Politicianismul lui Victor Orban sau cioara vopsită de pe gard


Indiferent de ideologia pe care pretind că o îmbrățișează, în acest caz, de dreapta, respectiv național – conservatoare – cum susțin partizanii actualului prim-ministru de la Budapesta -, pentru toate formațiunile politice din Ungaria a fost comună practicarea unui revizionism revanșard-agresiv privind teritoriile pierdute de Ungaria, odată cu destrămarea imperiului Austro-Ungar.
Calul de bătaie a fost așa-zisa grijă față de minoritățile maghiare din aceste teritorii, între care s-a detașat pregnant atenția acordată Transilvaniei.

De fapt, ceea ce au făcut politicienii de la Budapesta a fost încercarea de a înveli concepțiile lor iredentiste, respinse în cea mai mare parte a lumii civilizate, cu o pojghiță de respectabilitate, reprezentată de aderarea necondiționată și susținerea servilă a conceptelor ideologice dominante în momentul respectiv în principalele state occidentale.

Cum a ținut cont partidul Fidesz de interesele reale ale minoritarilor maghiari din statele învecinate, dând totodată satisfacție totodată revizionismului revanșard al unei părți a populației Ungariei se poate vedea acum cu ușurință și mai ales pe seama cui.

În anul 2010, când a revenit la putere Viktor Orban, în principalele țări occidentale ideologia dominantă a guvernanților era progresismul care se opune formațiunilor politice de dreapta (denumite în derâdere – populiste), adică tocmai familiei politice din care pretinde că face parte Fidesz.

Ca să împace și capra și varza, politicienii de la Budapesta s-au aruncat cu capul înainte, fără să stea prea mult pe gânduri, într-o serie de inițiative, care să fie pe placul tuturor.
Un exemplu edificator în acest sens este rescrierea istoriei țării lor pentru a o încadra în mult lăudatul la acea vreme concept de multiculturalism. Este vorba de comemorarea cu ocazia zilei naționale – 15 martie, dar și la 6 octombrie, a celor „13 martiri de la Aradˮ.

Mesajul pe care au dorit să-l transmită era că, în procesul de afirmare națională a ungurilor din timpul evenimentelor de la 1848, un rol important l-au avut și reprezentanți ai minorităților naționale de pe întreg teritoriul Imperiului Habsburgic, iar execuția celor 13 „generaliˮ înfăptuită în cetatea din orașul de pe malurile Mureșului s-a dorit să sugereze fără echivoc că Transilvania este, din perspectivă istorică, parte a „Ungariei Mariˮ. Dacă nu prin altceva, măcar prin execuția unor ofițeri trădători.

Desigur, fiecare țară are dreptul să-și evalueze cum vrea propria istorie și să-și aniverseze cum crede ziua națională și alte sărbători legale. Trebuie să facă însă acest lucru în mod responsabil, ținând cont de consecințele asupra propriilor cetățeni și a conaționalilor din țările vecine și nu în ultimul rând de imaginea în plan internațional.
Mitul celor „13 martiri de la Aradˮ poate fi contestat cu ușurință, datorită manipulării adevărului istoric legat de acel eveniment.
Procesul prin care cei 13 ofițeri ai armatei imperiale au fost condamnați la moarte nu a fost unul politic. Instanța a fost una militară. Sentințele au fost date pentru încălcarea jurământului militar și nu pentru concepțiile și activitatea politică a inculpaților.

De ce sunt „martiriˮ cei care ar fi și în zilele noastre pedepsiți în același fel?
Ceea ce este de-a dreptul hilar este componenta multiculturală a mitului. Prezentăm mai jos câteva date biografice ale celor „13 martiriˮ.

1. Lajos Aulich – Ludwig Aulich (1793 – 1849), de naționalitate germană, născut în Pojon (astăzi Bratislava, în Slovacia), locotenent-colonel în armata imperială austriacă; s-a remarcat în luptele împotriva sârbilor, fiind numit apoi comandant al regimentului imperial Kaiser Alexander; nu cunoștea limba maghiară.
2. János Damjanich – Jovan Damjanić (1804 – 1849), de naționalitate sârbă, născut în Staza (astăzi în Croația), locotenent-colonel în armata imperială austriacă.
3.Arisztid Dessewffy (1802 – 1849), de naționalitate maghiară, născut la Ósvacsákány (astăzi Čakanovce în Slovacia), căpitan în armata imperială austriacă.
4. Ernő Kiss (1799 – 1849), de naționalitate armeană, născut la Timișoara, comandant al regimentului de cavalerie II Hanovra.
5. Károly Knezić – Karlo Knezić (1808 – 1849) de naționalitate croată, născut la Veliki Grđevac (azi în Croația).
6. György Lahner – Georg Lahner (1795 – 1849), de naționalitate germană, născut în satul Necpál (astăzi Necpaly în Slovacia).
7. Vilmos Lázár (1815 – 1849), de naționalitate armeană, născut în Nagybecskerek (azi Zrenjanin în Serbia); colonel de honvezi.
8. Károly Leiningen-Westerburg – Karl August Graf zu Leiningen-Westerburg
(1819 – 1849), de naționalitate germană, născut în Ilbenstadt (azi Niddatal, Hessa, Germania), maior în armata imperială austriacă, s-a remarcat cu ocazia campaniilor împotriva sârbilor în toamna anului 1848 – primăvara 1849.
9. József Nagysándor – părinții săi au avut numele de Tatzel (1804 – 1849), de naționalitate germană, născut la Oradea; a servit în calitate de ofițer al armatei imperiale austriece până în anul 1844 și a fost reangajat în 1848, cu gradul de maior.
10. Ernő Poeltenberg – Ernst Pöelt von Pöeltenberg (1814 – 1849), de naționalitate austriacă, născut la Viena, locotenent în armata imperială austriacă; nu cunoștea limba maghiară.
11. József Schweidel – Josef Schweidel (1796 – 1849), de naționalitate germană, născut în Zombor (azi Sombor în Serbia), maior în armata austriacă.
12. Ignác Török (1795 – 1849) de naționalitate maghiară, născut în Gödöllő, în apropiere de Budapesta; locotenent în armata imperială austriacă.
13. Károly Vécsey (1807 – 1849), de naționalitate maghiară, născut în Pesta, conte, locotenent-colonel în armata imperială austriacă.

Prin urmare, dintre aceștia, doar trei erau unguri, iar doi nici măcar nu cunoșteau limba maghiară. Dacă cineva ar fi avut curiozitatea de a studia mai profund biografiile acestora, cel mai probabil că s-ar fi gândit cu mai multă seriozitate dacă era cazul includerii lor în Panteonul eroilor maghiari.
Să fie într-adevăr afirmarea națională a ungurilor meritul preponderent al minorităților etnice?

Nu ne vom referi acum la felul în care este percepută această ispravă a guvernanților de la Budapesta de propriii cetățeni sau de comunitatea internațională, dar este incontestabil că manifestările anuale de la 15 martie și 6 octombrie legate de mitul celor „13 martiri de la Aradˮ nu sunt benefice minoritarilor maghiari din România.
La fel ca o multitudine de alte inițiative venite din Ungaria, toate cu același substrat revizionist și revanșard la adresa României, relațiile majoritarilor cu această minoritate etnică inevitabil se vor deteriora, dacă acest lucru nu a început deja să se întâmple.

Ce nevoie și mai ales ce beneficii au ungurii loiali, împreună cu care românii au conviețuit în bună pace până acum, să tolereze ca, în numele lor, Viktor Orban și alți politicieni de la Budapesta să-și manifeste politicianismul lor pe teritoriul unei țări vecine?
Poate că ar fi cazul să le spună de la obraz să-și adune toate monumentele – mai mult sau mai puțin dubioase – de pe teritoriul României și să le ducă în Ungaria, să-și organizeze „tabere de varăˮ pe malul Lacului Balaton și nu la Tușnad, să înceteze să-i mai zăpăcească cu aiureli despre tot felul de autonomii sau obținerea de drepturi aberante în numele unei așa-zise discriminări pozitive.

Așa au stat lucrurile cât timp ideologia progresistă era atotputernică în cancelariile de la Washington, Londra, Berlin, Paris și alte capitale occidentale. Dar, începând cu anul 2016, odată cu Brexit și mai ales după alegerea lui Donald Trump, această stare de fapt a început să se schimbe. Progresismul este ținta unor adevărate lovituri de tun din partea locatarului de la Casa Albă. După retragerea Marii Britanii din UE, sunt de așteptat zile dificile pentru proiectul Europei Unite, iar la toate alegerile care au avut loc de atunci în Europa și mai nou în America de Sud, forțele politice de dreapta – antiprogresiste – au înregistrat succese notabile.

În aceste condiții, cum putea Viktor Orban să rămână fidel pozițiilor progresiste pe care le-a susținut până atunci?

Fără niciun fel de scrupule și făcând încă o dată dovada politicianismului care caracterizează Fidesz, a trecut cu arme și bagaje de partea celor care se opun deschis progresiștilor.

Într-un interviu recent, ministrul de externe al Ungariei Péter Szijjártó a declarat:
„Noi nu acceptăm faptul că multiculturalismul este o valoare în sineˮ și că:
„Noi nu acceptăm ideea că multiculturalismul ar fi mai bun decât o societate omogenăˮ. La rândul său, pentru ca lucrurile să fie clare pentru toată lumea, prim-ministrul Ungariei Viktor Orban a afirmat în paginile revistei Ungary Today, la 28.06.2018: „Multiculturalismul a eșuat în Europaˮ.
Dar bomboana de pe tort rămân afirmațiile făcute de Viktor Orban în cadrul unei conferințe organizate la Budapesta de Camera de Comerț și Industrie.
„Guvernul ungar nu poate risca schimbarea caracterului etnic fundamental al țării.
O astfel de schimbare nu ar spori valoarea țării, deoarece ar retrograda statutul acesteia și ar arunca-o în haos”.
De asemenea, premierul ungar a apreciat că „omogenitatea etnică” reprezintă cheia succesului economic. Totodată, el a reiterat poziția guvernului său față de imigrație, atrăgând atenția asupra faptului că „prea mult amestec extern cauzează probleme”.

Asemenea poziționări relevă, odată în plus, caracterul cameleonic periculos al naționalismului revizionist-revanșard promovat de elita politică de la Budapesta.
Aflăm acum că aceasta aspiră nu numai la refacerea „Ungariei Mari”, dar și la realizarea unei „omogenități etnice”.
La urma urmei, fiecare poate aspira la ce dorește în măsura în care astfel de dorințe sunt și realizabile. Ceea ce a fost posibil o scurtă perioadă de timp de la sfârșitul existenței Imperiului Austro-ungar (perioada dualismului), nu va mai putea fi repetat, cel puțin și din motivul că o astfel de conduită, de maghiarizare forțată, a fost una din cauzele care a dus la dispariția acestuia de pe harta Europei.

O astfel de politică este extrem de periculoasă și pentru minoritarii maghiari din teritoriile revendicate cu încăpățânare de politicienii unguri.
Mai devreme sau mai târziu, România, Serbia, Slovacia, Austria și Ucraina ar putea să răspundă cu aceeași monedă și să promoveze realizarea omogenității etnice în interiorul granițelor lor. Adică să folosească muniția pusă la dispoziție tocmai de Ungaria.
Iar aceasta ar însemna să se pună capăt folosirii limbii materne, reprezentării politice pe criterii etnice etc.

Ce să mai spunem de discreditarea internă și externă la care se expune Viktor Orban, care pentru țara sa vrea omogenitate etnică, iar pentru vecini – diversitate, multiculturalism, discriminare pozitivă, autonomii locale pe criterii etnice etc.

În orice caz, minoritarii unguri din România ar trebui să se gândească mai bine atunci când preiau fără discernământ lozincile politicienilor veniți de la Budapesta.
Cămașa este mai aproape decât surtucul primit cadou, fie acesta oricât de parfumat și înzorzonat
.

Sursa: Publicația Periscop
https://www.acxie.ro/

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în Enclavizarea Romaniei, Europa, Romania, Transilvania, Ungaria și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Politicianismul lui Victor Orban sau cioara vopsită de pe gard

  1. Transilvania zice:

    „De fapt, ceea ce au făcut politicienii de la Budapesta a fost încercarea de a înveli concepțiile lor iredentiste, respinse în cea mai mare parte a lumii civilizate, cu o pojghiță de respectabilitate, reprezentată de aderarea necondiționată și susținerea servilă a conceptelor ideologice dominante în momentul respectiv în principalele state occidentale.”

    Adevarat ca asa au facut toti politicienii de la Budapesta si fac in continuare, indiferent din ce partid ar fi. Toti au istoricii lor iredentisti, liberali sau conservatori, care rescriu cu nerusinare istoria ca sa dea acea „pojghita de respectabilitate” in ochii apusenilor. Si toti au lobby-uri puternice de ambele culori care lucreaza in culise pentru interesele Ungariei si uneori se unesc, in ciuda aparentelor lor diferente politice – fiindca Hungaria e uber alles, deasupra tuturor. In afara de asta, ungurii au si multi profesori in universitatile apusene atat in Europa de vest cat si in America de nord, care de asemenea promoveaza unitar interesele unguresti. La fel si personalitatile religioase, indiferent daca sunt catolici sau protestanti intotdeauna unindu-se intre ei si fiind mai intai si mai presus de toate UNGURI. Acesta este cel mai important lucru de stiut despre ei toti – ceea ce romanii de acum, spre nenorocirea lor eterna, nu inteleg.

  2. Transilvania zice:

    In ce priveste conceptiile iredentiste ale Ungariei „respinse în cea mai mare parte a lumii civilizate”, aceasta se intampla abia in ultima vreme, si anume de cand serviciile de securitate ale elitelor mondiale asazis liberale si-au dat seama ca serviciile de securitate ale elitelor mondiale asa zis conservatoare sunt intr-o pozitie mai buna, datorita propagandei lor primite de o mai mare parte a maselor de sclavi din toata lumea.
    Si asa, dandu-si seama ca vor pierde partida si ca nu va fi loc pentru toti tradatorii in tabara cealalta, au inceput o campanie de expunere a Ungariei – punctul slab din ecuatie – pe toate fronturile. Dar.. dupa cum zice chinezul, e „too little, too late”.
    Pana acum elitele liberale nu erau deranjate deloc de pretentiile iredentiste ale ungurilor, ba chiar le promovau – ca sa rupa Romania in bucati. Acuma ca si-au dat seama ca bucatile rupte din Romania vor intra in buzunarul lui Putin la fel ca si Moldova de dincolo de Prut, au inceput sa se agite. Ba mai mult, e posibil ca bravii securisti romani atat cei pro-Bruxelles cat si cei pro-Moscova sa-si fi dat in sfarsit seama ca si restul Romaniei e programat sa fie inghitit de Rusia impreuna cu Transilvania inghitita de Ungaria cu tot. Fiindca totdeauna pestele mai mare il inghite pe cel mai mic dupa cum se stie prea bine.
    Asa incat o sa fie interesant de vazut pe unde or sa scoata camasa voinicii cu ochi albastri slugi ai ambelor sindicate globale: daca li se va adauga acea parte a anatomiei masculine necesara ca sa tina sira spinarii dreapta – sau nu. Fiindca daca nu isi vor apara tara impotriva agresiunilor straine dupa cum e datoria lor sa o faca, s-ar putea ca furcile si coasele sclavilor sa se ridice si impotriva tradatorilor, dupa cum au facut-o intotdeauna in decursul istoriei si inca nu demult – iar sclavii sunt mai multi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.