Tratatul de pace delà Trianon, atacat cu atâta înverșunare de revizioniști, nu este nici un act de răzbunare al învingătorilor, nici un capriciu al istoriei. De aceea, cei ce se ocupă cu agitația revizionistă ungurească, trebuie să analizeze în primul rând rostul istoric al acestui tratat. ( … ) În ce privește România și Ungaria, războiul mondial avea să decidă cu privire la soarta celor trei milioane și jumătate de români din Transilvania, cari secole îndelungate zadarnic și-au pretins dreptul la libertate națională. Lupta de veacuri îndelungate a continuat mereu între români și unguri, fără întrerupere, căci nu putea fi vorba despre o conciliere în sensul dorit de stăpânirea ungurească, ca românii să se obișnuiască cu gândul de a rămâne sclavii Ungariei.
Ei și-au afirmat cu tărie și totdeauna dreptul lor național imprescriptibil, ridicând armele la nevoie. Cinci revoluții sângeroase au înscris în istorie cu litere de foc și sânge strigătul de protest al românilor ardeleni, împotrivă stăpânirii ungurești. Când armele le-au fost scoase din mâini și îndrăzneala lor de a pretinde dreptate a fost pedepsită de tirania
maghiară cu ștreang și roată, românii au continuat lupta prin tăcere și nemulțumirea lor a continuat să clocotească surd. Nici pacea nu era pace.
Lupta aceasta a culminat prin războiul mondial, când România mică a socotit, că a sosit momentul pentru a ridica arma pentru salvarea fraților de sânge, asupriți de atâta vreme. Așa dar, România nu a ocupat Transilvania pe simplul drept al forței, ca biruitoare în război, ci de partea ei era dreptatea istorică. ( … )
În 1890 lordul Fitzmaurice a susținut într’o serie de articole pe românii transilvăneni, spunând între altele:
“Eu insist mai ales asupra pericolelor cari amenință Europa, în urma luptelor înverșunate și neîncetate dintre naționalitățile Monarhiei Austro-Ungare … Ungurii mai ales, urmăresc o politică violentă și oarbă față de naționalitățile supuse coroanei ungare și în special contra românilor … În Transilvania atitudinea provocătoare a minorității maghiare contra românilor poate provoca dintr-o zi pe alta tulburări sângeroase, cu urmări incalculabil”.
Tot lordul Fitzmaurice spunea:
“Politica ungurilor a făcut din Transilvania un călcâiu al lui Achile, care poate amenința atât existența monarhiei habsburgice, cât și pacea europeană”.
Dar să mai cităm și pe alții. În parlamentul italian însuși fiul marelui Giuseppe Garibaldi, Menotti Garibaldi s’a ridicat, protestând împotriva faptului că ungurii “asupresc în modul cel mai barbar trei milioane de frați de ai italienilor”.
Marele G. Clemenceau în ziarul său “La Justice” a demascat în articole fulminante asuprirea românilor din Transilvania. Între alte articole este acela intitulat: “Lutte des races”, prin care arăta, că ungurii au proclamat suveranitatea forței împotriva românilor. “Independența naționalității maghiare va fi mai bine garantată,—scria în mod profetic Clemenceau, — prin pacea și libertatea celorlalte neamuri vecine, decât prin oprimarea violentă, cu consecințele ei inevitabile: războiul totdeauna hazardat”. ( … )
Prin urmare tratatul de pace delà Trianon nu este decât o lovitură de sabie a sorții, care a pus capăt conflictului istoric dintre poporul românesc și cel maghiar, constrângând Ungaria să se supună evoluției istorice, în calea căreia continua să se mențină, ca un obstacol secular. ( … ) Propaganda revizionistă ungurească nu este cu nimic justificată sub raport istoric, de drept și politic, iar ca idee ea este o erezie. Ungaria, care prin tratamentul barbar al naționalităților a declanșat războiul mondial, se dovedește din nou a fi un element de discordie în Europa. ( … )
Propaganda iredentistă ungurească în Anglia până la intrarea în acțiune a lordului Rothermere
Să vedem acum în mod cronologic, cum au căutat ungurii să se introducă în simpatia opiniei publice din Anglia. Primul contact de după război cu englezii a lăsat amintiri destul de puțin plăcute pentru cei delà Budapesta.
La 20 Martie 1919 locotenent-colonelul Vyx a predat, în numele generalului de Lobit, primului ministru maghiar Karolyi cunoscuta notă a Antantei, prin care i se pretindea renunțarea la teritoriile atribuite țărilor succesoare. Ungurii au dat un răspuns disperat. Spre a intimida marile puteri, au predat puterea comuniștilor lui Kun Bela.
Ceea ce a urmat, se știe. Armata română a pus capăt amenințării Europei cu comunismul unguresc. După instalarea regimului Horthy, a început imediat orientarea ungurilor în spre Anglia. De altfel nu numai cercurile oficiale ungurești au preconizat această orientare nouă. Jaszi Oszkar, fostul ministru de pe vremea lui Karolyi, refugiat în străinătate din fața teroarei albe a detașamentelor horthyste, în cartea sa “Calvarul unguresc—învierea ungurească”, a preconizat și el încă din anul 1920 orientarea spre Anglia. În ce privește politica externă viitoare a Angliei, Jaszi scrie următoarele:
“Pacea delà Versailles este inaplicabilă, înainte de toate trebuie să se readucă la viață Germania. Pentru sănătatea Europei e necesar, ca spiritul și organizația germană să recapete importanța pe care au avut-o în Europa dinainte de război.
Apoi trebuie căutată o apropiere plină de dragoste de marele bolnav, Rusia Sovietică”.
Dar dacă pentru Jaszi orientarea în spre Anglia a fost de natură ideologică, cercurile oficiale maghiare au căutat o apropiere de această țară din motive mult mai oportuniste.
Abia a început să se stabilească regimul dictaturii albe, pe ruinele lăsate de dictatura roșie a lui Kun Bela la Budapesta, ungurii au căutat să-și sconteze legăturile cu biserica anglicană. S’au reluat legăturile cu preoții englezi și cum în Ardeal bisericile reformată, luterană și evangelică, au un mare număr de credincioși, afinitatea cu o altă biserică protestantă, cu aceea anglicană, a fost exploatată din capul locului. S’au făcut intervenții plângărețe prin preoții din Anglia, pentru a împiedica nedreptatea “strigătoare la cer”, de a se ciopârți “intangibilul regat al sfântului Ștefan”.
Chiar în luna Decembrie 1919 începe pantahuza ungurească în lumea largă cu memoriile. Primul memoriu a fost prezentat de contele Ștefan Bethlen și de scriitorul iredentist Szasz Zsombor, în fruntea unei delegații de unguri refugiați din Ardeal, ministrului Angliei la Budapesta, sir Georg Clerk. Acest cel dintâi memoriu se plânge împotriva României, țară împotriva căreia de atuncia și până acum ungurii se îndreaptă cu mare predilecție. “Refugiații” maghiari se plângeau ministrului Angliei împotriva “atrocităților și abuzurilor” armatei române, care ocupase Ardealul și ale autorităților administrative românești.
La 1 Ianuarie 1920 ministrul plenipotențiar englez delà Budapesta a primit un demers oficial din partea guvernului unguresc, pentru a interveni favorabil în chestia Burgenland-ului, această provincie de Vest a Ungariei, care trebuia să fie anexată Austriei, urmând să se țină un plebiscit la Șopron. ( … )
Guvernul unguresc făcând intervenții pentru captarea bunăvoinței Angliei a oferit mari concesiuni finanței britanice.
În curând sosi la Budapesta o misiune engleză în frunte cu amiralul Taubridge și generalul Gordon. Budapesta a început seria primirilor fastuoase, cari continuă de atunci de câte ori se perindă un străin mai cu importanță prin Ungaria.
Au apărut drapele engleze, înainte cu trei ani încă batjocorite. S’a cântat imnul englezesc și au apărut placarde ciudate, cari păreau menite să convingă mai mult pe unguri decât pe oaspeții străini. Ele purtau inscripția: “Tu Anglia, ai să ne ridici iarăși!” ( … )
După patru ani Anglia începuse să se obicinuiască cu propaganda iredentistă ungurească, deși o găsea deplasată, după cum însuși fostul ministru maghiar Nagy Emil avea să remarce mai târziu. Văzând însă, că nici o piedică nu se pune propagandei lor, ungurii s’au hotărât să se organizeze chiar în inima Angliei. Pentru aceasta mijlocul cel mai potrivit păreau a fi societățile studențești, sub a căror mască se puteau ascunde cele mai cutezătoare mijloace de propagandă ungurească. Guvernul maghiar cu toate greutățile bugetare cu cari lupta, a trimis în Anglia un mare număr de studenți, pe cari îi susținea cu burse din partea statului. Universitatea din Oxford deveni un centru puternic al ungurilor.
Astfel s’a format la universitatea aceasta în primăvara anului 1922 “Liga pentru dreptul de autodeterminare al ungurilor” (Oxford League for Hungarian Self determination). Scopul acestei organizații este lesne de ghicit. Se pretindea că sub masca drepturilor naționalităților din fosta Ungarie, ungurii au fost puși forțat sub stăpânirea statelor succesoare, răpindu-li-se dreptul de autodeterminare. Acest drept wilsonian urma să fie susținut de liga nou înființată, care nu făcea decât să înșele în mod grosolan buna credință a englezilor insulari. ( … )
Profesorul dr. Krisztics Sandor într’o lucrare revizionistă spune, că în anul 1923 revizioniștii maghiari au fost îndemnați din Anglia, ca să întreprindă o acțiune mai energică pentru revizuirea frontierelor.
“Se părea, scrie autorul maghiar, că prietenii noștri englezi garantau împingerea granițelor până la Piatra Craiului, revenind astfel Ungariei un teritoriu foarte valoros, cu orașele Satu Mare, Oradea, Arad. Refugiații maghiari din aceste regiuni s’au și întrunit la Budapesta, unde au ținut întruniri, pentru a susține acțiunea revizionistă ce urma să se întreprindă. Dar mișcarea lor a fost atât de anemică încât străinătatea nu a putut lua cunoștință de ea”.
( … ) În luna Aprilie a anului 1924 contele Ștefan Bethlen a făcut o vizită la Londra. Înapoindu-se, a făcut unele declarații, cu privire la secretul reușitei acțiunei ungurești în Anglia.
“Succesul obținut cu ocazia vizitei mele la Londra — a spus fostul prim-ministru al Ungariei, — se datorează acțiunii ministrului Ungariei la Londra, contele Szapari și soția acestuia, care este prietenă intimă a soției ministrului de finanțe a Angliei, Snowden, din guvernul labourist. Soția ministrului Snowden este foarte bine introdusă în cercurile politice engleze, unde are o influență considerabilă. Acestor intervenții se poate mulțumi ținuta binevoitoare a Angliei față de Ungaria și atitudinea ei mai puțin prietenoasă Micei Antante și în special față de ministrul de externe al Cehoslovaciei, d. Beneș, care în urma unor tratative neizbutite, a trebuit să intervină la Praga, pentru a plăti anticipat Angliei anuitățile împrumutului extern”.
Tot la Londra s’ar fi pus la cale de către emisarii unguri protestele și amenințările rusești împotriva ratificării de către Italia a tratatului de pace, pe chestia alipirii Basarabiei.
Acțiunea revizionistă a lordului Rothermere
La începutul anului 1927 iredenta maghiară își creiase o situație destul de favorabilă în Anglia. Avea organizații suficiente cari să acționeze, iar opinia publică engleză începuse să cunoască “chestiunea ungurească”. Era deci timpul să se facă un pas înainte. Opera pregătitoare fiind terminată, trebuia să se treacă la exploatarea legăturilor create.
Totuși opera iredentistă, pentru care s’a cheltuit multă energie și atâția bani, nu promitea nici un rezultat apropiat.
Având consimțământul guvernului maghiar, contele Szapari, ministrul Ungariei la Londra, a intrat în legătură cu lordul Rothermere, cunoscutul conducător al unui trust de ziare din Anglia și America.
Între guvernul maghiar și lordul Rothermere a intervenit o înțelegere, urmând ca acesta să întreprindă în ziarele sale o campanie pentru revizuirea frontierelor actuale. Cari au fost condițiunile acestei convenții, multă vreme nu s’a știut și lordul Rothermere era prezentat lumii ungurești ca un om “providențial”, care lucrează “dezinteresat”, luând apărarea Ungariei mutilate din convingere. ( … )
Lordul Rothermere nu a încetat să atragă atenția ungurilor asupra faptului, că pentru victoria cauzei ungurești e necesară cea mai vie propagandă în toate țările din Apus. Pentru aceasta a cerut ungurilor să tipărească hărți și broșuri, ceea ce ungurii au și făcut. S’a tipărit între altele o hartă de propagandă de mărimea unei cărți poștale, care înfățișează Ungaria de azi și marea Ungarie de odinioară cu inscripții în scop de propagandă, în toate limbile europene. Ea a fost tipărită și trimisă tuturor oamenilor politici din toate țările apusene.
În același timp ungurii au adunat întregul lor material de propagandă iredentistă, trimițând copii lordului Rothermere. În felul acesta s’au format 33 de dosare mari, conținând memorii, documente, fotografii, hărți și un vast material de propagandă, obținut în bună parte delà preoții și profesorii maghiari din teritoriile alipite statelor succesorale. Materialul acesta urma să-l întrebuințeze Rothermere în cursul călătoriei sale de propagandă revizionistă în America, unde la 10 Decembrie 1927 s’a format o ligă revizionistă, cu scopul de-a susține pretențiile iredentei ungurești.
Demascarea lordului Rothermere. Acțiunea lui revizionistă a fost plătită de Ungaria și Germania
Dacă anumite cercuri politice sus puse bănuiau că propaganda revizionistă a lordului Rothermere nu este dezinteresată, în schimb milioanele de cititori onești ai
publicațiunilor lui Rothermere nici nu bănuiau adevăratele resorturi ale campaniei zgomotoase pentru revizuirea tratatului delà Trianon.
Rothermere a fost considerat atât la Londra cât și în Ungaria, susținătorul dezinteresat, convins și providențial al cauzei Ungariei milenare, căreia I s’a făcut o nedreptate strigătoare la cer prin tratatul de pace delà Trianon. Admirația populației ungurești față de el luase un caracter cu adevărat religios. Rothermere era considerat omul providențial, care va aduce reintegrarea regatului sf. Ștefan.
În culmea gloriei lui, când Rothermere nici nu bănuia, el fu doborât vertiginos într’o discuție a presei franceze, care i-a adus acuzațiuni de o gravitate excepțională.
Ziarul francez “Aux Ecoutes” la începutul lunii Ianuarie a anului 1932 a publicat câteva documente cu privire la campania filo-maghiară a lui Rothermere, stârnind senzație în toată lumea.
Ce se întâmplase?
Poliția franceză din Biaritz a arestat și a expulzat din Franța pe principesa de Hohenlohe-Schillingfürst, despre care se constatase, că era o spioană periculoasă în serviciul revizioniștilor din Germania, având legături cu anumite cercuri politice din Anglia. Plecând din Franța în mod forțat, principesa spioană a uitat într’un saltar secret al unei mobile mai multe hârtii compromițătoare.
Iată ce publică, în această senzațională afacere, ziarul “Aux Ecoutes”:
Avem norocul să putem stabili, că principesa de Hohenlohe-Schillingfürst e o spioană în solda Germaniei. Ea s’a strecurat în intimitatea lordului Rothermere și campaniile
anti-franceze ale ziarelor lordului își găsesc explicația în legăturile celebrului ziarist englez și ale principesei. Se înțeleg acum atacurile lordului Rothermere contra tratatului delà Versailles și celebra sa campanie în favoarea Ungariei.
Iată o telegramă adresată principesei de Hohenlohe, 45 Avenue George V, la Paris, datată 20 Iunie 1927:
“Am primit instrucțiuni delà vicontele Rothermere de a vă face cunoscut, că un articol lăudând Ungaria, conform dorințelor dv, va apare mâine”.
MAIL MAN, Londra
[ În ziua următoare, adică la 21 Iunie 1927 a apărut în ziarul “Daily Mail” primul articol semnat de Rothermere purtând titlul: “Locul Ungariei sub soare”, prin care a fost inaugurată campania revizionistă ungurească. ]
Iată o telegramă adresată principesei de Hohenlohe, la Berlin, transmisă semicifrat:
“ALTEȚEI SALE STEFANIA, Hohenlohe, Berlin, hotel Esplanade.
Sosit ieri seară, călătorie infernală de aproape trei ore. Nu veni mai de vreme de 17 Decembrie. Canadienii sosesc mâine. Sunt foarte ocupat. L.G. a glumit. încerc să-i dau ajutor. Sunt mulțumit de a te vedea în curând. Plec la 22 în sudul Franței.
Mă bizui pe d-ta. Îmi lipsește surâsul d-tale, Girlie”.
ROTHERMERE
Iată altă telegramă cu același cuprins:
“HOHENLOHE, Cannes, Hotel Majestic, 2.1.31.
Răcit, nu voi sosi decât la 3. Pot rămâne vreo zece zile, afară doar dacă nu preferi să vii aici. Ce ai hotărît în privința prietenului? Multe urări de sănătate. Aurul sosește.
Fii binecuvântată, Girlie”.
ROTHERMERE
Altă telegramă adresată lordului Rothermere, la Splendid Hotel, Londra:
“Precedentul cancelar al Reichului, Schober, a format un nou partid denumit Schoberblock. Judecând articolul care l-ai scris despre Hitler, te consideră singurul bărbat puternic și destul de bine informat și-ți cere ajutorul și propaganda pentru apropiatele alegeri. Mulțumită cunoștința d-tale asupra situației, trebuie să știi desigur că Schober e singurul, care poate menține liniștea și ordinea în această țară. Telegrafiază-mi te rog, la hotelul Sacher, sau la cancelarul Schober la cartierul general al poliției. Schober mi-a dat instrucțiuni în privința organizării eventualelor d-tale articole. Dacă ar fi cu putință, ar fi mai bine să trimiți pe cineva din personalul d-tale ca să-l vadă pe Schober personal. Răspunde cât mai urgent. 19.10.30”.
Iată pe unul din cei mai importanți proprietari de ziare engleze în legătură, în ciuda guvernului său, cu cancelarul Schober, căruia îi procură subsidii și ajutorul ziarelor sale; acestui Schober care declarase, cu mult înainte de data pe care o poartă telegrama, că Germania și Austria nu formau decât o națiune și, afară de aceasta, fără îndoială, cu Hitler. ( … ) Iată o ciornă care-și găsește în alte documente explicația:
“Subsemnatul recunosc obligația fără rezervă de a plăti suma de 300.000 lire sterline lui … după ce va apare primul articol privitor la propaganda pro-germană Northcliffe, în privința chestiunii coridorului polon”.
Astfel, când Germania, prin agenții ei secreți, oferă milioane pentru o campanie de presă care a fost începută, câțiva ticăloși în Franța se fac complicii unor nemernici, cari vor să recupereze coridorul Danzigului! Iată documentul cel mai important, datat din Londra, 23 Ianuarie 1931 și adresat prințului de Lichtenstein la Viena:
“Alteței Sale Ferdinand Lichtenstein
Asum prin prezenta obligația de a plăti, fără rezervă, prințului de Lichtenstein suma de 300.000 lire sterline a doua zi după apariția în “Daily Mail”, a articolului inaugurând propaganda pro-germană a presei Northcliffe pentru redarea coridorului polonez.
Dacă coridorul polonez va fi redat Germaniei după 30 luni dela data acestei scrisori, se va plăti o sumă de 600.000 lire sterline aceleiași persoane și la aceiaș adresă”.
Astfel, angajamentul e luat în acest document de a plăti prințului Ferdinand de Lichtenstein 300.000 lire sterline, adică 30 milioane de franci, în ziua în care va apărea în “Daily Mail”, primul articol inaugurând propaganda presei pro-germane Northcliffe în chestiunea înapoierii coridorului polonez și indicația că 60 de milioane vor fi plătite când ocuparea coridorului va fi un fapt îndeplinit, în total 90 milioane de franci.
Cui trebuia să înmâneze suma de 90 milioane prințul de Lichtenstein?
Nu-i de ajuns a se ști că ziarele lordului Rothermere își puneau coloanele la dispoziția acestei propagande înspăimântătoare, că au apărut articole în aceste ziare de tendință hotărât pro-germană și că toate tezele germane au fost apărate.
Dovada e făcută că Germania a cheltuit cu nemiluita, ea care nu avea bani ca să plătească despăgubirile, 90 milioane unuia, câte milioane celorlalți?
Câte ziare străine au fost cumpărate de Germania ca să-i apere politica și ca să obțină sprijinul revendicărilor ei?
Din 1931, Germania distribuia fonduri spre a pregăti opinia străină în favoarea ocupării coridorului Danzig. În ziarele lordului Rothermere au apărut articole în acest sens. Germania credea, fără îndoială, că va putea recupera acești bani într’un război în care ar fi ieșit învingătoare. Câteva ziare influente engleze o susțineau. O temută spioană, prințesa de Hohenlohe era intermediara. Prințul de Lichtenstein era amestecat în această afacere.
În cursul unui dineu, lordul Rothermere a întâlnit pe frumoasa Stefania Richer, prințesă de Hohenlohe, care trebuia să exercite asupra sa o influență atât de puternică. Ea era în solda informațiilor germane, precum și în serviciul guvernului din Budapesta.
MihailAndrei's Blog 