Basarabia pământ românesc!

În amintirea patrioților de peste Prut care au luptat pentru România Mare publicăm câteva rânduri din cartea De la Basarabia rusească la Basarabia românească – Onisifor Ghibu (1926).
Despre apăsarea prezentului … doar ce spunea poetul:

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ți-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunțările la vis.

România – preot Andrei Murafa (10 Martie 1918)

Preot Andrei Murafa https://orasulmeuchisinau.files.wordpress.com/2011/02/6b025-zxcv.jpg

Între Nistru şi Tisa, din vechime adâncă stai Tu, Românie, ţară eroică.
Istoria Ta, scrisă cu litere de sânge, îmi adeverează că Tu, Românie, ai fost o țară de jertfă. Stând la răspântie, Tu ai fost în trecut straja Apusului.
În Tine, Românie, se opriau toate liftele fioroase, care năvăliau spre Apus.
Luptând cu ele necontenit, Tu pluteai în sânge, dar sabia din mână n’o slăbeai.
Fără număr, fără nici o jale te jefuiau năvălitorii, lăsând în urma lor pârjol şi scrum.
Mai după fiecare năvală Tu începeai; traiul din nou, şi nu apucai a te întări, că da peste
Tine iarăşi altă năvală de lifte, mai aspră, mai cruntă.
Numai prin sângele Tău şi prin ale tale aspre suferinți neamurile din Apus au rămas neatinse şi au ajuns la nume mare, la cultură înaltă şi la bogăţii nenumărate.
Datoria neamurilor apusene către Tine, Românie, e atâta de mare, că ele mai nu sunt vrednice să se plătească cu ea.
Privind trecutul Tău, prin istoria Ta, Românie, eu nu mă mir de aceea, că Tu azi eşti mică în număr şi săracă. Eu mă mir de alta: cum Tu, nenorocito vărsând atâta sânge şi răbdând atâtea suferinţi, n’ai părăsit cu totul acest pământ, dar trăeşti pe el până azi?!
Trăeşti mică, dar c’un nume eroic, glorios, cunoscut de toată lumea. Trăeşti, aşteptând viitorul tău măreţ.
Eu cred, Românie chinuită, în viitorul Tău luminat, glorios şi plin de fericire.
Tu şi azi, fiind trădată de „prieteni” şi izbită între duşmani prea puternici, stai sângerată, dar cu credinţă tare în suflet.
Doamne, sfinte!
Doar dreptatea nu e cu Tine?
Doar nu ale Tale părţi au fost şi sunt încă răpite? Doar nu ai tăi fii plâng până azi, fiind subjugaţi altor neamuri, fără nici un drept?
Dreptatea e cu Tine şi Dumnezeu e cu Tine!
Iar, dacă Domnul e cu Tine, El, Preaputernicul, nu e vrednic să conducă diplomaţia omenească spre calea dreptăţii? Ce înseamnă pentru Făcătoriul, preaînălţările uriaşe,
cu toată puterea lor militară şi cu toată diplomaţia lor prea şireată?
Unde-i Rusia cea uriaşă, care-ţi răpise fiica cea mică? Au nu ea s’a ruinat, pierind de sine, ca spuma, cu toată puterea ei militară?
S’a dus, trădându-te pe Tine, şi izbindu-te în mijlocul duşmanilor Tăi!
Iar Tu, Românie, cu toată nenorocirea Ta de azi, care ne cutremură, stai încă, trăeşti. Trăieşti prin sufletul fiilor Tăi, Români, plini de credinţă şi de iubire către Maică-sa.
Trăeşti, cunoscută ca o țară eroică, nu numai de prieteni, dar şi de duşmani.
Şi vei trăi în veac, pentru că viitorul Tău, Românie, e răscumpărat c’o plată scumpă:
cu sângele şi suferinţa de veacuri a poporului, românesc.

Solia Unirii – Elena Dobroşinschi (19 Aprilie 1918)

Elena Dobroşinschi https://chisinauorasulmeu.files.wordpress.com/2012/03/a750b-aszxc.jpg

Dimineaţa, în ziua de 1 Aprilie, eu mă porneam la biserică, cand vine un elev şi-mi aduce o hârtie, în care citesc minunata veste despre Unirea Basarabiei cu patria mamă, şi’n care d. comisar pofteşte să le spun la locuitori despre acest însemnat act.
Soarele îndată mi s’a părut mai luminat şi am simţit că, parcă s’a vărsat în sufletul meu ceva, ce l-a umplut de uşurinţă, de energie, de dorinţi nemărginite, după ideale înalte …
Am sburat la biserică şi cu nerăbdare am aşteptat până am spus la locuitori, că-i poftesc la şcoală să le spun ceva despre Unirea Basarabiei cu patria mamă.
Repede s’au grămădit sătenii în ograda şcolii şi eu m’am mirat de feţele lor triste şi privirile lor mâhnite. I-am cunoscut şi pe aceia, cari nu prea de mult vruse să mă alunge delà postul meu, pentru limba română. Până acuma eu nu vorbisem nici un cuvant
la atâta mulţime de oameni, şi toţi mai bătrâni decât mine.
Când am ieşit eu, veselă, în uşă, indata s’au strâns împrejurul meu şi s’au liniştit ca să asculte mai bine cuvintele mele, cari răsunau nu prea tare …
Deodată, eu nu ştiam cum să încep, dar peste o clipă le vorbesc:
— Vă salut, fraţii mei români, cu desrobirea Basarabiei!
Mai mult de-o sută de ani noi am fost rupţi delà frații noştri români de peste Prut, delà patria mamă şi am fost lipiţi la Rusia, am fost robii ei.
Am fost robi, pentru că nu puteam face nici un pas înainte şi am şezut o sută de ani pe loc. Ţarismul numai se folosea cu bogatele venituri din Basarabia, dar de bieţii Moldoveni nu mai avea nici o grijă; Moldovenii nu mai aveau nici o cinste, nici o
dreptate. Unde se arăta bietul Basarabean, era făcut de râs şi poreclit ca cel mai prost în lume.
Mult umbla bietul Moldovan pe la uşile zemstvelor, cu cuşma în mană, cu lacrimi pe ochi, mai sărutând scările, ca să capete vre-o picătură de dreptate. Dar domnii povăţuitori a Basarabiei nu ştiau moldoveneşte şi ţăranul prost delà ţară nu-şi putea spune durerea. Ruga pe unul, pe altul şi la urmă, tot fără nimic venea acasă …
Şcolile până acuma erau deasemenea numai un chin pentru Moldoveni: ei învăţau şi nu ştiau ce citeau şi nu înţelegeau nimic.
Dar, ce chinuri trăgeau soldaţii, — nu trebue să mai spun eu, că mulţi din ei sunt de faţă şi lacrimile lor vă spun mai adevărat, decât cuvintele mele.
Iată, fraţilor, pe scurt cum am trăit noi pană acum. Dar astăzi noi suntem fericiţi, pentru că am văzut soarele luminat, am văzut norii păgânilor goniţi de vijeliile din inimile noastre, am auzit clopotele dreptăţii sunând şi aducându-ne într’un adevăr fericit şi minunat …
Visurile strămoșilor s-au împlinit şi Basarabia, sub steagul României, are să înflorească, ca o floare foarte mândră, care abia acum răsare şi pe care noi cu toţii, cei ce ne-am născut şi am crescut aci, trebue să o iubim din toată inima noastră.
Noi am scăpat din robia ţaristă şi azi avem drepturile să ne stăruim a dobândi idealurile înalte … De asta dar nimeni nu trebuie să cadă cu duhul într’aşa fericit timp, ci trebue să punem toată puterea şi stăruinţa, şi fizică şi duhovnicească, şi să arătăm duşmanilor
că şi noi suntem oameni, care înţelegem ce e lumina şi adevărul …
Mai departe vă doresc linişte sufletească şi sănătate. Cu multe întrebări s’au întors ei către mine şi eu le răspundeam cum puteam şi-i împăcăm. Şi la urmă mi-a fost foarte bucurie, când am văzut ochii lor blânzi şi feţele înseninate. Mulţi iubitori de ţară au vorbit atunci aceleaşi vorbe, în chipuri frumoase şi adevărate, dar eu sunt foarte fericită, că am fost vrednică a-mi aduce şi eu partea mea cea neînsemnată pe altarul mândru al patriei …