Hotărându-se prin tratatul de Paris ca ţările române — Muntenia şi Moldova — să fie întrebate asupra dorinţelor ce ele au relativ la organizarea lor definitivă, mai mulţi fruntaşi s’au strâns la via lui Petrache Mavrogheni de la Socola lângă Iaşi la 25 Mai 1856 şi pun bazele Societăţii Unirea.
Dăm mai jos în întregime actul constituirii acestei societăţi pentru ca să se cunoască nu numai numele acelor care s’au pus în fruntea mişcărei pentru Unirea Ţărilor surori dar şi modul cum ei au lucrat:
“Anul 1856 luna Mai 25 zile. În apropierea sosirii Comisarilor pentru a se informa de dorinţele şi nevoile ţării după rostirea tratatului de Paris din 30 Martie, iscăliţii pătrunşi de necesitatea ca Moldovenii să se înţeleagă în acel moment despre adevăratele lor dorinţe şi nevoi, s’au întrunit azi şi au adoptat, ca expresia expiraţiilor lor şi ca mijloc de a le realisa de odată următoarele:
Punctul I. Art. 1. Unirea principatelor sub un Prinţ strein, dintre familiele domnitoare din Europa, afară de dinastiele megieşite. (n.n: se căuta eludarea celor 3 imperii: ţarist, habsburgic şi otoman).
Art. 2. Statornicirea unei capitale nouă în mijlocul ţării.
Punctul II. Spre răspândirea principiilor adoptate în punctul I se hotăreşte a se sluji:
1. De presă atât prin foile periodice, cât şi prin broşuri, sau foi isolate;
2. De delegaţi trimişi din districte;
3. De adunări convocate în Capitală, de Societatea aceasta a Unirei, şi în districte, de către delegaţii săi.
Societatea în Capitală, şi delegaţii, în districte, se vor sili a aduna cât mai multe iscălituri în favoarea principiilor cuprinse în punctul I.
Punctul III. În privirea viitorului guvern provisoriu, Societatea doreşte ca aceasta să fie în conformitate cu glăsuirea regulamentului organic; oricare altă combinaţie fiind în contra acestei legi şi a vechilor drituri ale Ţării.
Punctul IV. În cât priveşte Divanurile care urmează a fi convocate pentru a rosti dorinţele şi nevoile ţării în chestia reorganizării sale, Societatea propune următoarele:
1. Compunerea acestor Divanuri să se întemeieze pe alegere;
2. Chestia alegerii fiind de o mare însemnătate, de la aceasta atărnând tot viitorul Ţării, societatea găseşte de cuviinţă a se înţelege asupra modului electoral celui mai priincios şi în caz când membrii ar fi consultaţi în acest obiect, să se poată rosti în conglăsuire. Spre acest sfârşit, societatea numeşte din sânul ei o comisie, alcătuită de 5 membri, care vor elabora un proect asupra modului celui mai nimerit de alegere, în conformitate cu vechile datini ale ţării, cât şi cu art. 24 din tratatul de la Paris. Comisia se va compune din D-nii: Vornicul Constantin Hurmuzache, Colonelul M. Kogălniceanu, Vornicul Constantin Rolla, Vornicul D. Ralet şi Beezadea N. Şuţu şi va înfiinţa acest proect la întrunirea viitoare a Societăţii.
Punctul V. Interesul întrunirii cerând neapărat a intra în relaţii cu Românii din Valachia, Societatea a hotărât ca în acest scop să trimită din sânul ei delegaţi şi pentru acum de odată, ea însărcinează pe dumnealui Postelnicul Vasile Alecsandri care a şi primit această misie. Mădularele de faţă ale Societăţii găsesc de cuviinţă ca în şedinţa viitoare care trebue a fi mai numeroasă, să se aleagă un comitet diriguitor, precum şi secretarii societăţii. Iar întrunirea viitoare va fi la 30 ale curentei, în casele D-sale Spătarului Mihalache Cantacuzino Păşcanu (subscrişi) Ştefan Catargiu, N. Şuţu, C. Negri, D. Ralet, Alecu Cantacuzin, P. Mavrogheni, A. Panu, C. Hurmuzachi, I. A. Cantacuzin, V. Alexandri, N. Catargiu, A. Catargiu, M. Chrissoerghi, N. Docan, I. N. Cantacuzin, A. C. Mavrocordat, L, Ghica, Dr. Steege, N. Pisoschi”.
Cu ocazia înfiinţării Societăţii Unirea în via de la Socola a lui Petru Mavrogheni, poetul V. Alecsandri a scris următoarele versuri:
25 Mai 1856.
Sub acest măreţ castan
Noi jurăm toţi în frăţie
Ca de azi să nu mai fie
Nici Valah, nici Moldovan;
Ca să fim numai Români
Într’un gând într’o Unire,
Să ne dăm mână cu mâni
Pentru a Ţării fericire.
Tot atunci s’a luat hotărârea de a se da fiecărui locuitor al Ţării o carte de visită unionistă. Când vor trece prin Ţară trimişii puterilor semnatare ale Tratatului delà Paris, fie care cetăţean era dator a presinta acelor diplomaţi acea carte de visită unionistă.
Mijlocul acelei cărţi de visită era alb, căci acolo fiecare cetăţean trebuia să-şi scrie numele său; în cele 4 colţuri erau scrise 4 puncte care erau dorinţele Românilor şi anume: Unire, Prinţ strein ereditar, Autonomia Ţării, Regim constituţional representativ.
Puţine zile în urmă Alecsandri compuse “Hora Unirii” care a fost un puternic mijloc de propagandă pentru unirea ţărilor surori.
Tot atunci V. Alexandri a compus un dialog în versuri intitulat. Păcală şi Tândală în care se arată binefacerile Unirii.
Imediat după aceasta încep a sosi la Iaşi din toate părţile ţării acte de adesiune către Societatea Unirii. Actele acestea erau acoperite de numeroase semnături ale cetăţenilor din diferitele clase sociale.
Propaganda făcută de comitetul unionist avu de efect că pretutindeni, pe unde treceau trimişii puterilor semnatare ale tratatului delà Paris — chiar prin sate,—poporul eşea întru întâmpinarea acestor diplomaţi strigând: Voim Unire; în acelaşi timp se arunca în trăsurile diplomaţilor cărţile de vizită unioniste.
În sprijinul aserţiunilor de mai sus public un document scris de un strein. Baronul de Talleyrand, delegatul Franţei în comisia trimişilor puterilor europene în Principate:
“Părăsii Focşanii însoţit de Prinţul Cantacuzen, al cărui frate m’aştepta la Bacău, şi cu toate că nu puteam sosi în acest oraş de căt foarte târziu, mă hotărâi a mă opri numai acolo. Pe drum aflai că sate întregi veniseră din împrejurimi şi m’aşteptaseră toată ziua d’alungul şoselii cu preoţii în frunte pentru a’mi remite carta de unire.
Autorităţile îi împrăştiase spunându-le că aveam să trec prin Bârlad, la 9 ore seara totuşi găsii încă 40 ţărani care şedeau împrejurul unui foc mare şi care erau hotărâţi să mă aştepte toată noaptea. Ei înconjurară trăsura şi’mi întinseră cartea unonistă.
Sosii la Bacău tocmai seara şi pot să spun că primirea care mi s’a făcut a întrecut cu mult aşteptările mele. Mulţimea de focuri erau aprinse d’alungul drumului.
Trei sau patru mii de persoane erau la barieră. În mijlocul aclamaţiunilor entusiaste adresate împăratului, Franţei, Unirii şi Prinţului strein, mi se presentă pâne şi sare, o adresă şi flori; mulţime de cărţi fură aruncate în trăsura mea, caii fură deshămaţi şi trăsura dusă de mulţime.
Aci mă aşteptau corpul muncipal şi numeroase deputaţiuni. Primii ca pretutindeni adrese şi tânguiri până noaptea târziu. A doua zi la 5 ore o mulţime de lume înconjura casa; plecai la Roman salutat din nou, cu aceleaşi aclamaţiuni, urări, ca şi la sosire”.
Fiindcă Domnii români — Ştirbei şi Ghica — se rostiseră pentru Unirea Principatelor ei fură înlocuiţi de Poartă în 2/14 Iulie 1856 printr’un caimacam. Teodor Balş fu numit caimacam al Moldovei şi principele Alexandru Ghica caimacam al Munteniei. Vodă Gr Ghica înainte de a se scoborî de pe scaunul Moldovei pregăteşte poporul pentru Unire. Nu se teme că ţara era ocupată de austriaci cari erau protivnici Unirei. El se pune în fruntea acelor bărbaţi de care era înconjurat la guvern şi străbate ţara propoveduind Unirea. El numeşte în toate judeţele prefecţi unionişti care îndeamnă pe popor să facă pe faţă manifestări pentru Unire.
Imediat după numirea sa ca Caimacam, Balş destitue toţi prefecţii unionişti, numind în locul lor persoane recomandate de Consulul Austriac Goedel. Cu ajutorul acestor funcţionari şi a starostilor Austriei, se subscriu petiţiuni contra Unirii, siluindu-se chiar acei ce se rostiseră pentru ea pe timpul lui Ghica, a revoca alipirea lor şi a arăta că ea le fusese smulsă cu puterea. Balş desfiinţează libertatea presei introdusă de Ghica.
Muzica militară si lăutarii sunt opriţi a mai cânta hora unirii şi dialogul “Tândală şi Păcală” este oprit de a mai fi representat.
Caimacamul Th. Balş moare subit la 1 Martie 1857. Poarta numeşte în locul lui pe Neculai Vogoride care ţinea în căsătorie pe fiica poetului Costache Conache sora vitregă a lui Costache Negri.
Neculai Vogoride ca şi Balş suprimă libertatea presei partidului unionist, opreşte întrunirile publice şi persecută prin toate mijloacele pe unionişti arestând chiar pe unii din ei. El pune de se falsifică listele electorale pentru Divanul ad-hoc, toţi cei bănuiţi că sunt unionişti fiind şterşi din acele liste.
Colonelul Al, Cuza deşi era prefect de Galaţi demisionează din această funcţie protestând contra nelegiuirilor comise de guvernul lui Vogoride. Demisia aceasta a făcut mare sgomot în toată Moldova; ea este tradusă în limba franceză şi trimisă representanţilor puterilor semnatare tratatului de Paris.
În asemenea condiţii de teroare se fac de formă alegerile pentru Divanul ad-hoc, căci procesele verbale de resultatul alegerilor fuseseră întocmite mai dinaite.
Partidul unionist pune mâna pe nişte scrisori trimise lui Vogoride de mai multe persoane cu caracter politic din Constantinopole din care reeşea că Vogoride săvârşia toate actele sale contra Unirii din ordinul acelor persoane. Reproducem câteva fragmente din acele scrisori:
I. Scrisoarea Baronului de Prokesch-Osten ambasadorul Austriei la Constantinopole către caimacamul Vogoride din 18 Aprilie 1857:
“înalta Poartă, faţă de pericolele ce presintă Unirea şi faţă de necesitatea de a le combate, împărtăşeşte părerea şi hotărârea fermă a Austriei. Rog pe Alteţa Voastră să binevoiască a fi convinsă de aceasta în fiecare moment şi în orice ocasie”.
II. Scrisoare confidenţială a lui Ştefan Vogoride către fiul său Caimacamul Moldovei Nicolae Vogoride din 6 Mai 1857:
“Cu mare mirare am aflat despre îndepărtarea lui Costin Catargiu din Ministerul actual al Moldovei şi în special, în împrejurările care au contribuit la a sa îndepărtare.
Eu cunosc pe acest om, el e îndrăsneţ, agită şi răscoleşte totul când vrea şi când e decis. Este un om pentru care Austria e bine dispusă ea fiind contrar unirei celor două provincii şi schimbarea lui se interpretează ca o concesie, din partea voastră, plângerilor aduse contra lui de către consulul Franţei şi că ar fi deschis porţile înaintării partidului francez”.
III. Fragment dintr’o scrisoare confidenţială a lui Fotiade Capukehaia al Moldovei la Constantinopole către Caimacamul Vogoride din 20 Mai 1857:
“Iată în puţine cuvinte spiritul politicei înaltei Porţi: ea doreşte ca E. V. să lucreze cu energie contra Unirei, dar peste tot fără sgomot şi mai ales fără a divulga că primiţi astfel de instrucţiuni delà Poartă.
Acum trei zile Baronul Prokesch şi Lordul Redcliffe, ducându-se la Poartă, s’au explicat în mod confidenţial cu marele Vizir care a adoptat şi aprobat toate propunerile lor cu privire la măsurile ce trebuie luate contra Unirii. Am auzit acestea delà însăşi Ambasadorii pe care i-am văzut zilele acestea”.
Se desprinde din acele scrisori faptul că Turcia şi Austria căutau ca deputaţii divanului ad-hoc al Moldovei, aleşi prin fraudă, să se pronunţe contra Unirei.
Cum au reuşit unioniştii să pună mâna pe scrisorile arătate mai sus?
D-l Profesor Gh. Ghibănescu publică în numărul festiv al revistei Archiva ce apărea la Iaşi sub direcţia marelui istoric Al. Xenopol articolul “Geneza ideii de Unire” în care găsim rândurile:
“La pragul înfăptuirii Unirei fost-a ca o femeie Cocuţa Vogoridi, fata marelui patriot Costachi Conachi să înlesnească unioniştilor acţiunea lor politică, furând corespondenţa soţului ei Vogoride Caimacamul”.
Fiindcă în timpul căt am stat la Bacău (1887-1908) cunoscusem pe membrii familiei lui C. Negri — surori şi nepoţi — m’am adresat d-nei Smaranda Rosetti, fiica d-nei Catinca Negri (sora lui Negri) şi bunica d-nei Mişu Cantacuzino să-mi arate în scris dacă aserţiunile d-lui profesor Ghibănescu sunt sau nu fundate. Doamna S Rosetti mi-a trimis scrisoareu de mai jos pe care o; Public aşa cum a fost scrisă:
Stimate Domnule
Întrucât priveste furtul faimoasei corespondenţe am fost coprinsă de o violentă indignaţie şi cu drept cuvânt, de rolul mârşav ce s’au atribuit unei Doamne cu sentimente de înaltă delicateţă şi perfectă creştere.
Cu tot dictonul francez “Le but excuse les moyens” (n.n: scopul scuză mijloacele) faptul a fura din sertarul unei persoane fie bărbatul tău, o corespondenţă nu poate purta alt titlu de cât de furt. Niciodată D-na Vogoridi n’ar fi fost capabilă de un astfel de act!
Cu toate convicţiele şi idee deosebită de a bărbatului ei, sora lui Costachi Negri nu putea să fie decât unionistă! Ș’apoi pe timpul când s’au furat actele ne aflam amândouă în Paris. Tocmai profitând de depărtarea de a casă Vogoridi au introdus la dânsul pe o demimondenă o cocotă foarte frumoasă o Parisiană bine cunoscută de tinerimea eşană de atunci care a fost cumpărată cu 90.000 fr. de unionişti ca în tovărăşie cu camardineru lui Vogoridi să fure aceste scrisori.
Acesta este adevărul istoric şi fiind rudă de aproape cu D-na Vogoridi (soră cu maica mea şi Costachi Negri) şi în legături cele mai intime fiind mai totdeauna împreună ştiam toate ce se petrec în casa D-sale. Io contimporană de timpurile acelea trăind în mijlocul grandioaselor evenimente de atunci. Vă spun adevărul istoric şi surâd cu dispreţ la calomniele câte s’au răspândit asupra memorabilor fapte ce s’au săvârşit în timpul lucrărilor pentru Unirea şi Mărirea Neamului nostru. Puteţi publica răvaşul meu spuind că aveţi detaliele aceste de la o contemporană de vremele acele şi rudă de aproape a Prinţesei Vogoridi. Primiţi Domnul meu expresia stimei ce vă port.
(s) Sm. Rosetti
Corespondenţa lui Vogoridi este dusă la Bucureşti de Dumitru Ralet (Fostul Ministru al lui Gr. Ghica, domnul Moldovei) şi dată baronului de Talleyrand trimisul Franţei în comisia care era însărcinată să cunoască dorinţele Românilor din Muntenia şi Moldova. —Trimisul Franţei înaintează Contelui Walewski, ministrul de externe al împăratului Napoleon al III corespondenţa lui Vogoridi. Suveranul Franţei pleacă cu aceste scrisori la Osborne unde era Regina Angliei. În urma consfătuirilor ce au avut loc Napoleon se mulţumeşte cu o unire militară, vamală şi judecătorească a principatelor însă sub guvernarea a doi gospodari separaţi.
Tot atunci se hotărăşte ca să se intervină la Constantinopole pentru ca Turcia să caseze alegerile din Moldova, să se revizuiască listele electorale şi să se facă noi alegeri libere.
În urma ameninţărilor făcute de ambasadorii din Constantmopole ai Franţei, Prusiei, Rusiei şi Sardiniei de a rupe relaţiunile diptomatice cu Turcia, dacă nu se vor cása alegerile din Moldova, la 24 August 1857, Poarta trimite lui Vogoridi ordinul de a anula alegerile, de a revizui listele electorale, de a face noui alegeri.
În urmă făcându-se noi alegeri, deputaţii aleşi erau unionişti, lupta dusă de comitetul Societăţii Unirea avusese succes. Deputaţii pentru divanurile ad-hoc erau împărţiţi în patru colegii: colegiul proprietarilor mari, al proprietarilor mici, al ţăranilor şi al orăşenilor.
NOTĂ
Ţin să se ştie că în mod intenţionat n’am vorbit de înlesnirea ce ne fac ruşii prin art. 426 al regulamentului organic elaborat de ei de a ajunge la Unire. În adevăr când se agită în sânul comisiunii însărcinată cu elaborarea acelui regulament ideea contopirii celor două principate într’un mare ducat al Daciei, această idee este adoptată de Minciaki şi Kiseleff cei doi comisari ruşi care lucrau în principate la elaborarea regulamentului organic. Această propunere comunicată la Petersburg fu aprobată şi trimisă înapoi spre a fi redactată şi introdusă în regulamentul organic. Visternicul Iordache Catargiu unul din membri comisiunii de redactarea regulamentului organic ceru ca să se introducă în regulament principiul Unirii principatelor sub un prinţ strein care să nu aparţină vre uneia din cele 3 mari puteri înconjurătoare. Cei doi comisari ruşi Minciaki şi Kiseleff nu primiră această propunere căci ei ar fi voit ca principatele să aibă un principe rus şi cu vremea să devie o gubernare rusească. Boerii români doreau unirea principatelor, scoase de sub protectoratul rusesc puse sub garanţia puterilor streine şi având un principe strein dintr’una din familiele domnitoare din apusul Europa; lucrul acesta nu convenea ruşilor. Autorul acestei lucrări s’a ocupat numai de mişcările pentru unirea Românilor care ducea la neatârnarea Neamului iar nu la robia lui.
Sursa:
Din trecutul mișcărilor pentru unirea românilor – Daniel Clain, 1929
MihailAndrei's Blog 