Crăciunul

Tudor Pamfilie (Cele Trei Crișuri 1929)

Sărbătorile Crăciunului sunt aşteptate cu multă bucurie de toată lumea. În Postul Crăciunului hori şi nunţi nu se fac prin sate, mai nicăiri şi singurile prilejuri de adunări şi petreceri pe aceste vremuri nu sunt decât şesătorile, furcăriile sau clăcile de noapte, unde se lucrează de obiceiu puţin şi se petrece îndestul, vorbindu-se, mai ales, cântându-se şi câte odată jucându-se.
Copiii tânjesc după colindat, stea, irozi, capră şi altele, iar toată lumea laolaltă aşteaptă Crăciunul sătul, cu mâncarea de carne. Ale Crăciunului atâtea-s: trei zile: după ele vin cu duiumul, sărbători şi obiceiuri, cari de cari mai frumoase. Atâtea obiceiuri felurite dau prilej ca plăcerile şi veselia să se simtă în orice suflet, din orice bordeiaş. Cei bătrâni aşteaptă şi ei să vină Crăciunul, să-şi mai ungă gâtul cu vreo câteva jumere din tigău. Cei mai sburătaciţi se ţin val vârtej, să le cumpere tatu-so opinci, că doar au să se ducă cu popa … şi or s’aducă acasă plăcinte, vărzări, chiroşte şi turte. După ce-or găti cu ajunul, se duc cu steaua. Şi aceste-s gânduri, nu bucluc, pe capul celor de vreo câteva palme. Flăcăii au şi ei de dălcă: au să se ducă cu capra, — unii cu moşnegii, alţii cu uratul.
D’apoi fetele! Fetele şi ele, cari mai de cari or fi mai gătite şi mai ghilosite, mai dârze, să nu mai treacă şi câşlegile Crăciunului. Seara, bătrânele or sta la taifas până într’un târziu, or lăudă, şi or huli: or lăuda băieţii şi flăcăii cu inimă: “băietul cutăruia, bine cânta!, al cutăruia bine mai era îmbrăcat ca fetele!”; oi huli pe cei cari n’au nici un Dumnezeu.
Cu privire la îmbrăcăminte, tineretul mai ales, — “cei ce joacă în horă” — caută să se înnoiască cu câte ceva din vreme, dacă cele avute până atunci sunt ponosite.

Moş Ajunul

În seara de 23 spre 24 Decemvrie, după miezul nopţii şi până la ziuă,se obişnuieşte, prin unele părţi din Ardeal şi Ţara-Românească, să meargă cetele de copii, alcătuite din doi, trei, patru şi câte odată şi mai mulţi inşi, din casă în casă, colinda, moş-ajunul, bună dimineaţa, colindişul, sau bună dimineaţa la moş-ajun. Prin jud. Muscel se zice că umblă cu colindeţele.
Prin unele părţi din jud. Prahova, aceasta se face în seara de 22 Decembrie. Copiii delà etatea de şapte până la treisprezece ani se întrunesc la unul din hanurile mari ale comunei, cam de obiceiu în unul din acelea unde se face hora. Aici dă fiecare câte 5, 10, 15 bani, după putere şi fac o sumă, pe care o dau cârciumarului, ca să le dea lăutarii, să le cânte şi ei să joace. În această seară nu vine nimeni la han decât copiii. Petrecerea lor ţine până la 12 sau 1 noaptea, când se împart în grupuri câte 5 sau 6, sub conducerea unuia mai mare dintre ei. Pleacă toţi în toate părţile, strigând pe la ferestrele locuitorilor:
— Bună dimineaţa la moş-ajun!
Stăpânul casei iese şi le dă covrigi, mere, nuci sau colindeţe, cari sunt singura răsplată a umblatului lor.
Prin Banat şi prin unele părţi din Ardeal, copiii cari merg cu colindul, se numesc piţerei sau pizerei; împărţiţi pe cete sub conducerea unui vătav de ceată, ei umblă prin sat delà casă la casă, poftind ziua lui Ajun cu adaosul: “că-i mai bună a lui Crăciun”. De cum intră în vreo casă, e datina ca piţereii să scormone focul din vatră cu beţele ce poartă în mâni şi care se numesc colinde.
Prin Munţii Apuseni, în zorii zilei de Ajun, copiii dela 12 la 14 ani, formaţi în cete dela 5 la 40 de inşi, pornesc în strigări a colinda pe la case. Intrând ei zic, în rotacismul lor:
— Bur ajurul lui Crăciur!
Iar ieşind:
— Noi ieşim, Dumnezeu intră!
Ei se numesc piţarei şi colindă până seara.
Prin unele părţi din jud. Gorj, mamele pun copiilor în săcui, la pornire, nuci şi mere, pe care copiii în parte le mănâncă, iar rămăşiţa o păstrează, căci aceste nuci şi mere purtate de colindători, dându-le să le mănânce femeile care nu fac copii, se crede că vor naşte nu după mulţi ani.
Prin jud. Muscel, în noaptea de către Ajun, tineretul se adună la o casă, bagă lăutari sau cântă unul din fluier şi aici se pun pe sbereguială şi petrecere până la miezul nopţii, când pornesc spre capul satului, unde iau casele de-a rândul strigând:
— Bună dimineaţa la moş-ajun!
Gazda le dă colindeţi: covrigei, colăcei, poame, iar câteodată şi câte un păhărel de vin.

Colindatul

Colindele se zic,—şi prin urmare colindatul se face în seara de Ajunul Crăciunului, în noaptea Crăciunului, — care este adevărata seară mare a colindelor. Prin unele părţi se umblă cu colindul şi în seara de Sf. Vasile, dar aceasta se pare că o fac mai ales copiii mici. Cei mari, flăcăii şi oamenii în vârstă umblă de altfel în această seară cu uralul sau cu pluguşorul.
Prin Hunedoara, copiii colindă în ziua de Ajun, prin satele vecine, iar în a doua zi colindă în satul lor. În jud. Constanţa, copiii umblă în ziua de Ajun, dimineaţa de pe la miezul nopţii şi până la ziuă, iar flăcăii în cete de câte 7—8, umblă seara. Îmbrăcaţi şi încălţaţi cât se poate de bine, ca să nu le oprească în cale frigul, cetele de colindători pornesc de obiceiu delà o margine de sat, casele de-a rândul pe o uliţă, până ce ajung la celălalt capăt de sat.
Prin jud. Tecuciu, de altfel ca mai în toate părţile, cârdurile de colindători găsesc toate porţile caselor deschise; deci pot intra ori unde şi cânta la orice fereastră. Fiecare gospodar aproape îşi are copiii lui, fiecare a fost copil şi îşi aduce cu plăcere aminte de tăria şi curăţenia bucuriei copilăreşti în aşteptarea serii de colindare. “Atâta au şi copiii!”
Căci fiecare se va îngriji de colacii şi colăceii de casă, de şiragul de covrigi de târg, de mere, nuci, câţiva gologani şi altele câteva lucruri pentru a le dărui colindătorilor. Afară de aceasta, colindătorii îndeobşte se primesc cu multă bucurie, pentru că în unele colinde se vesteşte Naşterea Domnului Hristos, ce va înfrânge puterea necuratului, slobozind pe toţi urmaşii vii şi morţi ai lui Adam delà robie.
Bucovinenii cred că mai înainte vreme foarte multe răutăţi făceau oamenii, din pricină că îşi uitaseră de Dumnezeu. Pentru a-i scăpa delà păcate, Dumnezeu a lăsat colindele, în fiecare an la Crăciun, numele cel sfânt al Domnului să vină neapărat la urechile oamenilor şi astfel să se abată delà calea răutăţilor.
Colindătorii se primesc cu dragoste, şi a doua zi, fiecare gospodar va găsi o fală să spună că l-au colindat atâtea cârduri,—când ele sunt mai numeroase decât la alţii.
În case e lumină; cei mai in vârstă stau de vorbă pe paturi sau pe lângă foc, ori ascultă la fereastră. În casă, o fată, ori gospodina, este aceea care se va duce să dea colindătorilor. Colindătorii, scuturându-şi ciobotele ori opincile încărcate de omăt, se aşază la fereastră şi încep să cânte.

Un colind

Sculaţi, sculaţi, boieri mari,
Florile dalbe,
Sculaţi voi, Români plugari,
Florile dalbe,
Că vă vin colindători,
Noaptea pe la cântători,
Și v’aduc pe Dumnezeu,
Să vă mântue de rău,
Dumnezeu cel nou născut,
Cu flori de crin învăscut.
Dumnezeu adevărat,
Soare’n raze luminat.
Sculaţi, sculaţi, boieri mari,
Sculaţi voi, Români plugari,
Că pe cer s’a arătat,
Un luceafăr de ‘mpărat,
Stea cu mută strălucită,
Pentru fericiri menită,
Iată lumea că ‘nfloreşte,
Pământul întinereşte,
Cântă’n luncă turturele,
La fereastră rândunele.

Cu Steaua

Începând cu întâia zi de Crăciun şi sfârşind în ziua de Bobotează, mai pretutindeni, sau numai până la Sf. Vasile, şi chiar numai cele trei zile ale Crăciunului, pe alocuri, — pretutindeni pe unde trăeşte poporul român, copiii umblă cu steaua, în satul lor şi în alte sate. Prin Macedonia, obiceiul umblării cu steaua s’a introdus prin 1890 de către şcolarii Liceului român din Bitolia şi delà care datina s’a lăţit şi prin alte sate. Copiii cari umblă cu steaua se numesc stelari, colindari, colindători sau crai. Obişnuit, cu o stea umblă doi stelari uneori sunt trei,—trei crai, — şi numai rareori umblă mai mulţi stelari cu o stea.

Cântec de Stea

Trei crai delà răsărit,
Cu steaua-au călătorit.
Când din cale purcedea,
Steaua ‘nainte mergea.
Când stătea de odihnea,
Steaua încă ‘ngăduia.
Ei la Rusalim s’au dus
Şi steaua li s’a ascuns,
Că le-a fost lor de ‘ntrebat
De naşterea de ‘mpărat:
— N’aţi văzut und’ s’a născut
Un craiu mare de curând?
L’am văzut la Răsărit,
După dânsul am venit.
Irod craiu s’a mâniat
Oastea lui a ridicat.
Mulţi coconi mici a tăiat:
Patrusprezece de mii
De doi ani mai mici copii.
Vitleemii-or întristat
Și tot omu a lăcrămat
Tânguire şi mărire.
De acum pană ‘n vecie,
Mila Domnului să fie,
Că ne-a scos delà robie
Tot cu mir şi cu tămâie.