Vechi obiceiuri românești de Anul Nou


Mersul cu capra

Inițial, mersul cu capra a luat naștere sub forma unui element cult și avea rolul de a stabili dacă vremea va fi bună în anul ce va urma sau dacă vor urma zile ploioase și friguroase. Acest ritual se manifestă de obicei în preajma Anului Nou, începând cu o săptămână înaintea acestuia și încheindu-se la câteva zile după intrarea în noul an. Pentru romani însă, data de 31 decembrie este considerată a fi cel mai reprezentativ și cel mai oportun moment în care poate avea loc jocul caprei, acesta nefiind limitat la această zi, întocmai pentru a aduce bucurie, noroc și sănătate în fiecare casă pentru o perioadă mai lungă.

Deși mersul cu capra a fost creat pentru a prognoza viitorul meteorologic sau pentru a reprezenta un obicei cult, odată cu trecerea anilor, acest ritual a devenit extrem de semnificativ pentru agricultorii romani. Aceștia considerau că, prin jocul caprei avea loc o chemare a forței divine pentru a aduce odată cu venirea noului an succes în toate domeniile de seama ale agriculturii: loturi de pământ mult mai fertile și rodnice, o recoltă foarte bogată (invocată de primitorii caprei prin aruncarea mai multor semințe și boabe în dreptul caprei, în timp ce aceasta juca) și sporirea numărului de animale din turmele ciobanilor.

În prezent, mersul cu capra a rămas o tradiție ce are principala menire de a aduce voie bună în casele tuturor oamenilor, prin manifestări artistice, prin costumarea în diverse personaje și crearea unor scene și ritualuri tradiționale folosind măști, culorii vii, stridente și prin scoaterea diverselor sunete, a chiotelor, pentru a spori umorul acestui obicei. De asemenea, tradiția are rolul de a transmite diverse mesaje și urări pentru noul an, neavând însă nici o legătură strânsă cu sărbătorile creștine.

În fiecare regiune a țării, capra este celebrată într-un mod aparte, în Hunedoara este înlocuită de Cerb, în Muntenia și în Oltenia poartă numele de Brezaie, în timp ce în Transilvania este cunoscută sub numele de Bourită. În partea estică a țării, în Moldova, pe lângă denumirea de Capra este foarte des întâlnită și Țurca, un obicei popular foarte frumos, de o complexitate maximă.

În ce constă de fapt această tradiție? În primul rând nu este folosită o capră adevărată, ci unul din membrii trupei va îmbrăca un costum creat special, alcătuit dintr-un băț lung de lemn la capătul căruia se află un cap sculptat sub forma unui cap de capră. Atât costumul cât si coarnele caprei sunt acoperite cu mai multe oglinzi și panglici viu colorate, pentru a scoate în evidență frumusețea acestui animal. De la zonă la zonă, capra este acompaniată de muzica special creată de ceilalți membri ai trupei, întruchipând diverse personaje precum doctorul, ciobanul și alții. Procesul prin care trece capra constă în omorârea acesteia, plângerea caprei (bocirea), înmormântarea și, în cele din urmă învierea caprei. Acest ritual transpune încheierea vechiului an și intrarea într-unul nou, mult mai bogat pentru toți romanii.
https://destepti.ro/traditii-si-obiceiuri-de-anul-nou-mersul-cu-capra/

Jocul ursului

Buna seara, gospodari!
Venim cu ursul din deal,
Dacă bine și voiți
Ursul nostru să-l primiți!
Na! Na! Na! Martine, na!
Nu te da, nu te muia,
Că pun mana pe nuia,
Și nuiaua-i de răchită,
Hai, Martine, la pământ,
Și asculta-mă ce-ți cânt!
Când erai mai mititel
Erai tare frumușel,
Dar de când ai crescut mare,
Mă dai jos de pe picioare!
Na! Na! Na! Martine na!
Mai întoarce-te așa!
Joacă, joacă, Moș Martine,
Că-ți dau miere de albine
Joacă, joacă tropotit
Ca………
– citiți mai departe în original (merită):
https://agrointel.ro/44610/uraturi-de-craciun-si-anul-nou-jocul-ursului/

Jocurile cu măști

La cumpăna dintre ani, în satele româneşti apar „mascaţii” şi jocurile cu măşti. Obiceiul este justificat de simbolistica zilei de 31 decembrie care în gândirea populară reprezintă data renaşterii ordinii cosmice. Divinităţile, care mor la finalul anului, renasc prin sustitutele lor zoomorfe: capra, cerbul, ursul, care sunt purtate triumfal în adevărate alaiuri carnavaleşti.

În săptămâna dintre Crăciun şi Anul Nou, în toate satele cetele de flăcăi se pregătesc pentru „urat”. Pe înserat, în ajunul Anului Nou sunt asteptaţi să apară „Ursul”, „Capra”, „Bunghierii”, „Căiuţii”, „Malanca”, „Jienii”, „Mascaţii” etc. Concretizarea unor mituri legate de simbolistica animalelor, aceste manifestări reprezintă o modalitate originală de exprimare a arhaicelor asociaţii rituale dintre animale şi cultul cvasiuniversal al soarelui. Recuzita, măştile, costumele sunt pregătite din vreme. Mai ales măştile sunt cele care vorbesc cel mai mult despre imaginaţia şi umorul săteanului român. Meşterii s-au specializat în confecţionarea lor, ele devenind cu timpul adevărate podoabe de artă populară. Structura ceremonială a obiceiului este în acelaşi timp plină de forţă şi vitalitate. Muzica şi dansul remarcabile prin virtuozitate şi dinamism, măştile pline de expresivitate, alcătuiesc un spectacol unic. În diferite zone ale ţării, costumaţia, interpretarea pot fi diferite, dar obiceiul este în esenţă acelaşi. Dacă acest fel de manifestare ne duce cu gândul la arhaice practici magice de alungare a maleficului. Deşi fiecare tip de mască avea un rol şi o semnificaţie proprie, s­-a emis opinia conform căreia ele reprezentau în mentalitatea arhaică spiritele moşilor şi strămoşilor ce transmiteau prin tot ceea ce se făcea (jocuri, gestică, dialog), principiul fertilităţii în anul nou.
https://www.mytex.ro/stiri/273-cultura/541285-video-de-anul-nou-satele-romanesti-sunt-animate-de-jocurile-cu-masti.html

Sorcova

„Sorcova vesela”, aşa cum se numeşte cântecelul astăzi, nu a avut întotdeauna aceeași versiune. Se spune că, încă din cele mai vechi timpuri, de prin anul 46 î.Chr, când Anul Nou începea la 1 martie, exista obieciul de a colinda din casă în casă cu ramuri de măslin, în semn de pace sau de laur în semn de onoare. Mai târziu, se colinda cu mlădiţă înmugurită de măr, care se punea în apă în noaptea Sfântului Andrei şi care, până în ziua de Sfântul Vasile, era înflorită.

Apariția sorcovei la noi – legende. Una dintre legende vorbeşte despre Sfântul Vasile, care l-a rugat pe Dumnezeu să-i dea şi lui o zi, iar Dumnezeu i-a dat cea dintâi zi a anului, Anul Nou. De bucurie, Sfântul Vasile a luat un clopoţel şi a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze. Astfel s-a născut obiceiul sorcovitului. O altă legendă spune că, în seara de Anul Nou, Sfântul Vasile stătea la fereastră şi îşi scria viaţa cu lacrimi în ochi. Dracii îl necăjeanu zdrăngănind la geam cu un clopot. Din bunătate, Sfântul a binecuvântat ca ziua de Anul Nou să fie una a veseliei şi să se umble cu uratul pe la ferestre.
https://www.libertatea.ro/lifestyle/povestea-sorcovei-cum-si-cine-este-bine-sa-te-sorcoveasca-de-anul-nou-1105479

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în Romania și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Vechi obiceiuri românești de Anul Nou

  1. Transilvania zice:

    Un film rar din 1972. Majoritatea mastilor si ritmurile sunt cele ale dacilor de acum doua mii de ani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.