Imixtiuni rusești în protestele românești


Bine-venită precizarea domnului Mihai Tîrnoveanu în legătură cu mitingul din 24.VII.2021:

Am avut onoarea să-l însoțesc pe Domnul General Radu Theodoru în Piața Universității și să ascult discursul Domniei Sale, împreună cu miile de oameni extraordinari prezenți. Am luat mai apoi cuvântul în calitate de președinte al Asociației Calea Neamului.
Atât eu cât și organizația pe care o conduc am respins de-a lungul timpului orice asociere cu politicienii actuali, deoarece niciunul nu ne inspiră încredere.
Este pur și simplu opțiunea noastră, pe care organizatorul protestului, Pompiliu Diplan, o știa foarte bine. În zilele premergătoare manifestării, l-am rugat, ca de obicei, să-mi trimită lista cu cei care vor lua cuvântul. Pe listă nu figura nici o figură politică, parlamentară cel puțin.
Am comunicat cu organizatorul inclusiv cu 5 minute înainte de ajunge în Piață împreună cu Domnul General, opțiunea lui în ceea ce privește vorbitorii rămânând neschimbată, fermă.
Imediat însă după ce am terminat de vorbit la microfon, a anunțat spre stupoarea mea și a multora din cei prezenți, că va lua cuvântul senatoarea Diana Șoșoacă și George Simion, ceea ce s-a și întâmplat. Regret profund această asociere forțată atât cu AUR cât și cu prietena Ambasadei Rusiei, senatoarea Șoșoacă, care și-a exprimat public de-a lungul vremii regretul că România nu importă vaccinul Sputnik ( … )
Am convingerea că unitatea reală se poate realiza doar în jurul unor principii și nu prin “fente”. Consider că opțiunile oamenilor sunt diverse, tocmai în acest lucru constă libertatea, și că nu poți pune la un loc cu forța sau prin minciună, entități cu viziuni diferite, căci o astfel de unitate este artificială și menită a sminti lumea. Un astfel de exemplu de unitate artificială l-au dat tocmai AUR și doamna Șoșoacă.
S-au unit iar mai apoi au început să se certe între ei, tocmai pentru că acea unitate nu a fost bazată pe ceva real, organic, ci pe o simplă conjunctură, ruptura inevitabilă generând mai apoi tulburare în rândul românilor de bună credință.
Deci aici NU este vorba aici de orgolii, ci de niște principii elementare și oricât de ciudat as părea în această “lume nouă”, prefer să urmez aceste principii și să am un ideal care nu include tranzacționarea lor.
Integral aici: https://www.activenews.ro/opinii/Mihai-Tirnoveanu-Precizare-despre-mitingul-din-24-iulie-organizat-de-Starea-de-Libertate-168243

E de apreciat faptul că domnul Tîrnoveanu respinge asocierea cu slugile Moscovei.
Apropierea de deputatul Simion-Sputnikul aurit, înaintemergatorul lui Călin Georgescu fost aparatcik al Clubului de la Roma, are potențial exploziv. Simion poate să facă în România ceea ce a făcut și face lingătorul de ciubote rusești Iurie Roșca în Basarabia, teritoriu românesc amputat de rusnaci.
Nu se poate ignora situația descrisă de doamna doctor Adina Alberts în luna Aprilie.

E de presupus că ambasada Rusiei apreciază activitatea senatoarei Diana Șoșoacă în maskirovka antinaționalistă derulată în România, altfel, nu era primită la sindrofia diplomatică a mujicilor. Cine știe, posibil să aflăm că a fost decorată cu ordinul Lenin pentru munca depusă
în campania de propagandă pentru serul experimental Sputnik V.

 

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în Rusia și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Imixtiuni rusești în protestele românești

  1. ioansperling zice:

    Doamna Șoșoaca spune lucrurilor pe nume spre deosebire de majoritatea politicienilor! Are o „slabiciune” pentru Rusia ca si Orban! Politicienii romani trebuie sa aiba „slabiciuni” estice sau vestice fiindca suntem prea mici sa fim independenti! Sigur rusii ne-au stors ca pe lamaie dar nici vesticii nu au fost mai prejos!
    Doamna Merkel are o slabiciune cel putin la fel de mare pentru rusi/Putin si nu „deranjeaza” pe nimeni , e drept ca e mult mai diplomată si desigur mai putin directa ca Soșoaca!
    Schröder nu a fost nici el altfel!
    In Europa sa fi impotriva la rusi sunt doar nebunii, ca ne plac sau nu ei sunt cei mai mari si tari pe partea asta….si nu numai!

  2. mihailandrei zice:

    Destui romani, printre care si eu, preferam sa fim de partea nebunilor. Desigur de partea nebunilor sunt si multi polonezi, pe care ii respect enorm pt atitudinea antiruseasca. Sub nici o forma nu ingenunchem in fata bestiilor rusesti si maghiare. Nationalismul nu se face cu binecuvantare de la Moscova, Berlin sau Bruxelles. Sa nu confundam alianta cu supunerea. Da, intr-adevar, Merkel si Schroder sau statut de suka, in timp ce cocalarii mioritici cu ifose de politicieni sunt suki.

  3. ioansperling zice:

    Ce se poate si ce dorim sunt adesea doua lucruri diferite! Noi fiind o tara mica am fost nevoiti tot timpul sa ne aliem cu unii sau cu altii. Alianta cu cineva mult mai mare sau puternic este tot supunere in principiy! Noi suntem aliati cu SUA? Hai sa fim seriosi! Ne calca poporul sub masinile lor, ne ucid fetele si noi aplaudam! Halal alianta!
    Suntem aliati cu nemtii cu UE cu NATO? Aiurea! Suntem vaca de muls si de indopat cu furaje proaste si gunoaie!
    Mi-ar place si mie un partid de adevarata dreapta si ortodox la conducere si sa nu mai fim slugile nimanui dar….nu o sa se intample asta niciodata! De ce? Priveste la Yugoslavia! Suntem ce ni se permite sa fim!

  4. mihailandrei zice:

    Regretabila inclinatie catre tezele propagandei filorusesti. Germania „sefa Europei” lustruieste cizmele muskalilor cu pasiune pt ca se teme sa-i scuipe in ochi. Daca „sefa” e obedienta, aia mai mititei din Est trebuie sa asculte, nu-i asa? Iugoslavia e un exemplu cam neinspirat. Nu cumva combinezoanele negre si buna parte din echipamentul UCK proveneau din donatii germane din stocul STASI? Statele Unite au necazuri mari cauzate de proprii conducatori tradatori care au imbratisat agenda marxista. Destui tembeli de peste ocean s-au lasat spalati pe creiere cu propaganda nazbol. UE a capiat, dar asta nu e un motiv sa cedam in fata rusilor. Legat de NATO, nu e de mirare ca mucosii de aici, cu Sauerkraut in frunte (deh, relatii cu Usatii) nu au propus polonezilor sa facem lobby comun pt a ocupa impreuna locul devenit vacant prin eliminarea justa a Turciei din programul F35. Scumpa treaba, insa daca nu se deturnau bani, cu un pic de efort merita.
    Ca sa fim cineva, nu trebuie sa ni se permita, trebuie sa luptam pt ceea ce credem ca trebuie.

  5. ioansperling zice:

    Iti inteleg pozitia dar „nu trebuie sa ni se permita, trebuie sa luptam” ? Cine noi romanii? Pai noi ne temem si sa discutam realitățile ce ne inconjoară! Pe net, nu in realitate! Să ne aratam nemultumirea macar din spatele ecranului! Cati au fost sambata la demonstratii, 1000? Cati erau daca se dadeau mici? Cati ramaneau sa se fi tras un glont? Nu stiu varsta dumitale dar inveti multe despre un popor intr-o „revolutie” chiar de paie!
    Nu stiu cu cine vrei sa lupți si pentru cine?
    Mi-e teama ca o sa ajungi la concluzia lui Tutea….

  6. Transilvania zice:

    Si Elvetia este o tara mica dar a fost intotdeauna neutra. Se poate daca vrem. Trebuie doar sa vrem si sa luptam cinstit, eliminand toate uscaciunile tradatoare din aliantele populare interne.
    Este o iluzie ca Rusia ne va „proteja”, o iluzie cultivata abil de cozile ei de topor. Rusia protejeaza Ungaria, cu care s-a inteles ca sa dezmembreze Romania cu acordul americanilor si ajutorul nemtilor. Merkel nu se teme de Putin ci lucreaza pentru el: este calul troian al rusilor in UE si NATO impreuna cu Viktor Orban. Sa nu uitam ce au facut acestia trei in Basarabia.
    Pierderea presedentiei de catre Trump a insemnat un pas inapoi pentru conspiratorii ruso-ungaro-germani fiindca intelegerea fusese ca America sa nu se opuna la ruperea Romaniei in bucati si declararea „independentei” regiunilor. Dar nu erau ei sa renunte la visul lor de sute de ani de a desfiinta aceasta tara si a controla gurile Dunarii in drumul spre Constantinopol (nu, nu ca sa-l dea inapoi grecilor il vor, ci ca sa controleze ei complet Marea Neagra).
    Asa incat au inceput imediat negocierile secrete dupa binecunoscutul obicei cu echipa castigatoare chiar in timp ce presa lor si trolii internationali (tot ai lor) o facea cu ou si cu otet si striga din rasputeri ca a „furat alegerile”. Deja Putin s-a intalnit cu Biden la Geneva si acolo a fost noua Yalta unde s-au discutat viitoarele sfere de influenta.

  7. mihailandrei zice:

    Din cate stiu, sambata au fost mult mai multi decat numarul vehiculat. Ca unii s-au retras cand au fost anuntati Sosoaca si Simion, e o chestiune ce tine de scarba viscarala fata de ceea ce reprezinta Rusia. Dat fiind amestecul rusesc, neincrederea e mare si am sentimentul ca vor fi din ce in ce mai putini oameni chiar daca procentul celor ce refuza vacinul e mare. Pur si smplu nu doresc sa gireze propaganda kremlinului. Acesta e rezultatul imixtiunilor. Faza cu Tutea tine de contextul alegerilor din duminica orbului 20.05.1990. Altfel, cand vectorii de influenta ruseasca sunt inghesuiti si nu pot ascunde genocidul, raptul teritorial, jaful institutionalizat, deportarile, tortura, batjocura sau rusificarea, imediat incearca schimbarea subiectului invocandu-i pe americani. Intr-un mod asemanator a procedat si tovarasa Sosoaca cand s-a dus la miting antivaxx si anti-restrictii si striga in gura mare: „De ce nu au negociat cu rusii Sputnik V? Ce au cu rusii, noi nu trebuie sa ne intelegem bine cu absolut toti vecinii?” Ca mai apoi sa reproseze ca „ne intelegem bine cu aia de la 12.000 Km”… Davai ceas, davai platon.

  8. ioansperling zice:

    Si credeti ca daca noua Yalta a hotarat sa ne „rupa” suntem capabili sa ne opunem? Cu ajutorul cui?
    Cu Elvetia este alta poveste. Ea e „taramul sfant” al evreilor unde se aduna banii lumii! De aceea a ramas neutra! In plus e practic imposibil de cucerit am vazut o parte din tunelurile lor prin munti greu accesibili pe jos ! Acolo tancurile si elicopterele sunt nefolositoare ! Noi nu suntem Elvetia plus ca la noi sunt tot felul de zacaminte!

  9. ioansperling zice:

    Nu sunt pro-rus dar nici pro-vestic nu sunt iar de americani nu mai vorbesc ii consider capul tuturor relelor! Nu aleg de zeci de ani si nu dau bani nici pe Sosoaca nici pe AuR nici pe PSD si pe PNL nici atat!
    Dar poate putinatatea mintii mele ma face sa fiu convins ca nu avem decat sansa de a sta capra! Nu avem armata, nu avem dragoste de tara, nu avem aliati, nu suntem uniti, suntem putini si in general lasi! Oricum nu mai avem mult timp sa ne schimbam!

  10. mihailandrei zice:

    Ideea alegerilor o consider compromisa din ’46. Fitzele postdecembriste de factura securistoida si mimarea democratiei au convins destui oameni ca nu s-a schimbat nimic in fond, doar in forma. Exista, teoretic inca mai exista, posibilitatea ca armata sa fie dotata performant. Dar anume decizii din zona politica zadarnicesc inzestrarea. Faptul ca nu au dat drumul la fabrica de la Fagaras nu e act de stupiditate, cred ca e ceva intentionat. Clar, situatia nu-i deloc favorabila, propriile „autoritati” sunt parte din „marea resetare”. E drept, si altii sunt, dar asta nu ne incalzeste deloc.

  11. Transilvania zice:

    Tancurile si elicopterele au fost in al doilea razboi mondial, acuma sunt rachete balistice si arme cu energie dirijata care distrug orice tinta. Evreii nu sunt prosti sa-si tina banii intr-un singur loc: pe langa Elvetia ii tin si in Israel, New York si Londra, precum si in alte locuri numai de ei stiute.
    Apropo de ei una din teoriile care se vehiculeaza in comunitatea de stiri securiste e ca atunci cand se va sparge Romania ei vor lua o treime, sa se mute aici cu totii in caz ca statuletul lor biblic va avea probleme prea mari cu vecinii. Rusii vor lua Moldova (noastra, impreuna cu Basarabia), ungurii vor lua Transilvania si Banatul, iar restul va deveni noul „Israel” sau mai corect spus Iudeea fiindca adevaratul Israel a disparut demult. Nu stiu cati romani vor mai putea supravietui in conjuctura asta, nici daca cineva dintre locuitorii originali va mai fi lasat in viata. In ziua de azi nu mai e nevoie nici de sclavi cu toata automatizarea iar insistenta autoritatilor ca sa se vaccineze toata lumea cu o substanta ce modifica genetic si distruge in timp organismul uman pare sa confirme teoria.

  12. ioansperling zice:

    Eu consider alegerile compromise de la Iisus! De atunci si pana acum castiga propaganda si cei prosti! Am votat obligat pe vremea lui Ceausescu dar liber refuz

  13. mihailandrei zice:

    Da, mai ales in contextul in care Sf.Pavel spune ca „taina faradelegii se si lucreaza”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.