Nimicul luteran cu aere de führer scoate flăcări pe nări şi ameninţă alături de masonul miliţian Vela, netrebnicul unitarian Orban şi păgânul Arafat. În spatele lor se află un adevărat sistem represiv girat de întreaga clasă politică. Nimic nou sub soare, ca în vremurile de odinioară, ca în anii ‘50.
Iuda Iscarioteanul, Ana şi Caiafa veacului nostru, vor să ne “fericească” cu “binele” lor care nu-i altceva decât o expresie a Isaia 5:20 “Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar!”
Degeaba şi-au propus să îndolieze neamul românesc … HRISTOS A ÎNVIAT!
Hristos a înviat din morţi
Cu moartea pre moarte călcând
Şi celor din morminte
Viaţă dăruindu-le!
Învierea în temniţe (Biserica din temniţă – Vasilică Militaru, Editura Vicovia 2008)
Sărbătoarea Învierii, momentul culminant al vieţii liturgice a tuturor credincioşilor creştin ortodocşi, a fost trăită şi de cei întemniţaţi. Credincioşii practicanţi cunosc stările deosebite pe care le simt după o perioadă de mortificare a trupului şi de pocăinţă din timpul Postului Mare. Învierea Mântuitorului aduce pentru mulţi creştini practicanţi şi învierea sufletelor lor. Vă daţi seama atunci, cum trăiau această sărbătoare întemniţaţii care mai aveau o singură nădejde: credinţa că sufletele lor vor învia, aşa cum Hristos a înviat din morţi. ( … )
După o adevărată săptămână a patimilor, în care se desfăşurase procesul de la Cluj, cu anunţarea sentinţelor chiar în Sâmbăta Mare, Aspazia Oţel are un moment de bucurie sufletească. “Ca un răspuns la tristeţea şi îngrijorarea mea au început să bată clopotele la Catedrala ortodoxă care se afla peste drum de tribunal. După primul dangăt puternic şi vibrant, a izbucnit un frumos Hristos a înviat! Cântau preoţii cu vocile lor frumoase.
Din repetare în repetare Hristos a înviat! a cuprins toată închisoarea. Amplificat cutremurător, imnul urca din temniţă spre cerul înstelat făcând să vibreze sfânta noapte a Învierii din primăvara anului 1949”. ( … )
Grigore Caraza ne povesteşte sărbătorirea Învierii în anul 1950 la închisoarea Galata din Iaşi. Un preot catolic a ţinut slujba iar deţinuţii ortodocşi i-au dat răspunsurile din timpul slujbei. “Era atâta înduhovnicire acolo, încât până şi gardienii au asistat la slujbă
într-o linişte desăvârşită, stând cu coatele pe geam. A fost o Înviere tristă, dar cu o trăire cum nu am întâlnit de multe ori în viaţă”. ( … )
Părintele Dimitrie Bejan afirma despre Învierea de la Aiud:
“Imaginaţi-vă cum făceam noi Paştele! Când cânta toată puşcăria Hristos a înviat!, miliţienii ne suduiau, stăteau cu parii pe noi, dar noi tot cântam! Acolo am trăit cel mai intens bucuria Învierii…. Era directorul care-i îndemna: Bateţi-i măi. Nu vedeţi că sunt creştini?” ( … )
Am găsit mai multe relatări despre Învierea anului 1951 petrecută de cei care s-au aflat în schimbul de noapte la mina Baia Sprie. Părintele Iustin Pârvu, părintele Nicolae Grebenea, aviator Vasile Boaru, dr. Florin Strejnicu sunt unii din cei care şi-au amintit acele momente. Slujba s-a desfăşurat într-o grotă mai mare, ce părea o catedrală, la 560 metri sub pământ. A fost pregătită o cruce mare din bârne. Au fost improvizate şi clopote din sfredele de diferite dimensiuni, atârnate pe sfori. La bătaia lor s-au adunat deţinuţii de prin galeriile minei, de la locurile de muncă.
Soborul de aproximativ 20 de preoţi şi diaconi, ortodocşi şi greco catolici, era compus din pr. Vasile Antal, pr. Iustin Pârvu, diacon Teodor Bej, Nicolae Grebenea, pr. Sebastian Popescu, pr. Lazarov, pr. Costache şi alţii. Numai preotul Antal avea, drept epitrahil, un ştergar alb de casă. Ceilalţi erau în salopete. În locul lumânărilor, credincioşii deţinuţi au folosit lămpile cu carbid, la chemarea preotului Antal: Veniţi de luaţi lumină! Diaconul Bej avea o memorie excepţională şi cu ajutorul lui s-a întocmit o slujbă aproape completă.
Din toate piepturile răsuna: Hristos a înviat! şi Adevărat a înviat! Slujba era ascultată în genunchi. La sfârşit toţi deţinuţii au primit anafură, pregătită dinainte. ( … )
Preotul Liviu Brânzaş a trăit Învierea în singurătatea celulei de anchetă din închisoarea din Oradea. În 19 aprilie 1952 el nota: “Mă simt în profunzime altul…. Această înviere sufletească a mea se petrece în chiar aceste zile ale sărbătorii Învierii Domnului”.
Tot părintele Brânzaş ne descrie noaptea Învierii la mina Cavnic. “Cine a trăit o asemenea noapte trebuie să devină un alt om! Aici, în adâncul acestei catacombe, cu întunericul ei copleşitor, răsare o rază de lumină de care nu te poţi împărtăşi nicicând şi nicăieri în altă parte. Raza din catacombă! Ce fericire! A meritat să suporţi toate chinurile de până acum, numai să te învredniceşti de un asemenea har!”. ( … )
La pronunţarea sentinţelor din procesul de la Cluj, după relatarea Aspaziei Oţel, majoritatea acuzaţilor au mărturisit: “Îmi asum vina de a crede în Dumnezeu, de a-mi iubi patria şi de a mă jertfi pentru binele neamului meu. Voi primi cu stoicism osânda şi voi fi bucuros să o ispăşesc”.
Deosebită a fost mărturisirea studentului Ioan Bohotici:
( … ) Sunt fiu al Maramureşului şi cunosc foarte bine cât a suferit şi cât a sângerat întregul neam sărac. Noi, generaţia aceasta pe care o aveţi în faţă, pe băncile acuzării, suntem foarte conştienţi de toate nedreptăţile care ne-au umplut de revoltă şi durere.
De aceea ne-am făurit un crez, un vis şi ne-am angajat în realizarea lui.
Noi am vrut să ne formăm şi să ne pregătim pentru a fi apţi să schimbăm acea ordine socială care se exprimă prin homo homini lupus printr-o alta care să se exprime prin homo homini res sacra. … Şi nu este deloc întâmplător că suntem judecaţi în Săptămâna Patimilor.
Cu aproape 2000 de ani în urmă, Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Iisus, urca din greu Golgota, osândit la suplicii şi moarte prin crucificare tocmai pentru că vroia să restabilească omul, să-i restabilească demnitatea divină pierdută, să-l readucă la starea de Eden”.
MihailAndrei's Blog 
Adevărat a înviat!
Să ai sărbători pascale cu lumină şi bucurie în suflet!
Hristos a Inviat!
Sanatate si bucurie sufleteasca alaturi de cei dragi.
Miracolul motanului Blackie – poveste adevarata
Cele ce urmeaza s-au intamplat unei cunostiinte a mea din Canada si sunt marturie ca Hristos e cu noi pana la sfarsitul veacului dupa cum a promis. Chiar si in aceasta epoca de necredinta si batjocorire a celor sfinte, sau poate mai ales acum ca sa pastram speranta.
O batranica traia singura la tara intr-o casuta izolata ajutand pisicile vagaboande din imprejurimi dupa puterile ei. Pisicile erau multe fiindca lumea asazis civilizata din tara G7 le arunca pe strada. Nord americanii tin in casa caini mari cat viteii si arunca pisicutele afara sa moara de frig si foame si sfasiate de animale salbatice.
Una dintre pisicile care veneau la mancare era un motan negru pe care batranica il botezase Blackie. Era ceva mai prietenos decat celelalte, dar in Canada pisicile vagaboande se salbaticesc din cauza conditiilor extrem de dure si mor cu sutele de mii.
Intr-o seara de iarna friguroasa, motanul Blackie a venit la cina cu un ochi umflat si rosu. De multe ori venea jumulit din intalnirile cu diverse animale din padure, asa ca batranica nu fu prea ingrijorata. Dar a doua zi a fost mult mai rau si a treia zi ochiul era cat o rosie si nu mai semana cu un ochi. Cel de al doilea incepuse sa se umfle si el si bietul motan abia mai vedea.
Batranica s-a speriat si a dat telefon unei asistente veterinare pe care o cunostea ca sa-i ceara ajutorul. Asistenta i-a spus ca motanul are o infectie care netratata ii va face ochii sa-i explodeze pur si simplu in cap si va muri in chinuri ingrozitoare, dar ca o solutie cu antibiotic ce se putea cumpara de la farmacie si costa 20 dolari il putea salva.
Toti banii pe care batranica ii mai avea erau 25 dolari si nici o posibilitate de a face rost de altii pana tarziu cand ii venea pensia foarte mica. Avea o masina foarte rablagita care i se strica mereu si ii era frica sa conduca noaptea fiindca putea ramane in pana pana dimineata prin locuri pustii.
Dar n-a putut suporta gandul ca motanul Blackie sa moara chinuit si doar vazandu-l cum arata i s-a facut curaj. A sarit in masina si a ajuns la farmacia din oras cat a putut de repede, a luat medicamentul cu ultimii ei bani fara sa se gandeasca din ce va mai trai si s-a intors acasa.
Blackie era tot afara langa usa dar n-a putut nicicum sa-l convinga sa stea sa-i puna solutia pe ochiul bolnav si pana la urma a fugit.
Batranica aproape n-a dormit toata noaptea de suparare si de frica pentru motan. A doua zi l-a tot asteptat gandindu-se cum sa-l insface si sa-l inveleasca intr-o patura ca sa-l trateze cu forta fiindca asistenta ii spusese ca trebuie s-o faca neaparat ca sa nu moara.
La un moment dat l-a vazut ca venise la farfurioara lui si manca acolo cu capul aplecat (nu mai mancase in ultimele zile). Batranica a fugit repede sa deschida usa si cand a vazut-o motanul a ridicat ochii si s-a uitat la ea. Cu doi ochi verzi perfect curati si sanatosi in care nu mai era nici cea mai mica urma de umflatura si roseata.