
Klaus Iohannis îi umilește pe românii din Basarabia – Marian Ilici Lupu decorat cu “Steaua României”
Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri, coada uriașă de români din Basarabia care stăteau la coada Ambasadei României din Chișinău să-l voteze pe Iohannis președinte. Speranțele erau uriașe, românii din Chișinău sperau că un neamț care va ajunge la conducerea României, va fi întrepătruns de datoria față de neam, cum a făcut-o Carol I sau Ferdinand I, în schimb am primit cel mai abject personaj din politica românească din ultimii 30 de ani.
Este foar clar că el și cei ca el, niciodată, la auzul cuvântul Basarabia, nu vor simți ceea ce simțeau românii din teritoriile ocupate de URSS, când rosteau cuvântul România. Când vine vorba de Basarabia, sau Voronin sau Stalin sau Gorbaciov sau Iliescu sau Iohannis e tot aia. “Iohanovici” întruchiparea perfectă a politicianului leneș, trădător, cinic și nesimțit. Este politicianul care reprezintă cel mai bine perioadă neagră prin care trece poporul român de pe ambele maluri de Prut, în care am ajuns să fim conduși de ticăloși.
Klaus Werner a ridicat la nivel de politică de stat moldovenismul stalinist
Prin decizia lui Iohannis ca Marian Ilici să primească cel mai înalt ordin al statului Român, de fapt, regimul actual de la București a decis să arate ce părere are despre aspirațiile unioniste ale românilor din Basarabia. Românii din R. Moldova n-au nici un motiv să ceară sau să aștepte ceva de la politicienii din Chișinău, cât timp Bucureștiul e condus de nemernici precum Klaus Werner “Iohanovici”.
Sursa: https://timpul.md/articol/silviu-tanase-klaus-iohanovici-isi-bate-joc-de-romanii-din-basarabia-romanofobul-lupu-decorat-cu-steaua-romaniei.html
Corecți politic fiind, dăm cuvântul Mariei Katasonova cunoscută publicului sub numele de Babushka Z:
Pentru că ucrainenii îi caftesc pe ruși de la le sună apa în capete, aveam nevoie de o veste bună ca să ridicam moralul soldaților. Vestea bună e că la Cotroceni rusofilia și antiromânismul au devenit politici oficiale.
În numele Rusiei, adresez călduroase mulțumiri tovarășei Veronica Usatîi-Schmidt, șefa lui Kraut von Arschloch, mocofanul care l-a decorat pe slugoiul nostru util moldo-stalinistul Marian Lupu.
Werner nu face el de capul lui nimic. Asa a primit ordin de sus.
Adica slugarnicia e scuza lui