Mici încrestări privind raporturile dintre România şi Rusia de totdeauna


Dușman de temut [ P. Strajeru, publicatia Unirea, 1941 ]

Aşa, cum am fost aşezaţi noi Românii, la răscrucea răutăţilor, istoria noastră, delà
Aurelian-Împărat încoace, a fost o necurmată harţă şi răsboire cu duşmani fără de număr. Pe unii i-am biruit şi i-am fugărit de pe ţarinele şi de pe plaiurile noastre. Alţii s’au dus ei, ca puhoaiele, după ce ne-au cutropit, vremelnic, glia strămoşască. Pe unii i-am absorbit şi i-am desfiinţat cu puterea noastră de viaţă. Alţii însă au supt ei din vlaga noastră, ori ne-au înveninat şi ne-au schimonosit fiinţa de-a lungul veacurilor.
Şi cu toţii ar fi vrut să ne facă un pământ şi o apă cu ei, ori să ne vânture de pe meleagurile moştenite delà părinţii de părinţi.
Cel mai puternic dintre duşmanii ce ne-au cobit pieirea în toată vremea de când soarta a făcut să ne cunoaştem şi să avem ceva legături cu ei, în urma vecinătăţii şi a religiei, au fost Ruşii. Mulţi la număr, răsfiraţi pe un teritoriu imens, râvnitori la tot mai mult, anarhici şi visători incurabili în aceiaşi vreme, ei au fost şi rămân pentru noi primejdie permanentă! Prea sunt haini şi prea plini de sine ca să respecte dreptul la neatârnare al unui ostrov ce stă în calea revărsării lor spre Bosforul dorinţelor celor mai înflorite ale tuturor Ruşilor delà Petru cel Mare până azi.

“Suntem aşezaţi în sfera firească de întindere a popoarelor slave — cum aşa de bine notase istoricul A. D. Xenopol — suntem expuşi la pericolul de a fi luaţi înainte de uriaşa minge de omăt ce se rostogoleşte delà cercul polar, mergând cu o repeziciune tot mai ameninţătoare spre ţărmurile Mării Mediterane”.

Asta, şi nu alta, e trista realitate pe care trebue să o privim mereu în faţă. Zi şi noapte gândul şi inima noastră se cuvine să se înalţe în închinare cucernică şi în rugăciune caldă spre tronul Celui preaînalt, cerând biruinţă împotriva acestui vrăşmaş redutabil. După prăbuşirea, pentru totdeauna a monahiei austro-ungare, ni e singurul vrăşmaş puternic şi primejdios. “Primejdie de ieri, de astăzi şi de mâine” cum scria d. Nichifor Crainic.
Primejdie şi când îţi face pe prietenul. Ba, după cum bine observă acelaşi (N. Crainic):

“În ce priveşte slavismul, el a rămas, mai ales după dispariţia imperiului habsburgic, singura mare primejdie pentru statul român, — primejdia de ieri, de astăzi si de mâine. Slavismul, — adică Rusia.
Istoria ne învaţă că mai mult am pierdut când am crezut că Ruşii, ne-ar fi prieteni sau ocrotitori, decât atunci când ne-au fost adversari pe faţă. Această constatare, ne duce la concluzia inevitabilă că o bună înţelegere între noi şi Răsăritul slav nu e posibilă, dacă voim respectarea integrală a teritoriului şi a statului românesc. Axioma, delà care trebue să pornească oricând orientarea politicei noastre externe, e următoarea:
Statul Român există împotriva voinţei Rusiei. Câtă vreme va dura la Răsărit de noi o forţă slavă organizată, ea ne va fi duşmană chiar dacă s’ar declara prietenă.
Sigur, nimeni dintre noi nu-şi închipuie că izvorul, care alimentează această duşmănie, ar fi numai Basarabia. Cu Basarabia sau fără Basarabia, nu se modifică nimic din soarta imensului imperiu rusesc, dar nu se modifică, mai ales, atitudinea rusă faţă de România. Dacă Basarabia încorporată României însemnează ostilitate din partea Moscovei, Basarabia încorporată Rusiei n’a însemnat niciodată satisfacţie.
Rusia de orice nuanţă, ţaristă sau comunistă, are aceiaşi năzuinţă imperialistă să iasă la marea sudică. Colosul ei eurasiatic poate să respire în largul apelor prin Vladivostok spre Pacific, prin Murmansk spre Nord, prin Kronstadt spre Baltica, dar o ieşire la Mediterana, pe care să fie stăpân, nu are. Delà Petru cel Mare până la Stalin, se manifestă aceeaşi tendinţă de a scăpa de sufocare prin răbufnirea spre Sud.
Sub țari, în veacul al XIX-lea cu deosebire, acest imperialism economic apărea înveşmântat pe deoparte în odăjdiile ortodoxiei, pe de alta colorat de aşa zisul ideal
panslavist.
Doctrinarii slavofilismului — curent de naţionalism reacţionar îmbinat cu radiţionalism pravoslavnic, — concretizau năzuinţa de expansiune spre Sud în Constantinopol, care trebuia să devină cetate ţaristă, şi motivau acest lucru prin titlul ce şi-l arogase Rusia, de protectoare a ţărilor ortodoxe din Balcani, împotriva Turciei. Să observăm însă că în scrierile doctrinarilor slavofili, România noastră, deşi ţară ortodoxă, nu e aproape niciodată pomenită. Pentru ei, ortodoxia se acoperă cu slavismul.
În ce priveşte faimoasa ocrotire acordată popoarelor creştine apăsate de Semilună, să subliniem că jertfa României pentru eliberarea Bulgariei, de pildă, a fost mult mai mare şi mai efectivă decât a Rusiei, iar în ce priveşte sprijinul material acordat în cursul veacurilor ortodoxiei din Balcani, din Asia Mică şi Egipt, generozitatea fabuloasă a Munteniei şi a Moldovei covârşeşte incomparabil pe aceea a Rusiei ocrotitoare.
“Nici un alt popor pravoslavnic n’a făcut atât bine pentru Athos cât au făcut Românii” zice chiar un autor rus ca Porfirie Uspemski.
Constatarea lui e valabilă pentru toate centrele Bisericii ecumenice de sub stăpânirea turcească. Ceea ce am săvârşit noi, Românii, pentru ajutorarea popoarelor ortodoxe întrece tot ceea ce au făcut toţi ceilalţi laolaltă. Cu toate acestea, noi nu ne-am împăunat cu titlul de ocrotitori ai creştiniamului oriental şi n’am aspirat în virtutea acestui titlu, care în ce ne priveşte este o realitate, iar nu o deşertăciune, să stăpânim Constantinopolul. Această faptă, unică în istoria neamurilor, nu numai că nu ne-a atras respectul Rusiei pravoslavnice, dar n’a oprit-o să ne calce în picioare ori de câte ori a putut. Sub masca ortodoxiei ocrotitoare s’a ascuns totdeauna năzuinţa de a stăpâni Dardanelele şi de a ieşi în largul apelor sudice.
Pentru regimul bolşevic, tendinţa a rămas aceeaşi, minus odăjdiile ortodoxe, în care o îmbrăcau slavofilii”
.

Împrejurarea că s’a apropiat, ori că se va apropia de noi în odăjdiile ortodoxiei, n’a schimbat, nici nu va schimba situaţia. Acesta-i adevărul. Pentru Românii cu dragoste de neam un adevăr din cale afară de îngrijorător. Pentru că Ruşii sunt “putere mistuitoare” cum observase şi Eminescu. Pentru ai noştri de-a dreptul fatală, odată ce se apropie de ei “în odăjdiile ortodoxiei”. Trecutul, cu graiurile şi faptele lui, e lămuritor pentru oricine ştie gândi. Mitropolitul Veniamin Kostache n’a fost singurul care era, după cum singur mărturisea, “rugător în toată vremea pentru întemeierea şi buna sporire a pravoslavnicei împărăţii” a Rusiei.
În arhivele statului (rus) din Chişinău se păstrează o hârtie, din 1814, a boierilor moldoveni dintre Prut şi Nistru, către “tătucul” delà Petrograd, în care se face şi destăinuirea atât de grăitoare şi atât de dureroasă pentru tot ce-i simţire românească:

“Moldovenii, în otomanicească tiranie vieţuind, s’au jărvit răbdării, pentru ca să ajungă în soarta acestii norociri să fie supuşi ai tăi, ca să cunoască un Dumnezeu în cer, şi un împărat al pravoslaviei pe pământ”. (L.T. Boga: Lupta pentru limba românească Chişinău, 1932).

S’a îngrijit Atotputernicul ca “soarta acestii norociri” să n’o aibă nici românii basarabeni, nici ceilalţi. Dar simpatia faţă de fraţii întru pravoslavie rusească a rămas neumbrită în sufletele (unora dintre) ortodocşii noştri şi a mers până la admiraţia bisericii ruseşti.
Cu toate că pentru sufletul românesc, Ruşii au fost mai nefaşti decât Turcii. Şi aşa vor fi în totdeauna.

Turcii, — scrie A. D.Xenopol — ne ucideau cu încetul, storcându-ne viaţa materială; Ruşii vroiau să ucidă sufletul, înlocuind în corpurile noastre sufletul românesc cu cel rusesc; nu atacau numai forma materială, ci substratul intelectual”.

Fatalitatea istorică ne-a învecinat cu ei şi ne-a aruncat, mai ales prin ortodoxie, în sfera lor de înrâurire. Viitorul însă trebuie să ni-l croim noi. Şi încă aşa, că să ne smulgem
din această ucigătoare sferă de înrâurire. Asta cât mai repede şi mai radical.
Vorba d. Pamfil Şeicaru: “Urgenţa unei definiri latine a spiritualităţii româneşti, categoric opusă spiritualităţii slave” se impune ca o necesitate de capitală importanţă spirituală şi naţională. Cum să se facă această definire, rămâne s’o stabilească cei cari au şi puterea, şi chemarea şi priceperea. Biserica rusă pravoslavnică n’a fost, şi nici nu va fi niciodată, altceva decât unealta statului rus, pe care l-a slujit şi-l va sluji în toată vremea după placul lui, binecuvântând metodele lui şi mijloacele lui. Cari, de câte ori a fost vorba de împilarea şi asimilarea neruşilor, numai mistice n’au fost.

Imperativul categoric al istoriei noastre a fost, şi rămâne şi pe viitor, acesta:
Între noi şi între Ruşi, prăpastie mare trebuie să fie. Altfel oceanul acesta ne va înghiţi în valurile sale veşnic tulburi, agitate şi nesăturate de victime.
Iar noi ştim că rostul nostru sub soare e altul, şi nu acela de a fi jertfe fără minte şi nevolnice. — Chiar dacă monstrul ce ne-ar înghiţi s’ar ascunde sub podoabă de odăjdii sfinte, dragi evlaviei române.

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în Romania, Rusia și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Mici încrestări privind raporturile dintre România şi Rusia de totdeauna

  1. Transilvania zice:

    „Istoria ne învaţă că mai mult am pierdut când am crezut că Ruşii, ne-ar fi prieteni sau ocrotitori, decât atunci când ne-au fost adversari pe faţă.”

    Intr-adevar asa este. Rusii au facut intotdeauna acorduri secrete cu celelalte imperii cu care pareau sa fie dusmani, prin care se intelegeau ca sa ne vanda si sa ne imparta tara intre ei.
    La fel este si acuma: pretind ca nu se inteleg cu americanii dar in realitate lucreaza impreuna la desfiintarea noastra geografica si stergerea din istorie a natiunii romane.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.