Anticomunism îndoielnic


1943
28 noiembrie – 1 decembrie – Roosevelt, Churchill şi Stalin se întâlnesc la Teheran. Toate pretenţiile teritoriale şi politice ale lui Stalin cu privire la Europa răsăriteană sunt acceptate de către Roosevelt, care cere doar să se păstreze secretul asupra acestui târg până după alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

1945
7 – 11 februarie – Roosevelt, Churchill şi Stalin se întâlnesc la conferinţa de la
Yalta. Aranjează ruperea continentului în două Europe, una liberă, cealaltă înrobită.

1946
12 decembrie – La New York sunt elaborate tratatele de pace cu aşa zisele “ţări
satelite” care sunt obligate să aibă “guverne care nu le sunt ostile sovietelor”; dar nu
se stipulează ca aceste guverne să nu fie ostile puterilor occidentale (ulterior zeci de
conducători politici din aceste ţări, ca de exemplu în România, Iuliu Maniu, au fost
încarceraţi sau executaţi de către guvernele comuniste pentru că avuseseră raporturi
de prietenie cu puterile occidentale care fuseseră atunci aliatele Rusiei Sovietice.)

1947
16 februarie – La Paris se semnează tratatele cu ţările satelite, care fuseseră scrise la
New York.

1948
2 aprilie – Începe blocada Berlinului. Sovieticii refuză să lase să tracă trenurile cu provizii prin teritoriul ocupat de ei. Preşedintele Truman şi primul ministru Clement Attlee dezaprobă propunerea generalului Lucius Clay de a străpunge blocada cu diviziile lui de tancuri, în momentul în care monopolul occidentului asupra armamentului atomic i-ar fi permis acestuia o demonstraţie legitimă de forţă militară de care nu era legat niciun risc real. (Prin faimoasa acţiune aeriană către Berlin în contra blocadei au fost transportate 2.345.315 de tone de alimente şi cărbune; acest fapt a intra în istorie de ca şi cum ar fi fost un triumf occidental asupra Uniunii Sovietice, când în realitate a fost un caz de înfrângere a occidentului.)

1949
6 august – Secretarul de stat Dean Acheson publică un raport despre China în care dă vina pe Chiang Kai-shek pentru înfrângerea Chinei şi anunţă că nu se va mai da nici un ajutor lui Chiang şi clicii lui reacţionare (adică necomuniste).
(Adevăratul motiv pentru care armatele lui Chiang s-au retras și au fost înfrânte deși fuseseră victorioase până atunci a fost, desigur, hotărârea președintelui Truman de a salva trupele comuniste care fuseseră încercuite și înfrânte, sistând orice aprovizionare militară până la ultimul glonte pentru forțele armate ale lui Chiang. Linia politică a agentului comunist Owen Lattimore fusese adoptată de Casa Albă si va fi urmată începând cu planul Marshall și până la pelerinajul lui Nixon și Kissinger la Marele Zid chinezesc. Se poate citi adevărul despre planul Marshall și despre trădarea Chinei naționaliste în amintirile generalului Claire Lee Chennault).

1950
După ce secretarul de stat Dean Acheson a declarat ca Coreea de Sud nu e inclusă în perimetrul defensiv al Statelor Unite, Coreea de Nord invadează Coreea de Sud cu 50.000 de soldați si 100 de tancuri fabricate în Uniunea Sovietică. Puţinii soldaţi americani ce rămăseseră în Coreea de Sud se apără eroic. Inamicul ocupă Seul.Preşedintele Truman îl însărcinează pe generalul Douglas MacArthur să preia comanda.
Prima mişcare a lui MacArthur este să-i ceară lui Chiang Kai-shek să debarce pe teritoriul Chinei. Departamentul de Stat şi Casa Albă se opun din răsputeri acestei idei şi flota a şaptea este trimisă să împiedice debarcarea trupelor lui Chiang pe teritoriul Chinei prin strâmtoarea Formosa. Trupele americane debarcă la Incheon într-o manevră de mare măiestrie strategică cu toată opoziția Departamentului de Stat și a civililor din Pentagon. Inamicul se retrage. Este ocupat orașul Pyongyang – capitala Coreei de Nord.
Inamicul e forțat să se retragă dincolo de râul Yalu. Coreea e unificata total, conform tratatelor internationale in vigoare. Trupele chineze încep să se concentreze la nord de râul Yalu. Îi este interzis lui MacArthur să traverseze râul sau să bombardeze zonele de concentrare militară, sau să bombardeze podurile de peste râu. Prin eforturi enorme şi cu mari pierderi de trupe, Statele Unite și aliații, opresc invadatorii la vechea linie de demarcație, unde au rămas până astăzi.

1951
11 aprilie – Preşedintele Truman îi preia generalului MacArthur comanda în ExtremuI Orient. (MacArthur făcuse marea greşeală de a câştiga războiul din Coreea când a ajuns la râul Yalu şi a unificat întraga tară sub guvernul de la Seul şi de a insista să consolideze victoria. Acest lucru nu era conform planurilor conspiratorilor din Departamentul de Stat şi din Organizaţia Naţiunilor Unite. MacArthur nu a înţeles care sunt regulile războiului care nu trebuie câştigat, aşa cum a fost el dus ulterior în Vietnam sub trei preşedinţi, şi succesorilor lui li s-a permis să deţină comanda numai câtă vreme erau dispuşi să renunţe la victorie).

1955
14-15 mai – La conferinţa de la Viena între puterile de ocupaţie (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Rusia Sovietică) i se redă statului austriac suveranitatea în cadrul frontierelor sale dinaintea celui de al doilea război mondial, şi trupele străine sunt evacuate. Sovieticii stabilesc repede (la 14 mai) Pactul de la Varşovia între Rusia Sovietică, Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, România şi Germania de Est, transformând ocupaţia militară vădită a acestor ţări într-o prefăcută alianţă defensivă de ţări libere. Aceasta îi permite Kremlinului să evite obligaţia impusă de tratatele de pace de a evacua Ungaria şi România imediat după evacuarea Austriei.

10 -23 iulie – La Geneva se întrunesc şefi de state din Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Uniunea Sovietică, chipurile ca să inaugureze o epocă de destalinizare şi o apropiere între est şi vest. Sovietele triumfă. Bulganin îl întrerupe brutal pe preşedintele Eisenhower când acesta doar încearcă să menţioneze ţările înrobite. Bulganin le spune interlocutorilor săi occidentali odată pentru totdeauna că aceasta este o afacere pur sovietică – lucru acceptat în mod tacit de către puterile occidentale la această “conferinţă de cocktailuri”.

20 octombrie – 23 noiembrie – Are loc la Geneva o altă conferinţă, de data asta între miniştrii de externe ale celor patru mari puteri. Nici domnul Dulles nici ceilalţi doi colegi ai săi occidentali nici măcar nu au încercat să corecteze greşeala fatală a misiunii şi comisiei lor făcută la Viena în mai şi la Geneva în iulie. Dimpotrivă, domnul Dulles prinde ocazia oferită de o vizită de prietenie pe care i-a făcut-o mareşalului Tito când a părăsit Geneva ca să-şi declare în mod public doctrina lui despre “comunismul naţional”. Aceasta confirmă presupusa autenticitate a Pactului de la Varşovia şi acordă pe deplin sovietelor această armă puternică în viitoarele negocieri ce vor avea loc între comunism şi lumea liberă.

1960
30 iunie – Belgia proclamă independenţa Congo. Primul ministru al acestei noi naţiuni este comunistul Patrice Lumumba, protejatul Departamentului de Stat şi al Naţiunilor Unite, un fanatic terorist care urăşte albii şi care în tinereţe făcuse puşcărie pentru delapidare de fonduri. Sub regimul lui Lumumba începe imediat o orgie de asasinate şi jafuri în care participă şi forţele armate şi care se extinde în întreaga ţară.

22 iulie – Vazând această anarhie şi barbarie, Moise Tshombe, guvernatorul provinciei Katanga, declară independenţa provinciei faţă de guvernul de la Leopoldville.
(Astfel a început tragedia din Congo, unde vom vedea Naţiunile Unite atacând o ţară independentă cu armata Naţiunilor Unite violând cel mai fundamental principiu al propriei sale carte pentru ca să satisfacă lăcomia puternicelor cercuri financiare, scopurile conspiraţiei comuniste, şi aspiraţiile de mare anvergură ale camarilei guvernului mondial).

1965
7-8 februarie – Forţele aeriene ale Statelor Unite încep să bombardeze teritoriul Vietnamului de Nord. Secretarul apărării McNamara arată că această decizie a fost luată din cauza unor noi şi masive infiltrări de trupe nord vietnameze în Vietnamul de Sud trecând peste zona demilitarizată. (Aceeaşi greşeală a făcut-o mai târziu şi administraţia Nixon. Este bine cunoscut faptul că acţiunile aeriene nu au oprit mişcările trupelor pe sol. Infiltrarea de trupe nord vietnameze prin zona demilitarizată sau prin şoseaua Ho Chi Minh ar fi putut fi oprită cu mult înainte şi războiul ar fi putut fi câştigat prin debarcarea de trupe americane la nord de zona demilitarizată sub protecţia irezistibilă a flotei Statelor Unite. Dar nici unul dintre cele trei guverne ale Statelor Unite care au fost implicate în războiul din Vietnam nu avuseseră niciodată dorinţa să-l câştige. Campania Statelor Unite din Vietnam nu a fost niciodată dusă de căre generalii de pe câmpul de bătaie ci de către civilii aşezaţi confortabil în spatele birourilor lor din Washington).

1968
31 martie – Preşedintele Johnson anunţă că a ordonat să înceteze bombardarea Vietnamului de Nord şi declară că nu va candida în următoarele alegeri prezidenţiale.
(Acesta este începutul unei noi ere nu numai în politica externă a Statelor Unite ci în politica întregii lumi cu privire la confruntarea dintre est şi vest. Începe o eră în care lumea liberă se apropie cu mai mare viteză de o atitudine de ignoranţă care se înşală pe sine însăşi şi de lipsă de rezistenţă în faţa realizărilor multiple, diverse şi mereu crescânde ale conspiraţiei comuniste. Într-un sens, acuma începe lumea lui Kissinger).

1970
18 ianuarie – După ce trupele generalului Gowon, ajutate cu arme şi bani de Marea Britanie şi Uniunea Sovietică şi cu publicitate de mass media din Statele Unite şi alte ţări occidentale, au masacrat peste un milion de creştini din Biafra în Nigeria, şi după ce probabil încă un milion au fost lăsaţi să moară de foame, secretarul general al Naţiunilor Unite U Thant se întâlneşte cu Gowon în Lagos ca să discute – nu despre genocid ci despre ajutorul economic. Generalul Gowon declară că nu va accepta ca muritorii de foame din Biafra să primească ajutor de la Franţa, Portugalia, Africa de Sud şi Rhodesia, din cauză că aceste ţări au arătat simpatie pentru cei din Biafra.
(Tragedia Biafrei – asemănătoare tragediei din Katanga, dar de proporţii şi mai mari – este o ruşine pentru puterile occidentale care nu numai că au rămas indiferente la exterminarea acestui popor african ci în mod efectiv au promovat-o din punct de vedere material şi politic).

1971
12 octombrie – Preşedintele Nixon anunţă că va face o vizită la Peking şi apoi la Moscova. El declară că aceste vizite nu le face cu scopul dea exploata divergenţele eventuale dintre cele două naţiuni, explicând că într-un nou război mondial nimeni nu ar ieşi învingător şi de aceea “în acest moment nu avem nici o altă alternativă decât să negociem”.

25 octombrie – Adunarea Generală a Naţiunilor Unite votează să primească China roşie ca membră şi să excludă China naţionalistă.

23 noiembrie – China roşie îşi ocupă pentru prima dată locul în Consiliul de Securitate.

1972
8 iulie – Este informat publicul despre semnarea unui contract prin care se vinde Uniunii Sovietice cam un sfert din toată recolta americană de grâu. Preţul se va ridica la cam l miliard de dolari, din care 750.000 de milioane sunt pe datorie cu o dobândă mai mică decât dobânda normală. Mai mult, guvernul va plăti ajutoare pentru ca să menţină preţul grâului la export la un minim garantat, sub preţul de vânzare intern. Cum negocierile s-au făcut pe ascuns (cel puţin de marele public) prin intermediul unor mari comercianţi de grâne, sovietele pot să cumpere grâul la cel mai scăzut preţ de la producătorii americani, cate sunt astfel înşelaţi şi în pierdere (cum este întreaga economie americană) căci ei ar fi putut cere un preţ mai mare dacă ar fi ştiut dinainte de târgul încheiat. Secretarul agriculturii, Earl I. Butz, declară ulterior în faţa unui comitet senatorial că atunci când se negocia contractul el nu a ştiut că sovietele cumpără grâul.
Secretarul finanţelor, George Schultz, admite că Statele Unite “au fost înşelate” şi promite că acest lucru nu se va mai întâmpla. (E greu de crezut că astfel de contracte importante între companii private americane şi un guvern străin n-au fost remarcate de către guvernul Statelor Unite. Nimeni n-a fost înşelat, doar fermierii americani şi poporul american în general, care au trebuit să plătească preţul acestui cadou gigantic [care s-a ridicat la mai mult de 3 miliarde de dolari în cele nouă luni care au urmat vânzării grânelor] suportând preţurile mai ridicate la alimente care au rezultat din penuria de grâu şi alte cereale şi suportând şi costul direct al creditului acordat sovietelor şi al ajutorului financiar care ţinea preţul grânelor scăzut la export în timp ce acelaşi preţ creştea vertiginos pe piaţa internă. Acest târg n-a fost decât o altă ofrandă pe altarul înţelegerii cu orice preţ).

1973
12 aprilie – Două companii americane, Occidental Petroleum şi Corporaţia Bechtel, semnează un contract cu privire la îngrăşăminte chimice cu Uniunea Sovietică despre care se spune că era în valoare de 8 miliarde de dolari.

3 mai – Preşedintele Nixon declară într-o cunvântare radiodifuzată adresată poporului american că el nu se opune ca comuniştii să preia puterea în Indochina dacă o fac prin mijloace paşnice. Ca o variaţie pe această temă, Kissinger vorbeşte despre “un proces de evoluţie” în instaurarea comunismului acolo.

21 mai – David Rockefeller deschide o sucursală a băncii Chase Manhattan la Moscova. E prima sucursală bancară americană în Rusia în peste 50 de ani.

14-25 iunie – Brejnev soseşte în Statele Unite pentru o vizită de nouă zile. Kissinger spune că vor avea loc discuţii despre “pace într-o lume mai bună, oceanografie, agricultură, schimburi ştiinţifice, şi alte domenii”.
La un dineu de gală la Casa Albă preşedintele Nixon spune: “Am căzut de acord că în era atomică nu există altă alternativă decât o politică a păcii”.
Brejnev spune: “Popoarele lumii se aşteaptă la multe de la această nouă întâlnire a noastră. Cred că este de datoria noastră să indeplinim aceste aşteptări”.
Ziarul Izvestia scrie: “Politica lui Brejnev duce în mare măsură la crearea unei situaţii care să faciliteze o intensificare a procesului revoluţionar în diferitele părţi ale lumii şi a radicalizării maselor”.
Kingbury Smith de la ziarele lui Hearst notează că în timp ce Rusia comunistă continuă să-şi dezvolte capacitatea militară şi nu a renunţat la realizarea dominării comunismului în lume, “Brejnev vrea să-şi atingă acest scop prin alte mijloace decât un război nuclear cu Statele Unite”. Totuşi vizita lui este o adevărată cascadă de “apropieri” care se încheie cu un comunicat comun.

11 decembrie – Nelson Rockefeller anunţă că îşi va da demisia ca guvernator al statului New York pentru ca să se dedice activităţii în două comitete naţionale care se ocupă de viitorul Americii într-o nouă ordine mondială.
Sursa: Prințul Mihail R. Sturdza – Trădarea cârmuitorilor/ Betrayal by Rulers

Cronologia, deşi incompletă (cartea a fost publicată în 1976), făcută de prințul Sturdza, poate să fie parte din cronologia trădării. Indica faptul că decidenții Statelor Unite au mimat anticomunismul, au sabotat eforturile anticomuniştilor, au permis ca virusul marxistoid să infesteze (şi) organismul națiunii americane.
Trădătorii Americii, şi ai întregii lumi cotropite de bestia cu stea roşie în frunte, au permis ca torționari gen Stefan Koller să se stabilească în Statele Unite.
Trădatorii Americii țineau granița deschisă pentru “refuznici”, adică pentru cei ce pretindeau că refuză sistemul politic din URSS. În realitate erau agenți de influență, cadre sovietice dislocate în USA cu menirea de a împrăştia în societatea americană “binefacerile” marxismului.
Trădătorii Americii au permis ca şefa partidului comunist american, Angela Davis, să devină mare starletă a luptei de clasă vopsită în culorile “inechității rasiale”. Nu cumva trădătorii, în calitate de unitarieni, popularizau doctrina Viet Cong-ului, Black Panther Party alături de alte scrieri de sorginte comunistă gen “The Right to Revolution” – Truman Nelson sau “An Essay on Liberation”- Herbert Marcuse (exponent al şcolii de la Frankfurt)?
Cum a fost posibil ca “Hanoi Jane”, adică actrița Jane Fonda, să facă P.R (public relations) pentru armata nord-vietnameză? Pentru că a înghițit fără nazuri rahatul bolşevic, tovarăşa Fonda a fost recompensată cu cariera artistică?
20.05.1989 în China se impune legea marțială. Drept recompensă, în 31 mai, preşedintele Bush Sr acordă Chinei statutul de națiune privilegiată. În 4 iunie are loc masacrul din piața Tiananmen săvârșit de autoritățile comuniste. Președintele Bush Sr refuză să retragă statutul de națiunea privilegiată. Se pare că în decembrie ‘89, grangurii Lawrence Eagleburger și Brent Scowcroft, vizitau China. Să fie adevărat faptul că în timp ce bechetuiau cu nomenclaturiștii roșii, autoritățile arestau preoții catolici din China?
Fără sprijinul politic și economic, fără transferul tehnologic, fără protecția trădătorilor Americii, comunista China nu putea ajunge astăzi să concureze Statele Unite.
Occidentul și Statele Unite au prezentat momentul ‘89 ca fiind “victoria lumii libere împotriva tiraniei”. Așa sa fie? Câți torționari și nomenclaturiști au fost pedepsiți? Câte rețele ale serviciilor de informații comuniste au fost distruse? Cu bunăvoița trădătorilor din Statele Unite și Europa, comuniștii și copii lor s-au transformat miraculos în prosperi oameni de afaceri și eurocrați care pretind cu tupeu că altă treabă nu au decât să lucreze pentru binele națiunilor.
Cele câteva exemplele amintite mai sus, fac parte dintr-un șir lung al răutăților, reprezintă o încercare de a sublinia faptul că trădătorii Statelor Unite s-au înfrățit demult cu lichelele comuniste. Nu ar trebui să fie o mare surpriză că în America, goarna marxistă șuieră a pustiu prin fumul și oglinzile conducătorilor.

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în America, china, comunism, Europa și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Anticomunism îndoielnic

  1. Geo zice:

    Presedintele Truman era mason. Prin masoni s-au facut toate legaturile intre estul comunist si vestul capitalist intotdeauna. Chiar si comunistii daca arestau din greseala un mason mai important il eliberau sau daca nu se putea fiindca batea prea tare la ochi il tratau preferential.
    Prin masonii din servicii s-a facut si rascoala romaneasca din 1989. Cum altfel putea sa se imprieteneasca CIA cu KGB-ul ?

  2. mihailandrei zice:

    Ceva despre Truman:
    https://araratshrine.com/history/famous/truman/
    Drept exemplu al celor spuse de tine, poate sa fie Petru Lucinski, filosof bolsevic, membru politburo CC al PCUS, se falea spunand ca aderase la masonerie inainte de ’89.
    Situatia cu arestarea masonilor s-a practicat in perioada lui Stalin. Il acuzau pe „tatuca popoarelor” de „bonapartism”. Oricum, s-a rezolvat rapid prin moartea lui dictatorului. In orice caz, masonii nu au suferit ca cei inchisi la Pitesti, Gherla, Aiud, Sighet etc, ei aveau tratament preferential.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.