Simion Mehedinți: România în marginea continentului – o problemă de geopolitică românească și europeană


GEOPOLITICA ȘI GEOISTORIA – REVISTA ROMÂNĂ PENTRU SUDESTUL EUROPEAN  SOCIETATEA ROMÂNĂ DE STATISTICĂ, BUCUREŞTI, 1941

SIMION MEHEDINȚI – ROMÂNIA ÎN MARGINEA CONTINENTULUI
O PROBLEMĂ DE GEOPOLITICĂ ROMÂNEASCĂ ŞI EUROPEANĂ

Prin chestia orientală se înţelege de obiceiu problema imperiului otoman, în deosebită legătură cu strâmtoarea Bosforului şi a Dardanelelor. Pentru cel care observă fenomenele istorice din latura lor geografică, chestia orientală se leagă însă, acum, nu numai de strâmtorile dintre Egee şi M. Neagră, ci şi de istmul dintre M. Neagră şi Baltică; se întinde adecă peste toată faţada continentală a Europei răsăritene. Trebue prin urmare să ne deprindem a schimba întrucâtva punctul de perspectivă tradiţional ( … )
În legătură cu această nouă perspectivă a culturii noastre în colţul de Sud-Est al Europei, să cercăm a judeca şi chestia orientală, privind-o sub aspectul ei geografic şi etnografic. Căci şi aci am comis aceiaşi eroare: am considerat multă vreme deslegarea chestiei orientale ca atârnând de factori prea depărtaţi. Războiul Crimeii, care a adus pe Englezi şi Francezi în apele Pontului, precum şi atitudinea Angliei faţă de Turcia după tratatul dela San-Stefano, au înrădăcinat în mulţi iluzia că Anglia nu va îngădui niciodată Rusiei să se aşeze la Constantinopol ( … ) Iată de ce, chestia orientală trebue considerată mai mult în raport cu împrejurările din Sud-Est, din peninsula balcanică şi din regiunea istmului pontobaltic. Iar pentru a îndreptăţi această schimbare a punctului de vedere, vom arăta că chestia orientală în sens mai larg e o problemă generală şi mult mai veche, a întregului nostru continent.

Privind Europa ca o „casă de educaţie” a neamului omenesc, după cum zicea K. Ritter, distingem îndată două faţade foarte deosebite: una cu soare, alta cu umbră.
La miazăzi: ape calde (pe când celelalte mări au în fund o apă rece ca ghiaţa, aproape de 0 grade, Mediterana n’are nicăeri mai puţin de 12 gr., — ba în faţă apa e mai tot anul caldă ca în bae); cerul mai totdeauna senin; atmosferă potolită şi străvezie, iar în zare ochiul întâlneşte destule insule, ca punct de orientare şi locuri de popas.
Cu totul alta e înfăţişarea naturii pe faţada dinspre Atlantic. Apa e rece (Baltica uneori înghiaţă); cerul mohorât; aerul e umed: multe neguri, mulţi nori
şi multe ploi (pe ţărmurile Tamisei abia 12 zile soare în tot anul); vânturile sunt puternice, iar în unele ţinuturi aşa de statornice, încât arborii cresc toţi plecaţi spre răsărit sau nu cresc nici de cum; şi dacă te depărtezi de puţinele insule dela ţărm, dai de şesul vast al oceanului, lipsit de insule şi deci neprielnic corăbierului.
În sfârşit, spre – răsărit, Europa are o a treia faţadă — continentală, mai greu de hotărnicit. Dacă privim acum şi desvoltarea vieţii europene, vedem îndată că civilizaţia
a mers împrejurul continentului începand cu faţada mediterană, urmând apoi cu cea atlantică, iar azi se întoarce şi spre faţada continentală dinspre răsărit.
Era firesc ca lumina culturii să se arate mai întai la cei ce trăiau mai în voe pe ţărmurile lipsite de zăpadă ale Mediteranei, unde, pe lângă cereale, mai veniseră dinspre Asia: viţa de vie, măslinul, smochinul şi alte înlesniri ale vieţii. Elenii sunt copiii răsfăţaţi ai acestui mediu prielnic. Dar, pentru geograf şi etnograf, manifestarea cea mai însemnată a civilizaţiei mediterane e imperiul roman, întemeiat de locuitorii peninsulei italice — cea mai armonioasă ca forme, dimensiuni şi poziţie.
Nu aşa de muntoasă şi stearpă ca Elada; nu aşa de masivă şi bântuită de secetă ca Iberia, ci având şesuri mărişoare, munţi mijlocii, râuri destule şi clima mai blândă, Italia devine frontonul vieţii istorice în Mediterana. De aci ese statul care cuprinde întreg lacul mediteran, dându-i titlul caracteristic: mare nostrum, pe când toate celelalte neamuri şi state nu fuseseră în stare a o cuprinde toată în acelaş hotar.
E d rept că nici Italia n’a ajuns la domnia acestei mări interne (mare internum), fără să întâmpine împotrivire. Pe ţărmul african, marea metropolă cartaginesă i-a stat multă vreme în cale. Dar, şi ca rasă, şi ca organizare de stat, şi ca poziţie geografică, Roma, stăpâna Italiei, s’a dovedit cu mult superioară; şi, de aceea, faţada de miazăzi a Europei a primit pecetia influenţei italice. Polybiu, care e martor la actul din urmă al luptei epice dintre cele două cetăţi duşmane, arată lămurit de ce Romanii au trebuit să învingă şi de ce în cercarea Punilor de a se întinde pe faţada de miazăzi a Europei, în Sicilia, Spania, etc a fost zadarnică. Pentru istorie, omul de geniu care personifică această biruinţă a Italiei asupra Cartaginei, şi deci a ţărmului european asupra celui african, este Scipio.

A venit apoi pe încetul rândul faţadei atlantice. Viaţa de toate zilele era aceiaşi la gurile Tibrului, ca şi la gurile Ronului. Dela Alpi pană la Pirinei, ţărmul era presărat de colonii greco-italice, iar marea metropolă Marsilia îşi întinse pas cu pas negoţul până spre mările nordice. Staniul, chilinbarul, pieile … soseau in caravane pe cai. Aşa că, cine stăpanea ţărmul dela gurile Rodanului, trebuia să cuprindă azi-maine toată Galia, – iar din Galia era numai un pas pană în Britania. Cesar făcu şi acest pas, devenind pentru faţada atlantică ceea ce fusese Scipio pentru cea mediteraneană. Dintre toate operile marelui om de stat, cea mai mare ca dimensiuni şi ca durată e cucerirea pămantului dintre Alpi şi Ocean, şi întinderea civilizaţiei romane spre Atlantic. Tot el, îndată ce a asigurat hotarul apusean, şi-a aruncat ochii şi spre faţada continentală a imperiului: spre linia Rinului şi a Dunării. Însă moartea l-a surprins tocmai când se gândea la o expediţie împotriva Dacilor.

Dar sfârşitul unui om nu poate împiedeca desfăşurarea firească a unor evenimente legate de situaţii geografice hotărâtoare. Problema graniţei de răsărit trebuia numai decât deslegată. Dacia, în secolul întâiu după Christos, era mult mai interesantă pentru imperiu chiar decât Galia.
În adevăr, Pontul Euxin era o podoabă faţă de ţărmul atlantic şi cel baltic, unde locuitorii îmbrăcaţi cu piei trăiau ca Laponii de azi. De jur împrejurul Euxinului se ţineau lanţ porturi, oraşe şi colonii cu o vechime aproape de un mileniu. Şesurile scitice fuseseră multă vreme un fel de Americă pentru cei din răsăritul Mediteranei.

Pieile neargăsite, seul, peştele sărat, sclavii şi granele erau cumpărate aproape pe nimic de corăbierii greci care aduceau untdelemn, vin, stofe, şi alte manufacturi mărunţele
[ SPECK, Handelsgeschichte des Altertums, voi. II, p. 448 ]. Dar, după trecere de atâtea veacuri şi aşezarea Grecilor împrejurul Pontului, începu şi aci o industrie în ateliere mai mici, iar corăbii uşurele, cu fundul teşit, intrau pe gura Dunării şi a Şiretului, ducând până departe mărfurile acestea mai ieftine, care alungaseră treptat- treptat produsele fabricelor din Grecia proprie şi din basinul Egeei [ An. Acad. Romane, V. PARVAN, Castrul dela Poiana, p. 14, Tom. XXXVI ]. Prin urmare, după cum Galia ajunsese un fel de prelungire a Italiei (Romanii bogaţi aveau moşii şi vile în valea Ronului), deasemenea basinul Dunării de jos începuse a intra tot mai mult în sfera vieţii mediteraneene. La aceasta se mai adaogă şi împrejurarea că legiunile se clătinaseră din valea Rinului spre valea Dunării, iar flota militară pătrunzând pe gurile Dunării, legionarul ocupase poziţii strategice pe malul stang [ Ibid. p. 27 ]. Aşa că romanizarea se întindea mereu dinspre Italia, ca şi cursul apelor, şi se apropia de masivul dacic. Întrebarea era: unde se va fixa hotarul imperiului? Şi ce va deveni şesul Dunărei de jos şi peninsula balcanică?

Chestia hotarului a fost deslegată de Traian. El e pentru Dacia ceeace fusese Cesar pentru Galia. Domnia lui e un moment hotărâtor pentru etnografia Europei, căci colonizarea romană din munţii şi şesurile stăpânite până atunci de Daci s’a dovedit a fi o operă de dimensiuni seculare — rămânând şi până azi în fiinţă.
Astfel, ideia lui Cesar ajunse la întrupare. Dela gurile Rinului până la gurile Dunării, hotarul sprijinit pe ape, pe munţi — şi unde mai trebuia: pe limes şi pe valuri ridicate înadins de legionari — dădu un fel de ţărmurire imperiului şi spre faţada continentală. Rămânea acum să se vadă dacă şi peninsula balcanică va fi definitiv câştigată pentru elementul romanic.
Pe podişul dac şi în şesul dunărean romanizarea mergea de minune. Greutatea toată era la sud de Dunăre şi spre Marea Neagră. Ascendentul limbei şi culturei greceşti era atat de mare, încât, după Traian, militar de moda veche, cu apucături amintind vremurile republicei, vine Adrian, un semi-grec, iar Marcu Aureliu ridică şcoli de filozofie la Atena. Dar ori şi cum, legiunea era un straşnic mijloc de romanizare.
Din canabae, viaţa latină radia in vici; satele deveneau romane, iar elementul grec, stramtorat la oraşe, ar fi ajuns cu vremea să piară. Sub apăsarea militară şi economică a podişului dac, plin de mine şi de ocne, şi a şesului plin de vite şi grâne, de care Mediteraneenii aveau şi atunci nevoie, ca şi azi, toată peninsula dintre Egeea, Adriatica şi Pont ar fi căpătat pecetia vieţii romane. Latinitatea s’ar fi întins astfel nu numai pe faţada mediteraneană şi atlantică, ci ar fi cuprins definitiv toată Europa muntoasă şi deluroasă până în stepele dela răsărit de zidul Carpaţilor.

Acum începe însă şi faţada continentală a Europei a da semne de înrâurire asupra istoriei continentului. Şesul scitic fusese până atunci un ţinut străin şi antipatic celor dimprejurul Mediteranei.
Frigul cumplit al iernilor îi înspăimânta (Herodot observase că trebue să faci foc, pentru ca să vezi iarna noroiul). Netezimea monotonă a stepei iarăşi îi respingea, precum şi viaţa nomazilor care scalpau pe duşmani, întocmai ca Pieile-Roşii … Strabo, cu intuiţia sa fină, observase că acest pământ nici nu trebue socotit la Europa, ci mai de grabă la Asia, faţă de care continentul nostru abia e o peninsulă.
Şi în adevăr, subordinarea fizică începe acum a eşi la iveală şi sub forma unei subordinări politice. Căci, abia apucase imperiul roman a domoli treptat treptat pe oamenii pădureţi dinspre Atlantic şi din nordul păduros al Europei, aşezându-i locului ca auxiliari ai armatei şi deci ai culturii latine, şi iată intră în istorie cu o mare intensitate stepa dela răsărit cu roiurile sale de nomazi, de o rasă necunoscută în Europa.
Mai mult de o mie de ani, dela Huni şi până la cele din urmă năvăliri ale Tătarilor cari iernau în ţările noastre, istoria Europei a fost adânc înrâurită de acest fenomen care, în ultima analiză, se leagă de antiteza dintre ţinuturile cu climat continental de stepă şi ţările unde ploaia în toate anotimpurile înlesneşte agricultura.

Astfel, cetatea dacică e mereu isbită de valul năvălirilor; iar o parte din năvălitorii de neam mongol se şi aşează impre jurul nostru: Bulgarii la Miazăzi, Maghiarii la Apus şi Tătarii spre răsărit. Aşa că, abia după ce marele val tătăresc din veacul al 13-lea se retrage, începe şi plantaţia lui Traian a odrăsli din plin şi a se „întinde, ca puhoiul apelor” — după vorba cronicarului Ureche. Astfel, în scurtă vreme, vedem neamul românesc ajuns până la mare, unde Balica stăpâneşte ţinuturile dinspre Varna [ N. IORGA, Chestia Dunării, p. 143, Văleni, 1913 ], iar urmaşul lui Bogdan stăpanind iarăşi până la mare [ D. ONCIUL, Din istoria Romaniei, pag. 30, Buc. 1909 ]. În acelaş timp, în peninsula balcanică, ies la iveală mai multe „Vlahii”.

Din punct de vedere etnografic, momentul acesta e cu deosebire însemnat. Din nou se ivea întrebarea: cine va rămânea stăpân al peninsulei balcanice? Şi trebue să recunoaştem că, cumpăna părea că se pleacă în favoarea elementului romanic, ca şi pe vremea lui Traian. Grecii, roşi de metafizică şi conrupţie, împreună cu elementele slave pripăşite în peninsulă, erau înconjuraţi de elementul roman spre miază-noapte; păstorii aromâni circulau peste tot înăuntrul peninsulei, iar de jur împrejur, pe mare, puterea republicelor italiene era în floare. Pontul-Euxin era o mare italiană. La Kaffa erau dogi, ca şi la Veneţia. Iar atingerea aceasta dintre locuitorii Daciei şi ai Italiei, pe mare, ar fi îngăduit de bunăseamă o potenţare a vieţii noastre, ca şi în alte ţări în vremea renaşterii. Latinitatea ar fi strălucit astfel peste tot ţinutul dintre Adriatica şi Marea Neagră.

Din nefericire un nou val mongolic se revarsă spre Europa: Turcii ocupă Bosforul. Legătura între Români şi Italieni e tăiată. Pontul ajunge lac asiatic: tătăresc la miază-noapte, turcesc la miază-zi. Nomazii iau locul corăbierilor şi marea, atât de înfloritoare mai înainte, cade în umbră.
Rezultatul: 400 de ani ne-am ros puterile în ciocniri cu aceşti năvălitori. Sfârşitul veacului al 14 ne găseşte în picioare sub Mircea, care încheie tratate cu Sultanii, dând daruri, cum făceau şi alţi suverani, — nu tribut. Sfârşitul veacului al 15 ne află tot biruitori cu Ştefan, care trimite steaguri turceşti regilor vecini. După un veac, sub Mihai, luăm încă ofensiva. Dar la 1700 suntem în plină pasivitate,iar la 1800 ajunsesem chiar sub nivelul defensivei (Pasvantoglu). Aşa că abia la 1878 Românii se arată iarăşi la malul Dunării ca putere militară şi politică. În sfârşit, 1913 împinge pe Turci până aproape de Bosfor. Rolul lor negativ, de a fi împiedicat romanizarea şi italieizarea peninsulei balcanice, s’a isprăvit.

Care este situaţia etnografică a peninsulei în această a treia reînviere a elementului romanic între Dunăre şi Egeea? Dela 1829, cand Turcii perduseră malul stang al Dunării (raialele şi capetele de poduri) până la 1878, când au perdut şi malul drept, s’a scurs o jumătate de veac, în care cumpăna părea că se pleacă din nou spre noi. Ţinutul dintre Dunăre şi Balcani era cuprins în sfera limbei române, — afară de Deliorman, unde gloata era turco-tătară. În timpul stăpânirii turceşti, elementul bulgar rămăsese legat mai mult de munţi [ PET. MITTEILUNGEN, Die Bevölkerung im Bulgarien und die Siedelungsverhältnisse, 1911, p. 117 ]. Iar malul dunărean era turc din punct de vedere militar (cetăţile), şi românesc în sate şi în grosul populaţiei. Începând dela Craina-românească a Serbiei şi ţinutul iarăşi românesc al Vidinului, peste Rahova-românească, Şiştov, Turtucaia şi Dobrogea, păscută de oile Mocanilor, un şir întreg de aşezări rurale făceau să răsune limba românească până departe (spre Vraţa) şi chiar în preajma Sofiei, unde Românii dunăreni îşi dau mâna cu Aromânii. De bună seamă, dacă la 1878 nu s’ar fi înfiinţat principatul bulgar, romanizarea ar fi cuprins iarăşi o mare parte din peninsula balcanică.

Desfăşurarea evenimentelor a fost însă alta. Părăsită de valul turcesc, peninsula ni se arată azi cu elementele dela 1400: Grecii — bine afirmaţi în Sud, iar Bulgarii şi cu Sarbii — în plină ofensivă, cu tendinţa de a cotropi chiar teritorii eterogene din punct de vedere etnografic. În sfarşit, Albanezii, reînviaţi o clipă sub forma de stat autonom, şi Italienii aşezaţi de curând la Valona, complică şi mai mult echilibrul etnografic al peninsulei. Fireşte, rolul statului român e mai întâi de a fi factor ponderator. În ce măsură elementul italo-aromân şi român se va putea afirma între Dunăre, Egeea şi Adriatica, e o chestie a viitorului. Dar nu mai rămâne nicio îndoială că chestia orientală a intrat într’o fază nouă. Căci acum nu mai e vorba numai de colţul de Sud-Est al Europei, ci iarăşi, ca pe vremea lui Traian, de întreaga faţadă a Europei către răsărit.

Şi anume:
La cel din urmă congres de geografie s’a făcut propunerea ca hotarul dintre Europa şi Asia să fie mutat dela Urali spre Carpaţi, pe istmul dintre cele două mări interne: Baltica şi Pontul. Din punct de vedere geografic, această graniţă e foarte legitimă.
Ea poate fi susţinută pe o serie întreagă de temeiuri, începând dela sloiul paleozoic care apasă cutele Carpaţilor terţiari şi până la graniţa fagului care desparte climatul continental, stepic, de Europa peninsulară cu climat apropiat de cel oceanic.

E însă la mijloc şi un temeiu de geografie politică. Rusia nu e stat european, ci asiatic. Împărăţia din dreapta şi din stânga Uralilor, care se întinde la miazănoapte până la malurile Oc. Îngheţat Arctic, iar spre miazăzi până în marginea marilor podişuri ale Asiei centrale, e din punct de vedere al grupării masselor omeneşti un fenomen nou. Acum două veacuri, sub Petru cel Mare, populaţia Rusiei nu era nici de 14 milioane. Azi e de 160 şi creşte în fiecare deceniu cu 12 mil ( … ) În curând imperiul Ţarilor va apăsa cu o greutate economică şi militară de peste 200 mil. asupra restului Europei, care devine astfel, cum a spus-o Strabo, şi cum o recunosc şi geografii contemporani, o adevărată peninsulă a Asiei!

E vădit, aşa dar, că o nouă fază începe în istoria statelor din Europa de Est. Alături de marea massă mongolă din răsăritul Asiei, unde s’a îngrămădit mai mult de un sfert din toată omenirea; alături de furnicarul din India, şi de marele centru de populaţie din St.-Unite, unde vor fi spre sfârşitul veacului al XX mai multe sute de milioane; alături, în sfârşit, de închegarea unui nou centru de desime în Rusia, mica noastră peninsulă europeană, la apus de istmul ponto-baltic, devine un satelit politic, după cum e şi un satelit fizic al Asiei. ( … ) Europa peninsulară începe a se simţi ca o „unitate” faţă de marile state continentale, întemeiate pe acele mari aglomerări omeneşti, care abia acum intră în istoria lumei. Şi fiindcă uneia din acele mari puteri, colosul rusesc, pentru a respira liber spre ocean, care domină vieaţa economică a epocei, îi trebue Baltica şi Pontul, întreaga Europă peninsulară se află în faţa unui mare conflict de interese. ( … ) Iar elementul românesc dela Dunăre şi Carpaţi se află, ca şi acum 19 sute de ani, în faţada de răsărit a Europei, făcând front spre stepa asiatică dintre Pont, Baltica şi Urali.(… ) Păstrând însă un punct de vedere apropiat de masivul carpato-balcanic, trei fapte atrag îndeosebi luarea aminte ( … )
1. Între Triest, Varşovia, Odessa şi Atena e un ţinut locuit numai de neamuri mărunte. Nicăeri harta etnografică nu seamănă mai mult a mozaic.
2. Mozaicul acesta e apăsat de blocul german deoparte şi uriaşul bloc rusesc de altă parte — o adevărată Scythia major.
3. Progresul presupune, după legea evoluţionismului, diferenţierea, nu amalgamarea şi nivelarea. De curând, Nansen a căutat să demonstreze tocmai însemnătatea deosebită a naţiunilor mici pentru cultura omenirii.

Prin urmare, tot ţinutul acesta e ca o pepinieră plină de arbori roditori, primejduită de tendinţa nivelatoare a statului moscovit. După flagelul turcesc, care a bântuit răsăritul Europei cinci veacuri şi mai bine, un alt flagel şi mai primejdios se arată la orizont. De aceea, socotim că ar fi o mare pagubă pentru cultura europeană, dacă o înţeleaptă reciprocitate n’ar apăra fiinţa etnică şi politică a tuturor neamurilor din acest ţinut polinaţional.

În orice caz, meridianul istoric al Europei trece pe sub ochii noştri către răsărit.
Spania e de mult în declin. De peste mări şi peste ţări, ea s’a întors acasă cu mainile goale — a perdut toate provinciile coloniale. Franţa ştie de asemenea că în America (unde a vândut acum 100 de ani valea lui Missisipi, ca pe o moşie fără preţ), în Asia, în Polinezia şi chiar în Africa, lucrează pentru alţii. Populaţia franceză e pe cale de descreştere. Olanda, cu toată întinderea imperiului său colonial, e ca un arendaş care aşteaptă, termenul de expirare al contractului unei arende prea fericite …
Anglia de asemenea, dela răsboiul cu St.-Unite a înţeles că supremaţia peste mări este tot mai mult o chestie de relaţii comerciale benevole, atârnând de eftinătatea mărfurilor, puterea capitalului, spiritul de întreprindere, poziţia geografică etc.
Meridianul istoriei se mută aşa dar iarăşi spre răsărit, iar noi suntem tocmai în punctul critic, unde acest meridian va trece în curand. Generaţia de azi, vrând sau nevrând, va fi de faţă la evenimente cari vor deschide alte mari capitole în istoria Europei peninsulare.

Vechea provincie romană a lui Traian ese deci din nou în evidenţă şi, prin fatalitatea aşezării geografice, va trebui să aibă un rol de seamă în deslegarea acestei mari probleme de geografie politică.
Românii au ajuns din nou între Asia şi Europa.
_______________________________________________

Rusia, o ghicitoare învelită în mister
Ortodoxie vs slavofilie şi panslavism
Contra amăgirilor de la Kremlin (1)
Contra amăgirilor de la Kremlin (2)
Eurasia … numele tău e maskirovka!
Tendințe de rusificare a Europei
Tango maskirovka

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în Asia, Eurasia, Europa, geopolitica, globalism, istorie, marea neagra, politicianism, Romania, Rusia, Totalitarism, UE, URSS și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Simion Mehedinți: România în marginea continentului – o problemă de geopolitică românească și europeană

  1. Oyster zice:

    Cel mai grăitor semn de protest împotriva obrăzniciei rusești

    Ambasadorul Rusiei la Chișinău insistă în chip expansionist: „Statutul limbii ruse în R. Moldova trebuie întărit prin lege”!
    Nici mai mult, nici mai puțin!

    Rușii, când intră într-o țară, imediat bat cu pumnul în masă cerând „gosudarsvennâi iazâk” pentru limba rusă!
    Când vii într-o țară, mai ales nepoftit, și țipi „gosudarstvennâi” pentru limba ta, ești ocupantul acestei țări, pentru că revendici în chip obraznic ceea ce se numește element de stat al unei națiuni!

    Cine să-i explice ambasadorului de la Moscova că acest comportament al lui este unul obraznic, iar obrăznicia rusească trezește repulsia firească a basarabenilor față de acest comportament mojicesc și, odată cu asta, și față de limba rusă,(…) în nicun caz pentru că trebuie să aibă neapărat statutul de „limbă de stat”, cum vor ambasadorul Rusiei la Chișinău și toată garnitura kaghebistă de la Kremlin?

    Cine să-i explice ambasadorului Rusiei că anume din această cauză, din cauza duhorii expansioniste rusești care vine dinspre Ambasada Rusiei și din cauza moldovenismului primitiv de sorginte bolșevică pe care Kremlinul continuă să-l propage în acest teritoriu cu ajutorul sculelor sale politice de felul lui Dodon, generațiile născute în stânga Prutului după destrămarea imperiului sovietic refuză să învețe frumoasa limbă rusă!

    E cel mai grăitor semn de protest împotriva obrăzniciei rusești!

    https://secareanu.wordpress.com/2019/10/25/cel-mai-graitor-semn-de-protest-impotriva-obrazniciei-rusesti/

  2. Dinu zice:

    Clar ca Europa se termina la Carpati.

  3. Bendis zice:


    Nyet libertatatea cuvantului in Republica Socialista Sovietica Ungara.
    Placem sau nu placem Putyin, trebuie aplaudat!!!

  4. Oyster zice:

    Iată ce înseamnă să intri la guvernare cu partida rusească, adică să faci alianță cu ocupantul acestui teritoriu!

    După ce a pus mâna, cu ajutorul Maiei și al lui Năstase, pe Serviciul de Informații, pe Ministerul Apărărării, pe Procuratură, pe Curtea Constituțională, pe Consiliul Coordonator al Audiovizualului, pe alte structuri fundamentale ale statului, Dodon a ajuns să pună mâna și pe inima Basarabiei, capitala Chișinău!

    Pierderea Chișinăului înseamnă reocuparea Basarabiei!

    Pentru asta, Kremlinul nu a avut nevoie de tancuri!

    A avut nevoie de brigada neokaghebistă – blocul ACUM, compus și din inși zaebiți, adică fără sentimentul apartenenței, care au făcut ideologie din anticorupție și au scuipat în ceea ce este crucial pentru lupta politică în stânga Prutului – geopolitica!
    https://secareanu.wordpress.com/2019/11/03/brigada-de-nemernici-a-lui-putin/

  5. Oyster zice:

    Orice secundă de menținere la guvernare a alanței PSRM- ACUM i-a oferit și îi oferă lui Dodon timpul necesar și șanse inimaginabil de mari pentru a-și pregăti o altă alianță, și mai monstruoasă, cea a cozilor de topor ale Moscovei împrăștiate în toate fracțiunile parlamentare: PSRM, PD, Șor și chiar ACUM!

    Încăpățânarea, inconștiența și nemernicia celor doi lideri ai blocului ACUM, Maia Sandu și Andrei Năstase, se vor solda cu apariția celei mai odioase majorități parlamentare de la independență, majoritate creată sub diriguirea directă a lui Putin, cel care reprezintă înspăimântătoarea forța a KGB-ului și care își aliniează la Chișinău acum toată agentura, cea din față și din umbră!

    Dodon nu acționează de capul lui la Chișinău!

    Prin Dodon, acționează Putin!

    Până și șeful Serviciului de Informații și Securitate a fost convocat la Moscova după ce au pus labele pe primăria capitalei!

    https://secareanu.wordpress.com/2019/11/06/o-noua-majoritate-parlamentara-a-lui-putin-la-chisinau/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.