[ Din trecutul mișcărilor pentru unirea românilor – Daniel Clain, 1929 ]
În urma răspândirii culturii occidentale în clasa boerilor din Principate, se formară acolo societăţi literare. Avem în Bucureşti “societatea literară” unde venea şi tineri din Moldova din când în când (în anii 1843 şi 1844). La Iaşi existau saloane literare în genul saloanelor literare delà Hôtel de Rambouillet: acolo se adunau tineri de ambele sexe pentru a discuta nu numai literatură dar și reformele ce trebuiau făcute în ţară.
Ion Ghica descrie aceste reuniuni în scrisorile sale către Alecsandri astfel:
“Noi tinerii devenisem sâmburele împrejurul căruia se grupau ideile viitorului. Eram susţinuţi în societate, în propaganda ce făceam în favorul ideilor liberale, de Elena Negri sora lui Costache Negri, de amica sa, frumoasa Emilia Raymon, de domn’şoarele Catinca şi Zoe Sturdza. Ideile egalitare şi democratice începură a se introduce chiar în saloanele elegante şi aristocratice ale plăcutei şi spiritualei contese Elena Sturdza”.
Vasile Alecsandri ne spune:
“Tinerimea Moldovei, întoarsă de la universităţile Germaniei şi Franciei, adusese cu dânsa în societate o comoară preţioasă de idei nouă şi de simţiri patriotice, comoară care nu întârzie a se răspândi în generaţia cea jună de prin oraşe ( …)
Costache Negri iubit de toţi pentru înţelepciunea sa dreaptă, pentru blândeţea şi nobleţea caracterului său, fu recunoscut ca decanul tinerimei şi chemat de atunci până azi cu denumirea drăgălaşă şi respectoasă de Moş Costachi sau cu aceea mult mai caracteristică de Uncheaşul. Vizitele noastre la Mânjina pentru ziua lui Negri, petrecerea frăţească în sânul familiei sale, înzestrată cu cele mai frumoase calităţi ale spiritului şi ale inimii, vor rămâne suvenire neşterse din memoria noastră. Acele pelerinaje în ţara de jos a Moldovei au avut o nepreţuită influenţă în favorul mişcării naţionale de la 1848.
În Mânjina tinerii, osteniţi şi descurajaţi de greutăţile misiei lor, prindeau o nouă putere pentru luptele viitoare. Moldovenii şi Muntenii aveau ocazianea a se cunoaşte de aproape, a se stima, a se iubi, a pune la un loc sperările, a face proiecte măreţe pentru renaşterea patriei comune, a se înţelege pentru formarea opiniei publice în ţară ( … )
Nicolae Bălcescu în vara anului 1845, petrecu împreună cu noi câte va zile şi plecând la Bucureşti, ne zice îmbrăţişându-ne cu lacrimi:
Plec de aci cu sufletul plin de convingere că ne va ajuta Dumnezeu şi va ridica naţia română la rangul ce i se cuvine printre celelalte mari neamuri ale lumii. Adio! Sunt fericit”.
Mihail Kogălniceanu fiind însărcinat cu predarea cursului de istorie naţională la Academia Mihăileană, spune în cuvântul introductiv ţinut la 24 Noembrie 1843:
“eu privesc ca patrie a mea toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte şi ca istorie naţională istoria Moldovei întregi înainte de sfâşierea ei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania”.
Când Românii din Ardeal hotărâră să ţină o mare adunare naţională la Blaj în primăvara anului 1848 se stabili o înţelegere între comitetul revoluţionar muntean şi cel transilvănean în privinţa unei acţiuni comune; revoluţionarii români din Muntenia, luând armele, în caz de înfrângere, trebuiau să treacă în Transilvania şi s’ar fi unit cu Ardelenii şi ar fi luptat în munţi la Bran.
O parte a comitetului revoluţionar din Muntenia compusă din tinerii întorşi din Ţările apusului având în frunte pe Nicolae Bălcescu voia să se folosească de tulburarea în care era coprinsă întreaga Europă, pentru a elibera pe Români de sub toate stăpânirile sub care zăceau, să înarmeze poporul şi să’l împingă la luptă deodată contra Rusiei, Turciei şi a constitui prin unirea principatelor un singur stat în valea Dunării. Ba ei aşteptau chiar, de la descurcătura revoluţiei de peste munţi, putinţa unirii Românilor în marele stat al Daciei moderne.
Revoluţionarii moldoveni care scăpaseră de urmărirea lui Mihail Sturdza refugiindu-se la Cernăuţi redactară prin pana lui Mihail Kogălniceanu dorinţele partidei naţionale coprinse în 36 de puncte din care cel din urmă era: unirea Moldovei cu Muntenia. Revoluţia din Muntenia şi Moldova este înăbuşită de ocupaţia rusească. Fruntaşii revoluţionari fură exilaţi. Cei mai mulţi din ei se duc în Franţa. Din această ţară prin grai şi scris ei caută a lumina lumea cultă din apusul Europei asupra dreptelor cereri ale Românilor. A scrie istoricul activităţii acestor apostoli ai Românismului este a face o operă colosală. Memorii, articole prin reviste şi ziare, discursuri, convorbiri cu oamenii însemnaţi ai timpului, conferinţe şi întruniri publice, — iată în scurt în ce constă activitatea Românilor, exilaţi în urma Revoluţii din 1848. După cum în ţară ei erau strânşi în jurul lui C. Negri tot astfel şi la Paris.
Nu pot trece cu vederea că în ziua de Sf. Ştefan (27 Decembrie) 1848 toţi emigraţii şi studenţii români din Paris sărbătoresc amintirea Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt printr’un banchet la care C. Negri rosteşte un discurs în care se arată ce trebuie să urmărească în viitor Românii.
Negri începe discursul său arătând serviciile cele mari aduse creştinătăţii şi civilizaţiei de către Români; arată apoi nerecunoştinţa popoarelor din apusul Europei faţă de Români, vorbeşte apoi de vitejiile marilor Voievozi ai Muntenii şi Moldovei, descrie luptele fratricide dintre ţările surori precum şi urmările acestor lupte, arată că Matei Basarab şi Vasile Lupu înfiinţară şcoli pentru luminarea poporului pe care le înzestrară cu moşii astăzi prada unor călugări venetici, veni-va odată ziua dreptăţii unde fiecare să rămână cu ale sale: “Românul băştinaş cu moşia şi călugărul venetic cu rasa”.
Negri termină acest discurs — program cu următearele cuvinte:
“În visurile mele înflorite se arată viitorul României. Suntem milioane de Români.
Ce ne lipseşte ca să fim un neam tare? Unirea, numai Unirea! Să trăiască dar Unirea Românilor”.
NOTĂ:
Ţin să se ştie că în mod intenţionat n’am vorbit de înlesnirea ce ne fac Ruşii prin art. 426 al regulamentului organic elaborat de ei de a ajunge la Unire.
În adevăr când se agită în sânul comisiunii însărcinată cu elaborarea acelui regulament ideea contopirii celor două principate într’un mare ducat al Daciei, această idee este adoptată de Minciaki şi Kiseleff cei doi comisari ruşi care lucrau în principate la elaborarea regulamentului organic. Această propunere comunicată la Petersburg fu aprobată şi trimisă înapoi spre a fi redactată şi introdusă în regulamentul organic. Vistiernicul lordache Catargiu unul din membri comisiunii de redactarea regulamentului organic ceru ca să se introducă în regulament principiul Unirii principatelor sub un prinţ strein care să nu aparţină vreuneia din cele trei mari puteri înconjurătoare. Cei doi comisari ruşi Minciaki şi Kiseleff nu primiră această propunere căci ei ar fi voit ca principatele să aibă un principe rus şi cu vremea să devie o gubernare rusească. Boierii români doreau unirea principatelor, scoase de sub protectoratul rusesc puse sub garanţia puterilor streine şi având un principe strein dintr’una din familiele domnitoare din apusul Europa; lucrul acesta nu convenea Ruşilor.
MihailAndrei's Blog 