Colindăm, Doamne, colind


Dintre obiceiurile calendaristice cele mai răspândite şi mai spectaculoase, cu originea în credinţe şi mituri străvechi, sunt de bună seamă ciclurile legate de sărbătoarea Naşterii lui Iisus şi schimbarea anului. Crăciunul este polul în jurul căruia gravitează o multitudine de colinde, urări şi tradiţii specifice, care trimit spre vremuri demult apuse, dar ce se regăsesc, surprinzător, în contemporaneitate. În folclorul românesc Colindatul de Crăciun este cel mai important ciclu sărbătoresc popular tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări folclorice. Deprinderea de a colinda, de a saluta cu mare bucurie Naşterea Domnului, de a-L întâmpina cu urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este străveche. Colindatul deschide amplul ciclu al sărbătorilor de iarnă. Repertoriul tradiţional al obiceiurilor româneşti desfăşurate cu ocazia Anului Nou, dar şi a Crăciunului cuprinde: colinde de copii, colinde de ceată (colindele propriu-zise), cântecele de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilca, jocuri cu măşti, dansuri, teatru popular şi religios, etc. Cele mai bogate, mai variate şi mai strălucitoare din punct de vedere artistic sunt, alături de pluguşoare, colindele de ceată.
Caracterul esenţial al sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care omul întâmpină trecerea de la anul vechi la anul nou, începutul unei noi perioade de vegetaţie, al unei noi etape în viaţa lui şi a sătenilor săi, a colectivităţii în care trăieşte.

Obiceiurile de iarnă se respectă în satele ialomiţene cu sfinţenie. Cetele de colindători cutreieră uliţele satelor şi gospodăriile ţărăneşti, făcând tradiţionalele urări.

Adevăratul colindat se desfăşoară în seara şi noaptea de Crăciun. Colindătorii se adună în cete bine rânduite. Fiecare grup îşi alege un conducător numit de obicei „vătaf“ sau „jude“. Colindătorilor propriu-zişi li se alătură câţiva flăcăi cu sarcina să poarte, în saci şi traiste, darurile primite. Pe vremuri, fiecare ceată putea să ia la colindat numai o anumită parte a satului, având grijă să nu pătrundă în zona ce se cuvenea alteia.

Odată intraţi în curtea casei, colindătorii îşi deapănă repertoriul înaintea membrilor casei, adunaţi în prag. Cântecele sunt întotdeauna însoţite de dansuri. După ce cântecele şi dansurile din faţa casei s-au terminat, gazda îşi invită colindătorii în casă. Aici, înainte de aşezarea la masă pentru ospăţul comun, vătaful cetei porunceşte să se cânte alte câteva colinde. Numărul colindelor depinde în mare măsură de rangul gazdei şi de belşugul de daruri pe care ea urmează să le ofere colindătorilor.

Unei singure melodii îi pot corespunde mai multe texte (versiuni locale, varianta laică sau creştină).
http://www.traditieialomita.ro/obiceiuri/cu-data-fixa/colinde-si-obiceiuri-de-iarna/

„Colinde,colinde!/E vremea colindelor,/Căci gheața se-ntinde/Asemeni oglinzilor./Și tremură brazii,/Mișcând rămurele;/Căci noaptea de azi-i/Când scânteie stelele./Se bucură copiii,/Copiii și fetele;/De dragul Mariei/Își piaptănă pletele;/De dragul Mariei/Și-al Mântuitorului/Lucește pe ceruri/O stea călătorului”.

Așa scria inegalabilul, genialul Eminescu în ultima parte a scurtei sale vieți, referindu-se la aceste minunate creații ce ne fac mai frumoase sărbătorile. (…) Colindele sau colindurile,corinde sau corinduri în unele locuri din Ardeal,sunt cântece și dansuri rituale românești, prin intermediul cărora se fac urări. Ele se prezintă sub formă epico-lirică,iar numărul de versuri variază,în general,de la 20 la 60. Datina colindatului este foarte veche, perpetuându-se din perioada precreștină până în zilele noastre. Colindele nu trebuie confundate cu cântecele de stea, specifice sărbătorilor creștine de iarnă, mai exact Crăciunului, iar colindatul nu trebuie confundat cu umblatul cu steaua, deși sunt mult asemănătoare. Spre deosebire de cântecele de stea, colindele se pot cânta și în celelalte perioade ale anului, nu doar iarna în preajma Crăciunului. Colindele au o mulțime de variante, de versuri, după diferitele zone în care se cântă, precum au și diverse funcții.

Funcția inițială a colindelor a fost una rituală, de urare pentru fertilitate, rodire și belșug. Obiceiul era legat, în principal, fie de începutul anului agrar-venirea primăverii, fie de sfârșitul său-toamna, cu strângerea roadelor. Așadar, se poate spune că aceste cântări, colindele, marcau nașterea și moartea divinității ce patrona respectivul anotimp, sezon. Un alt tip de colinde, destul de des întâlnite, era cel de alungare a spiritelor rele și de reîntâlnire cu cei plecați pe tărâmul celălalt. Se spune că originea colindelor ar fi în sărbătorile păgâne romane ale Saturnaliilor sau Calendelor. (…) ele sunt mult mai vechi și își au originea în peanurile străbunilor noștri geto-daci. Căci iată ce spune Theognis din Megara(secolul VI î. Hr.) în „Către Apollo”, că în fiecare primăvară răsunau „hore în zvonul paianului,strigăt în jur de altare”,iar Pindar(522-433 î. Hr.),în poemul „Peanul Delos” spunea „Dulce ca mierea/picură peanul”, referindu-se la traci. Pitagora consideră peanurile deslușiri ale muzicilor cosmice,inclusiv prin alegoriile versificărilor de mituri cosmogonice.

În perioada precreștină ritualul colindatului era unul zgomotos,se desfășura timp de mai multe zile, făcându-se ofrande vegetale și animale,mese comune, dar cuprinzând și dansuri și reprezentații dramatice. Odată cu schimbarea Anului Nou la 1 ianuarie,aproape de Crăciun, ritualurile amintite s-au serbat doar în perioada celor două sărbători, Crăciunul și Anul Nou.

Iată ce spunea Mircea Eliade în „Istoria credințelor și ideilor religioase” referitor la aceste ritualuri:

„Ritualul se desfășoară de obicei începând din Ajunul Crăciunului (24 decembrie), până în dimineața zilei următoare. Grupul de șase până la treizeci de tineri (colindători) aleg un vătaf, care cunoaște obiceiurile tradiționale și vreme de patruzeci sau optsprezece zile ei se adună de patru, cinci ori pe săptămână, într-o casă anumită, ca să primească instrucția necesară.În seara zilei de 24 decembrie, îmbrăcați în straie noi și împodobiți cu flori și zurgălăi, colindătorii fac urări mai întâi la casa gazdei, apoi trec pe la toate casele din sat. Chiuie pe străzi, cântă din trompete și bat darabana, pentru ca larma făcută să alunge duhurile rele și să-i vestească pe gospodari de sosirea lor. Ei cântă prima colindă la fereastră și după ce au primit învoirea celor ai casei, intră în casă și își continuă repertoriul, dansează cu fetele tinere și rostesc urările tradiționale. Colindătorii aduc sănătate și bogăție, reprezentate de o rămurică de brad pusă într-un vas plin cu mere și pere mici. Exceptând familiile cele mai sărace,de la celelalte primesc daruri: plăcinte, fructe, carne, băutură, etc. După ce au străbătut întreg satul, grupul colindătorilor organizează o serbare la care iau parte toți tinerii”.

Există, bineînțeles, diferențe de la zonă la zonă, față de cele spuse de Mircea Eliade. Colindele sunt interpretate prin cântarea în grup, la unison, sau în două grupe, antifonic. Uneori ceata se acompaniază cu instrumente muzicale (fluier, cimpoi, trompete, dobă mică,etc).

Membrii cetei sau grupului poartă uneori cu ei o bâtă sau toiag împodobit cu zurgălăi, panglici colorate, flori, ce reprezintă o relicvă palpabilă a manifestărilor artistice ancestrale, obiect cu funcții magice întâlnit în cadrul vechilor colinde din perioada precreștină.

Ca simbolistică „bâta” are multiple semnificații, putând fi fie sprijin, cât și armă de luptă sau semn al autorității. Ca relicvă a perioadei precreștine ne poate duce cu gândul la tirsul adepților cultului dionisiac. Ținând însă cont de semnificația magică bipolară a bățului: moarte-renaștere, poate fi considerat și ca obiect ceremonial ce vestește renașterea ( „învierea” celui lovit (atins),ceea ce ne duce cu gândul și la bâta călușarilor) spirituală umană (ciclică) sărbătorită de creștini în momentul nașterii lui Iisus Hristos.

(…) colindele antifonice (…) În general, se consideră că acestea au apărut în secolul al XVI-lea, fiind o transformare a vechilor colinde prin adăugiri creștine și preluând stilul muzicii bisericești antifonice. Și totuși, acum aproximativ o sută de ani, Bela Bartok, muzician și compozitor, a fost realizatorul unora dintre primele culegeri sistematice de folclor în Transilvania și a afirmat că unele colinde ale cetelor de colindători îi dădeau impresia unor muzici războinice, a unui ritual perpetuat timp de secole și cu origini precreștine. Erau colinde scandate, cântate pe grupuri, antifonic. Așadar, nu toate colindele antifonice au o vechime de doar cinci sute de ani, ci pot avea chiar rădăcini multimilenare.

Tradiția colindelor antifonice a fost păstrată mult timp și în Bărăgan. La Smeeni, o comună din zona de câmpie a județului Buzău (…) tradiția se păstrează până astăzi, prin grupul sau ceata de colindători „Valea Călmățuiului”.

Cântarea antifonică se bazează prin interpretarea colindelor astfel: grupul se împarte în două, iar cei din al doilea grup preiau linia melodică a ultimei silabe din cântarea primului grup, la sfârșit cântând toți la unison. Acest mod de interpretarea sporește emoția, dă un plus de efect emoțional ascultătorului.
https://istoriacumari.wordpress.com/2018/12/11/colindele-antifonice-unice-de-la-smeeni/

În Maramureș tradițiile și obiceiurile sunt încă vii

Crăciunul continuă să fie în Maramureș o sărbătoare la care tradițiile și obiceiurile se păstrează cu sfințenie, cel mai bine acestea putând fi văzute la sate. Și în marile orașe însa, în Ajunul Crăciunului se pot vedea grupuri de colindători, tineri și bătrâni, care merg să vestească pe la prieteni Nașterea Domnului. Lumea petrece împreună cu familia și prietenii trei zile într-una. Crăciunul nu înseamnă doar cele trei zile, numite “ale Crăciunului satul”. Sărbătoarea are trei etape: perioada de pregătire, postul și toate celelalte acțiuni în care intră curățirea casei, a curții, a mormintelor; apoi mai e perioada cuprinsă între 23 decembrie (Ajunul Ajunului) și 31 ianuarie, iar ultima este periodă dintre Anul Nou (numit în vechime Crăciunul cel mic) și Boboteaza.

Maramureșul este încă un loc în care se pot auzi glasurile copiilor și tinerilor, dar și ale celor bătrâni care vestesc Nașterea Domnului Iisus, dar întâi de toate întreabă: “Slobodu-i a colinda?”.
În Ajunul Crăciunului, în satele din Maramureș primii care pleacă la colindat sunt copiii. Cu trăistuțele la gât, aceștia merg pe la case ca să anunțe marele eveniment care se va produce, iar în schimbul colindei lor se obisnuiște să se ofere colăcuți, nuci, mere, iar acum, din ce în ce mai des, se dau bani.

Se umblă cu ”Steaua” sau cu “Capra”, al carei joc (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea), la origine, a fost un ceremonial grav. Delia Suiogan a arătat ca alaiul caprei amintește de alaiul dionisiac al personajelor jumătate om, jumătate animale întâlnite la traci, la grecii antici și la romani.
(…) În unele zone, în afara acestor obiceiuri se mai păstrează și “Viflaimul”, un teatru popular în care apar personajele biblice care au legătura cu momentul Nașterii Domnului. Sunt puține localitățile Maramureșului în care mai este prezentat spectacolul, și datorită numărului mare de personaje, peste 20, dar și a pregătirilor minuțioase care trebuiesc făcute cu mult timp înainte. În Ieud, dar și în alte localități de pe Valea Izei tradiția s-a mai păstrat, chiar dacă “Viflaimul” nu este prezentat chiar în Ajunul de Crăciun.

Colăcuțul dat colindătorilor, un simbol al soarelui

(…) un loc important îl au și obiectele legate de colindat, amintind de bâta, care este văzută ca un ”arbore al vieții”. Atingerea porților și a femeilor, dar și bătaia repetată atât în podeaua casei, cât și în pământul din curte cu bâta are rol fertilizator, potrivit credințelor din Maramureș.
De asemenea, un alt obiect ritualic, care nu lipsește din gospodăriile maramureșenilor de Crăciun, este colacul, care este un simbol al soarelui, dospirea aluatului din care se face semnificând fertilitatea. Mai sunt însă mărul – aliment sacru și “fruct al cunoașterii”, și nuca, care este asimilată și “oului cosmic”. Toate aceste se regăsesc pe mesele de Crăciun în toate gospodăriile din Maramureș, chiar dacă modernismul și-a făcut loc chiar și în zonele rurale.

Colinda, o posibilă “cheie” spre porțile cunoașterii

Crăciunul se identifică în Maramureș prin colinda, care, în ciuda presiunilor asupra folclorului, nu s-a “manelizat”, ci s-a păstrat așa cum era cântată de străbuni. Etnologul este de părere că “atâta vreme cât nu se va apela la mimare și gratuit, Crăciunul va rămâne același, un timp al bucuriei și al renașterii”, precizând că i-ar plăcea ca și peste cinci ani sărbătorea să fie la fel de frumoasă ca acum, deși se teme că “pierderea identității ar putea conduce în interiorul procesului de globalizare la fenomenul de dezagregare”.
“Redescoperirea adevăratelor sensuri ale unor gesturi sau obiecte poate să contribuie la păstrarea tradiției. Astfel, ceremonialul legat de colindatul în comun apelează la o serie întreagă de obiecte încărcate de sens și valoare, tocmai datorită funcției lor de mediere între om și natură, între om și Cosmos. Ele nu mai sunt simple obiecte, devenind forme de comunicare între lumi. Colinda mai poate primi și sensul de indicare a direcției, devenind o posibilă “cheie” care să-i deschidă Ființei unele porți spre cunoaștere”, a concluzionat etnologul.
https://e-colind.blogspot.com/

„Aducerea în lumină a creaților populare folclorice este o datorie față de neam, o șansă de întărire a legăturilor naționale sufletești și culturale.

Speranța și urările de bine aduse de către colinde, încărcătura lor pozitivă sunt elemente importante ale spiritualității românești, cu mare valoare identitară, mai ales acum, într-o perioadă acut marcată de comercial și import de valori nefiltrate.

Una din marile noastre șanse ale europenității este chiar cultura noastră tradițională, cea în care ne-am născut și am crescut și pe care nici Dumnezeu nu ne va ierta dacă o vom uita.

Prin proiectul nostru ne dorim nu doar să aducem la lumină valori culturale românești străvechi ci și să pregătim un viitor onest raportat la propria istorie”, subliniază [ prof. univ. dr.] Ioan Bocșa.
https://alba7.ro/colindele-stravechi-transilvane-sunt-restituite-romanilor-in-anul-centenar/

Transilvania

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în Romania, vesnicie și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Colindăm, Doamne, colind

  1. Transilvania zice:

    Craciun fericit si pacea Domnului pentru toti romanii.


  2. Transilvania zice:



  3. geopolitica zice:

  4. Flavia zice:

    Cresc nămeții, Doamne, și pierim,
    Fără cruce, fără țară, velerim!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.