„Omenia” comunistă



Spre veșnică amintire

Granița roșie – Mihail Condrus (1932)

Ororile delà Nistru

Ororile cele mai cumplite se săvârșesc împotriva oricui încearcă a părăsi o țară în care omul nu este sigur nici de avutul, nici de viața lui. Sovietele afirmă sus și tare că fac acest lucru dintr’un sentiment de umanitate; individul, adică, trebuie să fie forțat a se obicinui cu binefacerile regimului comunist și că în acest scop trebuie să suporte experimentarea până la urmă.
Fiind considerat instrument de experiență, viața omului nu mai contează, totul fiind închinat unui scop, a cărui realizare, oricât de imposibilă ar fi, se urmărește cu o tenacitate egalată doar de teroarea desfășurată de “apostolii nouei credințe”, clădită pe învrăjbire, pe ură și pe nedreptate. ( … ) Așa se explică atrocitățile desfășurate la granițele Chinei și ale Persiei. Acolo mii, zeci de mii de refugiați, au plătit cu sânge tentativa lor de evadare. În China, de-a lungul liniei ferate, în regiunea Carbinului, Hailarului și Tekirekului au fost măcelăriți de trupele sovietice zeci de mii de oameni care se zoreau să fugă din republica nebuniei roșii. La granițele Persiei au fost masacrate alte mii de nenorociți care râvneau la libertate. Marea Caspică a cunoscut ca și Nistrul nostru aceste orori repetate.
Dar dacă la acele îndepărtate granițe realitatea n’a putut fi cunoscută în adevărata ei cruzime, verificarea pe teren s’a făcut de-a lungul Nistrului, unde sovietele au aplicat de curând, cu o ferocitate intensă, politica de împedicare a evaziunilor.
Aici însă alte considerațiuni au dictat masacrul. Sovietele urmăresc de mult dezrădăcinarea elementului românesc din locurile de peste Nistru ocupate din timpuri imemoriale. Această dezrădăcinare se face metodic, fie prin deportări în Siberia, fie prin exterminare pe față. S’a recurs la acest din urmă, mijloc fiind mai comod și mai expeditiv pentru soviete. Deportările sunt costisitoare și nici măcar nu înlătură primejdia închipuită care servește drept pretext pentru asemenea măsuri crude. Înalte rațiuni de stat dictează însă această conduită.
Elementul românesc, destul de numeros dincolo și legat de pământul stăpânit de sute de ani, a dat semne de nervozitate. El reacționează hotărât și tenace împotriva oricărei tendințe de rusificare sau bolșevizare. Acest lucru s’a constatat mai ales odată cu aplicarea planului cincinal, când dispărând regimul proprietății individuale, s’a luat oamenilor tot avutul spre colectivizare și spre gloria lui Stalin.
Rezistența aceasta a contrariat dictatura Moscovei tocmai în perioada de formare a „Re- publicei autonome moldovenești” creată anume pentru a atrage pe naivii care ar mai fi fost amăgiți să creadă într’o țară prezentată drept izvor de fericire proletară și țărănească!
Nu erau oare în așa fel aranjate lucrurile ca nucleele românești de dincolo de Nistru să radieze o forță magnetică și să atragă pe alții spre lumina binefăcătoare a bolșevismului, cum sunt atrași fluturii de noapte la lumina lămpii? Puținii fluturi care s’au repezit însă spre acea lumină au plătit scump contactul brusc cu flacăra roșie.
Când sovietele s’au convins că orice încercare de amăgire nu mai prinde și că elementul românesc refuză asimilarea, dar mai ales colectivizarea, exterminarea fu decretată, nu oficial, ci clandestin, ea trebuind să opereze sistematic, metodic și crud față de români, considerați elemente nu numai indezirabile, ci primejdioase.
Exterminarea prezintă dublul avantagiu; guri mai puține, avut confiscat și însușit fără opunere, fără mișcări, fără tulburări.

Iată geneza teroarei delà Nistru. Este o înfățișare a cruzimilor săvârșite de-a lungul Nistrului, reconstituită după mărturiile celor câțiva nenorociți care au putut să se salveze de sub gloanțele soldaților roșii. Evocând aceste orori așa cum se desprind din povestirea cinstită a victimelor, ne vom putea face o idee despre starea de lucruri din Rusia sovietică, față de care moartea sub gloanțele grănicerilor sovietici, apare ca o ispășire mai ușoară de cât viața chinuită de dincolo. Printre acești refugiați am găsit intelectuali, negustori, muncitori și plugari. I-am cercetat cu de-amănuntul pentru a ne face o idee cât mai exactă despre situația din Rusia. Fiecare, izolat, ne-a spus păsul.

Primele știri asupra masacrelor

O scurtă telegramă trimisă ziarelor din București de corespondenții lor din Basarabia, anunța, într’o noapte a lunei Februarie, că pe Nistrul înghețat au căzut, sub focurile de armă ale grănicerilor sovietici, mai multe familii de români moldoveni surprinse în momentul când vroiau să treacă în România. Faptul divers, așa cum era considerat la început, lua încetul cu încetul înfățișarea celei mai sângeroase drame organizată cu bună știință de autoritățile sovietice. Au urmat telegrame complimentare. S’au dat nume și amănunte. Bărbați, femei și copii, plătiseră cu viața disprețul lor față de binefacerile regimului comunist.
Acesta fu oarecum începutul. Căci și mai înainte avuseseră loc „ incidente“ de graniță, cărora nu li se dăduse de cât o importanță locală. Lucrurile luau însă de data aceasta o întorsătură cu adevărat senzațională.
La Nistru se organizase masacrul. Urmară alte telegrame anunțând alte atrocități. Tragedia diabolică pe care Moscova o organizase de-a lungul Nistrului era în plină desfășurare.
Cei cari năzuiau spre apa mântuitoare a Nistrului, sătui de silniciile fizice și morale de dincolo, trebuiau să moară. Fantezia cea mai activă n’ar fi putut imagina un spectacol mai sângeros și mai abil regizat. De aceea aceste întâmplări au părut la început de necrezut. Le-au confirmat însă anchetele la fața locului, unde au apărut chiar mai
înfricoșătoare de cât fuseseră redate de ziare. Căci gheața Nistrului a păstrat multă vreme cadavrele celor răpuși și sângele celor care prin minune s’au putut salva schilodiți din acest masacru. Să-și fi putut oare închipui cineva că în anul 1932 se mai puteau săvârși asemenea atrocități?
În primul rând străinătatea civilizată a primit sub beneficiu de inventar știrile ce-i fuseseră transmise de corespondenți și agenții. Străinătatea civilizată, unde sentimentul maiestății umane nu poate concepe asemene orori a avut dreptul să se îndoiască o clipă de veridicitatea acestor întâmplări; cu atât mai mult cu cât, sub înrâurirea propagandei sovietice, bine susținută cu mari sacrificii bănești, se mai găsesc oameni de bună credință care să se lase înșelați de minciuna paradisului sovietic.
Și cum ar fi putut crede această omenire civilizată că este posibil ca familii întregi de nenorociți, izgoniți de mizerie, să fie doborâte la pământ pentru singura vină de a vroi să trăiască? Căci toți acești refugiați masacrați n’au vrut altceva decât să trăiască.
Verificarea atrocităților s’a făcut. Corespondenții ziarelor străine au constatat de visu realitatea, acea dramatică realitate care dezminte categoric încercările Moscovei de a prezenta drept pământ al făgăduinței acea imensă colonie de robi striviți sub călcâiul dictaturei proletariatului.

Cu Geo London la Nistru

În ziua de 5 Martie 1932 primesc vizita vechiului meu prieten, ziaristul, celebru prin scrierile sale, Geo London, pe care ziarul „Le Journal” îl trimesese special să facă o anchetă la Nistru. Era o vizită pe care parcă o așteptam. ( … )
—„Bănuiești de ce am venit, nu-i așa? Vreau să văd ce se petrece la Nistrul vostru. Lumea civilizată vrea să știe și ea ce se petrece acolo. Vreau să fac o anchetă minuțioasă și obiectivă, așa cum de altfel, după cum știi, am făcut și în Rusia acum patru ani”. ( … )
Se înțelege că nu am putut refuza rugămintea prietenului meu, cu atât mai mult cu cât eu însumi țineam să cunosc situația la Nistru. Și am plecat împreună.
Constatările făcute în această obositoare călătorie de-a lungul Nistrului au fost publicate de d-l Geo London în „Le Journal”. Publicul francez le-a urmărit cu un viu interes. Ele reflectau adevărata stare de lucruri delà granița noastră răsăriteană. Cu același viu interes le-a urmărit și publicul românesc.

Iata Nistrul. O fâșie îngustă de apă care desparte două țări și două lumi. Aci este limanul civilizațiunei apusene. Dincolo începe iadul sovietic.
Aici, de-a lungul acestei înguste fășii de apă a fost ultragiată morala umană; aici a fost gâtuit prestigiul umanității, în numele idealului sovietic atât de amăgitor înfățișat de antenele propagandiste moscovite.
Câte drame au dus cu ele valurile liniștite ale acestui râu despărțitor și câte clipe de groază n’au cunoscut malurile tăcute! Iar astăzi, încremenit în giulgiul lui de gheață, respiră înfiorare mută din fiecare copcă în care zace cine știe ce moldovean zorit ca să ajungă cât mai repede la limanul scăpării. ( … )

Nistrul înghețat este astăzi un imens cimitir fără cruci. Și totuși cei de departe, de dincolo de el, mai râvnesc să-l ajungă și să-l treci chiar cu riscul vieții, căreia i se întind curse abile din fortificațiile iscisit organizate și bine înarmate, de pe malul rusesc.( … )
Nopți de groază

„Destul de des, aproape în fiecare noapte, ne spune un sătean din Varița, aud pe Nistru împușcături și apoi vaiete”.

„Știu dinainte ce s’a întâmplat; de peste Nistru s’au tras focuri și s’a răpus o viață, două sau mai multe. De multe ori vaetele se prelungesc până dimineața. Atunci poți vedea pe gheață trupurile nenorociților împușcați. Privești cu brațele încrucișate fără a putea da o mână de ajutor; căci santinela bolșevică stă cu ochii țintă până ce omul își dă suflarea și dacă te-ai încumeta să-i sări în ajutor te așteaptă aceeași soartă.
Așa-i consemnul roșu: oricine vrea să treacă dincoace, să moară.

Câteodată, rar de tot, isbutește câte un nefericit să se târască până la malul românesc. Asta este salvarea lui; grănicerul român îi întinde mâna, îl scoate la mal și-i dă adăpost. Și santinela noastră înfruntă moartea, căci “camaradul” de peste apă nu cruță, ci trage. Dacă moartea a încremenit pe nenorocit la mijlocul apei înghețate, acolo rămâne. Nimeni nu mai poate să-l ridice. Iar câinii din toate părțile vin să se ospăteze din hoit într’o încâerare sângeroasă la care grănicerii roșii privesc fără pic de remușcare.

Spun oamenii că numai într’o singură zi s’au putut număra pe gheața Nistrului, 211 cadavre, din care se ospătau, sub ochii soldatului sovietic, câini de pretutindeni”.

— „Acum câteva nopți, intervine alt sătean, n’am putut închide ochii. Auzeam pe Nistru un glas de prunc care își chema mama. Glasul era tot mai stins și gerul tot mai tare. Iar în cele din urmă n’am mai auzit nimic. De dimineață, lângă malul românesc, sub un dâmb am văzut copilul degerat lângă trupul mamei sale ucisă de bolșevici”.

— „Acum vreo șase zile, un biet moldovean a încercat și el să treacă apa înghețată după ce iscodise bine împrejurimile. Când a socotit el că nu poate fi zărit, a luat-o pe furiș pe gheață. Țâra după el un cal legat de căpăstru. Un cal frumos, singura lui avere. Dar când nenorocitul s’a crezut scăpat, un glonț îl nemerește în plin. Omul se clatină, cade. Lângă el calul legat privea speriat. Iar santinelele bolșevice înaintează cu arma pregătită, desleagă calul și-l ia cu ele. Pe gheață a rămas doar mortul. Soldații noștrii n’au tras, deși cu câte va zile înainte bolșevicii trăseseră în ei pe când vroiau să scape de la moarte niște moldoveni care treceau Nistrul”.

În călătoria noastră de-a lungul Nistrului am văzut cu ochii noștri cadavre zăcând pe gheață, în apropierea malului sovietic. Câinii cari trag din carnea cadavrelor fac o hărmălaie îngrozitoare. Soldații roșii privesc nepăsători.
Intrăm în orașul Tighina de dimineață. Tighina este în doliu; santinelele roșii au culcat pe ghiață chiar în noaptea aceea două familii de moldoveni compuse din doisprezece inși. Numai doi au scăpat răniți. Pe aceștia i-au salvat santinelele noastre. Tragedia aceasta s’a desfășurat la punctul numit Vadul lui Mihai.
Pornim în grabă la spitalul orașului să culegem amănunte. Dar cei doi salvați nu sosiseră încă. În schimb aici am găsit alți nenorociți scăpați de gloanțele grănicerilor roșii. Mutilați oribil, de-abia pot articula câte un răspuns întrebărilor ce le pun.
Mă apropii de o femeie. Are mâna ruptă. Cu privirile speriate, retrăind desigur noaptea de groază prin care a trecut îmi povestește, cum bărbatul și copilul ei au fost uciși pe când treceau împreună Nistrul.

— „Era noapte cu lună, îmi șoptește ea, când am luat inima’n dinți să trecem. Am ajuns la mijlocul ghieții: eu cu copilul înainte, bărbatul după noi. În spate aud deodată un sgomot surd, apoi copilul pe care-l țineam de mână scoate un țipăt, se clatină și cade. Fuseseră uciși. Eu însumi am simțit o arsură la mână. Am căzut și eu. Apoi m-am târât cum am putut până la malul românesc unde mi s’a întins o mână de ajutor. În urma mea am lăsat, pe gheață, ce aveam mai scump pe lume: copilul și soțul”.

Pe un pat stă întins un biet om cu privirile rătăcite strângând în brațe un copil. Medicul spitalului îmi spune că omul a vrut să treacă Nistrul cu nevasta lui, pe care un glonț a culcat-o pe gheață. Omul a rămas cu copilul.
Intr’un colț, văd un copil mâncând dintr’un codru de pâine. Are fața mușcată de ger. Picioarele îi sunt o rană. A fost găsit de grănicerii români întins pe gheața Nistrului alături de mama lui ucisă. Mai colo alt copil orfan. Părinții lui au fost uciși pe Nistru acum vreo zece zile. A scăpat doar el și sora lui în vârstă de nouă ani.

Sub îngrijire medicală este și refugiatul Mișca Bucovin, care a încercat să-și treacă soția și doi copii dincoace peste Nistru.

— „În Rusia nu mai puteam trăi și de aceea m’am hotărât să fug. M’am întărit în hotărârea mea când bolșevicii îmi luară ultimul petic de pământ și ultima vietate din bătătură. Nu înghețase încă Nistrul și atunci m’am gândit să-mi trec nevasta și un copil într’un butoi. Pe celălalt copil hotărâsem să-l iau cu mine înot. Dar socoteala mea a dat greș. Grănicerii bolșevici m’au zărit și după ce m’au lăsat să dau drumul butoiului pe apă, l-au ciuruit de gloanțe. Eu însumi am fost rănit în șold și în spate.
Fiul meu mai mare, pe care îl țineam de mână, a scăpat odată cu mine, mulțumită soldaților români cari ne-au ajutat să eșim la malul românesc”
.

Am vrut să-i cer amănunte asupra vieții din Rusia dar doctorul m’a rugat să-l cruț:
nu mai avea mult de trăit; rana din spate era gravă.
Mă îndrept spre un colț al salonului unde ședea tristă o femeie …

— „A scăpat ușor, cu două degete rupte, zise un alt refugiat. Câți inși n’ar trece cu acest preț Nistrul dincoace”
.

Pe femeie o cheamă Ana Molenco; are 16 ani și este originară din satul Spao. O granată aruncată de o santinelă roșie i-a mutilat mâna pe când trecea Nistrul.
Delà spital am vizitat centrul de triaj al evadaților din Rusia. Aici am dat peste tot felul de oameni refugiați din vasta ocnă rusească.
Stau de vorbă cu soldatul rus dezertor Petrov. El îmi povestește viața de cazarmă și nenorocirile din Rusia. Îmi spune că a fugit de acolo ca să-și salveze viața. Căci, fiind fiu de culac îl aștepta pedeapsa cea mai grea pentru că tatăl său era suspectat de soviete, deoarece se opusese colectivizării. La aceasta se adaugă marea mizerie care domnește în Rusia, unde lumea suferă de foame.
Un alt refugiat Paul Kîrijitzky și-a perdut soția și copilul pe gheața Nistrului, după ce părinții lui fuseseră deportați în Siberia.

Mă îndrept către refugiatul Kiril Zaharof. El îmi povestește cum a văzut masacrați pe Nistru mai mulți refugiați din Rusia.

—„ Mi se sfâșie inima când mi-aduc aminte cum erau secerați de mitraliere. Parcă îi văd îngenunchind și rostogolindu-se pe gheață. Sângele lor făcu o mare pată pe giulgiul alb, pe când ultimele licăriri de viață mai sperau să scape. Dar sălbaticii de dincolo repetară focurile pentru ca nimeni să nu scape. Și totuși s’au salvat câțiva cărora le-a venit în ajutor soldații români”.

Ne-am urmat călătoria de-a lungul Nistrului. Facem haltă la un post de grăniceri.
Un copilaș ne privește cu ochi mari. Ce-o fi căutând el oare aci?
Povestea lui este tot atât de tragică: este un salvat dela moarte, grație soldatului român Meliol, care cu riscul vieții, înfruntând gloanțele posturilor sovietice, a înaintat pe gheață de unde a ridicat copilul și pe mamă grav rănită.

— „Nenorociri de acestea se petrec în fiecare noapte, îmi spune o santinelă. Chiar aseară au fost uciși de bolșevici zece inși pe gheața Nistrului.
Mare urgie dumnezeiască! Îi vedem secerați și n’aveam nici o putere.
Bolșevicul e câine, câine turbat, domnule. Omoară oameni nevinovați, fără remușcare. Eu cred chiar că se bucură făptuind atâtea grozăvii. De multe ori trag ei și în noi, așa, ca să râdă
”.

Între timp colonelul Constantin Popescu Cantemir ne pune la curent cu ultimele întâmplări.

— „Noaptea cea de groază a fost acea din 8 Martie. Douăzeci și șase locuitori ai comunei Delacău au vrut să se refugieze la noi. Și din 26 de oameni sănătoși: bărbați, femei și copii au putut trece doar patru. Ceilalți au fost masacrați”.

Apoi colonelul ne prezintă statistica funebră a crimelor bolșevice: fiecare ceas înregistrează o cruce. Numărul celor uciși este considerabil. Umanitarismul sovietic are de ce să se felicite. Recordul macabru îl deține Moscova.
Părăsim Nistrul și odată cu el viziunea înspăimântătoare a măcelurilor și atrocităților săvârșite de „apostolii înfrățirii umane”. Chișinăul trăește sub aceiași impresiune dureroasă cauzată de nenorocirile de pe Nistru. Spitalele și autoritățile adăpostesc și ele mulți refugiați de dincolo.

De ce fug oamenii din Rusia

Citind aceste lucruri oricine are dreptul să se întrebe de ce fug oamenii din Rusia și mai ales de ce oare sunt asasinați nenorociții care încearcă să evadeze de acolo?
Să se fi săturat oamenii de prea multă fericire și să se fi organizat asasinatul la granițe pentru a împiedica pe „proști” de a părăsi un trai bun?
Nu. Orice evadat este un dușman mai mult al dictaturei proletariatului bolșevic. Prestigiul moscovit găsește un nou adversar de moarte în fiecare evadat, iar omenirea civilizată un informator prețios care trebuie împiedicat cu orice preț să vorbească. ( … ) Statistica refugiaților de peste Nistru vădește un spor necontenit de evadați.
Vorbim bine înțeles de cei scăpați, întru cât numărul celor uciși nu se cunoaște.
Delà 324 de familii de refugiați în anul 1931 am ajuns la 359 familii în primele trei luni ale anului 1932. Sporul acesta se explică prin intensificarea mijloacelor de represiune de dincolo de Nistru. Iar masacrele organizate metodic de-a lungul apei despărțitoare marchează paroxismul îngrijorărilor sovietice față de exodul tot mai spornic al nemulțumiților. Căci din moment ce sârma ghimpată care înconjoară toate satele rusești din apropierea Nistrului n’a mai putut împiedica exodul deznădăjduiților, s’a recurs la barajul morții organizate pe malul apei mântuitoare.
Impresii de călătorie prin Rusia sovietică, studii speciale la fața locului, reportaje de ziare, dări de seamă asupra diverselor manifestări și aspecte ale vieții sovietice, propaganda prin radio ne-au putut da o vagă imagine a „paradisului bolșevic”.
Realitatea însă, în întreaga-i cruzime, este aceea pe care ne-au înfățișat’o, în sinceritatea lor, refugiații cu care am stat de vorbă. ( … )

Încheiere …

De sfintele Sărbători ale Paștilor, au căzut alte 300 de oameni, sub focurile de armă ale soldaților bolșevici. În acea seară a Învierii, populațiunea satului Dubăsari, vrând să sărbătorească în ascuns, sfântul eveniment religios, în casa unui locuitor delà marginea satului, au fost surprinși de autoritățile sovietice, care după ce au arestat pe preot, au avertizat pe oameni că vor fi aspru pedepsiți pentru această „crimă”.
Sătenii s’au supus încetând rugăciunea.
Dar în prima zi de Paști, auzind ei sunând clopotele din bisericile satelor noastre — căci comuna Dubasari este foarte aproape de Nistru — s’au adunat să se roage, într’o luncă din apropiere. Deodată au apărut mai multi grăniceri roșii, cari au cerut socoteală sătenilor. Aceștia s’au retras înspăimântați. Vreo 3 — 400 au continuat însă, nu să se roage, ci să asculte clopotele bisericilor noastre.
N’a trecut mult și apărură vreo 200 de soldați călări cari se năpustiră asupra credincioșilor trecându-i prin sabie. În mai puțin de un sfert de oră lunca era acoperită de cadavrele celor măcelăriți.
Și astfel, în timp ce la noi oamenii preamăreau Învierea Mântuitorului, bolșevicii delà Moscova își potoleau cruzimea sorbind din sângele nevinovat al moldovenilor delà Nistru.
______________________________
Basarabia pământ românesc!
Apostol al pământului nostru
Nu uitaţi! Nu iertaţi!

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în bolsevism, comunism, coruptie, Eurasia, Europa, Romania, Rusia, Totalitarism, URSS și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la „Omenia” comunistă

  1. Q zice:

    Cum ai putut, tu, Maia Sandu, să te afli în concubinaj politic, timp de aproape șase luni de zile, cu „cel mai mincinos președinte de la independență încoace”?
    Cum ai putut tu, Maia Sandu, să dai pe mâna „celui mai mincinos președinte de la independență încoace” conducerea Parlamentului, conducerea Curții Constituționale, întregul Serviciu de Informare și Securitate al statului, Ministerul Apărării și, în cele din urmă, întregul Guvern al Republicii Moldova?

    Cum ai putut tu să dai toată bucata asta de pământ românesc pe mâinile Moscovei?
    https://secareanu.wordpress.com/2019/12/12/maia-sandu-fata-n-fata-cu-mincinosii/

  2. Q zice:

    Dacă Dodon „este cel mai mincinos președinte pe care l-a avut Republica Moldova”, atunci cine este șeful lui, Kozak, unul dintre cei mai apropiați kaghebiști ai lui Putin și autorul diabolicului plan de „federalizare a Republicii Moldova” și de legalizare a prezenței militare rusești pe teritoriul nostru național?
    https://secareanu.wordpress.com/2019/12/12/maia-sandu-fata-n-fata-cu-mincinosii/

  3. Q zice:

    Corupția și banditismul din sânul puterii este una din pârghiile esențiale prin care Kremlinul își ține sub control vechile „gubernii”.

    Pur și simplu, în această clipă, Moscova are nevoie ca de aer de multă pace între bandiții din gubernia dintre Prut și Nistru, pentru că ea are de realizat aici alte planuri mărețe: aeroporturi strategice pentru rachetele și aviația militară care urmează a fi construite în termeni record cât îl are pe Dodon președinte cu guvernul lui minoritar și tehnocrat!
    https://secareanu.wordpress.com/2019/12/04/impacarea-gangsterilor/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.