Femeia ungară în slujba revizionismului

Reproducem capitolul 9 al cărţii: “Contra propagandei maghiare”, scrisă de Vasile Coman. Cartea a fost publicată în anul 1983, Germania – Freiburg.

Femeia ungară în slujba maghiarizării și a propagandei revizionismului maghiar

Este știut de când lumea ce influență exercită femeia asupra bărbatului. Dar femeia maghiară bate toate recordurile. Ea nu se mulțumește numai cu influența moștenită de la natură asupra bărbatului, ci în grațiile femeiești, unguroaica a făurit o armă extrem de periculoasă, pusă în slujba ungurimii. Fetele unguroaice, care sunt educate de mamele lor în acest sens și anume cum se procedează pentru a-ți atinge scopul, contribuie enorm și cu succes la maghiarizarea multor bărbați de alte naționalități.
Majoritatea bărbaților, care au avut neveste unguroaice, au fost pierduți pentru cauza națională; la prima generație copiii erau deja unguri, care deveneau șovini mai abitir decât ungurii sadea (dacă există astfel de unguri). Istoria ne furnizează nenumărate exemple care confirmă această afirmație.

Când eram tânăr de 17 ani am iubit o unguroaică. Ei bine, ca s’o pot săruta a pus trei condiții: să învăț și să recit trei poezii de-ale lui Petőfi, poetul lor național; să cânt la urechea ei imnul național maghiar; să port asupra mea (ascuns) o panglicuță cu trei culori – alb-roșu-verde – steagul maghiar; și spunea zâmbind, că dacă îndeplinesc aceste trei condiții, sunt speranțe și pentru alte favoruri mai concrete.
Mă întreb și astăzi, de unde atâta șiretlic, cu tendință, la o fetișcană de 17 ani? Răspunsul este clar: așa a fost educată.

Femeia maghiară, cea frumoasă și năbădăioasă, este artileria grea pusă în slujba șovinismului revizionist maghiar. Dau mai jos un exemplu care s’a petrecut în vara anului 1940, perioada de vârf a propagandei maghiare revizioniste care a avut ca rezultat imediat pierderea Clujului.

În perioada imediată ocupării Transilvaniei de Nord întreaga maghiarime a fost cuprinsă de o euforie națională șovină fără precedent. Serbările se țineau lanț. Nu se mai săturau de a savura succesul obținut; chefuri cu orgii à la “Sodoma si Gomora” erau ceva obișnuit în acel timp. Cei care tăiaseră cu foarfeca teritoriul Transilvaniei, lăsaseră Clujul României; însă în ultima clipă, contele Ciano, ministrul de externe al Italiei, a insistat și a reușit să se dea Ungariei acest oraș. Cum s’a ajuns la aceasta? “Mafia” maghiară a aruncat o momeală foarte ispititoare focosului Ciano – o dansatoare de cabaret din Budapesta, femeie de moravuri ușoare, cea care cu atât mai mult își făcea bine meseria – eroină care era originară din Cluj, și ținea foarte mult la orașul ei natal.
Aceasta atât l-a sucit și l-a învârtit pe Ciano, încât acesta i-a îndeplinit dorința Salomeii maghiare și astfel Clujul și el a devenit maghiar. Sigur că aceste succese feminine au avut un caracter individual.

Capitularea Ungariei în cel de al doilea război a prilejuit ungurilor o nouă ocazie de perfecționare a armei femeiești, seducția. Întreaga aristocrație maghiară, funcționărimea, și mulți din așa zisa lume bună din Transilvania și Ungaria au luat calea exilului. O bună parte din aceștia, care nu aveau prea multe de pierdut, au revenit în țară, afară rămânând numai crema, conți, baroni și alte soiuri de nemeși cu blazon ori fără. Aceștia cât și inteligenția, toți vorbeau engleza. Au năvălit în Anglia, Australia și mai de seamă America de Nord, în USA și Canada.
Cum ungurii sunt mari meșteri în ale machiaveliei se pun pe lucru și prepară viitorul oricât de îndepărtat ar fi el, pricipalul fiind să se capteze bunăvoința și naivitatea opiniei publice mondiale și să-i convingă pe oamenii politici de dreptatea cauzei maghiare; și în cazul când se va ivi o conjunctură politică favorabilă maghiarismului revizionist, existența statului român să fie pusă la grea încercare. Cei mai activi sunt ungurii din America, fiindcă ei se gudură pe lângă cei mai puternici.

În America, Anglia și Franța, au reușit să-și construiască baze de atac pentru asaltul final de cucerire a Transilvaniei Românești. În vederea acestui atac au conceput un plan diabolic cu mare efect.

În America funcționează câteva institute particulare maghiare de educație pentru fete. În aceste institute se recrutează, de către o comisie de specialitate, fete de o frumusețe angelică. Acolo primesc o educație intelectuală de prim rang, învață limbile străine de mare circulație, bunele maniere și pricipala materie este arta de a seduce. Se pune accentul pe descoperirea tuturor slăbiciunilor bărbaților și în general a tuturor mofturilor, după care bărbații se dau în vânt. Majoritatea acestor amazoane sunt baronese, contese și alte soiuri de aristocrate ruginite. Ori, este știut că americanii se dau în vânt după antichități, tablouri și titluri de noblețe. Ori cum numarul acelora cu blazon veritabil e limitat, s’a ajuns la necesitatea de a se falsifica hârțoage și pergamente, fiindcă cererea e mare.

Îndată ce amazoana este pregătită suficient și înarmată cu toată panoplia armelor seducției, este trimisă la vânat. Ce vânat caută amazoana maghiară?

Activitatea amazoanelor este foarte fructuoasă. Două dintre ele sunt căsătorite cu doi fii de-ai generalului și fostului președinte al USA, Eisenhower. Altele cu senatori în funcție, foști și viitori, cu congresmani, bancheri, industriași, profesori universitari și alte mărimi americane; primul rezultat al acestei forme de activitate maghiară este că peste 70 de senatori și deputați au depus o moțiune în senat și congres, protestând împotriva persecuțiilor de tot felul cu care sunt tratați cele trei milioane (?) de unguri din România de astăzi. Și să nu uităm că meciul are 12 runde. Nu mai vorbesc de atmosfera proastă cu care suntem tratați de multe ziare și reviste de mare tiraj din America, Anglia, Franța și alte țări din lume.
Paralel cu această gigantică acțiune de subminare a tot ce este românesc ei lucrează periculos și în țară.

_______________________________________________

Drept completare, prezentăm un fragment din cartea “Drumul Crucii” (vol 2, pag 66, editura Litera 1993) scrisă de Aurel State. Aflăm pățania unui ofițer sovietic prins în mrejele unei contese maghiare specializată în „afaceri dulci”.

El mi-a povestit cum a întâlnit întâmplător, la un conac din pustă, o tânără contesă. A reușit să salveze o fotografie a ei cât un timbru. Un chip frumos, avântat, schillerian. Din povestiri: o femeie îndrăcită, care știa sa umble cu câini și cai, capricioasă, despotică. Pe el l-a înrobit integral dintru început, devastându-l. Închipuiește-ți variantele textului deselor întâlniri ale celor doi, pornind de la pozițiile lor inițiale:
– Unde ți-i ura neâmpăcată împotriva aristocrației?
– Dragostea nu știe decât de adorare, bânguia el anost.
– Ce-ai făcut cu conștiința hâdă a luptei de clasă, prolet obscur?
– Sufletul meu de dincolo de teorii, continua el jalnic să se târască.
În societatea înaltă, pe lângă care războiul trecuse ca un vis urât, dar fără s-o năruiască încă, se găsea permanent cineva care să-i deschidă ușa iar el și i-ar fi făcut pe toti aliați ca să-și apropie iubita. Nobilimea maghiară nu întârzie să-i prezinte ca unui atotputernic liste cu prizonieri maghiari, pe care el putea să-i ceară, în interes de serviciu, de oriunde de pe teritoriul maghiar. Cine poate urmări firul ascuns al acestor concesii? Cert e ca el obținu actele necesare unui cetățean maghiar și se apucă sârguincios să învețe limba iubitei. Ea îl purta în joacă și în serios prin rai și iad. Iată un joc.
– Aici sunt veșmintele înaintașelor mele, arata provocator femeia către zidul de dulapuri cu uși glisante.
– Învie aceste splendori, îmbrăcându-le, o implora el.
– Închide ochii și așteaptă să-ți spun eu: gata! condiționează ea.
Tremura, biciuit de foșnetul mătăsurilor și de alunecarea atlaselor. Ea trecea prin fața ochilor lui uluiți, prin apa oglizilor în crinoline, în somtuoasele rochii cu trenă, cu umerii goi sau în volănașe, zâmbind fericită. Parada strălucirii femeii a fost cel mai fastuos vis pe care-l trăise căpitanul serviciului special al unui front de armate.
Odată, la semnalul ei, (el jură că-l auzise) deschise ochii și-n mijlocul toaletelor risipite în jur, Eva lumina mai orbitor decât toate variantele ei istorice. Pornise amețit cu brațele ridicate, dar furia ei, răsucită ca un comutator, îl lovi peste ochi alungându-l din casă. Ca s-o îmbuneze făcu drumul spre un orășel austriac din apropierea graniței maghiare. Războiul trecuse peste Ungaria, dar trecuseră și câteva săptămâni în care el își uitase obligațiile militare. La volan, adâncit în reverie pe autostrada Balaton – Viena, îi păru că, în trecere, un chip cunoscut îl fixă o clipă. Frământările de conștiință îl făcură să creadă că era șeful său. Alungă obsesia, dar, în primul orășel din drum, câteva mașini îi închiseră drumul. Maiorul lui îi aruncă un rânjet: bun găsit, tovarășe Lomaiev!
La care el, vorbind ungurește, prezentă neconvingător, legitimația. Relațiile l-au ajutat să-și primească pedeapsa doar pentru simplă dezertare. În curând se va întoarce la Moscova.