Frânturi din jertfa preoților români

https://www.activenews.ro/cultura-istorie/Gradina-Maicii-Domnului-este-o-denumire-data-Romaniei-de-insasi-Fecioara-Maria-conform-traditiei-ortodoxe-156293

Publicăm cele mai de jos în antagonism cu vremurile acestui veac, dar și cu pescuitori în ape tulburi care atacă Biserica, clerul și credincioșii.

Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.

Preoțimea română și întregirea neamului – Pr. Grigore N. Popescu, 1940

Ştiu un lucru de netăgăduit: daca azi avem o Patrie, se datorează faptului că am avut un Altar. Flacăra sfântă a Altarului a fost flacăra Ţării, ţinută de smerite mâini preoţeşti, ce au jertfit Domnului şi naţiei, “în frica lui Dumnezeu cu credinţă şi cu dragoste”!
Slujitorii Sfintelor Altare au ţinut sus sufletele. Au avut o misiune istorică delà care nu s’au depărtat. Se poate uita oare cu uşurinţă lupta naţionala de până ieri, mucenicia atâtor preoţi, idealismul lor, purtarea lor patriotică în sat şi pe front, când au stat cu Crucea în mână în fruntea poporului şi oastei?
Cunoaştem fețe bisericeşti ce au reprezentat întreaga simţire românească în colțul lor de lume; au călăuzit cu vorba, scrisul şi fapta pe calea idealului neamului…
Biserica a binecuvântat jertfa trecutului.
În Sfântul Altar s’au păstrat tablele legii unui neam, mana de hrânire în cântec şi slava şi toiagul înverzit al nădejdilor neapuse…
Iar la vreme sorocită, într’o zi de înviere, norodul drept credincios a sfințit crucea răstignirii sale, punând-o în semn de mărire deasupra unei coroane cu care s’a încununat marele rege Ferdinand în cetatea lui Mihai… Peste edificiul naţiei s’a înălţat crucea nădejdilor trecute şi celor viitoare, slujind liturghie Sfântului din Cer, “Cel ce a înviat din morţi, dăruind înviere Neamului Românesc, Hristos Adevăratul Dumnezeul nostru”!
… În Sfintele Altare se continuă slujba … Avem o Patrie fiindcă am avut un Altar!

Ştim noi bine scopurile de maghiarizare mai ales ale cunoscutei Emke, căreia Românii din Regat i-au răspuns cu înfiinţarea Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor.
Cunoaştem de asemenea prigoana împotriva “popilor valahi”, cari cu “ceaslovul” lor au mucenicit generaţie după generaţie în sărăcie, dispreţ şi obidă, pentru a ne lăsa patrimoniul curat al unităţii de credinţă şi neam, unitatea de conştiinţă întemeiată pe unitatea de credinţă. Aceşti modeşti, ştiuţi şi neştiuţi, cuvioşi şi cucernici părinţi, mulţi cât şirul suferinţelor de veacuri, jertfind Domnului şi Naţiei s’au purtat după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: “au ales mai bine a pătimi cu poporul … prin credinţă au biruit împărăjii, au lucrat dreptate … s’au făcut tari în războaie, unii au fost omorâţi ca să dobândească mai bună înviere. Alții de batjocuri şi de bătăi au luat ispitire, încă şi de legături şi de temniţe, lipsiţi fiind, necăjiţi, de rău supăraţi”.
Din rapoartele primite delà prefecţii din judeţele locuite de români, cât şi în urma discuţiilor în conferinţa convocată la 21 August 1893 la Budapesta de ministrul de interne, cu scopul de a cerceta mijloacele prin care s’ar putea potoli, dacă nu chiar înăbuşi mişcările naţionaliste româneşti, guvernul s’a convins că elementele care țin în mâinile lor întreaga mişcare româneasca, fiind conducători de fiecare zi ai poporului şi trăind în mijlocul lui, sunt preoţii. Fără îndoială, conferinţa a văzut bine, căci într’adevăr, preotimea românească răsfirată pe tot întinsul teritoriului locuit de români era fermentul tuturor agitaţiilor naţionale şi răspânditoare a tuturor ideilor de conservare şi de progres naţional.
Sandor lanoş, cumnatul contelui Ştefan Tisza, prefectul judeţului Târnava Mică, care a ajuns mai târziu în timpul războiului, ministru de interne, raporta la 22 Octombrie 1893, prin raportul confidenţial Nr. 28 că: “preoţii fanatizează poporul, că au reuşit să adune averi mari pentru scopuri şcolare şi bisericeşti cu caracter naţional … adună bani pentru propaganda naţională … şi cum mână poporul la biserică, tot astfel îl mână şi la întrunirile şi manifestaţiile naţionaliste fie la Sibiu, fie la Viena. Trei sferturi din publicul conferinţelor naţionale delà Sibiu îl formează preoţii, iar la întrunirile provinciale, nouăzeci din participanţi sunt preoţii; paravanul adunărilor secrete e Biserica, căci nu este adunare bisericească, care să nu fie folosită şi pentru discuţii secrete naţionaliste … Preoţii sunt firele prin care se răspândesc atât de repede cele mai mici mişcări; acestea ajungând în popor, produc starea de agitaţie despre care am avut onoarea a raporta cu adresa mea confidenţială Nr. 24 delà 18 I. C”.

Cartea neagră, întocmită de cancelaria secreta ungureasca n’a fost o legendă, ci o crudă realitate. O carte mare, peste 900 pagini, scrisă de Husar Adolf, funcţionarul secției politice din Minister şi tipărită înainte de războiu în număr restrâns, numai pentru uzul şefilor din ministerele budapestane. De cartea aceasta ţinută sub lacăte nu ştia nimenea, afară de cei initiați din ministere. Ea conţine planurile strategice pentru desfiinţarea neamului românesc.
În mână ne-a ajuns după ocuparea Budapestei. Când am citit-o, m’au cuprins fiori de lanţurile cari ni s’au aruncat din Budapesta. În această carte am aflat izvorul de unde au emanat toate legile şi ordonanţele ministeriale, care dădeau concentric asaltul contra instituţiilor noastre bisericeşti, şcolare, economice, peste tot contra întregii noastre fiinţe naţionale. Aşa se explică acea unitate de acţiune îndreptată împotriva noastră pe toate terenurile vieţii publice şi particulare.
Cartea se prezintă mai înainte cu un inventar material şi personal al tuturor instituţiilor noastre bisericeşti, scalare, economice, etc, alcătuit pe baza unei statistici căreia nu i-a scăpat nici o slovă din organizaţia noastră scrisă, nici un cui din avutul nostru şi nici o funcţiune a organismului nostru naţional. În această carte neagră.erau scrişi toti “daco-românii” preoţii şi ceilalţi apărători ai românismului, urmăriţi pentru naţionalismului lor.
Surghiunul la Şopron şi Thalerhof, întemniţările la Vaț, Seghedin, Aiud şi Cluj, erau hotărîte cu mult mai înainte!
Intrarea României în războiu a însemnat însă începutul muceniciei tuturor conducătorilor
cari apăraseră până atunci nația față de toate încercările asupritorilor.
Nu numai în Ardeal, în țara Crişurilor şi Banat, ci pretutindeni, în Vechiul Regat, Basarabia şi Bucovina, preoțimea a mers pe urmele înaintaşilor, aducând prinos de jertfă, de suferinţă, pentru România Mare!

Izbucnirea războiului mondial a însemnat începutul luptei pentru înăbuşirea mişcărilor naţionale. Starea de asediu, curţile marțiale, teroarea, temniţele, surghiunul, spânzurătorile, crimele şi întregul lor cortegiu de distrugere a oricărei năzuinți streine de monarhie, au fost întrebuinţate în toată grozăvia. Călăii pregătiseră totul din vreme.
Așa ne explicăm cum din primele zile ale războiului au fost târâți în temniţe, împuşcaţi fără mila, spânzuraţi fără nici o mustrare de conştiinţa, internaţi în lagăre, floarea românismului din cuprinsul monarhiei, preoţii, intelectualii şi fruntaşii satelor româneşti.
Pentru cele îndurate le datorăm întreaga noastră recunoştinţă, pe care trebue s’o dovedim în munca, înţelepciunea şi patriotismul nostru, iar celor adormiţi în chinurile călăilor , lacrimile unei pioase aduceri aminte.

Pr. Gombos losif, ortodox. Com. Abrud-Sat.
privirea mi se opreşte şi văd haina neagră a preotului nostru din sat — a părintelui losif Gombos, preot român ortodox din Abrud-Sat — cu mâinile legate în lanţuri şi fața
brăzdată de vânătăi. El nu a tăgăduit, ci a mărturisit că este adevărat român şi are băiat în armata română.
Conduşi în marş spre tren — erau încă cinci români împreună cu părintele — în batjocurile ungurilor, au fost transportaţ la Cluj, la închisoarea honvezilor, apoi din temniţă în temniţă la Seghedin, bătut adeseori pentru expresiile lui româneşti abia la un
an şi jumătate s’a întors în satul său. Parcă îl văd şi acum zicând “vor pieri şi ei că multe au făcut cu noi românii”. A ajuns la timpul unirii Ardealului cu Regatul, a văzut înfăptuirea, dar a murit de bucurie, plângând, plângând în România.
(Comunicarea părintelui Petru Manea din Baia de Arieş)

Pr. Ioan Șiara, greco-catolic, Com. Vințul de Jos.
La 16 August 1916 a fost ridicat de acasă, legat şi închis in A l b a – l u l i a în cetate ,-apoi internat în corn. Borişfalva (Şopron) până la 15 M a r t i e 1917.
(Rap. Circ. Notariale Vinţul de Jos din 24 Martie 1936)

Protopopul Medean Sergiu, ortodox, Sebeş. Deţinut în Rust-Şopron delà 29 August 1916 până la 13 Martie 1917.
(Adresa Prefecturii jud. Alba No. 8804/936).

Protopopul Simu loan, greco-catolic, Sebeş.
Născut în anul 1875; deţinut în Rust-Şopron delà 28 August 1916 până la 15 Martie 1917. Părintele protopop Simu Ioan este unul din vechea gardă a bătrânilor apărători ai naţionalităţii noastre; lupta cea bună a Sf. Sale a cunoscut şi mucenicia temniţei Seghedinului în 1897—1898. În 1918, preşedinte al sfatului naţional din Sebeş.
Dumnezeu l-a învrednicit de cărunteți pline de mulţumire sufletească, ce servesc de povățuire altora mai tineri în calea viitorului.
(Pr. Canonic Aug. Folea-Blaj ; Fr. Canonic Nic. Popp-Blaj; Pr. Crişan Ion, notar consistoripl-Blaj. Adresa Primăriei Sebeş-Alba din 11 Mai 1936)

Pr. Emanoil Beşa, ortodox, Corn. Zlatna.
Născut în Corn. Borgo-Prund (Prundu Bârgăului) jud. Năsăud. Absolvent al liceului din Bistriţa. A urmat teologia la Sibiu. Delà 1885-1895, preot în corn. Poiana-Sibiului.
Delà 1896 până la 2 Septembrie 1919, pr. în Corn. Zlatna. Încă din anul 1904 ungurii au început să-l urmărească pentru sentimentele româneşti şi legăturile sale cu vechiul regat, unde avea un fiu la şcoala militară de cavalerie. La 1 Octombrie 1916 a fost arestat împreună cu fiul său Eugen — duşi în lanţuri la Abrud , purtaţi 8 zile prin piață, bătuți, huiduiţi de jandarmi şi populaţia ungurească. Trimişi apoi la închisoarea din Odorheiu, unde au stat până la 2 Ianuarie 1917. În acest timp preotul Beşa a fost interogat asupra atitudinei sale naţionale din 1904,
când s’a făcut alegere de deputat, precum şi asupra unui proces verbal încheiat în timpul procesului memorandului. Fiind declarat “vinovat politic” a fost trimis la închisoarea din Becicherecul Mare jud.Torontal. Aci a stat 6 luni, dobândind şi o boală de inimă.
La 1 Iulie 1917 s’a reîntors în Zlatna. A murit în 1919.
(Rap. No. 114/937 al Postului de jand. Zlatna, către Legiunea Alba)

Pr. Teodor Sasu, greco-catolic. Com. Fărău.
În lot timpul preoţiei a activat ca bun român. În toamna anului 1916 a făcut sfeştanie în viile Fărăului, ţinând o cuvântare cu caracter patriotic românesc pentru care a şi fost denunţat şi urmărit. Arestat la 2 Septembrie 1916, dus la Cluj şi de acolo internat în com. Csava (Şopron) unde a stat până la 6 Mai 1918.
Am cules aceste informaţii dela preotul greco-catolic Lasla Vasile din corn. Fărău, care a găsit scris în Evanghelia delà biserica greco-catolică unde a servit preotul de mai sus şi le-a scris cu mâna sa proprie, iar noi le-am copiat. Preotul Teodor Sasu a decedat în anul 1922.
(Rap. şefului postului de jand. Fărău din 25/XI/937 către legiunea jud. Alba)

Pr. Coc Ion, ortodox, Com. Mogoş.
Registrul de carceră No. 324/914 din arhiva penitenciarului din Alba-lulia , ne arată că pr. Coc Ion a fost deţinut în același penitenciar delà 26 August 1914 la 16 Septembrie 1916 pentru “instigație”.

Protopopul Augustin Târziu, greco-catolic, Corn. Chereluş.
În anul 1919 în prima zi a învierii a fost ridicat delà domiciliu de soldaţii din armata roşie, dus la Budapesta, de unde numai corpul rece a fost readus de familia acestui român mort pentru lupta unităţii naţionale. Maltratări din partea hoardelor barbare ale armatei roşii au mai suferit preoţii Montia Justin şi Halic Ioan din comuna Sicula, precum şi protopopul unit Papp Teodor din comuna Chereluş.
(Rap. Preturei Ineu No. 225/936 către Prefectura Arad).

Preoţii ortodocşi: Cornel Leucția şi Cornel Popescu, Com. Șimand.
Ameninţaţi de gărzile roşii, s’au refugiat în primăvara anului 1919, la Arad. Asiguraţi de comandantul reg. 33 bolşevic, că nu li se va întâmpla nimic, s’au întors acasă în Șimand, în 8 Aprilie 1919. În noaptea următoare comandantul armatei bolşevice din Socodor, i-a deţinut şi i-a dus la Socodor. La podul apei “Canalul Morii” i-au bătut, i-au maltratat şi i-au omorât. Legaţi apoi unul de altul cu sârmă şi atârnaţi de o piatră uriaşă, i-au aruncat în canal. Au fost aflaţi în ziua de Paşti şi îngropați în Socodor. Venind armata română în 22 Mai 1919, au fost exhumați şi îngropaţi cu paradă militară lângă biserica ortdoxă din Șimand. Poporul credincios le-a ridicat un frumos monument.
(Rap. Primăriei Com. Șimandul de Sus No. 216/936; Rap. Preturii Sf. Ana-Arad No. 455/936)

Protopopul Dr. Elie Dăianu, greco-catolic, Cluj.
Bănuit de spionaj în folosul României, percheziţionat în urma unui denunţ că are telefon subteran. Închis în temniță din Cluj un an întreg, delà 8 Nov. 1916 până la 8 Nov. 1917.
În loc să fie liberat, a fost internat la Şopron până în 1918. Și-a descris suferinţele în
cartea “Din temniță şi exil”.

Pr. Ioan Coman, ortodox, Com. Sita Buzăului.
Arestat în 23 Octombrie 1915 pentru spionaj în folosul României. Osândit la moarte prin ştreang de Curtea Marțială din Cluj, sentința aprobată şi de forul II din Budapesta. În urma împrejurărilor externe, a prăbuşirii frontului puterilor centrale, graţiat şi eliberat în 25 Octombrie 1918. A stat peste 3 ani în puşcărie, contactând o gravă boală de plămâni care l-a răpus la 2 săptămâni după eliberare.