruseşti care stăteau cu arma la picior în timp ce noi ne băteam singuri, până la ultima suflare, avea o componentă ascunsă, dovedită mult mai târziu. Rusia imperială nu avea nici un interes într-o Românie aliată victorioasă, care ulterior ar putea pretinde Basarabia, smulsă la 1812, o mică parte (o bucată din sudul Basarabiei) recăpătată la 1856 şi luată din nou la 1878. Interesul Rusiei era ca România să fie înfrântă, pentru ca ulterior să fie împărţită între Rusia şi Austro-Ungaria printr-o pace separată, negociată în secret de ministrul rus de război Sturmer (filogerman, după cum îi spune şi numele) încă de la începutul lui 1916. Chiar ofiţerii ruşi spuneau în decembrie 1916 că asta doreau, retragerea României pe linia Siretului, deoarece nu aveau cum să apere o zonă atât de întinsă. Chiar propunerile ruseşti de la începutul campaniei, respinse cu indignare de factorii români, prevedeau o retragere în Moldova, pentru a scurta frontul. Deci ruşii ne propuneau de la începutul campaniei abandonarea a două treimi din teritoriul naţional, doar pentru ca frontul să fie mai scurt!
Sursa: https://www.ziaristionline.ro/2011/11/08/moartea-unui-erou-generalul-stan-poetas-de-cristian-negrea/

TRĂDAREA RUSIEI ȚARISTE (1)
Bătălia de la Mărășești și trădarea rușilor
Basarabia e România!
Rădăcinile imperialismului rusesc
„Omenia” comunistă