Fantasma imperiului ungar și Casa Europei – Raoul Șorban


Ceea ce a determinat sistemul ungarist să irosească atât de jalnic umanitatea fiinţei unei
naţiuni — şi cugetul ei — era convingerea că în spaţiul fostei “Ungarii istorice” lumea se află la discreţia absolută a unui imperiu dominator, orgolios şi înfumurat, a cărui existenţă şi destin ar fi corespuns unei “misiuni civilizatorii”. Ca urmare, naţiunea dominatoare a statului, puţină ca număr şi de şovăielnică dar ambiţioasă înzestrare culturalizantă, spre a-şi amplifica propria existenţă, a încercat să supună stăpânirii sale politice, economice, militare şi spirituale — şi să absoarbă în sine — cît mai multe neamuri prin distrugerea identităţii lor etnice.
Au fost distruse căminele, libertatea, independenţa, respectul faţă de fiinţa umană, liniştea; s-au încercat distrugerea limbii, a vieţii spirituale, a gândirii, ca şi a culturii.
La acest sabat infernal, organizat sub simbolul Coroanei sfântului rege Ştefan al Ungariei au participat nu numai profesioniştii instituţionalizaţi şi distrugerii şi teroarei, ci şi voluntari provenind din toate straturile societăţii.

De-a lungul celor patru ani de ocupaţie ungară (1940—1944), în Transilvania de Nord am fost martorii unui fenomen imprevizibil: prinşi în reţelele structurilor Regatului Ungar, şi ale instituţiilor sale, numeroşi oameni şi-au pierdut luciditatea, ca, până la urmă, să-şi lege aspiraţiile de sistemul de relaţii şovine, reprezentate de statul însuşi.
Nu puţini “oameni de extrema stângă”, adică comunişti, s-au conformat programului oficial al “societăţii ungare”, unii dintre ei dând glas acelei convingeri că “maghiarimea poartă în sine un mesaj ereditar”, acela anume “de a avea un rol determinant şi conducător în bazinul carpato-dunărean”. Aderând la un asemenea program, ori nereacţionând împotriva lui, mulţi s-au lepădat de conştiinţa propriilor lor aspiraţii de odinioară.
Motivaţia unui astfel de comportament mergea până la actualizarea “milenarei concepţii sanştefaniene” (“szentistváni gondolat”) despre un stat multinaţional, poliglot, în care cuceritorul, aflat în minoritate numerică, îşi arogă dreptul de a conduce şi exploata în propriul interes popoare de altă naţionalitate, de altă limbă.

Astfel a apărut la nivelul cel mai profund al vieţii personale motivaţia unui comportament moral ungarist, mult mai vechi decît regimul horthyst.
În 1940, după dictatul de la Viena, am văzut cum reapar de pe o parte aceleaşi vechi teorii care încercau să justifice inegalitatea naţională şi rasială, şi am asistat, pe de altă parte, la naşterea unor noi justificări ale formelor de discriminare şi de ostilitate faţă de diverse naţionalităţi, de culturi, ca şi în domeniul economic şi social. S-a inaugurat un particularism sectar, care şi-a propus să rezerve privilegiul umanităţii naţiunii, culturii şi societăţii ungare. Ideea superiorităţii poporului ungar, a rolului său de “organizator” ce şi-l atribuia faţă de alte “naţionalităţi mici”, a devenit, prin acumulare, o idee instituţionalizată, care nu poate fi desprinsă de viaţa socială trăită de către indivizi în mediul complex şi dinamic al unei comunităţi naţionale. O idee care, prin urmare, se manifestă în aspiraţii, proiecte, practici, conflicte şi alianţe, elaborări, constituind o activitate cu caracter general şi constant, cel puţin în ultimul secol, creând o stare psihosocială specifică ungarismului.

Ca experienţă trăită de românii ajunşi sub ocupaţie Regatului Ungar între 1940—1944, mai multe aspecte din programul ungarismului au fost receptate direct din scrierile unora dintre teoreticienii acestei acţiuni.
“Dacă în viitor — scria dr. Gábor Tusa în 1942 — Europa va fi cârmuită de legi morale
şi spirituale, naţiunea ungară prin fiinţarea ei milenară şi-a cîştigat dreptul de a-i fi recunoscută şi asigurată existenţa şi hegemonia pe aceste meleaguri… Toate acestea ne dau o bază de drept că aici, în spaţiul dunărean, noi să înălţăm drapelul culturii umane şi să garantăm în continuare ordinea servind cele mai înalte ţeluri şi interese ale omenirii. Ideea constructoare de stat a ungurimii, tezele fundamentale şi structura constituţiei sale sunt şi azi potrivite pentru formarea şi executarea unei puternice voinţe centrale stăpânitoare…” [Dr, Gábor Tusa, Harcunk Erdelyben magyarságunkert / Lupta noastră în Transilvania pentru ungarismul nostru, Cluj, 1942]
“Ideea constructoare de stat a maghiarimii se poate impune prin constrângere şi poate supune intereselor ungarismului întreaga existenţă a altor naţionalităţi, chiar şi în numele unei pretinse “libertăţi”, ne ridicăm glasul pentru libertate, dar nu numai pentru libertatea noastră, ci şi pentru libertatea popoarelor mici, fiindcă suntem în fruntea dezvoltării vieţii, a civilizaţiei…” [Articolul lui Lászlo Mikecs, A magyarság es szomszedai / Maghiarimea şi vecinii ei, în revista “Hitel”, nr. 4, an IX, 1944, p. 201] scria Lászlo Mikecs, continuând cu câteva precizări revelatoare:
“…din nou s-a deschis în faţa noastră posibilitatea ca în Europa centrală să fim reprezentanţii ordinii, legalităţii, dreptăţii şi omeniei, într-un cuvânt să ne situăm în fruntea popoarelor mici; pe baza dreptului ce-l avem prin înrudire, cuvântul nostru răzbate până la Baltică…într-o opoziţie ireductibilă ne aflăm, se pare, doar cu românii…”

“Ideea-acţiune” a ungarismului nu este restrânsă la un sector special al vieţii sociale.
Dimpotrivă, ea se extinde la toate aspectele existenţei unor naţiuni aflate sub dominaţia
statului ungar, devenind un instrument utilizat de naţionalitatea ce deţine puterea politică.
Istoricul Lászlo Makkai precizează natura raporturilor reale existente într-o ţară aflată sub dominaţia ideii ungarismului, în care raporturile dintre stăpânitori şi supuşi sunt codificate în fiecare detaliu al vieţii lor materiale şi spirituale:
“…statul poate să cuprindă în sine numai spiritualitatea unui singur popor; … acel stat care poartă în sine spiritualitatea naţiunii ungare reprezintă unica formă de viaţă în bazinul carpatin și pentru popoarele nemaghiare” [Lászlo Makkai, A magyar szellem utja a Trianoni Erdelyben / Calea spiritualităţii ungare în Transilvania trianonică, în rev. “Hitel”, an. VII, nr.-72, Cluj, 1942]
Într-un asemenea context istoric al societăţii ungare a putut fi rostit — la 12 noiembrie 1940 în Camera deputaţilor din Budapesta — de către ministrul de externe al regatului ungar, contele István Csáky programul categoric al ungarismului, în următorii termeni:
“Declar pretenţia Ungariei la rolul de a fi ‘primul între egali’ (primus inter pares) în Bazinul dunărean”... Bejelentem Magyaroszág igenyet az elso az egyenlok kozott szerepre a Dunamedenceben” [“Keleti-Ujsag” din 13 noiembrie 1940, Cluj, p. 1]
În cei patru ani de ocupaţie, românii au suferit şi chiar au sângerat din cauza unei înrăite şi vechi duşmănii. Deşi horthysmul a fost lovit de moarte, tendinţele imperialiste ultraşoviniste ale ungarismului, prin care se încearcă subjugarea unor neamuri şi ţări — ca şi compromiterea lor — nu au dispărut încă.

Ungarismul încearcă în continuare să atace state şi popoare care doresc să trăiască în libertate, în independenţă şi prosperitate.
Considerând că ţara noastră s-ar afla în plin proces de destabilizare, în Ungaria a fost pusă la cale o acţiune de anvergură pentru dezintegrarea României. Vom reţine în primul rând reapariţia, într-o formă mai intensă decât oricând, acele idei ce se leagă de fantasma imperiului ungar, idee fixă de delir, colorată de un pronunţat dispreţ faţă de slovaci, cehi, sârbi şi, mai ales, faţă de români.
Suntem anume în măsură să reproducem câteva citate dintr-o publicaţie maghiară apărută la Budapesta [Erdélyi Magyarság, februarie, 1990], dispunând de colaboratori prestigioşi, între ei aflându-se şi pastorul Laszlo Tokeş din Timişoara.
Vom reproduce, pentru a ne lămuri, câteva pasaje din amintita revistă. În articolul său Ünneprontó (în traducere liberă: Cel care strică buna dispoziţie), cunoscutul scriitor Géza Pogonáts are onestitatea să se exprime astfel:
“În România prezentul este ireal, Unica realitate, dar care încă nu există, este viitorul. Dar o altă realitate este că situaţia minorităţilor nu trebuie doar îndreptată … fiindcă însăşi problema naţionalităţilor trebuie să dispară odată pentru totdeauna, nu printr-o dispariţie sub o trapă, nici prin sublimarea ei în vânt ci printr-o Transilvanie stat autonom sau — ceea ce e şi mai radical — prin noi graniţe etnice” [Erdélyi Magyarság, februarie, 1990, p 23]

Marea hartă a Ungariei visate mobilizează energiile şi produce acţiuni, aceleaşi în fond şi pe vremea lui J. Fr. Geltsch (n.n: preot sas autor al parodiei “Das Lied von den Maghiaromanen”, 1849) şi pe vremea noastră. Culorile politice pe care le-a schimbat statul ungar între timp n-au schimbat în nici un fel conţinutul doctrinei ungarismului, care-şi arată esenţa chiar şi atunci când ea îmbracă hainele teoretice ale Casei Europei.

Diktatul de la Viena, 30 August 1940

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în Romania, Ungaria și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.