Az a szép … az a szép


Se pare că “partenerului strategic” al României l-a susținut pe dl. Iohannis ca să taie din tupeul oficinelor GRU/KGB cunoscute publicului sub numele de udmr și pcm. Începe să adie ușor vântul de primăvară. Nădăjduim să nu se oprească prea curând din cauza unor țări cu guverne “dualiste”.


Deocamdată premierul Ludovic Orban își mușcă buzele nervos iar pesedeaua și puișorii ei neomarxiști jură că-s săraci, cinstiți si că nu au treabă cu ciolovecii.
La Budă(pesta) corul bocitoarelor turanice schelălăie a pustiu și stepă în timp ce
V. Orban așteaptă update de la Kremlin.
P.S
Felicitări pentru sprijinul medical destinat Basarabiei!
Felicitări celor ce lucrează la coridorul Gdansk – Constanța!
_________________________________________

Ce isprăvi mai fac iredentiștii de la Budă(pesta)

Încă mai persistă viziunea conform căreia diaspora maghiară, în special cea din Occident, este promotoarea celor mai virulente concepții iredentiste ale Ungariei. Fără îndoială că acest lucru a fost valabil în ultimele trei decenii ale secolului trecut, când conducerea de atunci de la Budapesta era încorsetată din acest punct de vedere de “relațiile frățeștiˮ cu regimurile comuniste din statele vecine și de ordinea mondială bipolară, care nu admitea revizionismul și revanșismul. Se pare însă că lucrurile s-au schimbat. Frâiele propagandei și acțiunilor iredentiste au fost preluate fără nicio reținere direct de Budapesta, în special după venirea la putere a regimului Orbán. În diaspora maghiară, tot mai frecvent, se fac auzite voci care se distanțează și chiar critică abordările iredentiste ale Ungariei.

Biserica Reformată Maghiară din America cere “cumpărareaˮ Transcarpatiei de la Ucraina

La 14 noiembrie 2019, liderii Bisericii Reformate Maghiare din America, în frunte cu episcopul Zoltán Lizik, au participat la o Conferință a Consiliului Diasporei, la Budapesta, în cadrul căreia prim-ministrul Viktor Orbán, a transmis un mesaj de susținere. Participanții la acest eveniment și-au exprimat loialitatea față de guvernul Orbán disponibilitatea de apăra “reputația Ungarieiˮ și au semnat o declarație prin care se angajează să combată politicienii anti-Orbán, din străinătate.

Un subiect important abordat în mesajul șefului guvernului de la Budapesta a fost Ucraina. Cunoscut ca un susținător al lui Vladimir Putin, Viktor Orbán a deplâns faptul că noul președinte al Ucrainei Volodimir Zelenski refuză să se întâlnească cu el.
“Vă pot informa că, în ciuda unor încercări repetate, nu am reușit să mă întâlnesc cu noul președinte al Ucraineiˮ, se afirmă în mesaj.
În continuare se mai menționează:
“În Ucraina, în ultimii ani, am asistat la o guvernare antimaghiară, dar sperăm că elita politică care l-a adus la putere pe noul președinte va schimba acest lucru, va accepta mâna întinsă a Ungariei și va conlucra cu Ungaria în loc să promoveze o politică
anti-maghiarăˮ.

După ce liderii Bisericii Reformate Maghiare din America au revenit în Statele Unite, aceștia au făcut un anunț surprinzător. Episcopul Zoltán Lizik și consilierul său Zsolt Demeter au cerut nici mai mult nici mai puțin decât destrămarea Ucrainei, într-o proclamație tipărită la editura organizației și distribuită membrilor acesteia.
Astfel, Lizik și Demeter pretind că Transcarpatia trebuie “cumpăratăˮ de la Ucraina și anexată Ungariei. Ei susțin că Ucraina nu are prea multe beneficii de pe urma deținerii acestei regiuni și că ar trebui să procedeze la fel ca Rusia în 1867, când a vândut Alaska Statelor Unite. Enoriașilor bisericii li s-a cerut să contribuie la strângerea fondurilor necesare, pentru ca proiectul să poată fi demarat cel mai târziu în luna iunie 2020.

Această inițiativă a conducerii Bisericii Reformate din America nu s-a bucurat de ecoul așteptat în cadrul diasporei maghiare. Într-un articol semnat de György Lázár – consultant financiar din California, în publicația The Free Hungarian Press, la 8 ianuarie 2020, autorul se întreabă pe bună dreptate dacă Biserica Reformată a Maghiarilor din America mai trebuie considerată doar o organizație religioasă? În opinia autorului: “liderii acesteia încearcă să o transforme într-o organizație de lobby de extremă dreapta, sprijinită și manipulată de la Budapestaˮ și deplânge faptul că, din păcate, “enoriașii acestei biserici sunt folosiți ca masă de manevră politică, pentru a sprijini agenda iredentistă a guvernului Orbán”.

În același articol, inițiativa de mai sus este pusă în legătură cu o acțiune similară de acum câțiva ani a partidului de extremă-dreapta Jobbik, care a distribuit în Ungaria o hartă din care rezulta că Rusia, Ungaria și România ar trebui să pretindă Ucrainei cedarea unor teritorii. Tamás Gaudi-Nagy, în calitate de parlamentar al Partidului Jobbik și vicepreședinte al acestei formațiuni, a apărut frecvent în public îmbrăcat cu un tricou
inscripționat cu textul: “Din punct de vedere legal, Crimeea aparține Rusiei! Din punct de vedere legal, Transcarpatia aparține Ungariei!ˮ (O idee lansată inițial de Vladimir Jirinovski, un politician rus, lider al Partidului Liberal-Democratic din Rusia.)
De asemenea, în luna octombrie 2017, fotografia sa în care este îmbrăcat cu un astfel de tricou a fost difuzată pe contul său de Twiter, iar în 2014, în aceeași ținută a avut o intervenție în Parlamentul European, de la Strasbourg.

În opinia autorului articolului, prim-ministrul Viktor Orbán, dar și o serie de partide politice de extremă-dreapta, cum este Jobbik, împărtășesc cu președintele Vladimir Putin viziunea că Ucraina este un așa-zis “stat artificialˮ. În același timp, Orbán îl consideră
“un mare om de statˮ pe fostul conducător al Ungariei, Miklós Horthy care, în anul 1939, cu sprijinul lui Hitler, a anexat Transcarpatia.

Exacerbarea iredentismului oficial în Ungaria

La 2 decembrie 2019, publicația on-line Hungarian Spectrum a difuzat o analiză a unor manifestări iredentiste din Ungaria, în contextul aniversării Zilei Naționale a României și cu trimiteri la perspectiva evoluției relațiilor Ungariei cu statele vecine, față de care reprezentanți ai puterii de la Budapesta și mass-media emit fără nici un fel de rețineri pretenții revizioniste și revanșarde.
Prezentăm în continuare principalele idei ale articolului semnat de Eva S. Balogh, profesor de istorie est-europeană la Universitatea Yale, din Statele Unite:

Super-comemorarea aniversării a 100 de ani de la semnarea Tratatului de Pace de la Trianon se apropie rapid. Dacă aș putea să-i dau un sfat lui Viktor Orbán, i-aș sugera cu tărie să țină în frâu dulăii extremei dreapta, din cadrul mass-media, finanțați generos de guvernul de la Budapesta. Articole cum sunt cel semnat de Tamás Pilhál, întitulat: “Mesaj către teroriștii care au anexat Transilvania: metodele lor vor avea efect de bumerangˮ, nu vor rămâne fără răspuns din partea vecinilor Ungariei.
Pilhál, se pare că fără niciun fel de opreliști din partea celor pe care-i slujește, incită atât pe maghiarii din Ungaria, cât și pe cei din străinătate să sprijine politica externă iredentistă a guvernului de la Budapesta, respectiv “recuperarea teritoriilor istorice pierduteˮ. Evident că este în interesul personal al lui Viktor Orbán să incite naționalismul conaționalilor săi, în scopul consolidării sprijinului pentru regimul său de extremă-dreapta. Acest lucru este periculos și în mod sigur va aduce prejudicii atât maghiarilor, cât și Ungariei, pe termen lung.

Încă câteva articole de felul celui scris de Pilhál și vom constata o creștere a temerilor față de iredentismul maghiar, în special dacă avem în vedere manipulările lui Orbán privind minoritatea maghiară din Ucraina. Prim-ministrul Ungariei se joacă cu focul.
Este de-a dreptul stupefiantă ignorarea de către Pilhál a realităților istorice și disprețul revoltător pe care-l manifestă față de români. Mesajul pe care-l transmite acesta este că, în prezent, Transilvania se află sub „ocupație temporarăˮ, iar în cazul unor auspicii favorabile, va fi realipită Ungariei. România este descrisă ca fiind “un teritoriu abandonat, populat de rahați de câineˮ. România aparține Regiunii Balcanice, este o țară înapoiată, iar românii sunt incapabili să înțeleagă valorile mărețe ale Europei Centrale promovate de Viktor Orbán și partizanii săi.

Pentru ignoranți cum este Pilhál, amestecul de populații din Bazinul Carpatic ar fi rezultatul retragerii turcilor de la sfârșitul secolului al XVII-lea, când maghiarii plini de intenții bune, dar și inconștienți, au invitat străini să vină și să trăiască între granițele țării lor. Potrivit lui Pilhál, acest lucru s-a întâmplat în Transilvania, unde milioane de români s-au stabilit în secolul al XVIII-lea. Desigur, toate acestea s-au întâmplat doar în imaginația lui Pilhál. (…)

Acest articol monstruos semnat de Tamás Pilhál a fost prilejuit de Ziua Națională a României de la 1 Decembrie, când, în fiecare an, românii sărbătoresc Declarația de la Alba Iulia, prin care cei 1.228 de delegați ai Adunării Naționale a Românilor din Transilvania și Ungaria, au decretat în anul 1918 unirea Transilvaniei cu România. În opinia lui Pilhál aceasta ar fi fost realizată “de o manieră teroristăˮ. El îi descrie pe delegații aleși ca fiind “1.228 români tolerați pe teritoriul țării noastre.ˮ Prin urmare, acești români trebuiau să fie loiali Ungariei, în calitatea lor de cetățeni ai acestei țări, în care strămoșii lor trăiau de secole.

Conform lui Pilhál, România nu este un stat în adevăratul sens al cuvântului. Este o țară artificială care a fost înființată doar în anul 1859, după unirea Valahiei cu Moldova și a dobândit numele de România abia în 1881. Nașterea târzie a României ar fi avut loc deoarece “unificarea românilor a fost o sarcină dificilă în primul rând pentru ei înșișiˮ. Această este o altă afirmație răuvoitoare a ignorantului Pilhál, pentru că se pare că el nu știe că, după insuccesul revoluțiilor de la 1848, Marile Puteri au respins cererile explicite și insistente ale românilor de a se uni într-un singur stat.

După un scurt și la fel de fals comentariu privind al Doilea Dictat de la Viena, din 1940, Pilhál revine la defăimarea românilor, susținând că “maghiarii sunt băgați la pușcărie ca urmare a unor procese în care sunt acuzați de terorism, pentru a înspăimânta întreaga lor comunitateˮ și că “Bruxelles și statele dezvoltate din Occident nu reacționează în niciun fel la aceste nedreptăți brutale deoarece toată atenția lor este concentrată acum asupra noilor lor favoriți – imigranții ilegali musulmani care asaltează Europaˮ. (…)

La Conferința de Pace de la Paris, puterile Antantei au “lăsat Ungaria la cheremul unui stat artificial, care era gelos de succesele, talentele, civilizația și economia maghiarilorˮ și care urmăreau chiar dispariția maghiarilor. “Putem afirma că Transilvania a căzut în mâinile unor nevredniciˮ. În loc să fie recunoscători pentru teritoriul pe care l-au primit, românii îi persecută și oprimă pe ungurii din Transilvania, mai susține Pilhál.

„Dacă nu noi, fiii sau nepoții noștri vor apuca ziua în care să poată spune: ce vine ca valul, ca valul trece! Noi nu ne vom uita strămoșii și nu vom uita moștenirea pe care ne-au lăsat-o. De ce am face acest lucru? Nu, nu, niciodatăˮ.

Acesta este unul din primele articole prin care în mod deliberat sunt instigate sentimente de ură împotriva României. Este de remarcat faptul că cititorii lui Pilhál și-au manifestat entuziasmul. Dintre sutele de comentarii on-line, nu am găsit niciunul în care cineva
să-și exprime rezerve sau să spună că ideile lui Pilhál sunt inacceptabile. Din contră. Majoritatea comentariilor salută inițiativa autorului și sunt la fel de primitive ca și eseul acestuia. Am găsit însă unul care mi-a atras atenția, deși este înfricoșător. Comentatorul spune: “Cu siguranță, noi nu putem conta pe Europa Occidentală sau pe Statele Unite conduse de democrați. Cei în care ne punem speranța sunt Statele Unite conduse de republicani, Rusia și alte una sau două mari puteri din Est. Odată ce marile puteri care ne pot fi favorabile vor fi în majoritate, problema care se va pune va fi cea a armonizării deciziilor politice. Prin urmare, o astfel de perspectivă este posibilăˮ.

Această formulă de politică externă pare să rezoneze cu concepțiile șovine ale populației, care este ademenită și instigată să accepte o asemenea viziune nerealistă asupra locului pe care Ungaria ar trebui să-l ocupe în lume. Încă câteva articole ca acesta și Ungaria nu va mai avea nici un prieten în regiune.

Sursa:
Periscop https://www.acxie.ro/

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în Europa, geopolitica, Romania, UE, Ungaria și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Az a szép … az a szép

  1. Azi in Timisoara zice:

    Bravo domnule presedinte.
    Un act de mare curaj din partea presedintelui Romaniei sa spuna lucrurilor pe nume. Respect.

  2. Vox zice:

    RESPECT PENTRU PRESEDINTELE KLAUS IOHANNIS!
    RESPECT ROMANIA! RESPECT USA!

    https://www.presidency.ro/ro/media/declaratii-de-presa/declaratia-de-presa-sustinuta-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis1588152968

    Interventia presedintelui a fost imperativ necesara, excelenta si transanta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.