Statuia lui Brukenthal e tot ce ne lipsea

https://www.dacoromania-alba.ro/nr02/executia.htm

Iubim Sibiul pentru că acolo s-a aprins ASTRA, torță vie a românismului. Iubim Sibiul pentru că a dat națiunii oameni de seamă precum Gheorghe Lazăr, Onisifor Ghibu, Octavian Goga și Ioan Lupaș.

Ținând cont de afrontul la adresa națiunii române săvârșit de Iohanis von Kraut prin participarea la inaugurarea statuii criminalului Brukenthal, ne alăturam celor ce au protestat împotriva samavolniciei. Cu considerație pentru istoria neamului românesc, cu bune și mai puțin bune, publicăm câteva rânduri despre Horea, Cloșca și Crișan.
Pentru politicieni, indiferent de culoare, doar scârbă. Le dorim să sfârșească trași pe roată, dar dacă din rațiuni de corectitudine politică nu se poate, nădăjduim să atârne de felinare în piața publică.

Portretele lui Horia, Cloșca și Crișan – Ioan C. Băcilă (Sibiu, 1922)

În anul 1784 izbucnește revoluția țăranilor Români din Transilvania, condusă de Horia, Cloșca și Crișan, din cauza asupririlor nobililor unguri, întinzându-se din părțile munților Apuseni în comitatele Zarandului, Abrudului, Hunedoarei, Clujului, Albei, Aradului, până în comitatul Sibiului pe la Vințul de Jos, și această mișcare condusă de Horia și având de ajutoare pe Cloșca și Crișan, a avut răsunet în toate statele Austriei, până la Viena, punând pe gânduri pe împăratul Iosif II neștiind care este cauza. Este drept că românii s’au plâns de multe ori împăratului pentru nedreptățile ce le suferă, dar toate ordinele date, nobilii unguri au știut să le ocolească.
Numai conscrierea militară din Ianuarie 1784 care hotărâ că toți ce se fac grăniceri scapă de iobăgie, primesc pământ și sunt oameni liberi, a făcut să izbucnească revoluția. Atunci o mulțime de comune se înscriu la grăniceri și până în luna Iulie, 81 de comune din comitatele Albei, Turdei, Zarandului și Cetății de Baltă se înscriu la regimentele grănițărești și de aci înainte nici un țăran înscris la grăniceri nu mai voia să asculte de nobilii unguri, ba îi și amenință. În primele zile ale lunei Octomvrie izbucnește revoluția mai întâi în comitatul Zarandului și se întinde repede în alte șase comitate, conducerea având-o Horia.
Nobilimea face plângere guvernatorului Transilvaniei, Samuel Brukenthal, comandamentului militar din Sibiu și în cele din urmă plângerile nobililor ajung la urechile împăratului, care ordonă, armatei să înăbușe revoluția punând și un premiu de 300 de galbeni asupra fiecărei căpetenii (Horia, Cloșca, Crișan).
Din cauză că armata imperială lucra din răsputeri pentru potolirea revoluției și pentru prinderea lor, ei s’au retras în munții Albacului, în marea pădure a Scorăcetului și în ziua de 27 Decemvrie, Horia și Cloșca sunt prinși de 7 țărani români conduși de Stefan Trifu și Nuțul Mătieș. Horia și Cloșca sunt aduși la Alba-Iulia și închiși în fortăreață; peste o lună este prins și Crișan, dar ca să scape de tortură se spânzură cu cureaua delà opincă.
În ziua de 26 Februarie 1785 se pronunță sentința de moarte asupra lui Horia și Cloșca “să li se frângă cu roata toate membrele corpului, începând de jos în sus, întâi lui Crișan și apoi lui Horia”. În ziua hotărâtă pentru execuție erau de față peste 6000 de oameni din comitatele Hunedoara, Cluj, Sibiu, aduși cu sila ca să vadă moartea prin tortură.
Întâi a fost frânt cu roata Cloșca, primind 20 de lovituri delà picioare la cap și Horia privea la tortura camaradului său de arme. Horia a primit 2 lovituri de roată, una la fluierul piciorului drept și alta la piept. După ce au murit, trupul lor au fost despicat în patru bucăți, capul și membrele corpului au fost duse pe la răspântii, pe unde au făcut răscoala, și intestinele și inima au fost îngropate în locul de tortură. Români miloși i-au dus trupul și l-au îngropat la Țebea, punându-i la căpătâiu un gorun, care astăzi se numește “Gorunul lui Horia”. De atunci trupul lui Horia odihnește în pace sub străjerul credincios ce îmbrățișează un alt erou al neamului nostru, pe Avram lancu.

Balada lui Horea

Poposesc drumeţii unde,
Codru de vânzări i-ascunde
Unde asupră-le îşi lasă
Bradul creanga răcoroasă
După legea drumeţească
Din amnar aprind o iască
Scot din fundul legăturii
Cele cuvenite gurii
Şi sorb după cuviinţă
Miedul rece din berbinţă.
Numai Horia-adânc suspină
Nu mănâncă nici nu-nchină
Ci cum şade, i se pare
Că din brad un glas tresare.
Bradul cu amărăciune,
Parcă-i spune, parcă-i spune:
-Codrul meu fluier ţi-a dat
Cu viers dulce, legănat
Cum horeşti din fluier tu
Nu e om să zică nu
Peste-un drum de zece poşti
După fluier te cunoşti
Şi horind aşa frumos
Nume de Horia ţi-au scos
Dar de-o vreme nu mai cânţi
Inimile să-nfierbânţi
Pentru ce-o fi amuţit
Fluieraşul tău vestit ?
-Cum să cânt când ţara mea
Geme în robie grea
N-avem pită, n-avem strai
N-avem lemn de unde să tai
Lemn de doniţi şi ciubere
Linguri mari şi mititele
Tot n-ai ce-mbuca din ele
N-avem ţoale pentru lăiţi
La tri case un opaiţ.
Şi de patru ori m-am dus
Împăratului de-am spus
Şi amar m-am jeluit
Nimeni nu m-a auzit
Şi-acum fac cale- ntoarsă
De la Viena către casă
Şi-oi scula din codrii moţii
Şi-oi lovi în grof cu toţii
Că nu-i vreme de jelit
De jelit şi lenevit
Fluierul, nu l-am uitat
Vine-o vreme de cântat
Şi-or juca pe cum le cânt
Oh, horile-aş în mormânt !
Bradule-ţi fac plecăciune
Străşnicie-n mine pune
Să stau neclintit ca tine
În viforniţe haine,
Cum stă codrul ţării mele
Neclintit în vremuri grele!
Bate clopot, după clopot
Şi se iscă-n munţi un clocot
Şi cu fiecare dangăt,
Se stârneşte-n codru-n freamăt:
-Horia mâniei sale
Să nu-i stea nimeni în cale
Unde sunt castele-nalte
Limba flăcărilor salte!
“Alelei grofi, acum şi-acum
Să vedem care şi cum!”
Peste oastea lor înfrântă
Nu iobagii se avântă
Ci puhoi cumplit de ape
Ce în drum nimic nu-i scape
Vor rămâne peste vreme
Oase albe prin poiene
În rădvanele-ncărcate
Grofii fug şi fug departe
Fug ca alte oşti să strângă
Flacăra din munţi s-o stingă
Ei au bombarde şi pistoale
Noi… avem mâinile goale
Ei au puşti şi au oşteni,
Noi ne-an tras în Apuseni
Şi pe toţi de ne-or da morţii
Fruntea tot nu-şi pleacă moţii!
În pădurea Scorăcet
Horia, horia încet.
Fluieraş fără odihnă,
Faci pe Cloşca de suspină!
Dar în codru tăinuit
O potecă s-a ivit
Şi sub bolta-ntunecată
Un om calea îi arată
Dar nu-i om, i-un trădător
Un slugoi al grofilor
Ce pe galbeni s-a tocmit
Şi în codru a venit
Să-l dea viu pe mâna lor
Vulturaşul moţilor.
“Blestemat să fii pe veci!
Să n-ai curte nici poteci,
Casa să nu te primească,
Drumul să te rătăcească,
Sub copaci să n-ai răcoare
Să n-ai umbră, să n-ai soare,
Să mori singur nejelit!
Pe mormântu-ţi părăsit
Să nu plângă niciodată
Nici vreo mumă nici vreo fată!
Apa-n pumni fie-ţi amară,
Vânzătorule de ţară,
Blestemat de trădător!
Că-l vânduşi pe Horia lor,
Să-l pună sub roată jos
Să-l zdrobească os cu os”.
L-aţi ucis! …
Poţi să tragi un om pe roată
Dar o ţară ? … Niciodată !

(Din folclorul moţilor, transmis de ec. Melania FOROSIGAN, Zlatna
sursa: https://www.dacoromania-alba.ro/nr69/balada.htm )