Crăişorul Munţilor


O familie de careieni a surprins momentul în care niște tineri încercau să dea jos drapelul românesc de pe catargul din spatele bustului lui Avram Iancu. Imaginile au fost surprinse din parcarea de la biserica ortodoxă de peste drum. Ora 21,25. Au mers spre ei să întrebe ce meșteresc la catarg dar tinerii nu știau limba română ( … ) Eroul Național Avram Iancu dă fiori și din mormânt celor care nu iubesc românii. De această dată se pare că deranjul mare a fost reușita manifestării din data de 6 septembrie 2020 când au venit să se închine la Carei în fața bustului lui Avram Iancu mai multe Despărțăminte ale ASTRA din țară precum și urmașii lui din satele de moți din zona Carei.

Integral aici:
https://www.buletindecarei.ro/2020/09/trei-tineri-au-incercat-sa-dea-jos-steagurile-de-la-ansamblul-monumental-avram-iancu-din-carei.html

_______________________________________________

Avram Iancu – Academician Silviu Dragomir, București 1924

În seara de 26 Martie 1848 vreo treizeci de tineri români se adunară la locuinţa lui Avram Iancu din Târgul Mureşului. Inimosul practicant de advocat, care avea să înscrie cea mai frumoasă pagină din istoria Românilor ardeleni, trecea deja atunci ca unul din conducătorii tineretului, pentru marele său suflet românesc şi pentru autoritatea prin care în chip tainic cucerea pe toţi tovarăşii săi.
În momentele acelea, oraşul era tulburat de strigătul frenetic al ungurilor, cari pretindeau uniune sau moarte, adică uniunea Ardealului cu regatul Ungariei. ( … )
Ungurii vedeau limpede, că dacă steagul libertăţilor naţionale va fâlfâi biruitor şi dincoace de Peatra Craiului, Ardealul va fi pierdut pentru ei. Înzestraţi cu o îndelungată experienţă politică, ei întrevăzută repede primejdia, pe care o ascundea ştergerea privilegiilor celor trei naţiuni din Ardeal, căci în clipa, în care ar fi fost puşi alături de masele nedreptăţite până acuma ale poporului românesc, soarta le-ar fi fost pecetluită iremediabil. ( … )
Întruniţi la Avram Iancu, tinerii români din Târgui Mureşului prinseră a discuta evenimentele, care se desfăşurau în preajma lor cu o repeziciune uimitoare.
Acum îi invitase Avram Iancu, pentru a asculta ştirile noi pe care le aducea delà Blaj, un tânăr sosit adineauri, Nicolae Bârlea. Aveau să ţină sfat, pe urmă să ia hotărâri vrednice de clipele mari, pe cari le trăiau. Ce bucurie se revărsă în inimile lor tinere, când auziră, că la Blaj acelaşi gând îi muncea pe toţi bunii naţionalişti români! Hotărârea fu luată cu mare însufleţire: să se adune cu toţii la Dumineca Tomei, după Paşti, la Blaj pentru ca să poată face paşii necesari în cauza naţională.
Prin această hotărâre, ca şi prin moţiunile redactate şi împrăştiate din Sibiu de Bărnuţiu, în aceeaşi vreme (25 şi 26 Martie), mişcarea românească obţinu o formă precisă, înţelepciunea politică a lui Simeon Bărnuţiu se întâlni astfel cu entuziasmul de acţiune al tinerimei conduse de Avram lancu. Amândoi vor conduce, neamul românesc de dincoace de Carpaţi; unul ca apostol al naţionalismului românesc, celălalt ca erou strălucit al răscoalei biruitoare din Munţii Apuseni. ( … )
Nicăieri poporul nostru din Ardeal nu era exploatat mai brutal, decât în aceşti munţi, cari ascund atâta aur în sânul lor. Moţul tace şi rabdă, îşi adună amărăciunea în suflet şi aşteaptă până-i bate ceasul lui. Suflet plămădit din acest aluat al Moţilor, Iancu era acum omul acţiunii. Simţea el bine, întocmai ca şi tovarăşii săi, că a sosit, în fine, ceasul Românilor. De aceea, prinzând formula răspândită de Bărnuţiu: nu uniune ci recunoaşterea naţiunii române, programul său politic era formulat, iar mijloacele avea să i le dea adunarea delà Dumineca Tomei.
Astfel la 1 Aprilie, Avram Iancu se duse la Blaj împreună cu Alexandru Papiu, Samuil Poruţiu şi Florian Micaş. Acesta din urmă veni din Cluj pentru a se înţelege asupra acţiunii de urmat. E caracteristic pentru mişcarea românească din primăvara anului 1848, că ea s’a pornit deodată în toate centrele unde exista un număr mai mare de intelectuali români: la Blaj, Sibiu, Braşov, Târgul Mureşului, Cluj, Abrud, Orăştie şi Lugoj, îndrumarea acţiunii în acelaşi făgaş avea să se facă numai după ce adunarea naţiunii se va fi pronunţat şi totuşi instinctiv apucară toţi acelaşi drum.
În consfătuirea, pe care reprezentanţii tineretului o avură cu câţiva canonici şi profesori din Blaj, desigur cu Aron Pumnul si tovarăşii săi, se hotărî definitiv convocarea adunării de după Paşti. Iancu, după cum ne povesteşte Vasile Moldovan, prefectul de mai târziu, cercetă tineretul din seminar şi îi adresă cuvinte de îmbărbătare. Întors la Târgul Mureşului, Avram Iancu trebui să părăsească, nu peste mult, acest oraş.
Din desele conferinţe şi întâlniri, pe cari le ţineau tinerii români, ungurii vor fi putut să priceapă intenţiile lor, pe cari cu curajul tinereţii Iancu şi tovarăşii nici nu le ascundeau. Un complot se urzi atunci împotriva lor. Planul Ungurilor fu ca, mai întâiu, să prindă pe Iancu, apoi pe ceilalţi. Amos Tordăşianu află despre aceasta, îşi aviză prietenii şi ei părăsiră oraşul, unde, de altfel, nici nu aveau de ce să mai rămână. ( … )
Guvernul transilvănean format, în partea cea mai mare, din reprezentanţii aristocraţiei şi nobilimii ungureşti, află în curând despre agitaţia, care a cuprins masele româneşti.
Şi în loc să dea curs liber acestei mişcări, pornită şi ea în numele aceloraşi drepturi de libertate, egalitate şi frăţietate, se grăbi să urmărească pe tinerii români din Târgul Mureşului şi din Cluj, să oprească adunarea delà Blaj şi să pună stavilă propagandei naţionale.
Cine citeşte adresele guvernatorului Teleki către episcopi şi instrucţiunile date pentru a împedica libera manifestare a poporului românesc, poate să se convingă deja de acum, că noua eră a libertăţii, proclamată cu atâta zgomot, nu aducea, de fapt, nici o nădejde de îndreptare Românilor. Aşa a fost aceasta de altminteri în tot cursul regimului de minciună al veacului trecut. Se schimbau doar doi, trei conducători ai ungurilor; cei mulţi însă, ceata miilor de exploatatori, rămâneau la locul lor, pentru a stoarce tot folosul din stăpânirea ce-o aveau.
În lupta care se dete deci, în tot cursul lunei lui Aprilie, pentru a împiedica adunarea delà Blaj, tineretul îşi luă încă odată partea sa. Veni în număr mare la Blaj şi la Sibiu, stăruind pe lângă consistoriile amânduror bisericilor, să susţină cauza naţională. Pe când Buteanu şi Micaş lucrau în acest sens la Blaj, Iancu se duse la Sibiu, iar Bărnuţiu găsi răgaz să facă propagandă la Braşov. ( … )
Într’o scrisoare a lui Ioan Axente, prefectul de mai târziu, adresată din Bucureşti lui Bărnuţiu, cetim următoarele rânduri interesante:

“Noi suntem teneri înfocaţi, fără praxu, făcem feliuri de planuri, care poate cei mai copţi la mente şi mai moderaţi nu le vor aproba. Oare când am fi noi în stare să răsculăm pe Românii den toate părţile, întru o înţelegere şi cu un scop, n’am putea stoarce toate din mâna streinilor? Sau cel puţin nu am putea scăpa pre Români şi pre toţi alţii de robote şi de alte nedreptăţi, ce le suferiră până acum? Eu cred tare, că s’ar afla mulţi teneri, cari s’ar pune bucuros în fruntea Românilor. Când s’ar afla de bună răscularea, atunci ar începe Molnar Elin care e dregătoriu acolo, eu în ţenutul meu, Romanu în ţenutul lui, Mărginean pre Mureş, Baterneanu pre câmpie, Iancu pre Ampoiu, etc etc …”

Tot aşa scria şi August Treboniu Laurian profesorului Bălăşescu la Sibiu (5 Aprilie):

“Ce faceţi frate pe acolo? Di ce tăceţi? Di ce șideți? Acum e timpul. Adunati-vă, vorbiţi, faceţi cereri: la universitatea săsească,la guberniu, la dietă, la Curte. Să se adune Românii, să se unească între sine. Lege română, fără deosebire de uniţi şi neuniţi. Cereţi arhiepiscop românesc în Transilvania. Ocupaţi episcopiile din Banat cu Români. Doi episcopi în Banat, unul la Arad, unul la Orade, unul la Cernăuţi, doi în Transilvania, va să zică 8. Aceştia pot să aibă un arhiepiscop român. Cereţi sobor aniversal românesc. Cereţi independenţă naţională română, deopotrivă cu cea ungurească, săcuiască şi săsească. La dietă vedeţi mai întâia să băgaţi cel puţin din fiecare scaun săsesc câte un deputat român. Legile pe viitor să se scrie şi în limba română. Pentru Români să se pue la toate dicasteriile dregători români. Tot felul de jelbi să se primească în limba română. Scrieţi prin gazete. Acum nu mai este censura. Nu tăceţi, că altminterea Românii suni pierduţi. Adunaţi-vă cu miile; acum s’au slăbănogit legăturile despotice. Nu mai şădeţi! Sacrament! De ce nu vă gândiţi mai departe. Porumbii nu vă cad fripţi în gură.
Uniţi-vă între voi Români, nu mai fiţi desbinaţi! De ce sunteţi aşa de leneşi? Acum e timpul de a lucra. Dar dintre toate să nu treceţi alegerea deputaţilor fără a băga câte un Român din fiecare judeţ săsesc. Fiţi oameni!”

Asemenea îndemnuri vărsau, ce-i drept, curaj proaspăt, în inimile celor mai slabi, dar ele sunt şi o dovadă vie, că la Bucureşti se ţinea seamă de evenimentele din Ardeal.
E meritul celor câţiva Transilvăneni, între cari amintim în deosebi pe A. Laurian, Const. Romanu, I. Axente, I. Maiorescu, că au ştiut să trezească interesul fraţilor de peste munţi pentru cauza naţională şi că în acea criză politică au ştiut să solidarizeze pe Românii din ambele principate cu cei din Ardeal şi Banat, făurind un ideal comun, care îmbrăţişa întreg românismul.
Se ştie că guvernul a izbutit să amâne adunarea mare a Românilor pe ziua de 3/15 Mai 1848 şi că la 30 Aprilie, la Dumineca Tomei, nu-i fu cu putinţă a opri masele cari inundară Blajul, cu toate că încă delà 25 Aprilie se proclamase stare de asediu în toată ţara.
Avram Iancu veni la amândouă adunările însoţit de avocatul din Abrud, Ioan Buteanu. După cât aflăm din puţinele ştiri ce ne-au rămas cu privire la rolul său în aceste două adunări, tânărul erou apăru în Blaj în fruntea cetelor de Moţi. Întors în munţi delà Târgul Mureşului, el găsise pregătit terenul pentru organizarea mişcării româneşti. Buteanu, pe care, în şirul evenimentelor ce s’au petrecut în anii 1848 şi 1849 îl vom cunoaşte ca pe unul dintre cei mai entuziaşti conducători, propagă în Abrud cauza naţională şi izbuti să solidarizeze pe toţi Moţii. ( … )
După adunare, Avram Iancu s’a întors iarăşi la Câmpeni în fruntea Moţilor, în vreme ce Buteanu s’a dus la Sibiu pentru a lua parte la dezbaterîle comitetului naţional, ales în a doua şedinţă de pe Câmpul Libertăţii. Cauza naţională intrase acum într’o nouă fază.
Cele două delegaţiuni trimise, prima la dieta Ardealului din Cluj, care avea să se întrunească Ia 29 Maiu, iar cealaltă la Viena, fură însărcinate, sub preşedinţia episcopilor, să reprezinte dorinţele exprimate de adunare. Dacă Iancu n’a luat parte nici într’una din aceste delegaţii, se pare, că dânsul dintru început era convins, că acest demers era zadarnic.
De fapt intervenţiile delegaţiunii la şefii partidelor ungureşti din dieta Ardealului rămaseră fără de rezultat, căci dieta, care stătea sub teroarea populaţiei din Cluj, votă uniunea, discută apoi şi mai rezolvă şi alte chestiuni, dar decretarea egalei îndreptăţiri a naţiunei române nici nu o luă în discuţie, sub cuvânt, că e de prisos a mai discuta o problemă, care a fost dezlegată prin uniunea Ardealului cu Ţara Ungurească.
De asemenea şi delegaţiunea trimisă Ia Viena, pentru a se prezenta împăratului Ferdinand, se întoarse delà Insbruck, unde era refugiată Curtea, fără de nici o ispravă; Dar discuţiile, cari au avut loc între membrii delegaţiei noastre şi fruntaşii unguri din Cluj şi din Pesta, i-au convins îndeajuns, că delà guvernul unguresc nu aveau nimic să nădăjduiască. ( … ) Mai ales după măcelul din Mihalţ, 2 Iunie, unde armata comandată de baronul Banffy trase în mulţimea de ţărani şi după modul cum s’a făcut cercetare în cauza aceasta, era tot mai vădit, că în măsură ce se consolidase situaţia Ungurilor, în aceiaşi măsură năzuiau ei să sugrume încercările de emancipare ale poporului românesc.
Dacă unii dintre factorii cu răspundere învinovăţeau guvernul că a îngăduit ţinerea adunării din Blaj, acum se cerea cu insistenţă desfiinţarea comitetului naţional din
Sibiu şi punerea sub acuză a lui Simion Bărnuţiu, Alexandru Papiu, Ioan Buteanu, Constantin Romanu şi Aron Pumnu, cari erau arătaţi, ca unii cari au agitat poporul.
Nici Florian Micaş, pentru eliberarea căruia petiţionase aduuarea de pe Câmpul Libertăţii, nu fu slobozit. Şi de fapt lui Micaş nu i se găsi nici o vină, decât că ceruse deja în Cluj ceea ce poporul românesc decretase prin adunarea sa.
La Abrud fu organizată o gardă ungurească, pe care o vedem în curând în plină acţiune pentru a teroriza populaţia românească. ( … )
Astfel temerile întemeiate pentru izbânda cauzei noastre, recunoaşterea tot mai clară a importanţei ce o avea elementul românesc din Austro-Ungaria, ca număr, teritoriu compact şi clasificarea tot mai puternică, a idealului naţional, trebuiau să strecoare în sufletnl generaţiei ardelene delà 1848 oarecari îndoieli cu privire la oportunitatea tovărăşiei cu reacţionarii austriaci. Fruntaşii noştri de atunci erau cărturari entuziaşti, dintre cari unii trăiseră şi în Muntenia şi Moldova, unde văzură în primăvara aceluiaşi an marea mişcare de reînviere a conştiinţei româneşti.
Reacţiunea, care a urmat mişcării delà 48 – 9, a făcut să dispară mărturiile aspiraţiilor daco-române, declarate chiar şi din partea unor buni patrioţi români.
Totuşi, că ele existau şi, după tratamentul nemeritat al poporului român, prindeau rădăcini tot mai adânci, o dovedeşte pe lângă acuzaţiile veninoase ale adversarilor ruşi, unguri şi saşi, înainte de toate, colaborarea intimă dintre conducătorii tuturor provinciilor româneşti.
Când a fost arestat Treboniu Laurian de către guvernul unguresc, s’a găsit între hârtiile lui, şi o scrisoare delà A.G. Golescu către Laurian şi Maiorescu, din 5 August 1848, în care se vede cum acest patriot romând înţelegea să îmbrăţişeze cauza întregului românism:

“Aşiadar nu slăbiţi propagarea românismului prin regimentele grăniţiare, căci acolo ne stă toată speranţia. Faceţi ce a făcut Murgu pentru regimentele române din Bănat, de care lucru v’am mai vorbit: proselitism secret; acolo stă tot până nu s’or schimba lucrurile din partea Franciei şi a Austriei. În dieta delà Viena se va face nu interpelatiune, ci însuşi moţiune în privinţa intrării Ruşilor în principatele noastre; 5 deputaţi români din Bucovina (toţi ţierani), vor subscri moţiunea şi un deputat german o va citi în numele lor. Mai mulţi deputaţi germani o vor sprijini şi socotesc că ne va eşi cu bine. Le-am dat după cererea lor tractatul de Andrionopol comentat precum se cuvine ca să ne poată apăra cauza în tot chipul şi despre interesurile Austriei si despre drepturile noastre, încât să fie silit ministeriul a promite o intervenţie diplomatică foarte energică. Asemenea comentarii despre drepturile noastre voi da şi lui Sechib Effendi şi voi trimite şi la Paris. Germanii de aici ne sunt foarte amici, simpatia lor, deşi născută de ieri, de când adică de când au început a simţi misiunea ce ar putea lua ei în Orient, însă ne va fi spre mare ajutor, deocamdată ne putem ajuta cu gazetele lor ca să ne popularizăm revoluţia prin Europa şi de Dieta lor ca să ne apărăm, însă mai târziu poate să ne fie spre mai mare ajutor în contra spurcaţilor maghiari.
Nimic nu le surâde mai mult austriacilor ce au cugetat oarece despre destinul Statului lor decât înfiinţiarea uniunei române şi intrarea ei în confederaţia naţiunelor austriace, ca să cumpenească influenţa preponderantă ce caută a lua pe de o parte elementul maghiar, iar pe de alta elementul croat. Cătaţi a ne da mână cu Saşii căci piste puţin ne va veni bine să ne unim cu dânşii ca să isbim pe maghiari. Chiar fără arme tot trebue să ne sculăm pe când nu sunt încă împăcaţi Maghiarii cu Croaţii, căci aşie făcând, de unde vor ieşi regimentele maghiare, care să vie în contra noastră.
Nu vă fie dar teamă de legea marţială, căci cu ce-ar putea ei să o pue în lucrare, când aţi fi toţi bine uniţi? Unire dar cătaţi să fie între Români şi aceasta numai cu propagandă secretă se poate dobândi. Nu vă lăsaţi dar şi vârâţi şi pe Saşi până la un punct oarecare în secretul vostru. Luaţi vorbă şi cu lelaşitz, căci de mare ajutor ne poate fi. Se vorbeşte că Bucovina va fi unită cu Transilvania. Aşa dar încă un element de românism şi mai lesne vom putea îneca maghiarismul din Ardeal”
.

Aceste elemente de românism, cari sunt părţile constitutive ale marelui ideal românesc, cum le-a văzut Golescu, le vor fi simtit si fruntaşii ardeleni. Către sfârşitul toamnei din anul 1848 entuziastul patriot A.G. Golescu veni şi stete la Câmpeni, în cartierul lui Iancu, timp mai îndelungat. Ne închipuim, ce înrâurire va fi avut avut acest boier muntean, care cutrierase Europa occidentală, pentru a stoarce ajutorul democraţiei împotriva reacţiunei ruseşti, ce înfrânse. mişcarea naţională în principatele române.
Avem o scrisoare delà el adresată către “fratele Iancu”, din 18 Ianuar 1849, din Zlatna. unde acesta îi trimisese un teanc de scrisori sosite delà emigranţii români din Paris şi Constantinopol. Golescu îi zugrăveşte lui Iancu, în această scrisoare, situaţia politică din Europa. Îi arată tendinţele Rusiei, care în drumul spre Constantinopol vrea să stângă românismul, de dragul panslavismului. Turcia rezistă însă sprijinită de Franţa şi Anglia. De aceea pleacă şi Golescu la Constantinopol.
Dar Golescu nădăjduieşte să poată trimite lui Iancu din Turcia arme şi muniţie, căci:

“voi aveţi nevoie de arme, de armele mântuirei şi cu ducerea noastră la Constantinopol, vi le putem da”.

Apoi entuziastul boier urmează astfel:

“Iată frate, ţie descoperim tot secretul în interesul principatelor. La tine o să venim, ca să-ţi arătăm scrisoarea comisarului nostru din Paris în interesul Românilor din Austria, cari, ameninţaţi de dismădulare, numai în Românism pot afla integritatea sa scăpată şi de elementul slav şi de cel german şi de cel maghiar. În amestecătura aceasta grozavă misiunea noastră este de a scăpa Românismul, a asigura pe cei opt milioane de Români, şi a ta este a constitua pe cei patru milioane de Români de către Austria.
Frate Iancule! În tine punem astăzi speranţa ce o avem în Maghieru, care în curând cu persoana sa o să se ivească în principate cu armata turcească, precum tu vei putea fi ori cu ce austriacă. De poţi face ceva, acum trebue să faci, căci pentru Românism acum sau niciodată, pentru acei 4 milioane de Români din principate noi facem demarşă, dar de aici trebue să daţi şi voi din mână.
Iată ce ar trebui să faceţi după socotinţa Românilor din Paris: Românii din Transilvania n’au făcut păsuri destule către Austria. Ei au pus pe Saşi să vorbească pentru dânşii, tot tutela altuia. Nu zic, că trebue să ne sfiim de Saşi, din contră, multă încredere să le arătăm şi adevărată frăţie, ca să recomandăm tutulor Românismul şi să facem ca periodul său de desvoltare să nu fie privit cu spaimă şi ură de celelalte naţii ale Transilvaniei. Noi să nu ne asemănăm cu maghiarii, ci să facem, ca şi Saşii să trăiască în pace cu Românii. Aşie urmând Românismul se va arăta tutulor cu coloare frumoase şi nu întunecoasă ca maghiarismul. Insă tutelă să nu primim. Ce mare lucru să fie trimis şi Românii din Ardeal, Banat, Oradia, Bucovina câteun deputat cu mandat la Frankfurt şi la Viena. precum au făcut Saşii din Transilvania.
Frate Iancule! Românii din Ardeal sacrifică vieaţa pentru naţionalitate şi ei nu caută să trimită oameni in Paris, Berlin, Viena, Frankfurt, spre a culege rodul ce trebue să iasă din lucrurile făcute cu sângele a mii de Români şi cu averea a sute de sate pustiite; în zadar va sămăna cineva, dacă nu ne vom gândi şi la secerat.
Angel Moldovanu n’ar putea lucra în capitalele Europei cum ar putea lucra în alte capitale Laurianu şi un Cipariu. Acum sau niciodată putem face şi treaba noastra făcând pe aceea a altora.
Astă împrejurare favorabilă este trimisă de provedinţă Românismului. Să căutăm ca Românul murind pentru împăratu, să moară şi pentru naţiunea sa, încât precât este de însemnătate mare a avea arma în mână şi a onora cu triumfuri pe bravii noştri apărători, o norându-ne noi înşine, când onorăm bravura şi eroismul în Iancu, pe atâta este şi pana în mâna omului, ce nu cere decât pânea de toate zilele sprea a stoarce foloasele bravurei pe calea diplomatică”.

Asemenea idei îşi făcură intrare în toate cercurile româneşti de dincoace de Carpaţi. De aceea porni încă în Decemvrie 1848 un denunţ formal către Curte din partea generalului Puchner şi de aceea Saşii nu întârziară a se recomanda pe sine la Viena ca un “bastion în contra Românismului”.

Un medic neamţ din Lugoj, care a însemnat tot ce a văzut în anii 1848 – 49 şi care avea legături intime cu fruntaşii români de acolo spune la 30 Noemvrie:

“Românii de aici încep a-şi deschide ochii, deşi triumful Valahilor din Ardeal îi face să tresalte de bucurie”.

După el Bănăţenii ziceau:

“noi facem, ceea ce fac fraţii noştri din Ardeal”.

Cu data de 6 Decemvrie găsim apoi în acest jurnal următoarea observaţie:

“Conducătorul cel mai însemnat al Românilor Iancu n’a avut planul să lucreze pentru unitatea monarhiei, ci a vrut să lupte pentru independenţă, deci pentru alipirea la Moldova şi Ţara Românească, cu un cuvânt pentru Daco-Romania”
.

Iar la 13 Decemvrie însemna același următoarele:

“Aflu din izvor sigur, că Bărnuţiu preşedintele comitetului din Sibiu a trimis o scrisoare lui Ioanescu, în care-i scrie, că doreşte să se împace cu ungurii. Popoviţă încă a primit delà acelaşi o scrisoare să fie cu răbdare faţă de abuzurile Sârbilor, pe cari i le-a comunicat. Mai multe nu mi-au împărtăşit.
Dar deoarece totuş voiam să aflu mai mult, mai ales în ce priveşte prietenia cu ungurii, pe care ar vrea s’o iniţieze, în fine am aflat, că, Românii stau acum ca şi Cehii şi că ţin acum mai oportun să ceară întâiu constituţie şi după aceea recunoaşterea naţionalităţii, cum a făcut şi Palackij la Kremsier.
De altminteri ei nu renunţă nicidecum la ideea Daco-României. Afirmă, că Bucovina şi Basarabia se vor ţine de Ardeal şi Bănat… Dar oare va permite Austria şi Rusia unirea lor într’un imperiu daco-român?”

Mărturia medicului strein din Lugoj e o oglindă a simțămintelor, cari însufleţeau pe bunii Români de dincoace de Carpaţi în acea “amestecătură grozavă”, cum o numeşte Golescu. E evident, că şi adversarii noştri puteau ceti de pe feţele intelectualilor români idealul grandios, care-i însufleţea.
Se înţelege, că ar fi fost o neghiobie a mărturisi pe faţă acest ideal, când realizarea lui nu atârna numai de factorii naţionali, ci şi de constelaţiunea internaţională a Europei.
De aceea comitetul din Sibiu, când află despre denunţul Saşilor, trase la îndoială cele afirmate de ei şi îi provocă să dovedească cu date concrete, iar când veniră oamenii lui Eliad la Sibiu, îi incriminară într’atâta, că aceştia se supărară. ( … )
Astfel programul politic al generaţiei lui Avram Iancu, deşi nu era demult formulat, primi un nou punct, menit a fixa pentru viitor făgaşul politicii româneşti, întocmai aşa, cum ar fi făcut-o un Golescu, un Maiorescu sau oricare dintre fraţii Hurmuzachi. Niciodată sămânţa, din care avea să răsară marele ideal românesc, n’a căzut într’o ţărână mai fecundă, ca sufletul generaţiei noastre delà 1848.

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în Romania și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.