Sfârşitul lumii unipolare


Evident că astfel de declaraţii fac parte din încleştarea mediatică. Mai degrabă au scopul de a readuce în actualitate mai vechile temeri ale publicului american legate de confruntarea cu un oponent real, capabil să facă faţă aroganţei şi hegemoniei blocului atlantic dominat aparent de USA. Declaraţiile lui Dimitri Kiselyov lansate în ziua referendumului din Crimeea marchează moartea lumii unipolare şi naşterea lumii multipolare. Altfel spus, lumina Licuriciului începe să pălească, iar Pax Americana, uşor, uşor se transforma într-o gloabă ramolită.
_______________________________________________________________

Unul dintre cei mai cunoscuti prezentatori ai televiziunii publice din Rusia a declarat pe post ca tara sa este singura capabila sa transforme Statele Unite in “cenusa radioactiva”. Afirmatia a fost facuta duminica, in timp ce in Crimeea avea loc referendumul privind viitorul republicii autonome ucrainene, denuntat ca ilegitim de statele occidentale, UE si OSCE.

Rusia este singura tara din lume capabila sa transforme SUA in cenusa radioactiva”, a spus Dimitri Kiselyov in cadrul emisiunii pe care o prezinta saptamanal la postul public Rossiya 1.

Kiselyov a precizat acest lucru pentr a-si sustine ideea ca SUA si presedintele Barack Obama se tem de Rusia lui Vladimir Putin, in contextul crizei dinUcraina. Prezentatorul a declarat cele de mai sus in timp ce pe un ecran urias din spatele sau se putea vedea o ciuperca atomica si cuvintele ”cenusa radioactiva”.

Chiar americanii considera ca Putin este un lider mai puternic decat Obama”, a spus Kiselyov, facand referire la diferite sondaje.” De ce il suna Obama pe Putin si vorbeste ore in sir?”, se intreaba prezentatorul.

Barack Obama este presedintele american care a negociat un nou tratat START (pentru reducerea armamentului strategic) cu Rusia, tratat semnat in 2010 de Obama si presedintele rus Dmitri Medvedev. Deschiderea lui Barack Obama pentru renegocierea acestui tratat a fost una dintre ratiunile pentru care i-a fost decernat un Premiul Nobel pentru Pace extrem de contestat de lideri politici si jurnalisti la acea data, fiind considerat un cec in alb acordat presedintelui SUA.

Kiselyov a mai facut referire in cadrul emisiunii sale la asa-numita capabilitate ”mana moarta”, care permite Rusiei sa lanseze rachete balistice intercontinentale cu focoase nucleare in mod automat, in cazul unui atac nuclear. Sistamul este cunoscut din perioada Razboiului Rece sub denumirea de “Perimetru”, iar foslosirea sa in Rusia post-sovietica nu a fost niciodata confirmata oficial. Kiselyov sugereaza insa ca acest sistem este inca activ, dand Rusiei posibilitatea sa riposteze nuclear chiar si in cazul in care toate punctele de comanda ar fi distruse de o lovitura a Vestului.

Chiar daca persoanele din structurile de comanda nu ar putea fi contactate dupa un atac atomic al inamicului, sistemul ar lansa automat rachetele noastre din silozuri si de pe submarine si ar face-o spre tintele corecte”, a spus Kiselyov, in timp ce un grafic prezentat pe post arata o racheta indreptandu-se dispre tarmul rus al Pacificului spre coasta de vest a SUA.

Dmitri Kiselyov este considerat unul dintre cei mai agresivi prezentatori TV din Rusia si s-a remarcat prin declaratiile sale homofobe. Anul trecut, Putin l-a numit pe Kiselyov la conducerea agentiei Russia Today, care urmeaza sa inlocuiasca agentia Ria Novosti, care va fi desfiintata. Miscarea are ca scop promovarea mai eficienta a pozitiilor oficiale ale Rusiei.

SURSA:  http://www.cotidianul.ro/televiziunea-publica-din-rusia-putem-transforma-sua-in-cenusa-radioactiva-234117/

Anunțuri

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în America, Asia, ateism, capitalism, cold war, comunism, crimeea, Eurasia, Europa, Evrei, gay, geopolitica, globalism, marea neagra, marxism, nationalism, NATO, ONU, politicianism, propaganda, Razboi, Romania, Rusia, socialism, ucraina, UE, war și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Sfârşitul lumii unipolare

  1. mihai zice:

    hai sa fim seriosi, totul este un teatru jucat, papusarii ai au pe amindoi la mana, atit putin cat si obama
    un lucru este cert, si anume: directia este ft. ciudata in care se indreapta omenirea

  2. Ranevskaya zice:

    @ mihai
    Asa crede Secu, dar se inseala.

  3. Pingback: ARTICOLE BLOGURI ORTODOXE (24.03.2014): MAI SUNT 7 ZILE … 24 martie – 15 ani de la BOMBARDAREA SERBIEI. “Romania furata” – roman. Un American fost luptator in Vietnam – preot ortodox la Iasi | Saccsiv's Weblog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s