Rădăcinile imperialismului rusesc


 

Prof. Alexandru Boldur (Cele Trei Crișuri, 1943)

Noţiunea de “imperialism” derivă din cuvântul latin “imperium”, putere şi are sensul unei serii de acţiuni militare, care tind spre o acaparare a teritoriului, spre o lărgire a sferei de dominaţiune cu mult peste limita oarecare a normalului pentru timpul, în care ele se desfăşoară. Orice imperialism, după natura sa, este politic, întrucât se manifestă în războaie, intervenţii militare, blocusuri şi represalii, cu acte ale puterii publice. Dar, după felul motivelor, care îl provoacă, imperialismul poate să fie economic, etnic, cultural, religios etc.
Imperialismul rusesc este un fenomen etnic şi religios. El se daterează gintei velicoruse,
iniţiativei şi energiei ei. Moscova este o operă a gintei velicoruse.
Dar şi imperiul rusesc, care începe delà Petru cel Mare şi prezintă numai o continuare a statului moscovit nu a fost decât o creaţiune a aceluiaşi spirit velicorus. Ginta velicorusă a urmărit foarte insistent anexarea de teritorii pentru mărirea statului rusesc.
În secolul al XV-lea Ivan al III-lea a început înjghebarea unui stat mare. După el în secolul următor Ivan al IV-lea cel Teribil a cucerit țaratele Kazan şi Astrahan, precum şi a primit sub ascultarea sa Siberia. În secolul al XV-lea, pe timpul lui Alexei Mihailovici, a fost supusă Moscovei, Ucraina. Petru cel Mare a obţinut Lifianda, Estlanda, Inghermanlanda, o bucată din Carelia şi o parte din Finlanda, iar Ecaterina a II-a, în a doua jumătate a acestui secol, a încorporat Rusiei, Crimeea şi malul nordic al Mării Negre. În secolul trecut în prima lui jumătate, au mai fost încorporate Finlanda, Basarabia şi Polonia, iar în a doua jumătate Caucazul şi posesiunile din Asia de mijloc.
Astfel s’a creat un imens imperiu unic în lume, unic în istorie, compus din peste 100 de naţionalităţi şi limbi, un imperiu care din punct de vedere al varietăţii componenţei sale etnice întrece imperiul britanic colonial. Chiar şi acei care cunosc întrucâtva caracterul extrem de pestriţ al imperiului rusesc, nu-şi dau bine seama ce fel de conglomerat etnic bizar şi iraţional prezintă acest stat. Cine a putut să facă din această extremă varietate de naţionalităţi un stat puternic şi politiceşte unitar? Ginta velicorusă, care, mânată de sărăcia solului, a căpătat în decursul veacurilor o mare experienţă în opera de încorporare a teritoriilor străine, şi-a creat o tradiţie intervenţionistă şi imperialistă. Orice ţar nou şi împărat, venind la cârma Statului rusesc în ordinea de succesiune sau cu forţa, nu vroia să se simtă mai prejos de predecesorii săi. Politica de cuceriri şi de presiune asupra vecinilor se continua cu perseverenţă.
Împărăteasa Ecaterina a II-a, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea a ştiut să aprecieze însemnătatea Mării Negre, realizând un plan de colonizare a acestui mal maritim.

E foarte probabil că mişcarea imperialistă nu ar fi luat proporţii uriaşe, dacă forţa etnică intrinsecă a acestui popor nu ar fi fost susţinută de sentimentul lui religios, încă în secolul al XVI-lea s’a creat o teorie că Moscova este a treia Roma, căreia după căderea Constantinopolului îi revine sarcina să apere puritatea creştinismului în toată lumea.
Teoria aceasta, bazată pe credinţa că toate drepturile împăraţilor Bizanţului au trecut asupra ţarilor ruşi, inclusiv apărarea credinţei, a fost susţinută de o serie de legende patriotice, care “dovedeau” legătura Moscovei cu Bizanţul, ca de exemplu legenda trimiterei de către împăraţii Arcadius şi Honorius a coroanei împărăteşti romane principelui rus Vladimir cel Sfânt, precum şi legătura genealogică a ţarilor ruşi cu un oarecare Prus, inexistent în realitate, frate al împăratului roman August.
Teoria a devenit o mărturisire oficială de credinţă rusească. Crearea de legende a fost continuată şi în secolul al XVII-lea. Iar secolul al XVIII-lea ne dă cele mai elocvente exemple ale expansiunii ruseşti. Ruşii se simţeau obligaţi să elibereze popoarele creştine de sub jugul păgân al musulmanilor, ca o obligaţie sfântă impusă de Dumnezeu. În secolul al XIX-lea concepţia ideologică a mesianismului rusesc se transformă în curentul aşa zis slavofil, reprezentat prin fraţii Kireevschi, Homiacov, Constantin Nesacov ş.a., care într’o formă nouă, mai critică, susţine chemarea Rusiei de a da lumii un nou adevăr. Publicistul Danilevschi, în cartea sa “Rusia şi Europa”, dezvoltă ideea dominaţiunii tipului istoric slav şi preconiza o federaţie slavă, la care ar fi nevoiţi să adere în urma poziţiei lor geografice Grecii, Ungurii şi Românii.
Aceste mişcări ale organismului statal rusesc în exterior au fost sprijinite în interior de cultura rusă, relativ recentă ca timp. Datorită ei uneori se atenuau şi slăbeau mişcările naţionale ale popoarelor alogene, băgate cu silă în cuprinsul Rusiei.
Dar desigur, dacă acest imperialism şi-a căpătat aripi, aceasta se datorează în mare parte şi condiţiunilor internaţionale în care el s’a manifestat. Este de vină Europa, care nu s’a simţit solidară faţă de pretenţiunile crescânde ale imperiului rusesc.
Rivalitatea anglo-franceză şi pruso-austriacă din secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea a permis Rusiei să-şi facă combinaţii politice.

Petru cel Mare s’a sprijinit pe Franţa împotriva Angliei, împărăteasa Elisaveta pe Franţa şi Austria împotriva Angliei, Ecaterina a II-a întâiu pe Anglia şi Prusia împotriva Franţei şi Austriei pentru a avea ca rezultat împărţirea Poloniei şi Crimeea, şi apoi pe Austria împotriva Angliei şi Prusiei şi în consecinţă noi, Romanii, ne-am văzut vecini cu Rusia la Nistru în 1792.
Culmea rivalităţii anglo-franceze se atinge în blocada continentală a lui Napoleon I.
Mereu un joc de şah, mereu o grijă numai pentru aşa zis echilibrul de forţe! Noi ne alegem din toate acestea cu pierderea Bucovinei şi Basarabiei.
Câteva idei frumoase numai în aparenţă, anume ideea organizării Europei în 1814 şi ideea eliberării greceşti în 1821 – 1829, înşeală simţul de veghe a Europei, unind grupuri de State cu Rusia. Prima revoltă poloneză împotriva Rusiei întâmpină indiferenţa Angliei, care stăruia atunci ca Belgia să nu fie înghiţită de Franţa. Fără ajutor din afară, revoluţia se prăbuşeşte. O singură dată Europa îşi găseşte spiritul de unitate, anume în războiul din Crimeea şi atunci Rusia este biruită. Dar a doua zi după victorie, rivalitatea franco-engleză reînviază. Se părea că a doua revoluţie poloneză împotriva Rusiei din 1863 va pune stavilă lăcomiei şi brutalităţii ruseşti. Franţa, Anglia şi Austria cereau convocarea congresului european, dar în loc de a declara Rusiei războiu, diplomaţia se mărgineşte cu un războiu verbal şi de note diplomatice.
Pe dezbinarea europeană conta Rusia şi în războiul ruso-turc din 1877. Anglia se opune ocupării Constantinopolului, însă cedează în această chestiune în 1915 în timpul războiului mondial. Prin urmare, în cursul a două secole, Europa, neputându-şi găsi unitatea, tolerează creşterea puterii de expansiune militară a Rusiei şi scapă neutilizate toate momentele de strâmtorare rusească.
Revoluția din 1917 – 1918 a distrus imperialismul ţarilor, dar a dat naştere unui imperialism nou social, comunist, care are pretenţiuni şi mai mari, cu drept cuvânt
planetare. Stema Uniunii Sovietice reprezintă Secera şi Ciocanul, gravate pe tot globul pământesc. Dar şi acest imperialism nou, ca şi cel de odinioară, are un caracter mesianic. Dostoievschi a înţeles cu simţul său profetic că intelectualii ruşi revoluţionari nu sunt ocupaţi propriu zis de politică, ci de chestiunea mântuirei omenirei fără Dumnezeu.
Abandonând după cum ne demonstrează Berdiaev ideea împărăţiei lui Dumnezeu, ei au păşit la organizarea tovărăşiei întru antihrist. Delà ideea teocrației, Ruşii au trecut la satanocraţie, la materializarea vieţii ruseşti.

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în Rusia și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.