Cineva atrăgea atenția asupra tentativei de resuscitare a nucleelor anarhiste din România.
Un exemplu fiind “revista bună” editată în limba germană, probabil de o grupă anarhistă din Hamburg cu conexiuni în România. Le explică nemților care e treaba cu proletariatul și anarhismul în România.
Fenomenul a fost marginal în ciuda tentativelor de import. Istoric, nucleele anarhiste erau dominate de străini cu cetățenie română, iar puținii autohtoni erau tembeli sadea.
Cu scârba cuvenită amintim de anarhistul Zamfir Arbore (după mamă, ucrainian) care până la urmă a mers pe calea marxistă. Panait Muşoiu, un alt nume demn de dispreț.
Anarhismul e fratele marxismului. A devenit bastard în vremea Internaționalei Întâi (1864-1876) când la congresului de la Haga din 1872 s-a oficializat “schisma” de fațadă dintre frați. Bakunin a pierdut în favoarea lui Marx. Evoluția în timp arată că eminențele cenușii ale comunismului nu au neglijat anarhismul. De pildă, istoria consemnează faptele de arme săvârșite de hoardele roșii – anarhiștii și bolșevicii, în vremea războiului civil din Spania. Emblematic rămâne actul de profanare a mormintelor creștine.
În continuare, câteva citate din “catehismul revoluționar” al anarho-satanistului Bakunin:
“Negarea existenței unui dumnezeu real, nelumesc, personal, iar drept consecință negarea întregii revelații divine și a intervenției divine în treburile lumii și ale umanității. Abolirea serviciului liturgic și a cultului divin.
Înlocuind cultul lui Dumnezeu cu respectul şi iubirea pentru umanitate, proclamăm rațiunea umană ca fiind singurul criteriu al adevărului; conştiinţa umană ca bază a dreptăţii; libertatea individuală şi colectivă ca singură sursă a ordinii în societate.
Abolirea, dizolvarea și demantelarea din punct de vedere moral, politic și economic a tuturor statelor omniprezente, înregimentatoare și centralizate (alter egoul bisericii), și ca atare, abolirea cauzelor permanente ale sărăciei, brutalizării și înrobirii a maselor.
Dreptul la moștenire încalcă principiul libertății și trebuie eliminat”.
Din “Dumnezeu și Statul” de același autor anarho-satanist:
“Iehova, care, dintre toți dumnezeii la care s-au închinat vreodată oamenii, este cel mai gelos, cel mai vanitos, cel mai crud, cel mai nedrept, cel mai crunt, cel mai despot și cel mai vrăjmaș al demnității și al libertății omenești, creând pe Adam și Eva, nu se știe din ce toană a lui, fără îndoială ca să-și amăgească urâtul care trebuie să fi fost grozav în veșnica-i singurătate, sau ca să-și facă lui robi, le puse cu mărinimie la îndemână întregul pământ, cu toate roadele și animalele lui, punând o singură margine bucuriei de toate. Dânsul îi opri cu tot dinadinsul de a se atinge de roadele arborelui științei. Vroia, cu chipul acesta, ca omul, lipsit de orice cunoștință de sine, sa rămână veșnic un dobitoc, pururea în patru labe în fața Dumnezeului veșnic, Creatorul, Stăpânul său. Iată însă că se arată satan, veșnicul revoltat, cel dintâi liber-cugetător și dezrobitor al lumilor. Dânsul face pe om să-i fie rușine de ignoranța și supunerea-i dobitocească: îl emancipează și îi întipărește pe frunte pecetea libertății și a omenirii, îndemnându-l să nu se supună și să mănânce din rodul științei”.
Ambele cărți au fost republicate la editura anarhistă “pagini libere”. Pentru anarhiști, adică pentru amatorii de injecții cu vodka și Diazepam, satanistul Bakunin reprezintă una din principalele făclii călăuzitoare.
Anarho grupusculele mioritice sunt dominate de ceea ce părintele Sandu Tudor numea
“cavaleri de Curlandia”, ceva lesbiene și alte elemente anticreștine.
De exemplu, grupusculul “a-casă” informerază că e: “un grup anti-autoritarian care prin organizare non-ierarhica incearca sa gaseasca moduri sustenabile de a iesi de sub tirania sistemului capitalist”. Mai departe:
“Suntem un grup auto-organizat FLTI (persoane care se identifică drept femei, lesbiene, transgender, intersex) care are o viziune critică asupra sistemului neo-liberal.
Până în 2017, în cadrul A.casă a activat Colectivu’ de fete, cu următoarea descriere:
Colectivu’ e un grup informal şi fluid de fete şi femei care militeaza pentru spaţii sigure pentru femei, împotriva hărţuirii sexuale şi a violenţei de gen şi a câcaturilor patriahale de zi cu zi. Între 2013-2017 am organizat marşuri de 8 martie, ateliere practice şi teoretice, discuţii despre consimţământ sau stiluri alternative de relaţionare, brunch-uri şi evenimente sociale pentru închegarea unei comunităţi puternice şi sigure pentru femei/persoane non-binare”.
Poantele propagandistice devin și mai hilare în contextul în care anarho tovarășele de la “macaz autonom”, în esență debitează aceleași inepții ca cei de la “a-casă”.
Femei … ??
Altfel, parte din grupusculul cu macazul înfășurat în cârpa antifa a încercat anul trecut să facă stand-up comedy în București.
Desigur, se pune problema finanțării. Sunt destule ong-uri “curcubeu” cu conexiuni politice și cu abonament la banii din străinătate cu care susțin financiar și propagandistic firavele grupuscule de anarho-idioți utili/antifa de aici.
Bună expunerea frate Andrei! Nu doar informativă, dar și plină de haz. Era totuși să mă înec atunci cînd a apărut „paula” pe ecran. Oi’ fi în urma vremurilor.. cînd am crescut eu, alde ăștia primeau ghiozdane pe cocoașă, arătînd decent în comparație.
Paula&Co, reinventarea grotescului proletar :))
Aratarea aia parca-i din Apocalypto lui Mel Gibson!..
Foarte plauzibil 🙂