Contra amăgirilor de la Kremlin (2)


Profesor preot DUMITRU STANILOAE – Ortodoxia Transilvaniei, 1943


Deși articolul parintelui Niţulescu a fost scris demult, rămâne actual și se pretează a fi înțeles drept răspuns la propaganda slavofilo panslavistă de rit țarist sau bolșevic. Un bun răspuns la adresa celora care au impresia ca sunt un soi de rază de lumină în bezna existenței umane.

Eminescu şi panslavismulHoria Niţulescu
Gândirea, nr 3, Martie 1944

Pentru noi, Românii, Eminescu reprezintă mai mult decât poetul de geniu, care a ştiut să dăruiască literaturii noastre gustul perfecţiunii şi o viziune lirică nouă, iar graiului nostru, dibuitor, până la el, şi de o frăgezime naivă, farmece şi străluciri netrecătoare…
Gânditorul politic şi gazetarul naţionalist participă cu aceeaşi intensitate şi cu acelaş nivel aristocrat, la conturarea unei personalităţi plenare, în care favoarea lirică, aspra luciditate şi accentele virile se unesc într’un echilibru superior. Eminescu întreg adună în dimensiunile staturii sale spirituale toate virtualităţile creatoare ale omului românesc.
( … ) Fundamentală, pentru toată gândirea politică eminesciană, este poziţia în contra Rusiei şi a curentului panslavist, pe care şi-o expune într’un mare număr de articole publicate în „Timpul” între Ianuarie 1878 şi Noembrie 1879. ( … ) Cronologic, aceste articole sunt determinate de un mare moment politic: Congresul delà Berlin din 1878. După terminarea victorioasă a războiului balcanic, la care participarea României fusese decisivă, Rusia cerea — şi a obţinut în sfârşit — reîncorporarea Basarabiei sudice, care ne fusese retrocedată după războiul Crimeii, prin Congresul delà Paris (1856). Pretenţia rusească era, evident, un act de ingratitudine, faţă de un aliat care se dovedise valoros şi onest, agravat şi de călcarea convenţiei ruso-române, din 4 Aprilie 1877, până la capitolul trădare. Eminescu începe să dovedească „cu istoria şi cu documentele în mână” legitimitatea cauzei româneşti. Pornind delà tema naţională a apărării drepturilor noastre asupra Basarabiei, Eminescu redeschide vechiul şi vastul proces istoric al imperialismului rusesc, judecându-l din perspectiva largă a intereselor europene.
Aducea Eminescu în sprijinul ideii basarabene — pe care a slujit-o cu o fervoare unică, alături de dulcele plaiu al Bucovinei — nu numai o pasiune clocotitoare, care împrumuta uneori cuvântului său un timbru şi o înaltă vibraţie profetică, dar şi o argumentaţie viguroasă şi sigură şi o substanţială documentare, istorică, politică, diplomatică şi geopolitică, de o prodigioasă informaţie. ( … )

Secolul al XIX este secolul de aur al mesianismului rusesc. Imperiul Romanovilor, creat de Petru cel Mare prin contagiune occidentală şi fortificat prin politica de un cinic realism al Ecaterinei a II-a, devine o putere de mari veleităţi continentale. Ascensiunea politică a Rusiei, grăbită pe deoparte de crizele interne ale imperiului otoman, care începând cu pacea delà Carlovitz apucase pe o pantă crepusculară şi pe de altă parte de către jocul de echilibru al puterilor occidentale, începe să se afirme tot mai mult ca o primejdie, de care Europa îşi va da seama numai prea târziu. Actul delà 1812, când, cu toată presiunea ofensivei napoleoniene, Rusia reuşeşte să-şi anexeze Basarabia, şi pecetluit prin defilarea cazacilor lui Kutuzoff în Paris, alături de trupele lui Wellington, părea să aducă la o grabnică apoteoză. Cu toată ascendenţa lui la Congresul delà Viena, imperiul habsburgic participă în antagonismul ruso-turc cu un fel de pasivitate arbitrară, care-i preludiază parcă propria dramă.

In tendinţele expansioniste ale Rusiei se defineşte tot mai mult acel magic obiectiv, obsesia permanentă a istoriei moscovite, Ţarigradul. Paralel cu orientarea politică, ia naştere în Rusia acel curent mesianic cunoscut sub numele de slavofilism. Slavofilismului, ca doctrină intelectuală, îi corespunde în plan politic panslavismul, totul învelit în patrafirul de aur al ortodoxiei. Spre sfârşitul secolului, când scria Eminescu, literatura slavofilă ajunge la o înflorire extraordinară. Autoritatea unor scriitori şi filosofi în mare parte cu pregătire teologică, ca Acsacow, Chomiacov, fraţii Kirievschi, Danilewscki şi Solovief, face ca aproape întreaga cultură rusă să fie îmbibată de acest spirit, cu toată opoziţia occidentalizaţilor, pătrunşi în parte şi ei de idealuri similare, numai de o coloratură diversă.

Poporul rus, susţineau slavofilii, este învestit de Dumnezeu cu misiunea supremă de a converti ţările occidentului, şi apoi lumea întreagă, întru credinţa pravoslavnică.
Misiunea teocratică a Rusiei provine din numărul mare al poporului şi din intensitatea credinţei religioase, care îi acordă dreptul la succesiunea Bizanţului, care şi-a pierdut orice semnificaţie prin căderea sub dominaţie otomană. Aşa cum îl arata şi numele rusesc, Ţarigrad, Bizanţul trebuia să devină cetatea ţarilor, iar Moscova cea de-a treia Romă a lumei creştine. Prima etapă a convertirii Europei la ortodoxia de stil rusesc trebuia să fie unirea tuturor popoarelor slave din Europa centrală şi din Balcani sub sceptrul ţarului. Răsboaiele imperialiste cu imperiul otoman capătă proporţii de răsboaie religioase şi eliberatoare. Expansiunea spre Adriatica şi Egee împrumută deasemenea un sens religios. Ţarul intervenia numai în virtutea dreptului său de „protector al popoarelor ortodoxe”, prigonite de păgânătatea musulmană. Drumul spre Dardanele devenia, în concepţia slavofilă, un fel de intinerar cruciat, sacru ca un pelerinaj.

Confundând obiectivele politice cu cele religioase — fenomenul este prea serios pentru a socoti lucrul acesta ca o simplă deghizare diplomatică — Moscova confundă deasemenea conceptul de rasă cu acela de religiune, în speţă ortodoxia. Doctrina politică unul — chiar dacă nu formulată testamntar de Petru cel Mare —, atitudine spirituală celălalt, panslavismul şi slavofilismul sunt identice ca aspiraţii. Ortodoxe în majoritatea lor, popoarele slave trebuiau încorporate unui singur şi mare organism politic, învestit cu o misiune teocratică, imperiul ţarist.

În faţa acestei ofensive politice şi spirituale a Rusiei, alimentată de o viziune istorică într’adevăr grandioasă şi de pathosul caracteristic al sufletului slav, Occidentul n’avea cum să reacţioneze şi nici nu putea, ocupat cu problemele şi revoluţiile sale. Şi poate nici nu o intuia decât într’un mod cu totul confuz. Însuşi Napoleon nu vedea probabil, în Rusia, mai mult decât un simplu adversar politic, care trebuia făcut docil. În tot cazul, lipsesc mărturiile despre o conştiinţă occidentală care să fi protestat împotriva Răsăritului slav. Lucrul acesta se petrece târziu de tot, după trecutul răsboiu mondial, când, în urma cărţii lui Spengler, plină de atâtea sumbre profeţii, Apusul începe să se agite pe această temă, începând cu apologia cunoscută a lui Massis şi până în momentul de faţă, când se conturează aproape o unanima conştiinţa europeană.

România este prima ţară europeană care intueşte şi formulează revolta împotriva pericolului panslavist. Tragicul dualism al fiinţei sale — aparţinând ca rassă Occidentului şi ca spiritualitate Răsăritului — şi vitregul ei destin geopolitic, aşezată la o confluenţă de antagonisme istorice, au făcut-o să sesizeze mai repede, mai just şi mai adânc primejdia slavă. Popor de graniţă europeană, la care conştiinţa rassei a făcut distincţie categorică de filiaţiile religioase, asediat din toate părţile de slavism şi pândit de primejdia dispariţiei etnice, sensibilitatea noastră s’a păstrat mai ascuţită, din contactul imediat cu pericolul. Reacţia României faţă de panslavism reprezintă o permanenţă istorică, o conştiinţă dinamică şi luptătoare, o problemă de viaţă şi de moarte. ( … )

Eminescu singur avea să adune în articolele sale protestul secular al unui popor care nu vrea să se lase înnecat de revărsările unui imperiu oceanic. Articolele reproduse în acest volum, trecând peste justificarea istorică a romanităţii Basarabiei, analizează întregul proces istoric al slavismului. Este ceva mai mult decât o simplă apologie naţională: este un rechizitoriu european al Rusiei, de o dramatică actualitate. Paginile în care vorbeşte despre misiunea europeană a României — i care trebuia să vină ca o răscumpărare istorică a tragediei sale geopolitice — devin pe alocurea o înaltă apologie a Occidentului, dar în acelaş timp şi un profetic avertisment scris cu tristeţea amară, aceeaşi tristeţe pe care Mircea cel. Bătrân, în bătrâneasca lui înţelepciune, o avea în glas vorbind despre cavalerii apuseni, confruntaţi în zale pe câmpiile delà Nicopole. Mihai Eminescu, apologet al Occidentului! Iată un titlu care vine ca o învestitură de mare european.

Expansionismul rusesc este, după Eminescu, ceva mai mult decât o tendinţă politică: este o criză interioară, o dramă profundă a sufletului rus. Foamea de spaţiu a Rusiei nu este consecinţa unui prea plin de viaţă care se revarsă în căutarea unor limite necesare, ci o condiţia fatidică, un blestem metafizic, care o ţine într’un fel de nelinişte migratoare.

„Răsărită din rase mongolice, de natura lor cuceritoare, aşezate pe stepe întinse, a căror monotonie are înrâurire asupra inteligenţei omeneşti, lipsind-o de mlădioşie şi dându-i instincte fanatice pentru idei de-o vagă măreţie, Rusia e în mod egal muma mândriei şi a lipsei de cultură, a fanatismului şi a despotiei. Frumosul e înlocuit prin măreţ, precum colinele undoiate şi munţii cu dumbrăvi a ţărilor apusene sunt înlocuite acolo prin şesuri fără capăt. În tendinţele de cucerire, în aşa numitele misiuni istorice, care-şi caută marginile naturale, nu e nimic dedesupt decât pur şi simplu neştiinţa şi gustul de spoliare. În zadar caută un popor în întinderi teritoriale, în cuceriri, în războaie ceea ce-i lipseşte în chiar sufletul lui; sub nicio formă din lume nu va găsi ceea ce Dumnezeu i-a refuzat, sau mai bine zicând ceea ce Dumnezeu a voit să fie rezultatul muncii a multe generaţii dedate la lucru” (Tendinţe de cucerire).

Influenţa spaţiului ca determinantă morfologică a sufletului unui popor este formulată aici, aplicându-se spiritului slav, cu o conciziune care nu se întâlneşte decât în teoriile moderne de filosofia culturii. Ruşii nu sunt un popor cu un limpede ethos naţional, ci un ocean de seminţii şi de graiuri, răsvrătite de instinctul migraţiunei. Spaţiul acesta imens şi plat terorizează sufletul slav cu o groază a vacuităţii. Căutând să se găsească, el fuge de sine, se întinde şi cucereşte, umplându-şi vidul interior prin nesaţii spaţiale. Stepa, această dimensiune specific rusească, nu poate fi răpusă decât străbătând în goană mistuitoare orizonturi succesive. Cazacii lui Gogol o înfruntau abia prin chiot şi în şarje.

Horror vacui, numeşte Eminescu mobilul interior al expansiunii ruseşti. „Deaceea ni se pare că, din nefericire, Ruşii sunt sub dominarea unui deşert sufletesc, a unui urît, care-i face să caute în cuceriri ceea ce n’au înlăuntrul lor. Mai mi se pare, că cercurile culte, în loc de a stăvili acest horror vacui, în loc de-al umple prin muncă şi cultură, îl asmute contra Europei pe care o numesc îmbătrânită şi enervată, coaptă pentru a cădea întreagă sub dominaţia rusească. Europa le pare astăzi în starea în care era Bizanţul la apariţiunea unui neam asemenea mongolic, a Turcilor”. (Tendinţe de cucerire).

Unul din capetele de acuzaţie ale slavofililor era acela că Occidentul îmbătrânit se află într’un stadiu de descompunere spirituală, din care nu poate fi salvat decât printr’o infuzie de forţă proaspătă, pe care o oferea tinereţea istorică a Rusiei. Rusia nu poate suplini Occidentul, susţine Eminescu, fiindcă n’are o substanţă creatoare de cultură.
„În locul civilizaţiei grece, înflorite în Bizanţ o cultură turcească? De loc. Tocmai aşa nu va înflori o cultură moscovită pe pământurile supuse Ruşilor; pentru că lipseşte rădăcina subiectivă a unei asemenea culturi”. (Tendinţe de cucerire).

Limitele geografice ale unei ţări trebue să corespundă cu limitele ei spirituale. Spaţiul nu are nicio semnificaţie dacă nu reprezintă plenitudine sufletească, înzestrată cu forţa creatoare. Rusia nu are vocaţie creatoare în ordinea spiritului şi din această pricină caută o compensaţie în afară. In expansiunea politică această afirmaţie apare ca un leit-motiv în scrisul eminescian: „Împărăţia rusească nu este un stat, nu este un popor, este o lume întreagă, care, negăsind în sine nimic de o măreţie intensivă, caută mângâierea propriei măriri în dimensiunile mari”. (Înaintarea Rusiei).

Prezenţă cosmică mai mult decât spirituală, Rusia nu poate avea o misiune creatoare. „Misiunea istorică de care se face atâta vorbă nu-i o misiune care-şi avea originea în afară, ea e rezultatul unui gol sufletesc, a unei barbarii spoite cu frac şi mănuşi, a unui deşert care de-ar stăpâni pământul tot nu s’ar umple. Cerul deasupra-l schimbi, nu sufletul marea trecând-o. Pot să treacă şi Dunărea şi Carpaţii şi Adrianopol, să ia Roma veche, precum ameninţă pe cea nouă, pot să presare Europa întreagă cu cenuşe şi cadavre, nu se naşte din milioanele de oameni, niciun Rafael, nici un Beethoven, nici un Kant, ba tocmai lipsa unor asemenea spirite de adâncă înţelepciune şi de un adânc sentiment pentru bunurile ce înobilează omenirea, este cauza acelui gol sufletesc, care-şi caută compensaţia în glorii sângeroase şi în cuceriri”. (Tendinţe de cucerire).

Un nobil orgoliu european vibrează în această cruntă diatribă contra nemărginirilor moscovite. Politica panslavistă a Rusiei, exacerbată de mirajul Ţarigradului şi al dominaţiei europene, orientată cu osebire asupra Balcanilor, sub pretextul proteguirii ţărilor ortodoxe, a fost urmărită de ţarism cu o tenacitate unică. Primejdia ocupării moscovite este cu atât mai mare, cu cât în teritoriile cucerite nu foloseşte metode violente, ci o blândeţe ucigătoare. Ea se prezintă ca un fel de eroziune lentă şi tenace, care supără temeliile morale ale poporului subjugat. Ca acele reptile ecuatoriale, Rusia îşi asimilează prada numai după o îndelungată digestie. Mai primejdioasă pentru fiinţa unui popor, chiar decât dominaţia militară şi politică, este contagiunea sufletului slav. „Documentele istorice, afirmă Eminescu, relatând fapte netăgăduite, ne dovedesc că Ruşii sunt o putere mistuitoare, mistuitoare nu numai prin puterea braţului, ci şi prin urmările demoralizatoare ale înrâuririi lor. Ruşii, acolo unde văd că vor întâmpina rezistenţă mare, se opresc şi lucrează cu o răbdare seculară, spre a surpa încet, încet temeliile puterilor ce li se pun înpotrivă. Puterea lor în ţările ocupate e blândă, dar plină de dulceaţa demoralizatoare, şi tot astfel în ţările cucerite la început sunt plini de îngrijire pentru binele cuceriţilor, încetul cu încetul însă ei se înăspresc până ajung de cer, nu averea, ci sufletul cotropiţilor”. (Înaintarea Rusiei).

Singura rezistenţă morală în spaţiul dunărean şi cel mai ferm refuz de a se încadra în universul slav, le reprezintă România. Conştiinţa singularităţii noastre, mai slabă în vremea când Rusia însemna mai mult o ţară ortodoxă decât una politică şi de care ne apropia o strânsă comunitate religioasă, prin intermediul limbii şi literaturii bisericeşti, sporeşte în epoca în care Rusia îşi afirmă cu preponderenţă impulsiunile panslaviste. În momentul acesta, România se rupe de orice comunitate de aspiraţii cu popoarele slave. Dar să-l lăsăm pe Eminescu să vorbească: „Pravoslavnică în veacul al XVIII, Rusia a devenit slavă în veacul XIX. Câtă vreme religiunea era ordinea de idei predominatoare, Românii, ca popor ortodox, se simţeau mai mult sau mai puţin alipiţi de Rusia; îndată ce conştiinţa deosebirii de rassă s’a deşteptat şi a suprimat ideile religioase, comunitatea etică între România şi celelalte popoare slave s’a curmat. Românii resping orice solidaritate de aspiraţiuni cu popoarele slave şi’ stau aci, la Dunăre şi Carpaţi, ca un zid de despărţire între slavii delà Miază-Noapte şi cei delà Miază-Zi.” (România în luptă cu panslavismul).

Între noi şi slavism este un conflict ireductibil, de o natură aproape ontologică. Deosebirea între noi şi el este nu numai de origine şi tradiţii istorice, dar de substanţă. Orice amestec cu slavismul, de orice natură, religioasă, biologică, politică sau spirituală, ar duce în mod fatal la o corupere a fiinţei naţionale, la dispariţia noastră etnică. „Între Români şi slavi este o vrăjmăşie firească, în virtutea căreia Românii nu au niciun interes de a dori ca slavii să fie mai, liberi de cum sunt. Sute de ani Românii au fost cel puţin indirect stăpâniţi de Turci; niciodată în curgerea veacurilor, Turcii nu au pus în discţiune limba şi naţionalitatea română. Oriunde însă Românii au căzut sub stăpânirea directă ori indirectă a slavilor, desvoltarea lor firească s’a curmat prin mijloace silnice”. Constatare care ajunge la concluzia că „un stat român înconjurat de state slave poate să fie pentru vrăjmaşii poporului român o iluziune plăcută; pentru Români însă el este o nenorocire, care ne prevesteşte un nou şir de lupte, o nenorocire, pentru care nu ne mângâie decât conştiinţa trăiniciei poporului român şi nădejdea de izbândă”. (România în luptă cu panslavismul).

În acest protest organic al fiinţei româneşti de a nu se încorpora slavismului vede Eminescu sensul adânc al misiunii noastre europene. Definind coordonatele noastre geografice, Eminescu formulează în mod definitiv funcţia grănicerească a României la hotarul lumii slave. Trebuie subliniat faptul că toată această vastă demonstraţie de filosofia istoriei, deşi angajată într’o perspectivă largă de istorie europeană, nu o expune marele poet numai de dragul teoretizării gratuite. El urmăreşte un obiectiv imediat şi concret: justificarea românităţii Basarabiei şi legitimarea drepturilor istorice româneşti. Reacţiunea românească împotriva panslavismului a fost provocată de un şir de experienţe istorice, pe care ţara noastră le-a simţit dureros în carnea şi în sufletul ei: repetatele anexiuni ruseşti ale Basarabiei.

A stabili identitatea Basarabiei, care nu poate fi decât românească, înseamnă pentru Eminescu a trage un hotar definitiv, o limită între două categorii umane distincte, între noi şi lumea haotică a slavismului. Funcţia lininară a Basarabiei, prin care România îşi justifică misiunea câştigată istoric şi recomandată de puterile europene, este ideea centrală a acestei ample probleme. „A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiunii ruseşti. Numele Basarab şi Basarabia, există cu mult înaintea vremii în care acest pământ devenise românesc; acest nume singur este o istorie întreagă”. (Basarabia. Numele şi întinderea ei).

Apologia basarabeană a lui Eminescu aduce ca mărturie un trecut care urcă până la protoistoria ţinuturilor carpatice şi euxine. Dreptul nostru asupra acestei provincii, care este una cu Moldova, este consacrat şi de titlul posesiei ab antiquo, dar şi de dreptul unei creatoare prezenţe umane. Cauza locală a Basarabiei sudice, în legătură cu tratativele congresului din Berlin, prilejueşte a pledoarie pentru apartenenţa românească a întregii Basarabii. Când e vorba de trunchiul sacru al Patriei, argumentarea capătă o acerbă tonalitate polemică, capabilă şi de ironia tăioasă, dar şi de căldură pasională. „Drepturile noastre asupra întregei Basarabii sunt prea vechi şi prea bine întemeiate, pentru a ni se putea vorbi cu umbră de cuvânt de onoarea Rusiei angajată prin tratatul de Paris. Basarabia întreagă a fost a noastră, pe când Rusia nici nu se megieşa cu noi. Basarabia întreagă ni se cuvine, căci e pământ drept al nostru şi cucerit cu plugul, apărat cu arma a fost delà începutul veacului al patrusprezecelea încă şi până în veacul al nouăsprezecilea. Mandatarul Europei vine să mântuie popoarele creştine de sub jugul turcesc şi începe a-şi anexa o parte a unui pământ, în care nuni vorba de jugul turcesc! Ciudată mântuire într’adevăr” (Retrocedarea Basarabiei), conclude cu o justificată mirare Eminescu, desvăluind prin aceasta adevăratele ţeluri ale generozităţii pravoslavnice. ( … )

Responsabilitatea faţă de propriul nostru destin se indentifică cu o mai largă responsabilitate continentală. Mai mult decât atât, sacrificarea României s’ar întoarce împotriva Europei. „Cestiunea română e o cestiune europeană şi dacă puterile europene ar sacrifica interesele României, ar nesocoti interesele sale proprii”
(România în luptă cu panslavismul). ( … )

Această cufundare în istorie este la Eminescu ceva mai mult decât simpla aderenţă romantică faţă de trecut a naturii sale poetice. El judecă trecutul, îi analizează manifestările, ou ochiul pătrunzător al istoricului, în funcţie de permanenţele destinului naţional şi ale istoriei europene. ( … ) Articolele lui Eminescu despre Rusia ne apar de o palpitantă actualitate, în confruntarea cu noua dramă istorică pe care o parcurgem. Sunt lecţii aproape contimporane de orientare în jurul destinului naţional.
__________________________________
Contra amăgirilor de la Kremlin (1)

Ortodoxie vs slavofilie şi panslavism

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în 1918, antihrist, Asia, ateism, Basarabia, Biserica, bolsevism, Bucovina de Nord, Bugeac, capitalism, comunism, coruptie, Crestinism, Erezie, Eurasia, Europa, geopolitica, globalism, Gnosticism, Iisus Hristos, liberalism, marxism, Moldova, nationalism, Ortodoxie, politicianism, propaganda, Razboi, Romania, Rusia, socialism, Tinutul Herta, Totalitarism, Transilvania, UE, URSS, Valahia, vesnicie, war și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

26 de răspunsuri la Contra amăgirilor de la Kremlin (2)

  1. mihailandrei zice:

    Adica in articol e vorba de Dughin si propaganda kremlineza ce reactualizeaza permanent slavolfilia si panslavismul, dar tu te prefaci ca nu ai treaba cu subiectul. Normal ca nu ai treaba nici cu ifosele moskalilor care cu tupeu golanesc de cea mai joasa speta incearca sa confiste idei gen: traditionalism, nationalism sau etnicitate. Adica scuzele, pocainta, indreptarea greselilor, inapoierea celor furate, si multe alte aspecte, musai sa fie uitate. La scoala ruseasca de troli ai invatat sa propovaduiesti cu glas de tarcovnic euforic faptul ca rapturile teritoriale, genocidul, jafurile, violurile, deportarile si munca silnica sunt simple copilarii ce nu merita amintite. Motivul pentru care ar trebui sa lasam in pace pe sarmana „mama Rossia” si pe puradeii ei Dughin, Putinsi altii, e dat de 1917, alogeni si „occidentul putred”. Cum simptomatic spuneai de curand:

    „DECI, NE E MAI BINE NOUA SA FIM SUB IMPERIU SLAV RUS, TARIST”

    Chiar asa? Ia-ti gandul, in ciuda sfortarilor, a insistentelor, in afara de slugile Kremlinului, NIMENI NU PLEACA GENUNCHIUL IN FATA MOSKALILOR. Stai tu cu spinarea incovoiata, pupa inelul tarului kgb-ist, intinde tu covorul rosu pentru Dughin si tot tu sa-i periezi pe Rogozin, Shoygu si alti pseudoapostoli ai mumei Rossia! Ma uit si ma amuz de incercarile-ti penibile intr-ale trolajului. Bag de seama ca ai fost printre codasii clasei. Degeaba incerci sa incropesti un text in jurul cuvintelor cheie din lista emisa de sefii tai, rezultatul e haotic. Cum am spus, e vizibil faptul ca incerci sa compensezi lipsa calitatii textului prin cantitatea caracterelor tastate. In acest sens, o doavada e data de eronata invocare a lui Petre Tutea in contextul dorit de tine. Stimate trol dughinezo-kremlinez, ideea ta de fond ar trebui sa fie aia ca rusii sunt nevinovati ca pruncii nou nascuti, alogenii poarta vina exclusiv pentru toate relele si ca rusii reprezinta solutia la necazurile vecului nostru. In contextul ideii, l-ai folosit pe Petre Tutea aiurea incercand sa directionezi discutia spre zona ta de confort. Nu avea cu sa-ti iasa pasenta. Dar ca tot a venit vorba de el, uite, iti ofer cu drag niscai citate d’ale maestrului (vol.322 de vorbe memorabile ale lui Petre Tutea). Chiar trateaza subiectul:

    „I-am asemănat odată pe ruşi cu vacile care dau douăzeci şi cinci de chile de lapte pe zi şi apoi se baligă în şiştar”

    „Ruşii au un fel de umanitate indefinibilă. Am fost la Moscova şi nu pot spune despre ei că sînt individual tirani, deşi au practicat tirania. Pe de altă parte, nu cred să fi întîlnit vreun rus care să fie normal; asta nu mi-o pot explica decît prin faptul că probabil s-au corcit cu tătarii.”

    „Am fost întotdeauna foarte ostil ruşilor, pentru că şi ei ne-au fost nouă. Îmi aduc aminte că, într-o societate de diplomaţi, mi s-a spus că ruşii sînt un popor mesianic. Le-am răspuns că nu: ruşii sînt un popor numeros cu o obrăznicie mesianică şi care au preluat Bizanţul, considerîndu-se continuatorii strălucirii bizantine.”

    Trimiterile catre religie mai degraba te impotmolesc decat sa te ajute. Chestia cu „ultima reduta” de fapt e parte dintr-un faimos slogan sovietic, mai exact: „Kremlinul, ultima reduta a libertatii.” Da, Kremlin se traduce prin „reduta” sau „bastion”. Constient sau nu, se pare ca incerci sa treci prin rebranding lozincile comuniste apoi sa le vinzi drept crestine. Inteleg ca ti-ar placea sa discuti depre Hellvig, Weber, Orban si toti aia pe care i-ai insirat. Din pacate pentru tine nu ai cum sa-mi impui ce sa public. Din motive evidente, cel putin deocamdata, doresc sa vorbesc despre Dughin, ideologia eurasiatica, slavofilie, panslavism, tarism, bolsevism, rapturi teritoriale, deportari, crime, violuri, jafuri savarsite de rusi. Stapanii tai, moskalii, sub nici o forma nu au dreptul de a se prevala in aparatorii civilizatiei! Desi mainile lor sunt patate de sange, nu fac nimic pentru a se curata. Din contra!

  2. Oyster zice:

    @ Kosk

    Ataci mesagerul fiindca nu poti ataca mesajul ? Sau crezi ca Rusia spune totdeauna adevarul, chiar si cand minte ? Nu ma intereseaza propaganda revizionista promovata de rusi si unguri, e plin internetul de ea. Tradu-o tu daca ti-s asa dragi rusii si vrei sa faci munca voluntara pentru ei. Poate cu ocazia asta iti rezolvi si disonanta cognitiva interna cu care pe de o parte aperi Basarabia si pe cealalta ii aperi pe invadatorii ei.

  3. kosk zice:

    Oyster
    pai nu am atacat si nu am aparat nimic, am mentionat anterior ca putin e marioneta sectei chabad lubavich (din motive politicianiste) iar despre dughin..un sincretist cu ifose imperiale (vb adminului).
    linkul ala pus de mine (si multe altele) , are niste NUME si niste FAPTE, „incorect politice” in media MSM, daca le mentionezi poti fi acuzat de anti „semitism”, revizionism, extremism,trol rus, bla, bla bla, s.a.m.d, iar de zici ceva de ailalta jumatate de Basarabie cedata la TALHARII de ukrainieni, e subiect TABU cam peste tot, ca sa nu i suparam pe „vecini”, doamna/domnisoara O.

  4. kosk zice:

    ps Mrs O
    sunt cam vechi pe aici (adminul stie din vremurile cand ne „razboiam” virtual cu sectantii) also, bantui neturile de 4 cincinale, cred ca stiu suficient de bine (dupa postari) cine incearca sa bage putina cianura in prajituri..

  5. kosk zice:

    pps
    cu riscul de a strica prietenii vechi(in virtual), si cu riscul de a fi banat ever, iata parerea mea in CLAR; toata istoria e ingaduita de Dumnezeu cum vedem in Scripturi; cand evreii s au umflat datorita pacatelor Domnul a trimis peste ei neamurile pagane in scopul de ai smeri, cand neamurile s au sumetit, Domnul ia trimis pe evrei sa le taie din mandrie.lafel in toata istoria lumii/a popoarelor inclusiv subiectul articolului. rusii is un popor mandru cu ambitii de cuceriri, iar Domnul le a trimis niste „mesaje” prin alte neamuri (tatari, lituanieni, poloni, francezi, nemti, bolsevici, etc) sa i smereasca (si prin Sfintii lor) si tot Domnul a ingaduit ca astia sa invadeze la randul lor pe altii, datorita pacatelor invadatilor, si tot asa (se aplica intregi istorii a omenirii) pana la Parusie. sa nu cadem in mandria de a ne considera (si de AI considera pe altii popor/popoare „ales/alese”, NOI sa ne pastram comoara (Ortodoxia) nepangarita caci „blestemat e cel ce se increde in om” vorba Proorocului Ieremia (17;5).
    si acum iertati (sau dati cu sare) e doar opinia unui oarecare pacatos.

  6. mihailandrei zice:

    Absolut, orice neam, orice individ ar face bine sa nu aiba impresia ca-i neprihanit. Lucrurile se complica cand unii incep sa creada ca bazaconiile sunt adevarate. Asa se face ca incep sa creada ca au misiune mesianica. Poftesc la tonul imperiului roman, poftesc si la cel turanic. Hindusii nu pun mari probleme rusilor, chiar daca-s multi. Legat de Bucovina de nord, Herta si Bugeac, ai dreptate, pentru multi e tabu. Fara indoiala, nu trebuie sa uitam de subiect.

  7. Oyster zice:

    @ Kosk

    Un articol de la In Linie Dreapta a fost citat chiar de adminul acestui blog re preoti rusi care s-au bagat peste preotii romani din Republica Moldova care slujeau de pomenirea mortilor romani din gulaguri si deportati. Si nu fiindca adminul e admirator al site-ului, sunt sigura, ci fiindca nimeni altcineva n-a postat stirea respectiva. La fel si eu cu Pagina de Rusia. Nici un site pro-rus nu posteaza nici cea mai mica critica despre ei, ceea ce nu inseamna ca au devenit brusc sfinti.

    E un cosmar sinistru sa vezi atatea site-uri romanesti repetand propaganda ruso-ungara si abandonand gandirea rationala. Opinia publica e aproape complet polarizata. Dar doar fiindca globalistii promoveaza politici rele nu inseamna ca echipa opusa le promoveaza pe alea bune. De exemplu marile aparatoare ale crestinismului si traditionalismului, Rusia si Ungaria, sunt printre tarile din lume cu cele mai multe avorturi.
    https://www.worldblaze.in/countries-with-highest-abortion-rates/

    Asta dovedeste ca acasa la ei nu practica propaganda pe care o servesc celorlalti daca populatia lor proprie o ignora. Sau poate populatia lor e foarte decazuta si nimic nu o mai poate salva, in care caz nu sunt in masura sa dea lectii altora. Acelasi lucru se intampla si cu destrabalata America ce a devenit peste noapte leader al conservatismului incarnat in persoana fraudulosului Trump, care a dat scutiri de taxe doar pentru cei mai bogati.

    Trolii rusi si unguri indeamna la revolta contra evreilor, dar la ei acasa Putin a dat o lege ca e interzis sa nege holocaustul. De ce vor sa scoata castanele din foc cu mainile altora ? Ce ne pasa noua ca revolutia lor a fost condusa de evrei ? Erau 180 milioane de rusi si puteau sa se impotriveasca. De ce a exportat Stalin pe care rusii il venereaza si azi cei mai rai NKVD-sti evrei in fruntea golemicei armate ruse in tarile din jur ? Fiindca avea simtul umorului ?

    De ce ar trebui sa uitam dintr-odata toate relele pe care ni le-au facut de sute de ani de cand au inceput sa ne cotropeasca in marsul lor spre Europa, ca sa nu mai vorbesc de cele pe care inca ni le fac in Moldova si in Transilvania sustinandu-i pe unguri si secui in revizionismul contra noastra ?

    Mie mi se pare ca acest blog da un bun exemplu de echilibru, criticand pe toata lumea care merita sa fie criticata – si mai ales aratand directia de urmat – care trebuie sa fie interna si nu externa si care a fost clar schitata de inaintasii nostri.

  8. kosk zice:

    Oyster
    surioara, iertam (e crestineste) dar NU uitam. opinia mea despre situatiune e mai sus, daca ai bunavointa sa ti arunci o privire..
    admin
    agree with you.

  9. Iancu zice:

    https://trenduri.blogspot.com/2019/09/despre-noi.html

    sintem mai multi care credem ca Romania e speciala din mai multe pdv si nu trebuie sa ia nici partea occidentului si nici a rusilor. ei ne joaca unii contra altora.
    Neutra si independenta.
    Altfel pierdem..

  10. Andy zice:

    Cat de jos e Uniunea Europeana. Sefa externelor e decorata de Dodon mujicul personal al lui Putin.
    https://www.zdg.md/stiri/stiri-politice/federica-decorata-cu-distinctia-ordinul-de-onoare-al-r-moldova

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.