Aroganța maghiară


Biserica Reformată a reușit, în urma unei solicitări intempestive, să schimbe arbitrar, pe criterii etnice, denumirea unei piețe a cărei denumire are semnificații istorice profunde pentru români. “Piața Memorandului” s-a aprobat să devină “Piața Gecse Daniel”
Sursa: https://flux24.ro/udmr-a-ras-piata-memorandului-din-targu-mures-si-a-transformat-o-in-gecse-daniel-28-mai-1892-exact-in-urma-cu-129-de-ani-liderii-romanilor-din-transilvania-ii-cereau-imparatului-austro-ungariei-fr/

Şi azi ca ieri … se întețesc provocările. Până când guvernanți de doi bani? Până când capete plecate ce nu vor să vadă lumina soarelui de frica sabiei? Până când?

România și revizionismul maghiar – Aurel Gociman (1934)

Între alte argumente ale iredentei maghiare se face uz de multe ori de acela al “rostului cultural al ungariei milenare”. Ce înseamnă aceasta? Că ungaria reprezintă o treaptă culturală mult superioară tuturor țărilor vecine și chiar națiunilor conlocuitoare din vechea ungarie. Față de toate acestea ungaria “milenară” avea un rol “culturalizator”, urmând a le ridica la nivelul națiunilor occidentale.
Legenda maghiară presupune că, în afară de unguri, toate popoarele din Estul european trăiesc într’o stare de incultură mizerabilă, și că se impune o acțiune de culturalizare a lor prin „Ungaria milenară”, care își arogă drepturi de cuceriri culturale față de acești “barbari” ai Europei.
Prin distrugerea “ungariei milenare” neamul unguresc nu-și mai poate îndeplini rostul culturalizator în Estul european și naționalitățile supuse odinioară ungariei rămân fără reazăm și fără posibilitate de a se ridica din starea de lipsă de cultură în care se găsesc, Ungaria ne mai putându-le instrui și culturaliza!
Concluzia este că prin desființarea “ungariei milenare” e amenințată cultura europeană. Prin urmare, dacă popoarele din Apus doresc să salveze această cultură, să refacă în grabă vechea ungarie, pretind iredentiștii delà Budapesta.
Orbiți de patima iredentistă, politicieni de rea credință, apoi pseudo-intelectuali, cari prin susținerea acestei teze absurde nu făceau, decât să-și dezvăluiască cunoscutul orgoliu maghiar, caracterizat prin cuvintele pline de îngâmfare și de ignoranță: “Extra Hungariam non est vita!
Între susținătorii tezei hibride despre care vorbim, găsim pe însuși contele Albert Apponyi, căruia i se datorează în bună parte crearea legendei “ungariei culturale”.

Să vedem însă argumentele contelui Apponyi. Poporul maghiar dispune de cultura cea mai avansată dintre toate națiunile cari îl înconjoară, susținea d-sa. Sârbii, Românii, Rutenii, Slovacii, cari după dezmembrarea ungariei s’au unit cu națiunile surori, au o cultură inferioară. Chiar și pe aceasta o datorează ungariei. Faptul acesta se explică prin avansul pe care bau avut ungurii din punct de vedere cultural, timp de un mileniu întreg față de naționalitățile din fosta ungarie. Atât în ce privește naționalitățile conlocuitoare din ungaria, cât și față de popoarele învecinate, ungaria a jucat timp de secole îndelungate rolul dascălului, — continuă Apponyi. Un mileniu întreg ungaria a avut un rost “culturalizator” în Sud-Estul european. Astăzi încă, cu toate străduințele ungariei de a ridica la gradul de cultură al națiunii maghiare popoarele conlocuitoare ale fostei Monarhii Austro-ungare, ceea ce nu a reușit decât în parte, — continuă Apponyi, — ungaria tot mai are rolul ei culturalizator. Tratatul de pace delà Trianon nu a ținut însă cont de acest rol al ungariei milenare, ceea ce este o mare pierdere pentru civilizație.
Fiecare are specificul său incontestabil, ceea ce nu se poate tăgădui vreunui popor.
Dar poporul sârbesc este încă prea tânăr pentru ca să se fi distins cu mai mult decât o energie netăgăduită, care până acum nu s’a putut manifesta, decât pe câmpul de luptă.
În ce privește națiunea română, “ea are să arate lumii abia de aici înainte, ce este în stare să ofere civilizației amestecul popoarelor latino-slave”.

Dar să vedem mai de aproape ce rol ne rezervă contele Apponyi în concertul popoarelor civilizate. D-sa publică o statistică asupra analfabetismului din Transilvania, cum și în privința stării culturale a diferitelor popoare din această provincie. Ajunge la concluzia, că în Ardeal, bineînțeles după o statistică de pe vremea stăpânirii maghiare, numărul analfabeților maghiari era de 20,1%, al analfabeților de origină germană 2,1%, al românilor de 74,6%. Numărul celor ce au terminat școli secundare se repartizează pe naționalități după cum urmează: unguri 63.9%, germani 17%, români 18,2%. Numărul celor ce erau angajați în diferite servicii: unguri 60.5%, germani 14.5%, români 24.5%. Concluzia, este că poporul român este un neam anticultural, care refuză a se instrui, “cu toată truda pe care a depus-o oficialitatea ungurească, de a-l scoate din întunericul analfabetismului, în care se complace”.

Ei bine, pentru a vedea cât de lipsit de bună credință era chiar și primul ambasador al cauzei ungurești din străinătate, nu trebuie decât să ne întoarcem cu câțiva ani înapoi în istoria ungariei. Multă lume româneasca își amintește încă cu groază de timpurile, când Apponyi, cel care ne-a bârfit atât de îndrăzneț, era ministru de instrucțiune al ungariei. Lui i se datorează faimoasa lege a învățământului din ungaria, care a pricinuit atâtea lacrimi și blesteme în sânul bietei populații românești asuprită din ungaria.
În anul școlar 1906—1907, în timp ce a fost votată cunoscuta lege a învățămâtului maghiar, aparținătoare contelui Apponyi, lege îndreptată împotriva naționalităților din ungaria, situația școlilor românești din ungaria eră următoarea:

Românii ortodocși aveau 1.697 școli, cu 1786 învățători; românii greco-catolici 1278 școli, cu 1300 învățători; — deci în total erau 2975 școli românești, cu 3086 învățători.
După cinci ani de aplicare a legii Apponyi, adică în 1912, au mai rămas 2655 școli românești cu 2767 învățători și anume: 1536 școli ortodoxe cu 1611 învățători și 1119 școli greco-catolice, cu 1156 de învățători. Au fost închise prin urmare 171 școli ortodoxe și 149 școli greco-catolice, în total 320 de școli românești.
Dar contele Apponyi și ungaria lui nu s’au oprit aci pe calea “culturalizării” naționalităților! Numărul școlilor primare românești în 1918, după 11 ani delà punerea în aplicare a legilor lui Apponyi, prezenta următoarea situație jalnică: 1218 școli primare ortodoxe, 1078 școli primare greco-catolice. Total 2296 școli românești.
Prin urmare după 11 ani delà aplicarea legii Apponyi, au fost închise în Ardeal 679 școli românești. Iată “rostul culturalizator al ungariei!”
Încă din anul 1884 românii din Arad intenționau să înființeze un liceu românesc confesional ortodox. Ei au oferit guvernului maghiar toate garanțiile cerute, totuși după insistențele repetate ale lor, răspunsul definitiv al ministerului instrucțiunii maghiar a fost, că cererea românilor de a se face un liceu confesional, se refuză ea nefiind admisibilă nici în prezent nici în viitor. În anul 1881 un număr de 84 comune românești din Banat au decis înființarea unui liceu românesc, fiindcă populația românească, pe vremea aceea, nu avea în apropiere nici o școală secundară românească, unde să-și poată da copiii la învățătură. Pentru a putea înființa acest liceu, comunele românești au făcut sacrificii cu adevărat eroice, dovedind o mare dragoste de cultură. Din toată sărăcia lor, ele au decis să contribue anual cu 17.525 florini. La 18 Februarie 1882 o delegație, în frunte cu generalul Traian Doda s’a prezentat la ministerul instrucțiunii delà budapesta, depunând cererea pentru autorizarea deschiderii liceului. Delà data depunerii cererii, timp de zece ani românii din Banat au insistat continuu pentru autorizarea deschiderii lui, dar totul a fost în zadar. Pentru a nu se da o armă în mâna românilor, nu li s’a răspuns în scris, dar li s’a comunicat verbal, că orice insistență e zadarnică. Așa au rămas fără școală secundară peste 500.000 de români, “ungaria culturală” împingându-i în întuneric cultural, pentru ca mai târziu tot ea să afirme, că poporul românesc e un “neam anticultural”, și, ceea ce e și mai mult, că națiunea maghiară e chemată a-l civiliza! Acestea sunt faptele “ungariei culturale”.

Trecând mai departe, să cităm tocmai pe autorii maghiari, pentru a vedea, ce părere aveau ei despre “rostul cultural al ungariei”, care se manifesta prin închiderea școlilor și alungarea învățătorilor români. Éber Ernő în cartea sa: “Lupta rasselor” (Fajok harca), la pagina 3 scrie următoarele:
După constatările mele, în regiunile locuite de naționalități, mare parte a capetelor luminate și gânditoare sunt de părere, că nu poate fi în interesul statului maghiar ca să întărească naționalitățile, cari și în actuala lor situație de inferioritate sunt periculoase, căci în felul acesta, ar spori pericolul ce reprezintă tendințele lor … Între intelectualii unguri de dincolo de Piatra Craiului, spre pildă, domnește părerea hotărâtă, că nu este permis a scoate poporul de jos românesc din inferioritatea lui nu medievală, ci preistorică, nici a-l ridica din sărăcia lui, sau a-i risipi întunericul cultural care îl înconjoară, căci din dușmanul mai slab el ar deveni unul mai puternic. Ei intenționează să slăbească naționalitățile prin înfometare, apoi să le îmblânzească”.
În urma desființării sutelor de școli românești, s’a ajuns la o dușmănie atât de mare între români și unguri, încât chiar aceia, cari mai înainte erau prieteni, treceau unul pe lângă altul fără a-și da bună ziua, ca și când nu s’ar fi cunoscut niciodată. Comercianții, medicii, avocații maghiari din Ardeal au fost boicotați de români.

Vremurile modeme nu au învățat nimic această națiune, care nu a fost în stare de a asimila cultura europeană. Ieri barbari ai Europei, stăpânitori fără suflet ai naționalităților din fosta ungarie, azi porniți la noi campanii de recucerire a prăzii pierdute, amenințând a incendia din nou lumea, — iată ce este acest popor anacronic care se numește: națiunea maghiară!

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în Romania și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Aroganța maghiară

  1. Septimiu zice:

    Se spune ca ungurii isi indrageau foarte mult caii si erau foarte atasati de ei.
    Mai sunt si acuma in special de iepe.

  2. mihailandrei zice:

    Inseamna ca d’aia zicea Petre Tutea:

    „daca dam drumul la toti caii din Ardeal, fara calareti, în doua ceasuri se pisa in budapesta”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.