Starțun, între temniță și vecie – Victor Leahul




Eram student la Politehnica Gheorghe Asachi din Iași. Trecuseră doi ani de la sfârșitul războiului. În 1947 am terminat frecvența la ultimele cursuri și am fost declarați absolvenți. Încercările mele de a relua legătura cu părinții mei din Statele Unite ale Americii s-au dovedit zadarnice. Eram foarte îngrijorat. Cineva m-a sfătuit să trimit o telegramă la Biroul Populației din localitatea unde se aflaseră părinții mei în 1940.
Nu știam limba engleză dar am compus telegrama în franceză și suna cam în felul următor:
Binevoiți, vă rog, a comunica domnului Teodor Lehul, cunoscut în 1940 ca lucrător la Ford, adresa fiului său Victor.
La vremea aceea, o scrisoare de la Iași la București călătorea timp de o lună. Eu am primit răspunsul telegrafic din America în opt zile.
Părinții dumneavoastră amândoi sănătoși vă vor comunica imediat (telegrama era în engleză și mi-a tradus-o domnul Bolohan, student într-un an superior).
A fost bucurie enormă dar și mai mare mi-a fost bucuria când am primit scrisoarea lor.
Ei ne credeau morți pe amândoi copiii și eu eram ca un înviat din morți. Mă întrebau ce știu despre fratele Ionică dar eu nu știam ce să le spun, cum să le comunic tragedia.

Ziua de 14 Decembrie a fost ultima zi de practică la Secția I-a Clădiri CFR din Iași. Seara după ce m-am întors de la birou, am mai lucrat vreo două ore la proiectul de diplomă care era abia la început, dar am obosit repede și m-am culcat. ( … )
În seara următoare, 15 Decembrie, pe la amiază, am mers la cantina CFR unde luam masa în ultimul timp. La ghișeul de unde trebuia să primesc bonul pentru masă mă așteptau doi indivizi. I-am recunoscut. Erau Mustață și Matahală.
– Dumneata trebuie să vii cu noi!
– Așteptați să iau masa și vin.
– Nu se poate, trebuie să vii chiar acum!
În sala de mese erau mulți muncitori care mă cunoșteau și au început să ridice capul.
– De ce atâta grabă?
– Vino până afară și îți vom explica.
Am ieșit. M-au condus pana jos și mi-au zis:
– Ești arestat. Suntem de la Securitate. Să nu faci o mișcare suspectă că avem revolverele încărcate!
M-au încadrat unul în stânga și unul în dreapta și am pornit către sediul Securității, care era nu departe de căminul și cantina noastră a studenților de la Politehnică, în fostul conac al lui Mihail Kogălniceanu. Curtea și strada erau pline de studenți.
Securiștii mi-au atras atenția să nu șoptesc ceva sau să fac vreun semn că o pățesc.
Am trecut în plină tăcere prin mulțime, dar cei care mă cunoșteau au înțeles cât se poate de bine situația.
Ajunși la destinație, cei doi m-au dat în primire altui securist care era de serviciu în centrala de telefoane și radio. Am stat cu el pâna târziu pe la miezul nopții; din când în când mai suna telefonul la care paznicul meu răspundea monosilabic, apoi mișca niște butoane al căror rost nu-l știam.
Într-un târziu, cam pe la miezul nopții, a venit un alt securist, mi-a făcut semn și mi-a zis:
Hai. M-a condus într-o cameră mare, cam goală în care se găseau două birouri masive de stejar. Lângă unul am observat un coș pentru hârtii făcut din lemn, cam adânc pentru funcțiunea aceasta și-n el erau un număr de bețe cam ciotoroase de grosimea unei cozi de mătură. Mai era acolo și o bară de fier din acelea care se pun la covoarele care se așează pe scări în casele mai bine înzestrate.
La biroul de lângă acest coș de hârtii, pe un fotoliu, stătea un ofițer îmbrăcat într-o uniformă nouă pe care nu o văzusem până acum. Avea o culoare bleu-griș ca aceia a aviatorilor din vremea războiului și mai înainte; avea epoleți din fire de argint și niște stele de tip cam pătrat care indicau gradul purtătorului. Am aflat mai târziu că acesta era Blehan, bătăușul principal al securității Iași.
Însoțitorul meu m-a adus în fața lui; a salutat și a plecat.
– Cum te cheamă?
– Victor Leahul.
– Numele tatălui?
– Teodor.
– Al mamei?
– Anghelina.
– Unde te-ai ascuns până acum că te-am căutat și nu te-am putut găsi?
– Nu m-am ascuns deloc. Am fost toată vremea aici în Iași.
– Unde locuiesc părinții tăi?
– În Statele Unite ale Americii.
– De ce au fugit din țară?
– N-au fugit. Au mers chiar greu, foarte încet. Tatăl meu a plecat acolo la o vârstă foarte tânără, după primul război mondial; s-a întors acasă ca să devină cetățean al României Mari, dar a revenit în America să facă ceva bani pentru cei doi copii născuți între timp.
– De ce a fost împotriva partidului nostru?
– Când a plecat tatăl meu acolo, la vârsta de 16 ani, înainte de începutul primului război mondial, partidul comunist român nu exista. Cum putea el să fie împotriva a ceva ce nu exista?
– Dar mama ce politică a făcut? De ce a plecat?
– Mama a rămas cu doi copii mici, avea o vacă și câteva oi, un porc și câteva găini și grija muncii câmpului. Asta era politica ei și cu greu mai putea să-i facă față. A plecat când a chemat-o soțul ei la dânsul.
– Dar tatăl tău ce motive a avut să plece?
– Tatăl meu făcea parte dintr-o familie cu cinci copii și care avea două hectare de pământ. Erau trei fete și doi băieți și nu puteau să trăiască toți din ceea ce le revenea din cele două hectare. Băieții au trebuit să plece să-și caute de lucru în altă parte. Voi aveți ceva împotriva acelora care fug de sărăcie?
– Ce, tu mă anchetezi pe mine, sau eu pe tine?
– Nu vă anchetez ci doar vreau să vă lămuresc asupra situației!
– Da bunicul tău ce politică a făcut?
– Bunicul meu a fost exploatator!
– Aha!
– Da! El avea un car și doi boi. Mergea cu carul la pădure și-l încărca zdravăn cu lemne, înjuga boii și ducea carul la stația de cale ferată unde încărca lemnele în vagon, apoi mergea iarași la pădure după alt transport … Din banii ce-i primea pentru cărăușie și-a făcut lui o casă gospodărească din lemn și acoperită cu dranița, iar bieților boi nu le-a făcut decât o șură cu pereții din nuiele lipite cu lut și cu acoperișul de paie. Ce, asta nu-i exploatare?
– Îți bați joc de mine banditule?
– Nu domnule anchetator, vă spun realitatea! Dumneavoastră căutați acul în carul cu fân.
Și-a stăpânit cu greu mânia căci trebuia să treacă la un alt subiect ( … )
– Și ai primit de la părinți acte ca să pleci în America?
– Da!
– Și tu crezi că vei pleca într-adevăr?
– Deoarece toată familia mea este acolo și eu sunt singur aici cred că am destule motive să plec.
– Asta s-o crezi numai tu! Nu poți pleca fără voia noastră! Ai însă recomandarea tovarășilor noștri și poți să pleci, dar cu o singură condiție: să lucrezi pentru noi.
Noi te introduce acolo în niște cercuri foarte selecte. Avem aliați foarte puternici acolo care vor să ne ajute. Ne trebuie numai un om de legătură și acela vei fii tu. Te vom împinge acolo așa de sus încât nici nu visezi. Ești proaspăt absolvent al unei facultăți, nu ți-ar conveni să-ți freci coatele cu cei mai mari savanți ai Americii? Vei avea bani, vei avea o situație materială cum tu nici nu poți să ți-o imaginezi, dar trebuie să ne raportezi nouă tot ceea ce auzi și tot ceea ce vezi acolo.
Să nu-ți închipui însă că ai să ne duci cu zăhărelul. Înainte de a pleca îți dăm o fată frumoasă tare care te iubește. Te însori cu ea și o săptămână după aceea aveți două pașapoarte și plecați amândoi în America. Părinții fetei rămân aici ca garanție că voi vă veți face datoria acolo unde vă vom trimite.

Ma gândeam, voi fi controlat de securitate zi și noapte! Voi sta mereu cu ea alături de mine!
Domnule anchetator, îmi pare rău, dar eu nu sunt omul de care aveți nevoie. Nu știu să mă prefac, nu știu să mă infiltrez, mă voi da de gol și voi târî după mine și pe alții care au avut legătura cu mine. Nu pot!
– Nu poți? Ai de ales, America sau pușcăria.
– Nu am decât o singură posibilitate – pușcăria!
– Ia spune de când ești “legendar”?
– Nu știu ce vreți să spuneți!
– Să-mi spui care sunt colegii tăi! (Fusesem ales de studenți ca șef de an pentru problemele legate de ajutorarea materială a celor lipsiți de mijloace. Făcusem atâtea liste că învățasem pe de rostul tabelul alfabetic al colegilor).
I-am recitat frumos tot catalogul având grijă să trec ușor peste acei care știam că sunt căutați dar încă nu fuseseră prinși, fără ca el să observe vreo ezitare.
– Știi că unii dintre aceștia au fost arestați și anchetați ca legionari?
– Nu!
– Și eu aflu de la dumneavoastră acest lucru pentru prima data!
– Voi sunteți oameni de nădejde, revoluționari. Păcat că Codreanu v-a împuiat capul cu misticism. Să nu credeți că dacă sunteți naționaliști și poporul stă azi în spatele vostru, noi o să ne pierdem capul. Vă vom distruge fără milă până la ultimul, apoi vom prelua noi naționalismul. Dar naționalismul nostru nu va fi ca acela al vostru, naționalismul nostru va fi naționalism comunist, naționalism internaționalist.
– Lasă-te de misticism, fă-te comunist.
– Domnule anchetator eu nu judec acum prin prisma misticismului, ci judec cât se poate de realist. Nu corespund! Nu pot.
– Nu fii prost! Acceptă mâna pe care ți-o întinde partidul cu atâta generozitate!
– Credeți-mă. Vă spun cu toată sinceritatea. Mi-e imposibil!
– Ești nebun! Nu știi ce te așteaptă. Nu știi ce vă așteaptă pe voi toți care ați intrat cu fruntea sus în închisoare ca să deveniți eroi, ca să deveniți martiri. Noi nu vom face din voi nici eroi, nici martiri; vom face din voi cei mai odioși criminali, cele mai de pe urmă ortepe umane.
Da! Chiar americanii tăi v-au dat pe mâna noastră să vă lichidăm. La Convenția de Pace ne-au cerut să lichidam toate rămășițele. Să vă distrugem fără milă. Vom face din voi niște monștri, niște criminali odioși de o să vă fie și vouă scârbă de voi înșivă.
Veți vrea mai bine să muriți, dar noi nu vă vom lăsa această posibilitate. Dacă va mai ajunge cineva până la capăt, acela nu va mai fi om, ci o strâpitură fără nici o demnitate.
Nu va ieși nimeni cu fruntea sus. Noi nu ne grăbim. Aliații v-au dat pe mâna noastră pe veșnicie. Suntem înțeleși cu ei să ne cedeze treptat, treptat conducerea întregii lumi.
Avem la dispoziție experiența de 30 de ani a Uniunii Sovietice. Avem la dispoziție o metodă care nu a dat greș niciodată. Nimeni nu a fost în stare să reziste și nu veți rezista nici voi.
Vă vom aplica metoda șocurilor:
Șocul medicamentelor,
Șocul alimentar,
Șocul proteinelor,
Șocul vitaminelor și, în cele din urmă,
Șocul Makarenko.
Nu veți ieși decât atunci când nu veți mai fi întregi nici la trup nici nici la minte.
Când vi se vor expira pedepsele, vă vom da altele și altele până veți ajunge în starea în care vrem noi. ( … )
Ne vom bate joc de familiile voastre: soțiile voastre le vom face servitoare fără plată în casele milițienilor. Logodnicele voastre, pe care voi le-ați educat să fie soții alese, le vom mărita cu securiști, iar pe fetele voastre mai tinere le vom face prostituate la dispoziția securiștilor. În curând vom ajunge să guvernăm și în America. Tineretul universitar de acolo este pregătit de profesori marxiști, adică comuniști. Acest tineret va conduce America de mâine!
– Mai ai frați în America?
– Da, am o soră care acum este în școala primară.
– Ai să vezi, dacă vei ajunge vreodată acolo, ea nu va mai vrea să te recunoască de frate.
Nu există altă salvare decât să accepți oferta mărinimoasă a partidului.
– Nu pot. Nu corespund cerințelor dumneavoastră.
– Cum? Ai obrăznicia să refuzi mâna generoasă pe care ți-o întinde partidul?
Ma luat la palme. Nu prea a avut efect. Îl cheamă pe un agent:
– Ia-l pe ăsta să mi-l faci îngeraș!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în America, Romania și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Starțun, între temniță și vecie – Victor Leahul

  1. Transilvania zice:

    „Chiar americanii tăi v-au dat pe mâna noastră să vă lichidăm. La Convenția de Pace ne-au cerut să lichidam toate rămășițele.”

    Este ceea ce fac de regula americanii, la ei totul este business. Un popor fara suflet, la care a sosit de curand judecata neamurilor si nici nu are habar.

  2. Transilvania zice:

    „Aliații v-au dat pe mâna noastră pe veșnicie. Suntem înțeleși cu ei să ne cedeze treptat, treptat conducerea întregii lumi.”

    Perfect adevarat. Evenimentele din ultimii ani dovedesc fara urma de indoiala ca rusii sunt intelesi cu vestul si ca nefericita Romanie este vanduta lor pe veci.
    Fostul KGB Anatolyi Golitsyn scria acum cateva decade in cartile sale ca rusii intentioneaza sa cucereasca vestul, dar vestul infiltrat de marxisti a refuzat sa creada. Si iata aparitia lui Trump (omul lui Putin) la conducerea Americii confirma si asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.