Cum a fost ales Cuza domnitor

Împrejurările povestite de Elena Doamna (Cele Trei Crișuri 1939)

Dăm mai jos însemnările doamnei Elena Cuza, care a trăit până la adânci bătrâneţe la Piatra Neamţ, în cari povesteşte alegerea ca domn a lui Cuza şi chipul în care a fost înfăptuită Unirea.

În ziua de 3 — 4 Ianuarie, pe când şedeam la masă, au venit la noi vreo câţiva amici printre cari şi fratele său de arme, colonel Pisoschy, ca să-l roage să vină negreşit după masă la Elefant, o sală de adunare unde şedea Costache Rolla, căci aşa s’au hotărât naţionaliştii, ca să se lege cu toţii în acea seară asupra persoanei de susţinut la domnie. Cuza, cu toate rugăminţile amicilor săi, n’a voit să se ducă, — deşi eu am insistat pe lângă dânsul — şi le-a spus:
Faceţi voi ce credeţi, voi pe oricine aţi alege dintre ai noştri, eu aprob şi semnez cu amândouă mâinile, numai Mihalache sau Grigore Sturdza să nu fie … Şi a plecat la teatru. Teatrul era la Copou, unde este astăzi universitatea. Eu am rămas acasă.
Peste noapte, pe la orele 12, mă pomenesc cu fratele meu Costache Rosetti, venind într’un suflet să-mi spună cele petrecute la Elefant … căci îl rugasem de cu vreme şi-l aşteptam neputând să dorm.
— Ghici cine sa ales? îmi zise el.
— Nu pot … spune-mi tu în grabă.
— Bucură-te …
— Mă bucur, dar să nu fie Mihalache sau Grigore Sturdza… Dar aide odată, spuneţi-mi…
— Tu te-ai ales…
— Ce vorbă e asta ? Nu te pricep. Dar pentru numele lui Dumnezeu, spune-mi odată cine e? Nu mă fierbe aşa …
— Ia, cine să se aleagă ? Pe Cuza l-au ales … şi s’au jurat cu toţii de au semnat actul, şi s’au dus să-l iee delà teatru şi să-i vestească alegerea.
După câtva timp a sosit şi Cuza. Era alb la faţă ca hârtia. Şi cum a intrat în casă, s’a trântit pe un fotoliu şi mi-a zis oftând:
— Fi-va oare bine de noi? Fi-vom oare la înălţimea nevoilor ţării şi ale neamului?
Şi Cuza mi-a povestit cum a aflat ştirea. Tot Pisoschy i-a adus-o la teatru, şi tot el i-a pus şi candidatura.
— Cătaţi-vă treaba şi nu glumiţi cu mine, le-a zis amicilor săi, Cuza. De domnie îmi arde mie? … Şi apoi, ce fel de domn voiţi voi, când Sturdziştii au lăzi cu galbeni. Ia uitaţi-vă, eu n’am decât 5 lei în buzunar.
Dar Pisoschy a început să se jure şi să-i spună că pe Cuza l-a hotărât adunarea şi să-l creadă că doar nu-i copil să glumească. Că, văzând cum diferitele candidaturi naţionale, cad una câte una, adunarea începuse să se risipească desnădăjduită: până şi Kogălniceanu, cel mai stăruitor, eşise din sală desgustat, când Pisoschy a propus deodată pe Cuza.
Propunerea a căzut asupra Adunării ca ceva providenţial; ea a fost primită şi semnată de toţi, iar a doua zi la 5 Ianuarie, votată nu numai de naţionali, ci şi de partizanii sturdziştilor, aşa că a întrunit unanimitatea voturilor adunării. Parcă văd şi acum veselia, dusă până la delir, de care erau cuprinşi ieşenii. O! cât de dragi îmi sunt mie ieşenii… Câtă recunoştinţă le port… Lumea se aduna pe străzi şi plângea de bucurie. Casa noastră era a tuturor … De dimineaţă şi până seara defilau cu miile şi eram slăviţi şi prea măriţi, căci Cuza era iubit în Iaşi, şi cunoscut ca om bun, bun din cale afară. După 19 zile s’a făcut şi alegerea în Bucureşti, cam tot la fel cu cea din Iaşi, şi astfel s’a săvârşit în persoana sa Unirea.

Cuza Vodă s’a născut la Galaţi în anul 1820, dintr’o familie veche moldovenească. Strămoşul său murise tăiat de turci pentru sentimentele lui naţionale. La vârsta de 14 ani fu trimis la Paris pentru studii. La 19 ani se reîntoarce, se înrolează în oştire şi avansează până la gradul de colonel.
La 1856 a fost numit pârcălab (prefect) la Galaţi La 1858 a fost ales deputat în divanul ad-hoc, iar după aceia în căimăcănia lui Anastasie Panu, a fost ministru de război. La 5 Ianuarie 1859 se alege domn al Moldovei, iar la 24 Ianuarie acelaş an, fu ales domn al Valahiei. La 39 de ani era alesul neamului A murit la 2 Mai 1873 la Heidelberg, iar la 29 Mai înmormântat cu mare pompă la moşia sa Ruginoasa.
Cuza Vodă, care nu era un ambiţios, a săvârşit fapte de înalt şi curat patriotism, cari merită să fie necontenit reamintite Cea mai de seamă a fost Unirea Principatelor, sub un singur domn cu un singur guvern concentrat în Bucureşti şi cu o singură Adunare legiuitoare, fapt care era în contra stipulaţiunilor convenţiunei din Paris din 1858 şi pentru care marile Puteri girante, în urma stăruinţelor lui Cuza Vodă, aveau să încuviinţeze noua organizaţie a Principatelor Unite.
Au urmat: Secularizarea averei mănăstirilor închinate, care cuprindeau a cincea parte din teritoriul principatelor şi al căror venit anual se cifra la 25 000 000 lei şi împroprietărirea ţăranilor.
Cu toată împotrivirea Turciei şi Rusiei, el a învins dificultăţile în legătură cu prima hotărâre și a redat țării un patrimoniu pentru care de doua veacuri se duceau lupte fără izbândă. A doua dintre opere, legală şi filantropică, consfinţită chiar de marile Puteri prin convenţiunea delà Paris, a stabilit egalizarea drepturilor şi desfiinţarea privilegiilor. Patru milioane de săteni au tras folos de pe urma acestei opere de mare utilitate obştească şi naţioală. Aceste trei mari acte, chiar dacă Vodă Cuza n’ar fi adus patriei alte servicii, sunt de natură a-i consacra nemurirea numelui şi recunoştinţa de veci a neamului românesc.
A urmat apoi organizarea oştirii, cu sprijinul generalului Ion Florescu care a pregătit cadrele, pentru ca mai târziu ele să facă fală neamului sub conducerea marelui căpitan Carol I.
Generalul Florescu, organizator de frunte, spirit cult şi luminat, adusese din ordinul Domnitorului câţiva francezi cari ne-au fost de mare folos pentru îndrumarea pe calea progresului a instituţiunilor noastre militare, financiare şi culturale. S’au înfiinţat, cu acest prilej, scoale de medicină, de farmacie şi veterinarie, punându-se bazele ştiinţelor medicinale, cari au dat roade uimitoare, ieşind de pe băncile acestei şcoli somităţile cu cari s’a fălit mai târziu ţara. Iar, sub inspiraţia generalului dr. Carol Davila, generoasa Doamnă Elena Cuza a înfiinţat la 1860 Azilul Elena Doamna.
La Iași în aceiași vreme s’a întemeiat Universitatea cu patru facultăţi: filosofică, juridică, teologică şi medicală, pe lângă faptul că învăţământul în toată ţara devenea obligatoriu şi gratuit. Aceasta, în afară de înfiinţarea atâtor licee în Bucureşti şi în restul ţării şi codificarea legilor civile, penale şi comerciale, după codul Napoleon.