VIVE LA FRANCE CHRÉTIENNE


Odată ajunşi la putere, liderii Revoluţiei Franceze s-au apucat să scoată legi pe bandă rulantă, pentru a urmări obsesia legată de “eliberare” – şi cu orice nouă lege, ei anatemizau noi segmente sociale ca fiind “duşmani ai Revoluţiei”. Astfel că iluzoria “bunăstare” impusă cu forţa s-a transformat în scurt timp într-un coşmar.
Clica lui Robespierre făcea parte din Clubul Iacobin, o societate revoluţionară radicală, care s-a divizat până la urmă între girondini liberali, şi montagnarzi, radicali – al căror lider era Robespierre.
Teroarea declanşată de stat a fost descrisă astfel de unul dintre participanţii săi de vârf, Louis Antoine de Saint-Just:
“Trebuie să pedepseşti nu numai trădătorii, dar şi pe cei care iau poziţii neutre… din moment ce Revoluţia Franceză şi-a declarat ţelurile, oricine i se opune este în afara sa; iar oricine este în afara sa este un inamic”.
Folosirea violenţei pe scară largă în timpul Terorii a început în septembrie 1793, după ce Adunarea Constituantă a fost invadată de mulţimi agitate care au cerut adoptarea legilor propuse de mişcarea colectivistă. Clasa numită sans-culottes, una dintre cele mai sărace în Franţa secolului 18, punea lipsa de alimente pe seama fermierilor, învinuiţi că păstrează totul pentru ei. Ei au cerut iacobinilor să înceapă o prigoană împotriva fermierilor şi să scoată cu forţa alimentele pe care aceştia se presupunea că le ascunseseră în hambare.

Masacrul din Vandeea, comis de generalii Revoluţiei, a început şi el în acelaşi fel. Locuitorii Vandeei au sprijinit iniţial Revoluţia, însă când aceasta a început să distrugă religia catolică şi monarhia, s-au întors rapid împotriva ei organizând Armata Catolică şi Regalistă – şi, paradoxal sau nu, suporterii săi erau numiţi Albi, deoarece purtau cocarde albe.
Răspunsul nu s-a lăsat prea mult aşteptat. Iniţial au fost decretate confiscări de alimente pe scară largă, însă organizarea bună a locuitorilor Vandeei a descurajat planurile revoluţionarilor – astfel că pe 13 decembrie 1793 generalii Revoluţiei au început masacrul din Le Mans, omorând fără discriminare femei, copii, bărbaţi, combatanţi şi civili la un loc. Chiar şi după anihilarea Armatei Catolice, Robespierre a continuat să ardă sate şi să execute locuitorii din Vandeea arbitrar – inclusiv femeile şi copii – un plan dus la cale de peste 60 de mii de soldaţi răspândiţi în regiune. În total, numai în Vandeea, Revoluţia Franceză a omorât peste 170 de mii de persoane, printre care numeroşi civili, consemnând unul dintre cele mai negre episoade din istorie.

Scenariul de confiscare a alimentelor va fi repetat de multe ori peste zeci de ani, de către regimurile comuniste – de către lideri precum Lenin, Stalin şi Mao – care au iniţiat mişcări de persecuţie a ţăranilor cărora nu li se confiscau numai recoltele, ci şi mijloacele de producţie. Rezultatul a fost de fiecare dată generarea unor perioade de foamete cruntă, care au făcut milioane de victime.

Pe 17 septembrie 1793, Comitetul Salvării Publice a introdus Legea Suspecţilor. Aceasta declara vinovat pe oricine era suspectat de opunere faţă de politică regimului. Sub incidenţa ei cădea oricine “acţiona suspect”, “se asocia cu persoane greşite”, oricine scria sau spunea lucruri considerate greşite. Pedeapsa? Execuţia cu ajutorul ghilotinei.Explicaţia dată de Robespierre era la fel de lipsită de sens ca însăşi campania de omoruri: “Cei care ne acuză sunt acuzaţi ei înşişi”.
De fapt Legea Suspecţilor dădea liber la arestări şi execuţii arbitrare – care, în mod evident, nu foloseau cauzei revoluţionare, ci doar instaurării unui regim de teroare pe care liderii Revoluţiei îl doreau construit.

Politici similare au fost implementate de regimurile comuniste, unde orice persoană care se opunea revoluţiilor violente era etichetat drept “contra-revoluţionar” şi era denunţat, chinuit în puşcării, sau pur si simplu omorât.

Pe 24 octombrie 1793, Legea Suspecţilor a adus în faţa ghilotinei 22 de membri liberali girondini – lucru care a pus capăt influenţei girondine în cadrul Revoluţiei Franceze şi a catalizat obţinerea controlului total de către montagnarzi.
În timp ce Revoluţia Franceză făcea apel la principii precum libertate, egalitate şi fraternitate, conceptul “libertăţii totale” despre care vorbeau revoluţionarii se poate caracteriza mai bine prin “anarhie totală” după cum este de părere Fr. William Jenkins.
Jenkins scrie că în timpul Terorii, Robespierre şi colegii săi revoluţionari au măcelărit o mulţime de ţărani francezi. Logica lui Robespierre, dacă se poate numi aşa, era simplă:
“oamenii de aici nu văzuseră niciodată [o asemenea violenţă], oamenii de aici nu comiseseră niciodată o crimă, dar trebuiau să moară pentru ca Franţa să se transforme într-o societate socialistă”.
În timpul Revoluţiei Franceze, un actor cheie al acestor eradicări a fost o clică mică şi extremă dinăuntrul clubului montagnarzilor, numită Clubul Prietenilor Drepturilor Omului şi Cetăţeanului – numit şi Clubul Cordelierilor după cartierul Cordeliers din Paris, unde a fost coagulat.
Fondatorii Clubului Cordelier erau Georges Danton, care a jucat un rol major în aşa-zisa “Cădere” a Bastiliei (un alt incident banal transformat în mit de către suporterii Revoluţiei), şi Camille Desmoulins, un prieten din copilărie a lui Robespierre şi actor cheie al Revoluţiei.

Ateism şi culte bizare

Religia a fost, încă de la început, un ghimpe în coasta Revoluţiei, care încerca să creeze omul nou – aşa cum o vor face şi regimurile comuniste zeci de ani mai târziu. În 1790 au avut loc infamele Masacre din Septembrie, când la Paris au fost scoşi la paradă şi omorâţi peste 1200 de clerici.
Tot în 1790 este creată Constituţia Civilă a Clerului, prin care preoţii erau obligaţi să depună jurământ de credinţă “naţiunii”. O mare parte a clerului se opune, devenind în afara legii, fiind în scurt timp înlocuiţi cu “preoţi juraţi” – cei care juraseră credinţă Noii Ordini instalate la conducerea Franţei.
Dar noua măsură nu a fost suficientă pentru noii lideri ai Franţei – mai ales după ce a devenit clar că răscoala din Vandeea a fost generată de încercările de ruinare a bisericii din interior.
Printre membrii Clubului Cordelliers se afla Jacques Hébert, care a fondat mişcarea hebertistă şi a promulgat Cultul Raţiunii – un cult etatist al cărui unic zeu era “Poporul”.
Cultul Raţiunii a fost format de Antoine-Francois Momoro, cel căruia i se atribuie sloganul radical “libertate, egalitate, fraternitate sau moarte”. Dar venerarea raţiunii a început cu Hébert şi Pierre Gaspard Chaumette. Ideologia sa rejecta ideea existenţei oricărei divinităţi şi propunea o “religie a omului” şi o “Zeitate a Raţiunii” – care a devenit în scurt timp un cult ateu de stat.
Cultul Raţiunii a dus, oarecum paradoxal, la cele mai iraţionale iniţiative. Robespierre a condus chiar o procesiune în catedrala Notre Dame pentru a onora “Zeiţa Raţiunii” – apoi, în mijlocul vărsării de sânge – în numele libertăţii, egalităţii şi fraternităţii – a distrus numeroase vieţi umane, observa Jenkins – referindu-se la cele 3-4 sute de mii de victime ale Revoluţiei Franceze, omorâte prin execuţii, foamete, război şi alte cauze ne-naturale.
În noiembrie 1793, Cultul Raţiunii a organizat un Festival al Raţiunii. Preoţii erau umiliţi în public. Oameni îmbrăcaţi în straie preoţeşti urinau pe altare şi distrugeau obiecte de cult în biserici. Simbolurile religioase erau scoase din cimitire. Bisericile erau umplute cu animale de fermă îmbrăcate în sutană.

Toate acestea vor renaşte un secol şi ceva mai târziu, în timpul lui Lenin, Mao, Dej şi a altor dictatori comunişti odată cu instalarea altor sisteme de ateism de stat pe întinsul Europei sau în Asia.

Cultul Raţiunii a fost marcat de promiscuitate, distrugere şi desfrânare de orice fel. Către final a atins cote atât de mari de depravare încât a fost închis de Robespierre.
Răspunsul lui Robespierre la degenerarea Cultului Raţiunii a fost recunoaşterea libertăţii de credinţă şi fondarea unui nou cult – cel al Supremei Fiinţe – care venera o vagă putere „mai înaltă”. El a lansat acest cult în timpul unui Festival dedicat Fiinţei Supreme, în iunie 1794.
Însă pentru Robespierre acesta era începutul sfârşitului. Ca toţi mulţi lideri ai revoluţiei, capul său va ajunge pe ghilotină – la 28 iulie 1794 – iar evenimentul a pus, din fericire, capăt Terorii – deşi Franţa mai avea în faţă o perioadă tulbure până când Napoleon Bonaparte a restaurat ordinea în 1804, interzicând şi cele două culte.

Sursa:  https://epochtimes-romania.com/news/originile-intunecate-ale-comunismului-partea-a-doua-din-trei-semintele–267457

De ziua Franței alegem să comemorăm victimele genocidului iluminist săvârșit în vremea revoluției. Comemoram pe cei asasinați la Vandeea și în alte locuri, oameni inimoși ce s-au opus cu credința, dar și cu arma, împotriva hoardelor antihristice.
Nu credem că greșim dacă afirmăm că victimele au fost sacrificate pe altarul “zeiței rațiunii”. Astăzi, Franța e dominată de Emmanuel Macron-Robespierre, “mare preot” al noului cult al rațiunii gender covidiene.
Urăm Franței, de ziua ei, să regăsească starea de spirit a martirilor și eroilor de la Vandeea și să lupte împotriva noilor antihriști iacobini cu mască de covid.

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în Europa, Franta și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la VIVE LA FRANCE CHRÉTIENNE

  1. mihailandrei zice:

    @Adi
    Din pacate nu am cum sa te ajut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.