YOGA- un „cadou divin”, oferit de catre zeul Khrisna omului, prin mijlocirea lui Arjuna.


yoga2

Exista în intreaga lume un interes pentru YOGA, chiar şi printre creştini.
Este trist ca în zilele noastre numerosi crestini ratacesc în cautarea spiritualitaţilor orientale.

Yoga e prezentata ca fiind un fel “psihologie aplicata”, o metoda de combatere a stresului, deci stiinta cat se poate de laica.Se induce paguboasa idee precum ca un crestin poate frecventa cursurile yoga fara nici un fel de problema, la fel cum poate frecventa cursuri de badminton. Se incearca o „armonizare” a Crestinismului cu paganismul yoga, karma, reincarnare etc.

In realitate e o perdea de fum in spatele careia se ascunde zeul Khrisna.
Yoga se bazează pe chestiuni fundamental religioase, cu ar fi: legea karmei, existenţa şi nemurirea sufletului, metempsihoza sau reîncarnarea.

Promotorii practicilor yoga mint de îngheaţă apele atunci când prezintă yoga drept o nevinoată practică laică lipsită de conotaţie religioasă.Punctul culminant al practicilor yoga presupune contopirea cu zeul-Krishna, adica entitatea suprema care a inventat cosmosul, iar in pauza a inventat yoga. Povestea cu yoga laica/stiinţifia e praf de aruncat in ochii ignoranţilor. Asa ca nu merge cu „yoga de sanatate”. Se poate face gimnastica, inot etc, astea-s chestii „de sanatate”, nu yoga.

Yoga reprezinta un afront la adresa lui Hristos, orice propovaduitor, orice „guru” este un oponent al Evangheliei. Totusi, intindem o mana prieteneasca tuturor celor ce doresc sa se elibereze din mrejele yoga.

 

Acest articol a fost publicat în America, antihrist, antroposofie, Assemblies of God, ateism, baptism, Bhagavad Gita, biblie, Biserica, capitalism, cezaropapism, Church of God, Crestinism, Filosofie, Gnosticism, Halloween, Hermes Trismegistus, iehovism, Martin Luther, martorii lui iehova, nationalism, neoprotestantism, new age, NKVD, penticostal ,evanghelic,evanghelizare, Protestantism, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, teologie, teosofie, yoga. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la YOGA- un „cadou divin”, oferit de catre zeul Khrisna omului, prin mijlocirea lui Arjuna.

  1. michaelm2012 zice:

    Ai vorbit tu cu Iisus? Iti dai cu presupusul fiind total pe dinafara in privinta acestui subiect. Yoga este un instrument spiritual ancestral ce este compatibil cu orice religie. Ca un fel de sport ce nu are contraindicatii ba chiar pt fiinta religioasa este foarte benefica deoarece contempland structura interioara a fiintei te ajuta sa intelegi mai bine raporturile omului cu Dumnezeu.
    Pana nu ajungi sa il auzi personal pe Iisus abtine-te sa vorbesti in numele Lui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.