Cultul lui Iancu – Academician Silviu Dragomir. București 1924
Cu fiecare pas, pe care-l făcea măreţul convoiu funebru spre groapa de sub gorunul istoric, personalitatea lui Avram lancu apărea tot mai strălucitoare. Astrucând în ţărâna scumpă delà Ţebea ceea ce până atunci se părea o ruină de viaţă omenească, din acea clipă eroul nostru deveni un simbol pentru neamul său: al celor mai generoase aspiraţii de libertate, pe cari le-au plămădit Românii din Ardeal într’o nouă epocă de asupriri.
El fu numit, cu drept cuvânt, în panegiricul ce se rosti la mormântul său, zelos apostol martir al libertăţii naţionale şi însufleţit pare-că de un dar profetic George Secula rosti atunci aceste cuvinte memorabile:
“mai curând orj mai târziu, dar sigur, va veni ora, când ideea de libertate naţională va reeşi mândră şi triumfătoare”.
Fiecare epocă îşi are idealul său şi de aceea generaţia delà 1872 vedea în lancu mai ales pe apostolul martir al libertăţii naţionale, pe care împăratul delà Viena o mai jertfi odată de dragul ungurilor. În acest sens fu transmis cultul lui Avram lancu şi generaţiilor următoare:
“Spiritul lui lancu, spune Tribuna din 1899, a fost totdeauna carne şi oase pentru noi. Astăzi ca oricând lancu înseamnă pentru noi incarnaţiunea cea mai desăvârşită a idealelor poporului nostru. El este suveranul etern al sentimentelor şi aspiraţiilor noastre naţionale. El este duhul nostru sfânt. Spiritul lui politic este spiritul mântuirei noastre politice”.
De aceea opresorii noştri au căutat totdeauna să-i întunece nimbul şi să-i şteargă pomenirea. Alături de campania infructuoasă a Saşilor şi a ofiţerilor austriaci din anii 1848-52, s’a redactat o întreagă literatură ungurească pentru a ponegri acţiunea românească delà 48 şi îndeosebi pentru a răpi lui Avram lancu aureola de erou martir. Izvoarele cari mărturisesc importanţa sa istorică au rămas zăvorite şi astfel, din lipsă de documente autentice, s’au pus în circulaţie informaţii mincinoase, menite a servi orgoliul unui popor fanatic, care n’a ştiut să respecte nici sentimentul de pioasă recunoştinţă a poporului nostru.
Dar cu cât cădeau mai grele insulte pentru memoria lui lancu delà tribuna parlamentului, din gura dascălilor orbiţi de patimă, sau chiar de pe amvonul bisericilor fanatizate, cu atât mai mult creştea în inimile noastre dragostea pentru prefectul Legiunei Auraria Gemina.
Iar când un procuror imbecil îndrăznia să insulte amintirea lui lancu la o şedinţă a tribunalului din Alba-Iulia în anul 1898, se ridică un protest atât de puternic din toate colţurile locuite de Români, încât asupritorii înşişi au rămas uluiţi. Atunci fu depusă pe mormântul delà Ţebea o admirabilă cunună de lauri, cu o panglică de tricolor naţional, învălită în fior negru, de către trei tineri entuziaşti, cu inscripţia:
“Dormi în pace! Noi veghem! Tinerimea română lui Avram Iancu”.
Şi de fapt, această generaţie care a ştiut să vegheze cu credinţă la căpătâiul eroului, văzu şi îndeplinirea idealului visat de Avram Iancu alături de un Alecu Golescu sau Nicolae Bălcescu.
Înşirând evenimentele în înlănţuirea lor şi aşezând în mijlocul lor personalitatea lui Iancu, el ne apare însă nu numai ca un apostol al libertăţii naţionale, ci mai ales ca eroul, către care într’un moment se îndreptau toate nădejdile poporului românesc din Ardeal.
De aceea poporul îl cântă în poezia sa, iar intelectualii, fără să cunoască tot ce a sbuciumat acest suflet măreţ, l-au pus alături de cele mai mari figuri ale istoriei noastre. Cât de frumos scria Gazeta Transilvaniei în necrologul publicat la moartea sa:
“Martir al sorţii naţiunei! Du-te la masa cea pompoasă a eternei memorii, unde cu eroii Stefan cel Mare si Mihaiu, mişcaţi zeii, ca să nu fie târzii a împrăştia toţi nourii, ce vor a întuneca orizontele vieţii naţionale politice a fraţilor şl nepoţilor voştri români din Ardeal, cari cu pietate vă divinizează.
Eternă a ta memorie pe aripile faptelor tale, săpate in istoria naţiunei române”.
Fie să renască Legiunea Auraria Gemina, iar duhul lui Iancu să o însuflețească pentru a trece prin fier și foc pe cei care, prin pactizarea cu eternul inamic ce pofteşte Transilvania, au devenit înstrăinați de neamul românesc, aidoma lui Ioan Dragoş, iubitorul de unguri și trădător al Iancului.
MihailAndrei's Blog 
S-a dus Iancul si s-au dus si batranii care ii pastrau amintirea. In curand o sa ne ducem si noi.
Sa speram ca Iancu si toti dreptii nostri vor fi pomeniti din generatie in generatie, pana la sfarsitul timpului