Regatul român înfiripat încetul cu încetul de la începuturile lui şi până la războiul Independenței, fiecare domn român din Muntenia ori din Moldova punând o piatră puternică la temelia lui, s’a consfinţit ca atare sub glorioasa domnie a Regelui Carol I.
Cu rodnică chibzuinţă, cu hărnicie şi cu vitejie, Coarol I de Hohenzollern a făcut din cele două principate Muntenia şi Moldova unite sub mâna principelui Alexandru Ioan Cuza, o ţară puternică al cărei cuvânt a trebuit să impună împărăţiilor vecine.
Într-o spornică şi îndelungată domnie, ajutat de sfetnici pricepuţi şi cu dor de binele tării, întâiul rege al României a izbutit să facă din poporul român un popor a cărui înflorire să-i dea cuvânt hotărâtor în mai toate certurile şi neînţelegerile dintre ţările, chiar cele mai mari de prin prejur.
Între timp ţara se pregătea încet dar sigur durându-şi arme şi mijloace de resistenţă egale cu legendara ei vitejie, în aşteptarea clipei celei măreţe a înfăptuirei idealului naţional: unirea tuturor românilor prin dezrobirea fraţilor subjugaţi de veacuri sub călcâiul duşman.
În zilele lungi şi pline de înfrigurată nerăbdare în care din evenimente din afară se închega pentru România putinţa împlinirei acestui ideal, Marele rege Carol covârşit de ani şi de oboselile unei lungi domnii, cu conştiinţa limpede şi curată a omului care a făcut toată viaţa numai bine ţării care l-a ales, cu mulţumirea de a’şi fi văzut ţara în cea mai mare înflorire, Regele Carol închide liniştit ochii pe care-i aţintise în viitorul de aur al României, — şi plâns de întreaga suflare românească de pretutindeni ne lasă ca mare mângâiere o ţară puternică şi bogată şi numele-i nepieritor.
Pe tronul ţării se urcă astfel Ferdinand I.
Sosind ziua cea mare a înfăptuirei năzuinţelor noastre naţionale, armatele române unindu-se cu armatele afiliaţilor din Apus şi Rasărit-Miază-Noapte au început războiul cel sfânt împotriva duşmanilor de veacuri, și după un război sângeros de aproape doi ani de zile în care vitejia fără pereche a ostaşului român a înfrânt otelul ucigaş al nelegiuitului duşman şi în care răbdarea plină de nădejdi a triumfat asupra durerilor războiului, victoria a fost de partea noastră.
Cu neînfrânat avânt teritoriile româneşti dezrobite din lanţurile secularilor duşmani s’au unit cu ţara mamă, — România a ajuns dintr’o dată, ca o răsplată a victoriei, România Mare şi cu idealul pe care veacuri după veacuri generaţiile româneşti unele după altele l-au încălzit în sufletul lor, înfăptuit.
Totul trebuia pecetluit prin încoronarea celui dintâi Rege al României Mari, — şi aceasta a avut loc în anul una mie nouă sute douăzeci şi doi, în ziua a 15-a lunei lui Octombrie după stilul cel nou.
Iar ca loc al încoronării a fost aleasă, ca un simbol, Alba Iulia — cetatea în care cu peste patru sute de ani mai înainte marele voevod Mihai Viteazul mai înfăptuise, dar numai pentru o scurtă durată, unirea aproape a tuturor românilor sub acelaş sceptru.
Clipa punerei Coroanei de Oțel pe capul M. S Regelui Ferdinand I a fost una din sărbătorile cele mai mari ale neamului nostru şi a fost cinstită cum se cuvine timp de 3 zile de toată suflarea românească şi de toţi aliaţii cari ne-au trimis ca soli de prietenie tot ce-au avut mai de seamă la ei: Vlăstare din familii împărăteşti şi generali al căror nume s’a înscris cu cele mai glorioase litere de aur în cartea Istoriei.
Şi parcă abia în clipa aceea ţara şi-a dat seama cât de mare şi cât de puternică este.
Dar să povestim pe scurt ca să rămână ca veşnică amintire pe cartea aceasta menită să nu piară, cum s’a sărbătorit încoronarea.
Pentru încoronare s’a ridicat anume la Alba-Iulia o măreaţă catedrală a cărei construire a durat mai bine de un an şi care s’a sfinţit cu puţin înainte de ziua aleasă: 15 Octombrie 1922.
Cu o zi înainte de ziua încoronării au sosit de dimineaţă la Alba Iulia, I. P. S. S. Mitropolitul Primat al ţării, ceilalţi mitropoliţi şi toţi episcopii din România. Au sosit de-asemenea peste 70 de generali de seamă. Iar ţărănime a venit cu zecile de mii de nu-i mai încăpea oraşul. În aceiaşi zi puţin mai târziu, au sosit în oraşul încoronării şi d. I.I.C. Brătianu, primul ministru al ţării, însoţit de generalul Mârdărescu, ministru de război şi de alţi miniştri.
Primul ministru şi ministrul de război aduceau cu sine cele două coroane cu cari a doua zi aveau să fie încoronaţi suveranii. Ambii au luat loc într’o trăsură regală ţinând pe câte o perniţă coroanele. Cel dintâi ducea coroana de oţel a M.S. Regelui, iar cel de-al doilea coroana de aur a M.S. Regina.
Coroanele au fost duse cu solemnitate până la Catedrală. Două escadroane de jandarmi călări în mare ţinută au încadrat trăsura şi s’a format un cortegiu care detilând de-a lungul stradelor frumos împodobite cu drapele tricolore, cu ghirlande de brad şi de stejar, cu flori, cu covoare naţionale şi înţesate de lume în haine de sărbătoare, a ajuns la Catedrală unde o companie a dat onorurile militare. În tot cursul zilei, după aceea, trenuri peste trenuri, automobile şi trăsuri, au adus în oraş pe înalţii dregători ai ţării, alţi generali şi ofiţeri superior şi lume cum nu s’a mai văzut vreodată.
Familia Regală a sosit la Alba Iulia a doua zi, 15 Octombrie, la 9 şi jumătate dimineaţa, venind cu trenul. Pe peronul gării onorurile militare au fost date de elevii şcoalei militare de infanterie şi o companie de onoare, iar Imnul triumfal de primire a fost intonat de fanfara Regimentului 90 Infanterie. De faţă, pe peron erau toţi miniştrii ţării şi misiunile străine. Primarul oraşului Încoronării, d. Aurel Sava, a primit pe Suverani salutându-i cu următoarele calde cuvinte:
“Majestăţile Voastre, Vă rog să’mi permiteţi, ca să vă salut în numele locuitorilor oraşului Alba Iulia, cetatea sfântă, care a fost sâmburele atâtor generaţii de români. Prezint Majestăţilor Voastre cele mai protunde sentimente de devotament ale locuitorilor oraşului, urându-vă bun venit pe acest pământ sfânt, care a primit şi a adăpostit şi pe marele Voevod Mihai. Vă rog ca după datinele vechi strămoşeşti să gustaţi pâinea şi sarea sa. Trăiască Majestăţile Voastre! Trăiască întreaga Dinastie!”
După aceasta Majestăţile Lor trec în revistă trupele. Delà gară s’a format cortegiul în drum spre Catedrală. Suveranii au luat locul în trăsura de gală, precedată de două plutoane din escorta regală şi de trăsura mareşalului Curţii. Trăsura Suveranilor era încadrată de generalii Cristescu şi Cihoschi. Venea apoi trăsura cu principii moştenitori, încadrată de generalii Stratilescu şi Razu după care urmau ceilalţi generali călări şi două plutoane din Regimentul 4 Roşiori. În cortegiu se încolonau apoi: drapelele întregei oştiri române cu gărzile lor de onoare, precum şi şcolile militare de Infanterie, Geniu, Artilerie, Cavalerie şi Administraţie, Şcoala de Subofiţeri de la Slobozia etc. Iar pe deasupra cortegiului, la o măreaţă înălţime de peste 2000 de metri, plutea majestuoasă o escadrilă de aeroplane.
Prin străzile înţesate de lume, în cari portul naţional ţinea un loc de frunte, pe sub balcoane bogat împodobite cu ghirlande de flori şi de verdeaţă, cu covoare şi chilimuri, cortegiul parcurge sub o ploaie de flori neîntreruptă drumul până la catedrală. Aclamaţiile şi uralele cele mai calde făceau să vibreze întreg văzduhul. Trupele delà catedrală, de sub comanda colonelului Todicescu, au dat şi aci onorurile militare. Coborând din trăsuri şi intrând în biserică, Suveranii se urcă pe tronurile lor. Misiunile străine şi corpul diplomatic se aşează la dreapta tronului M.S. Regelui, iar la stânga tronului M.S. Regina se aşează miniştrii ţării şi înalţii dregători ai Statului.
Acum începe serviciul religios al încoronării Suveranilor. I. P. S. S. Mitropolitul Bălan citeşte evanghelia. I. P. S. S. Mitropolitul Primat al ţării a citit după aceasta rugăciunea pentru prosperitatea tronului şi a ţârii şi a sfinţit coroanele Regale. I. P. S. S. Mitropolitul Pimen al Moldovei a citit o rugăciune ocazională. Iar arhiereii şi diaconii au citit ecteniile. Corul societăţii corale Carmen a intonat apoi imnul: “Vrednic este”. I. P. S. S. Mitropolitul Primat înmânează după aceasta d-lui preşedinte al Senatului Coroana M. S. Regelui şi d-lui preşedinte al Camerei Coroana M. S. Regina. Acum Majestăţile Lor ies în privdorul Catedralei unde se formează un nou cortegiu care conduce pe Suverani până la baldachinul sub care se face încoronarea. Toate persoanele invitate, miniştrii, înalţii demnitari militari şi civili, şi misiunile străine, ieşind din biserică, iau loc în urma Suveranilor, în ordinea cerută de protocol, constituind acest cortegiu. Generalii purtau mantiile Regale, iar preşedinţii Senatului şi Camerei, purtând Coroanele Suveranilor, iau loc sub baldachinul încoronării, încadraţi fiind de episcopi.
Mantia de încoronare a M. S. Regina i-a fost dată în dar de însuşi poporul român, care prin lista de subscripţie publicată de ziarul “Universul” a strâns ban cu ban, dând fiecare după puterile sale şi adunând suma trebuincioasă. Cu alcătuirea din punct de vedere artistic a desenului acestei mantii, a fost însărcinat pictorul român d. Costin Petrescu, mare cunoscător al îmbrăcămintei voievozilor noştri pe cari i-a pictat de atâtea ori şi care a desemnat mantia Regală după chipul vechi lor mantii de origine din Bizanţ. Această formă de mantie a fost adoptată de către cavalerii de Malta, şi a devenit după aceea tradiţională în ceremonialul capetelor încoronate. În privinţa decoraţiunei, autorul ei, d. profesor Costin Petrescu, a ţinut si se inspire din străvechiul chip românesc de a ornamenta bisericile şi documentele religioase, urmând totuşi, un spirit ornamental, care aminteşte bogăţia costumelor olteneşti.
Suprafaţa întregei mantii este presărată de floricele stilizate, ce amintesc ornamentele des întrebuinţate, de vechii noştri zugravi. Execuţia mantiei a fost încredinţată d-nei Elena Niculescu Frunzeanu, directoarea şcoalei de sericicultură şi ţesătorie din Bucureşti, care cu o măestrie a alcătuit o mantie de o valoare artistică netăgăduită.
Desenul mantiei M.S. Regelui este datorit tot d-lui Costin Petrescu. Mantia este din catifea bogată cu podoabe de aur şi cu marginile îmblănite cu hermină albă.Felul de podoabă al găitanelor şi fireturile de aur ale mantiei M.S. Regelui este în general acelaşi ca şi la mantia M. S. Regina, spiritul dominant al ornamentaţiei fiind tras din acelaşi isvor. În amănunţimi însă, aşa cum se şi cuvine, podoabele se deosebesc între ele.
Suveranii intră astfel sub baldachin. Aceasta era format dintr’un acoperiş frumos lucrat şi împodobit cu coroana regală, acoperişul fiind înălţat pe suliţi de formă veche al căror ascuţiş e prevăzut cu o lamă de secure şi care se numesc halebarde. Sub baldachim iau loc şi domnii preşedinţi ai Corpurilor Legiuitoare care se aşează faţa în faţă cu Suverani. D. Mihail Pherekyde, preşedintele Senatului, care a înmânat şi Regelui Carol I Coroana sa la încoronare, înmânează M.S. Regelui Ferdinand I coroana de oţel a Regilor României.
Această e clipa supremă din serbarea încoronării celui dintâi Rege al României Mari. Majestatea Sa Regele Ferdinand ia coroana şi şi-o aşează singur pe cap.
Apoi Suveranul încoronat ia şi coroana de aur din mâinile d-lui preşedinte al Camerei, M. S. Regina, potrivit obiceului îngenunchează în faţa Suveranului care îi pune coroana pe cap. După aceea, M.S. Regina ridicându-se, Suveranii, tot potrivit obiceiului, se îmbrăţişează şi se sărută ca un simbol al statorniciei Dinastiei. Atât de simplu se poveşteşte măreaţa clipă a Încoronării, — atât de simplu fiindcă, vorbele sunt prea sărace în cuprinsul lor ca să cuprindă atâta bogăţie de mărire. De aceea lăsăm minţii cititorului să îşi închipue tot ce nu pot spune vorbele. Clipa a fost anunţată lumei prin tradiţionalele o sută şi una de lovituri de tun, şi toate clopotele catedralei şi ale bisericilor au prins să sune. Poporul a izbucnit în urale care nu se mai sfârşeau. Iar toate muzicile militare cari se aflau de faţă au intonat imnul Regal şi imnul Încoronării. După aceasta d. Pherekyde luând cuvântul, rosteşte astfel discursul său de încoronare:
“Anii cari au trecut delà suirea Majestăţii Voastre pe Tronul neuitatului Rege Carol. au mărit strălucirea şi gloria coroanei făurite din oţelul unui tun delà Plevna, —coroaua primului Rege al României independente. Coroana pe care aleşii ţării o prezintă astăzi M. Voastre este coroana primului Rege al României întregite, cu hotarele delà Tisa la Nistru şi la Marea Neagră.
Realizarea idealului visat de generaţiile trecute dobândită de M. V. cu ajutorul marilor aliaţi şi graţie sacrificiului generos a sute de mii de copii ai ţării este azi un fapt împlinit şi încoronarea M. V. consacră faptul istoric şi-l aşează în plină lumină. Coroana de oţel va aminti pururea românilor, exemplele de iubire de ţară, de devotament absolut, de energie neclintită, date de Regele lor, atât de inimos secondat de M. S. Regina; va aminti locuitorilor delà ţară intrarea lor în viaţa publică şi dobândirea proprietăţilor pământului pe care îl muncesc. Nu este un bun român, Sire, care să nu aducă azi M.V. tributul său de iubire şi de credinţă, într’ un cuvânt, într’un cuget, toţi urează călduros să trăiţi ani mulţi, fericiţi şi glorioşi, asigurând tot mai cu temeiu prosperitatea şi propăşirea neamului”.
D. M. Orleanu, preşedintele camerei, rosteşte şi d-sa, faţa de M. S. Regina, următoarea cuvântare:
“Majestate! Cu mândrie românii Vă încoronează şi câte urări nu se fac azi în cele mai depărtate unghiuri ale ţării pentru fericirea Voastră şi a familiei Voastre, căci întruniţi toate virtuţile pe cari Doamnele din epoca eroică a trecutului, le aveau! Comoara de bunătate ce sufletul Vostru posedă o răspândiţi ca o rouă binefăcătoare asupra nenorociţilor. Dar acolo unde rolul Vostru, Majestate, a atins culmi sufleteşti a fost atunci când furtuna se abătuse cu atâta violenţă asupra ţării noastre, încât unii credeau că totul s’a sfârşit şi atunci M. V. a fost între acei cari n’au pierdut nici o clipă măcar, credinţa în succesul final şi aţi dat tuturora exemplul de bărbăţie şi nădejde, aşa că’n vremurile viitoare Veţi fi o pildă de aceia ce trebue să fie o Regină. Se va spune pe atunci în basmele poporului nostru, că a fost odată ca niciodată, că dacă nu ar fi fost nu s’ar fi povestit, o ţară mare şi frumoasă, cu câmpii şi plaiuri, munţi şi ape, cum numai ea avea în lume, şi în acea ţară o împărăteasă şi bună şi frumoasă şi înţeleaptă, a împărăţit alături de viteazul ei soţ peste un popor cuminte ce-l adorau. Şi-au avut Ei copii mulţi, băeţi nişte feţi-frumoşi, fete adevărate Ilene Cosânzene, dar aşa de frumoase, încât la soare te puteai uita, dar la ele ba. Şi-au venit de peste nouă mari şi ţări crai vestiţi ca să le peţească, căci aiurea nu găsea crăiese aşa mândre şi mai cuminte. Şi basmul se va înşira mereu povestind de măreţele fapte ale acestor Împăraţi. Terminând fac o urare, ce împreună cu mine o face tot poporul: Să dea Dumnezeu, ca la vatra ţării româneşti norocul sa-şi aleagă pentru totdeauna lăcaşul, iar Vouă Sire şi Doamnă ,vă urez ca drumul Vostru tot înainte să vă fie semănat cu flori”.
După aceasta ia cuvântul Majestatea Sa Regele rostind pentru ţara întreaga următoarele cuvinte:
“Cu adâncă emoţiune primesc, în chip solemn, această coroană, moştenită delà neuitatul şi înţeleptul meu unchiu ce ca un simbol al vitejiei româneşti şi al unirei între Domn şi Ţară plină de strălucire s’a aşezat, acum 41 de ani pe capul întâiului hege al României, după războiul indepentenţei şi proclamarea regatului. Atotputernicul ne-a învrednicit s’o vedem azi mai strălucitoare, azi când în urma grelelor lupte purtate de întreaga suflare românească ea simbolizează îndeplinirea acelui mare şi sfânt dor secular: Unirea tuturor ţărilor locuite de români.
Dea Domnul, ca această coroană, împreună cu acea a scumpei Mele Soţii şi vrednică tovarăşe de muncă şi suferinţe pentru binele obştesc, să încununeze din neam în neam pe iubiţii noştri urnaşi într’o Românie pururea glorioasă şi fericite. Sus inimile! Şi să glăsuim după chipul strămoşilor:
Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într’însa şi unii pe alţii să ne îmbrăţişem şi să zicem fraţilor, şi celor ce ne urăsc pe noi: să iertăm toate, pentru sfânta unire Aşa să fie!”
Cuvântul Majestăţii Sile e luat de patru crainici ca să fie vestit în cele patru părţi ale lumei. După ceremonie Suveranii pornesc spre palatul catedralei, tot sub baldachinul care este purtat de ofiţeri din Regimentul 1 şi 4 de vânâ.ori, în timp ce mulţimea salută prin călduroase şi îndelungi urale. În pavilionul Regal, Majestăţile lor semnează următorul act comemorativ al Încoronării.
“Noi, Ferdinand I. Regele României, urmând la tron prin dreptul de moştenire în ziua de 28 Septembrie 1914 după trecerea la cele vecinice a slavitului Nostru unchi Carol I, Cel care cu ajutorul marilor patrioţi, prin înţelepciunea şi vitejia poporului şi vitejia oştirei a cucerit independenţa şi întemeiat regatul. Am început cu binecuvântarea lui Dumnezeu Domnia Noastră în zilele grele de mari primejdii dar şi de mari nădejdi.
Cea dintâi grijă a Noastră a fost ca neamul, în fruntea căruia M-a a aşezat pronia cerească să nu piarză prilejul de a-şi asigura dreptul de a trăi netrunchiat şi de sine stătător. Luptele, jertfele şi toată truda generaţiilor trecute, cari de-a lungul veacurilor au isbutit să înalţe treptat dar sigur clădirea trainică a statului nostru independent îmi luminau zarea şi îmi întăreau sufletul întru împlinirea datoriei Mele sfinte de domn şi de român, cu încrederea în Dumnezeu şi în puterea de viaţă a neamului.
Îndemnat de cuvântul întregului popor şi ajutat de sfatul acelora, cari cu credinţă s’au închinat Ţării şi Tronului, am purtat războiul întregirei neamului şi biruind restriştile am văzut înfăptuită unitatea naţională de atâta vreme aşteptată.
În ziua de 9 Aprilie 1918 Basarabia s’a alipit de patria mumă; în ziua de 28 Noembrie 1918 Bucovina a revenit la vatra strămoşească iar în Alba lulia, în ziua de 1 Decembrie 1918 Banatul, Ardealul şi părţile ungurene s’au declarat într’un singur glas unite pentru vecie cu Regatul român.
Spre a chema binecuvântarea lui Dumnezeu asupra acestor măreţe fapte din cari a ieşit România Mare şi spre a le da consfinţire în faţa scumpului nostru popor, ne-am adunat cu toţii la Alba lulia, străvechea cetate a Daciei Romane şi a gloriei lui Mihai Viteazul şi aici, azi 15 Octombrie 1922, de fată fiind membrii Familiei regale, reprezentanţii Suveranilor şi ţărilor aliate şi amice. Senatul şi adunarea deputaţilor, căpeteniile armatei, membrii tuturor corpurilor constituite ale ţărei şi Academiei române şi Universităţilor, delegaţiunile comunale urbane şi rurale din întreaga ţară şi reprezentanţii tuturor confensiunilor. Ne-am încoronat Eu şi scumpa Mea soţie Maria, părtaşa suferinţelor şi bucuriilor mele şi ale ţării. Pentru ca neuitată să fie amintirea zilei de azi am întocmit şi subscris în al noulea an al domniei Noastre, acest de faţă document”.
FERDINAND
MARIA
După semnarea actului comemorativ, Suveranii primesc în sala palatului catedralei felicitările înalţilor oaspeţi şi reprezentanţi ai ţărilor aliate, ale misiunilor streine şi ale demnitarilor civili şi militari ai statului cari rând pe rând se închină în faţa Majestăţilor lor.
(Sursa: Cartea Încoronării, Bucuresti 1923)
MihailAndrei's Blog 
Si acum tampitzii din Alba le ridica statui bozgorilor asupritori.. Si o invita pe prezidenta lor la inaugurare! Neamuri de slugi conduc pe acolo.
Din pacate ai dreptate, la Alba, statuia martafoiului calvinist gabriel bethlen a fost ridicata cu complicitatea pseudoautoritatilor locale si centrale. La Turda nu mai e loc de statuia Iancului, aceleasi pseudoautoritati tradatoare s-au ocupat de problema.
La Turda si la Ludus ungurii au masacrat romani. Sangele lor striga pentru dreptate.