Funestul an 1940

Acuma, ca în ‘40, România e pregătită pentru fărâmițare. Se întamplă așa pentru că întreaga clasă politică e o camarilă de slugoi. Dacă e lăsată să se adape din troaca cu bani, camarila acceptă orice, inclusiv fărâmițarea țării. Se începe cu mai vechea idee a regionalizării/federalizării. Dovezi? Le puteți identifica în modul cum se ocupă de administrație, armată și economie. Aliații? Nu avem aliați, România e țară subordonată. Marele Licurici și rahitica U.E au bătut palma cu moskalii în Basarabia. Nimic despre reunirea cu România. Urmează Transilvania?

Privind trecutul … mare grijă la viitor …

Nicolae Grebenea – Amintiri din intuneric

Sovietele, printr-un ultimatum grăbit, ne somară la 26 Iunie 1940 să predăm Basarabia și în decurs de trei zile să ne retragem din ea. ( … ) Veni apoi dictatul de la Viena, 30 august, când se ceda Ungariei jumătate din Transilvania și tot acum se ceda Bulgariei două judete: Caliacra și Durostorul. Inimile tuturor plângeau. Erau lacrimi peste lacrimi. Dar regele nu suferă. La Consiliul de Coroană pentru cedarea Transilvaniei, martorii au spus că regele fuma calm și linistit, burtos și obtuz și nici cel mai mic semn de durere nu se observa pe fața lui. Nu-i păsa! Ţara nu era a lui, el fusese numai exploatatorul. S-a apreciat că furturile, împreună cu economiile lui, atinseseră cifra de 66 miliarde lei. Nici toți hoții laolaltă nu au putut să fure într-o viată cât furase un om ce purtase coroana în zece ani.

Prințul Ilie Vlad Sturdza – Pribeag printr-un secol nebun

Majoritatea ruşilor pe care i-am întâlnit nu cunosc cu adevărat istoria acestei provincii şi repetă textele dezinformative oficiale. În privinţa aceasta, vreau să povestesc o mică
întâmplare personală. Aveam la Madrid un bun prieten rus, care într-o zi îmi spune:
“Ce păcat că voi, românii, sunteţi obsedaţi cu chestiunea Basarabiei, altfel ne-am putea înţelege atât de bine!”. I-am răspuns:
“Obsedaţi sunteţi voi. Noi nu facem decât să apărăm adevărul … şi, în tot cazul, pe mine unul nu mă poţi face să înghit minciunile voastre, căci strămoşul meu Ion Sturdza a fost pârcălab de Hotin în 1546… Unde eraţi voi, ruşii, în acea vreme?”.

Paul Goma – Săptămâna Roșie

La 27 iunie 1940 opinia Foreign Office-ului despre ultimatum:
“Trebuie privite [pierderile românești] de scurtă durată și nerecunoscute pe plan internațional” (s.m.). Însă când, la 22 iunie 1941, romanii au trecut la recuperarea “pierderilor ce nu trebuiau recunoscute”, Churchill i-a calificat de “șacali care se repeziseră asupra Rusiei, doborâtă”…
Bătranul leu mințea: până în ajun (21 iunie) biata Rusie a lui Stalin, viitoarea “victimă a șacalilor romani” era aliata de nădejde a Germaniei lui Hitler, deci inamica Angliei; nu era victimă de plâns, nici “doborâtă” la… 27 iunie, decât de surpriza trădării Germaniei, aliata-i indefectibilă împotriva “Occidentului putred” și în special a Angliei. ( … )
Sâmbătă 6 iulie 1940. Jale mare peste tot. Comitete pentru ajutorarea refugiaților din Basarabia și Bucovina. Pagini întregi cu numele refugiaților și locurile unde se află. Familii întregi despărțite în timpul bejeniei caută să afle unde se găsesc membrii lor. (…) Blestemat fie Carol și toți acei care l-au ajutat în politica lui nenorocită care ne-a dus la dezastrul de azi. ( … ) Între Bolgrad și Etulia circa 500 de cetățeni din rândul populației găgăuze și bulgărești au atacat un tren militar. În urma schimburilor de focuri a fost grav rănit mecanicul locomotivei care a reușit, cu eforturi supraomenești, să conducă trenul până la Galați. O garnitură de vagoane militare și civile a fost sechestrată în gara Reni de către elemente ale armatei sovietice echipate în civil.

Stefan J. Fay – Un mileniu in 51 de ani

Transilvania de Nord, dată abuziv prin Diktatul de la Viena Ungariei, a avut ORADURUL
( n.n: Oradour-sur-Glane, localitate franceza distrusa de trupele germane) ei. Transilvania a trăit patru ani de teroare sub trupele şi jandarmeria horthyste. ( … ) Despre asasinatele dezlănţuite de bandele “Gărzii zdrenţăroşilor” – cum singuri se numeau, şi ale “Luptătorilor din linia de foc”, conduse de baronul Acsél, nimic. Despre discursul acestui dement, la Şimleul Silvaniei, care dezlănţuia atacul contra populaţiei civile, nimic. Şi vorbele lui sunt totuşi de neuitat:
“Dumnezeu nu ajută decât forţa brută, şi această forţă brută trebuie cu toţii s-o întrebuinţăm pentru a ucide şi a extirpa pe români”.
Oradurul Transilvaniei sub ocupaţia horthystă s-a numit Camăr, Păuşa, Mureşenii de câmpie, Zalău, Fântâna Mare, Trăznea, Ip, Moisei, Huedin …

Milton G Lehrer – Transilvania pământ românesc

Este suficient să arătăm numai că prin Diktatul de la Viena s-au atribuit ungurilor comune ca Ponoară din jud. Bihor, unde din cei 1.108 locuitori numai unul singur era ungur, faţă de 1.101 români, sau ca Surduc, din acelaşi judeţ, în care din 830 locuitori, 828 erau români şi nici unul nu era ungur. În judeţul Cluj — pe teritoriul atribuit, în 1940, Ungariei — se găseau în comunele de la graniţa româno-maghiară 24.483 locuitori, dintre care 24 070 români şi 393 unguri. ( … ) Pentru încorporarea la Ungaria a unei insule de secui (nu de unguri) creată artificial, au fost sacrificate la Viena, pe altarul maghiarismului, mase compacte de români. Arbitrii au decis că România trebuie să evacueze teritoriul, atribuit Ungariei prin verdict, în termen de 15 zile. Întinderea teritoriului cedat Ungariei era prevăzută pe o hartă care a fost înmânată delegaţilor României în acelaşi timp cu hotărârea de arbitraj. Nu există în istorie o delimitare de frontieră mai arbitrară şi mai artificială decât aceea conţinută în sus-menţionata hartă. ( … ) “Furia ungurească”, alimentată timp de două decenii de apostolii revanşei cu o perseverenţă demnă de ţeluri mai nobile, s-a dezlănţuit vijelioasă asupra ţărănimii şi intelectualităţii româneşti. Pînă acolo a mers înverşunarea maghiară împotriva a tot ceea ce e românesc, încât nu au fost cruţate nici măcar bisericile românilor. Ai impresia trecând în revistă miile de barbarii comise de bandele horthyste imediat după ocuparea teritoriului cedat, că ele se integrează într-un plan bine chibzuit: desfiinţarea radicală a românismului sau, pentru a întrebuinţa termenul atât de uzitat când e vorba a caracteriza raporturile dintre maghiari şi naţionalităţi, extirparea românilor de pe pământul Transilvaniei. ( … ) Dintre toate masacrele în masă săvârşite de unguri, două se detaşează din linia comună prin ferocitatea lor: cele comise de armata şi de populaţia ungurească în comunele Trăznea şi Ip din judeţul de frontieră Sălaj. Cităm din broşura Les assassinats:
“Comuna Trăznea a fost ocupată de către trupele ungureşti la 9 septembrie 1940. Ca şi când armata de ocupaţie ar fi executat un ordin primit, îndată ce satul a fost invadat de soldaţi, un veritabil potop de foc şi sânge s-a abătut asupra lui. Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instinctele brutale: puşti, mitraliere, tunuri şi grenade… După ce au fost trase primele salve, soldaţii au pătruns în case şi au asasinat pe oricine se găsea în calea lor, incendiind casele. Cazul preotului român Traian Costea, care, după ce a primit un glonte în cap, a fost tras pe galeria de lemn a presbiteriului — căruia i s-a dat foc şi care a ars în întregime cu cadavrul preotului — este tipic”.
Rezultatul masacrului: aproape 100 de morţi, dintre care 68 au putut fi identificaţi. Printre aceştia, pentru gloria de veci a “maghiarismului civilizator”, au fost găsiţi copiii Brumar Aurica de cinci ani, Brumar Victoria de 9 ani, Bârjoc Gherasim de 7 ani… Sălăjan Ion de 2 ani!, apoi, Bârjoc Maria de 81 ani, Bârjoc Grigore de 74 ani şi mulţi alţii de aceeaşi vârsta cu aceştia din urmă. După cum vedem, n-au fost cruţaţi nici copiii, nici bătrânii. Ilustrul domn Csaba ne anunţase doar că “nu va cruţa pe nimeni, nici pe pruncii din leagăn, nici pe mame şi nici pe copiii pe care ele îi alăptează!”
Dar, ceea ce desigur va contribui mai mult încă la sporirea prestigiului maghiar peste ţări şi mări şi va întări în Occident convingerea despre rolul de “misionarism civilizator” al naţiei maghiare este varietatea sistemelor pe care imaginaţia urmaşilor lui Árpád le-a inventat pentru extirparea românilor din Transilvania românească. Din cei 68 de morţi identificaţi în comuna Trăznea, 57 au fost ucişi cu gloanţe în cap, în piept şi în abdomen. Trei dintre cadavre au fost în urmă arse. Femeii Ana Negrean de 65 de ani i s-au tăiat mâinile. Femeia Ana Sălăjan în vârstă de 31 de ani, deşi însărcinată, a fost străpunsă cu baioneta. Vasile Nărgăraş a fost găsit cu capul spintecat în două; în fine, copilul Sălăjan Ion de 2 ani a fost ucis cu grenada. În comuna Ip, 155 de bărbaţi, femei şi copii au fost exterminaţi de militari şi de bandele lui Horthy. Casele lor au fost prădate şi apoi arse. Victimele au fost aruncate într-o groapă comună, fără asistenţa unui preot. Grija ungurilor n-a fost de a epura numai comuna de români, ci şi aceea de a se îmbogăţi cu acest prilej. Astfel, au dispărut în timpul învălmăşelii 90.000 lei aparţinând bisericii din sat, precum şi alte averi aparţinând celor masacraţi. Ar fi să umplem pagini întregi citind ororile săvârşite în intervalul primelor două luni de ocupaţie. Ne vom mărgini doar a mai arăta că în Cosniciul de Sus, din judeţul Sălaj, au fost ucişi în ziua de 18 septembrie 1940 un număr de 15 români şi o româncă, înmormântaţi apoi, fără preot, în groapa comună. La Camăr din acelaşi judeţ, maghiarii au ucis la 15 septembrie 1940 patru ţărani români4; la 14 septembrie 1940, la Şimleul Silvaniei 7 români au căzut victima instinctelor barbare, iar la Zalău în aceeaşi lună au fost ucişi alţi 21 de români şi românce, printre care încă o femeie însărcinată, anume soţia lui George Vicaş şi un învăţător Gh. Sârbu, împuşcat în curtea liceului de către un căpitan ungur. În judeţul şi oraşul Cluj s-au înregistrat în cursul lunilor septembrie şi octombrie câteva crime din cele mai abominabile. ( … ) În noaptea de 14—15 septembrie, vameşul Ion Almaşul a fost ridicat de acasă de către un soldat ungur, împuşcat în stradă, străpuns cu baioneta şi după aceea călcat cu picioarele. La 13 septembrie, 190 soldaţi unguri împuşcă un ţăran român în faţa atelierelor căilor ferate. Soldatul român Alexandru Badea, reîntors dintr-o concentrare, este aruncat din tren de către tovarăşii lui de călătorie unguri şi strivit sub roţile vagoanelor. În comuna Someşeni, aproape de Cluj, ţăranul Ion Pantea este ucis de către soldaţii unguri prin tăierea arterelor de la mâna dreaptă şi împlântarea unei baionete în inimă, sub ochii îngroziţi ai fiicelor lui, care au reuşit apoi să fugă. În comuna Vădăsel, la 30 noiembrie 1940, o bandă de unguri venind din comuna Vişea decapitează cu lovituri de topor pe tânărul Ciocănaş. În comuna Poieni, agricultorul Gheorghe Bane este torturat în aşa mod de soldaţii unguri, încât după două zile moare în chinuri groaznice. Cea mai oribilă crimă, însă, care a fost comisă în judeţul Cluj este aceea săvârşită în comuna Huedin, la 10 septembrie 1940, asupra protopopului ortodox Aurel Munteanu, care a murit în cele mai groaznice chinuri. Cităm din broşura Les assassinats:
“Un ofiţer ungur (din nou un ofiţer!) l-a arestat în stradă pe când el se ducea la o înmormântare şi, împreună cu o bandă de asasini, l-a torturat în chipul cel mai bestial timp de patru ore. Cu o răbdare şi o perversitate diabolică, ei l-au bătut la început cu pumnii şi apoi cu măciucile, până ce el a căzut la pământ. Apoi i-a fost smulsă, după acelaşi rit sadic, venerabila sa barbă de preot creştin cu bucăţi de carne, smulgându-i în acelaşi timp părul de pe cap cu piele cu tot. Această operaţie terminată, călăii i-au sucit mâinile până i-au rupt oasele. Culmea bestialităţii a fost atinsă de asasinul Budai János Gyepu care de mai multe ori i-a vârât un băţ în gură cu asemenea forţă încât băţul i-a ieşit prin ceafă şi după ce a expiat, în urma acestor abominabile torturi, asasinii i-au aruncat cadavrul dimpreună cu acela al gardianului Gh. Nicola, omorât de aceeaşi bandă, într-un şanţ al proprietăţii nobilului ungur, contele Bánffy”.
( … ) Zeci de asemenea sălbăticii au fost comise şi în judeţul Bihor, la Salonta şi Suntion; în judeţul Someş, în comunele Bretea, Mălin, Stâna, Căplani şi Halmăşd; în judeţul Satu Mare la Doba şi Medieşul Aurit; în judeţul Târnava Mică, la Agrişteu, unde tânărului român Emanuil Costea, înainte de a fi omorât, i s-au ars ochii şi i s-a smuls limba din gură; în judeţul Ciuc, la Ditrău etc.
“Masacrele au fost săvârşite, spune autorul broşurii Les assassinats, atât de către armata ungară cât şi de bandele de civili unguri. Câteodată torturile au fost duse până la ultima limită a rezistenţei fiinţei omeneşti, cu o ferocitate dementă şi o imaginaţie maladivă.
( … ) În comuna Marghita din judeţul Bihor, trei femei, dintre care una de 16 ani, au fost chemate la primărie şi violate de 7 ţărani unguri. După viol, ei au tăiat sânii victimelor.
( … ) Mii de broşuri erau difuzate pe teritoriul Transilvaniei de către propaganda maghiară de la Budapesta, instigând la omoruri, jafuri şi prădăciuni. Cităm un fragment dintr-una din broşurile de aţâţare maghiare contra românilor transilvăneni:
“Datoria noastră este să stârpim naţia valahă, să nimicim orice urmă a seminţiei blestemate şi să spintecăm chiar pântecele femeilor care poartă în el un pui de valah”.
( … ) Ocupând Transilvania cedată, ei s-au năpustit asupra bisericilor româneşti — ortodoxe şi greco-catolice, cu o furie care nu-i onorează, desigur, pe pretinşii apărători ai creştinismului. Pe teritoriul cedat se aflau în momentul anexării (30 august 1940) un număr de 442 parohii ortodoxe cu 339.448 credincioşi şi 927 parohii greco-catolice, numărând 1.066.145 credincioşi. Ştiind din istoria trecutului că Biserica a fost cea mai puternică fortăreaţă înăuntrul căreia românii şi-au menţinut nealterată naţionalitatea, ungurii din 1940 şi-au închinat toate eforturile lor deznaţionalizării prin religie şi aceasta prin mijloace violente. Mii de români au fost obligaţi să-şi renege credinţa strămoşească, îmbrăţişând una din religiile maghiare, pentru a se pierde astfel definitiv în masa ungurească. De data aceasta însă, ungurii au îmbrăţişat o manieră mai forte încă decât aceea pe care au experimentat-o strămoşii lor. Ei nu s-au mulţumit să distrugă conştiinţele, ci au început chiar a distruge şi bisericile românilor. Cităm textual din broşura Les Destructions d’Églises:
“În judeţele din est care au suferit cel mai mult, mai bine de 12 biserici româneşti ortodoxe şi greco-catolice au fost distruse. Ungurii, înarmaţi cu topoare, târnăcoape şi securi, se aruncau în grupuri asupra bisericilor şi distrugeau în câteva ore până la temelie ceea ce credinţa românească a ridicat ani de-a rândul pentru gloria lui Dumnezeu”.
( … ) Biserica greco-catolică Sf. Nicolae din Racoşul de Sus (Felsö-Rákos) a fost prima dintre bisericile distruse în acea regiune. Tot în luna octombrie 1940, au mai fost distruse Biserica Sfintei Treimi din Mereşti (Homorod Almaş) şi Biserica ortodoxă din comuna Biborţeni (Bibarczfalva). În luna decembrie 1940 este distrusă biserica greco-catolică din Ocland (Okland), ţăranii împărţindu-şi în urmă pietrele şi cărămizile construcţiei. În ianuarie 1941 populaţia civilă distruge biserica greco-catolică din Crăciunel — (Karácsonyfáivá) şi în fine, în februarie 1941, după ce a fost profanată, a fost distrusă biserica greco-catolică “Sf. Mihai” din Vârghiş. În judeţul Trei Scaune, două biserici, amândouă ortodoxe, au fost în întregime distruse. Una dintre ele se afla situată la Căpeni (Köpecz). Autorităţile au somat populaţia românească ca până la o dată fixă să-şi abandoneze credinţa strămoşească, trecând la religia reformată, urmând ca în caz de refuz să fie expulzată în masă. A doua biserică fusese situată la Comolău (Kamalo) şi a fost incendiată de secui în luna septembrie 1940. Populaţia românească din comună a fost constrânsă să opteze pentru una din numeroasele confesiuni maghiare. La Odorhei, la Sânmartin (Homorod-Szentmarton), la Sângeorgiul de Pădure, la Pănet, la Borsec, la Băţanii Mari, la Boroşneul Mare (Nagyborosvno), la Aita Mare, la Belin, la Bicsad, la Ozun etc, bisericile au fost sau distruse sau devastate. Un candelabru al bisericii româneşti din Sângeorgiul de Pădure a fost transportat la Odorhei pentru a împodobi cazinoul de acolo. În bisericile din Trei Scaune, secuii au furat obiecte sfinte de mare valoare. În biserica românească ortodoxă din Sf. Gheorghe ungurii au scos crucea, în noaptea de 14 spre 15 septembrie, înlocuind-o cu drapelul maghiar.

Radu Theodoru – Urmaşii lui Atilla

Ungaria lui Horthy, roasă de sindromul răzbunarii, a ridicat hungarismul în zonele patologiei politice, transformându-l într-o practică de asasinat sadic şi responsabil; iar teritoriul Ardealului de Nord-Est într-un iad al suferinţei umane. Într-un uriaş abator uman. Într-un spatiu al deznădejdii şi al ororii. Într-o explozie a instinctelor bestiale care a aruncat Ungaria în epoca triburilor păgâne, mâncătoare de carne crudă fezandată sub valtrapuri, asezonată cu sudoare de cal şi lapte de iapă. ( … ) Gyorgy Ferenczy, gazetar secui, activ la Budapesta, Satu Mare și Cluj a editat gazeta Kimandom – Mă pronunț. Citez din volumul Golgota Transilvaniei, Arad 1940 si editia II-a, Bucuresti, 1941, subliniind că neputând rezista ororilor săvârșite de conaționalii săi Gyorgy Ferenczy s-a refugiat în țară:
“Naționalitățile au trăit ca cetățeni români cu drepturi depline într-o totală libertate, la reforma agrară le-a revenit pământ … Trebuie să mă refer la umanitate … La sentimente omenești, când arăt atrocitățile fără seamăn care s-au comis pe pământul Transilvaniei după ocupație. Mândrul pământ al Transilvaniei s-a transformat într-o amarnică Golgota unde se petrec cele mai groaznice evenimente. Oamenii sunt închiși cu sutele, cu miile sunt bătuți, sunt torturați în mod cumplit. Asasinatele și execuțiile se țin lanț și toate acestea doar pentru că unica vină a nenorocitelor victime este aceea de a se fi născut români … pe pamantul Golgotei din Transilvania, unde vântul suflă leșurile celor spânzurați, unde cadavrele martirilor asasinați cu o salbatică cruzime vestesc că instinctul bestial s-a eliberat și barbarismul și răzbunarea joacă dansul sălbatic al morții … A chinui … cu un vandalism necruțător oameni lipsiți de aparare – este nemaiîntâlnit în istoria statelor civilizate ale Europei … nu-mi rămâne altceva decât să mă rușinez că m-am născut secui-maghiar și să reneg și faptul că am învățat prima oară să mă rog lui Dumnezeu în limba maghiară.”
( … ) Este bine să reamintesc naivului sau sfăntuitului lobby occidental al hungarismului că nu există în Europa un stat mai bine organizat pentru teroare și expansiune imperialistă decât Ungaria. Numai pe teritoriul românesc vremelnic ocupat au acționat savârșind un lung lanț de crime: Rongyos Garda – garda zdrențăroșilor; Ordinul Vitejilor, care a dat coloniști în teritoriile cedate dintre membrii cu merite deosebite în prigoana împotriva românilor, fiind împroprietăriți cu “vitezi telkek” sau loturi vitejesti; Turani Vadaszok – Vânatorii Turanici, organizație terorist-informativă cu centre judetene, de plasă și orașenesti, autoare și complice la holocaust; Magyar Rendfenntarto Bizottsag – Comitetul maghiar pentru menținerea ordinii; Nemzetorseg – Garda națională, auxiliar al serviciilor de informații și reprimare, ca să nu înșir decât câteva din organizațiile subversive, paramilitare, teroriste pe care paranoia hungaristă le-a inventat, le inventează și le fanatizează, pe care le-a folosit și le folosește pentru realizarea utopiei feudale numită Ungaria Sfântului Ștefan. ( … ) 9 octombrie 1940. Teleki Pal, Prim-ministru. Cuvântare ținută în parlament:
De ieri am trecut la represalii. Am trecut peste graniță 850 personalități … Am început represaliile la Cluj și Oradea dar vom continua și în alte părți, de va fi nevoie mai mult, le înmulțim.

__________________________________________________________