9 Martie

Astăzi comemorăm † Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia
Tot astăzi comemorăm și pe deținuții politici anticomuniști din perioada 1944-1989.

Glorie eternă celor ce au păstrat aprinsă în inimile lor credința creștină!
Glorie eternă celor ce l-au mărturisit pe Hristos în numele neamului românesc în întunericul temnițelor patronate de bestia ateocomunistă!

NOI NU AM AVUT TINEREȚE – CRONICA REZISTENȚEI ANTICOMUNISTE 1945 – 1989, ediția a II – a.
ASOCIAȚIA FOȘTILOR DEȚINUȚI POLITICI DIN ROMÂNIA – FILIALA ALBA. Editura Altip, Alba Iulia, 2005

Creștini fiind ne mândrim numai cu harul prin care Hristos ne-a ocrotit, îndrumat, întărit și scos la lumină, făcând de rușine pe cei ce se credeau “tari”, fiindcă s-au înverșunat să impună minciuna ca adevăr, dictatura proletară ca “democrație populară”, teroarea ca umanism, sărăcia ca bunăstare, bunul plac al nomenclaturii și al poliției politice ca legitimitate, colectivismul de stat ca lege naturală în societate, tirania ca libertate, munca forțată ca mijloc de educare, când de fapt a fost o întoarcere la sclavie și un mijloc de exterminare a opozanților, ateismul ca trăsătură fundamentală a firii omenești, materialismul ca singură explicație a lumii și vieții spirituale, și exclusivismul ca toleranță. Comunismul a făcut din frică mijloc de guvernare, a cultivat prefăcătoria, delațiunea, lenea și a luat oamenilor facultatea de a gândi rațional ( … )

 

O ZI LA AIUD

Nicolae Stan Petruțiu, fost deținut politic A.F.D.P.R – filiala Alba

Inima mi se-ncălzește
de la mâinile reci ale mamei,
care-mi mângâie anii!
Părintește,
Creștinește,
Omenește.
Nici foame nu-mi mai este
Dup-un blid cu sarmale,
Cu mama, cu tata, cu bunica stau la o poveste.
Lâng-o cană cu vin,
Senin
Închin
Și ascult cum cânta un vecin,
Simt pe umăr mâna grea a tatii,
Cum din temniță mă slobozeste,
Mă scoate prin gratii;
Părintește,
Creștinește.
Românește,
Ciobănește.
Dar mă și dojenește.
Nu-mi mai e frig!
La tata-n cojoc
Parcă stau lâng-o vatră de foc.
Pentru frica,
Spune-o rugăciune, bunică! …
Sună toaca,
Mă deștept și strig:
Am visat,
Iarăși mi-e frig!
Sună toaca!
O aud!
Sună tot în cloaca
De la Aiud,
La cinci dimineața sculat,
Cu visul destrămat.
Pe secție urlă caraliul.
Începe pustiul. Începe pustiul!
“Deșteptarea bandiților!
Dușmanilor
Cuceririlor poporului”!
Care popor tiranilor,
Care-l torturați voi
Și-l târâți în noroi
În numele socialismului? …
Frig, foame, frică!
Credința nu se lasă învinsă,
Dragostea, între noi, nu se strică.
Nădejdea pâlpâie nestinsă …
Pe secție gardianul urlă:
“Bandiții vor ieși la program”!
O cucuvea țipă-ntr-o turlă.
Din tinetă respirăm miros infam.
Scârțâie zăvoare, se izbesc uși.
“Mama voastră de bandiți; încet vă mișcați”!
Caraliul știe de la ruși:
Dușmanii poporului: exterminați.
Golim tinetele, le spălăm lună,
Putoarea din ele nu iese.
“Când vom mai auzi o vorbă bună”?!
Cizma caraliului amprentă pe fese …
Începe numărul, uși se izbesc:
“Să trăiți domnule prim!
În camera 35 numai trei mai trăim.
Pe noi când ne-ați planificat să murim”?!
Ciocane bat în zăbrele;
Ecou de-amenițări și-njurături …
O rândunică aduce noroi și surcele,
În firida ferestrei cuiburi …
Vine și terciul, apă chioară;
Ne-ncălzeste, doar, căldura lui.
Îl împărțim cu rândunica surioară;
În cuib ciripesc și doi pui …
Apoi se lasă tăcerea amară.
Bandiții șed cu mâinile pe genunchi.
Gândurile-s libere, zboară pe-afară.
Amintirile vin, strânse mănunchi.
Un preot spune o rugă, în șoaptă.
Prin vizor e văzut că se închină.
Celula neagră, asta, așteaptă:
Să mai ispășească o vină …
Foame, frică, frig!
Peste-ntreaga România,
Din adâncuri Doamne strig:
“Potolește urgia, risipește tirania! …
Drapelul românesc se târăște,
Sub zdreanța roșie cu secere și ciocan.
Imnul național se cântă rusește.
Tata-îi colectivist, nu mai e țăran …
Pe Hristos l-au făcut impostor,
Pe Maica Domnului o stricată.
Doamne cum să nu arzi în cuptor
Această fiară blestemată”!
La zece seara sună stingerea.
Ne culcăm cu frigul în oase;
Cu foamea rozându-ne fierea
Doar frica și noaptea ne-aduc vise duioase!