Spadă şi credinţă – George Coșbuc
Ce furtuni n’au mai pornit
Pofta răilor şi ura
Ca să pieri tu neam iubit!
Dar de toţi ne’a mântuit
Spada nostră şi Scriptura.
Sfântul steag ne-a fost altar
Şi sub el săream grămadă
Să ne batem la hotar.
Ghioagă dă orice stejar,
Orice coasă dă o spadă.
Iar când braţul ne cădea
Uneori fără putere,
Nici atunci nu ne scădea
Inima, c’aveam în ea
Scris Hristos ca mângăiere.
Ce de ură s’a pornit,
Căutând a ta pierzare!
Dar ai stat şi ai biruit,
Căci prin spadă ţi’a grăit
Domnul cel ce’n veci e tare.