Propaganda împotriva Olimpiadei de la Soci şi lecţiile sale


Prin organizarea Olimpiadei de la Soci, preşedintele Putin a intenţionat să arate lumii o Rusie renăscută din propria-i cenuşă, eliberată de comunism şi revitalizată după un deceniu de jaf din partea oligarhilor.

Lecţia 1. Olimpiada. Lecţia de la Putin.

Nimic mai potrivit decât un eveniment sportiv de marcă, precum o olimpiadă sau un campionat mondial, pentru a accentua încrederea rușilor în propriile forțe și pentru a creea o imagine pozitivă în exterior.
O Rusie nouă, o Rusie puternică, o țară competitivă și deschisă, aceasta cred că a fost o lecție pe care a dorit Putin să o ofere propriului popor și lumii întregi.
Au existat chiar și gesturi de clemență, cum ar fi eliberarea din detenție a unor așa ziși „dizidenți” ai președintelui rus, respectiv membrele Pussy Riot și a magnatului Hodrokovski.

Lecția 2. Propaganda anti-Soci. Lecția pentru Putin.

„Olimpiada de la Soci reprezintă cu adevărat Rusia – traficul e infernal, alcoolismul face ravagii, la robinete curge o apă maro și culmea, sportivii sunt nevoiți să stea în grup la toaletă. Cea mai scumpă olimpiadă din istorie a costat zeci de miliarde de dolari din cauza megalomaniei lui Putin, care totuși nu poate ascunde incompetența și grosolănia rușilor” – ni se transmite pe toate canalele media americane, europene și chiar românești. Ce mai contează că imaginile sunt vechi, părtinitoare sau chiar trucate dacă așa spune presa?! Dar despre cine controlează mass media americană și europeană, poate într-un alt articol…

În timp ce presa mainstream ironizeaza și înjură Rusia, politicienii de primă linie ai Occidentului (era sa spun lumea bună), boicotează prezența la ceremonia de deschidere invocând varii motive cum ar fi ilegalitatatea propagandei homosexuale…

Lecția nr. 2 este o lecție pentru Putin și începe cam așa: „Not so fast, Mr. President!
Nu contează cum vrei să arate Rusia, nu contează câți bani și câte eforturi ați investit, nu contează cum arată lucrurile în realitate, lumea va percepe țara așa cum o vom prezenta noi, pentru că noi canalizăm și prezentăm informația. Orice eforturi ale voastre sunt în zadar, atât timp cât noi le putem trece sub tăcere sau chiar întoarce pe dos. Băgați-vă mințile în cap!”

Că lucrurile stau chiar asa, adică puterea propagandei de a înfățișa niște nimfomane și un hoț ca pe niște eroi ai libertății o dovedesc chiar cazurile de mai sus, adică Pussy Riot și Hodorkovsky, campionii ai idealului democratic pe care uzurpatorii Occidentului îl doresc și Rusiei.

Să începem cu Pussy Riot. Cine are peste 18 ani poate intra pe linkul de mai jos unde Nadejda Tolokonnikova și Ekaterina Samuțevici, două dintre membrele Pussy Riot, se filmează în ipostaze mai mult decât vulgare. Tolokonnikova, gravidă la 18 ani, intră prin efracție într-un muzeu de știinte naturale unde are loc o partidă de sex în grup, si respectiv Samuțevici își etaleaza bunele maniere într-un supermarket. Totul evident în numele artei și al libertății de expresie, al egalității în drepturi, al luptei contra ideilor preconcepute, bla, bla, bla. Jos discriminarea, Jos Putin!
http://medien-luegen.blogspot.de/2012/09/pussy-riot-und-nawalny-wer-die-helden.html

Hodorkovski. Imaginați-vă puși laolalta toți hoții și profitorii privatizărilor post-decembriste din România, toți cei care au devalizat industria, agricultura și sistemul bancar românesc de după 1989, adăugați ingredientele tranziției post-sovietice, respectiv răpiri de persoane, asasinate, mașini care explodează la comandă. Multiplicați totul la diferența între scara României și cea a Rusiei și veți înțelege ce înseamnă Mihail Hodorkovski, ajuns la un moment dat cel mai bogat om din Rusia și unul dintre cei mai bogați oameni de pe planetă. Cine spune „mafia rusă” spune Hodorkovski. Iar despre cât de „rusă” este această mafie, poate cu o altă ocazie. [1]

Aceștia sunt „eroii” pe care presa occidentală îi cultivă ca antiteză la Putin. Nu e vorba de personaje marginale, sunt pur și simplu cei prezentați în mass-media occidentală ca și campioni ai luptei pentru democrație și drepturile omului. La cât de degradate au ajuns aceste idealuri și la câte crime s-au făcut în numele lor nici că se putea reprezentanți mai buni.

Revenind la Soci. „Mr. President doriți să ne arătați o țară în revenire? Nu vă dați seama că asta reprezintă un pericol pentru noi? Vreți ca oamenii pe care-i conducem să creadă ca se poate și altfel, că o elită politică chiar trebuie sa își slujească propriul popor? ”

Lecția pe care uzurpatorii Occidentului o servesc lui Putin: „Poți să faci orice, oricare iți vor fi realizările și chiar bunele intenții, nu vei fi niciodată destul de bun pentru noi, vei rămâne întodeauna marginal, un barbar, o rudă de la țară, a cărei moștenire o vrem dar cu care nu ne vom arăta niciodata în public.”

Lecția e importantă, având în vedere diversele curente care se înfruntă pe culoarele Kremlinului, de la pro-occidentali la tradiționaliști. Că rușii și-au înțeles și însușit lecția o dovedesc recentele declarații ale lui Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus: „Atunci când vom dizolva armata, vom da în concesiune toate resursele noastre naturale şi ne vom vinde pământurile investitorilor occidentali. Atunci vor înceta să ne critice”, a declarat el într-un interviu pentru postul de radio Kommersant FM.

Lecția 3. Concuzii

Se poate concluziona că Putin a investit banii Rusiei și bunele sale intenții într-un gest de anvergură, care va rămâne neapreciat. Este un punct de vedere. Dacă lucrurile stau așa, atunci concluzia este cea trasă de Peskov, iar dacă rușii au ajuns în sfârșit să nu se mai hrănească cu iluzii cu privire la modul în care îi iubesc politicienii occidentali, atunci merită plătit prețul cerut de organizarea unei olimpiade. Mai bine să pierzi câteva miliarde de dolari decât să pierzi o țară întreagă pe altarul unor minciuni universaliste de tipul celor servite de bolșevici și în spatele carora se ascundeau intenții de genocid la adresa poporului rus și în special a conducătorilor săi.

Totuși o personalitate cu traiectoria politică a președintelui rus poate fi învinuită de multe defecte, însă naivitatea nu este unul dintre ele. Dar dacă Putin se aștepta ca eforturile sale să fie întâmpinate cu ură și dispreț? Dar dacă se aștepta, atunci de ce a mai organizat Olimpiada și a curtat Occidentul? Ca să fie înjurat?

Poate că Putin asemenea unui șahist care cunoaște automat mișcările din deschiderea unui joc se șah, nu joacă pentru oponent, ci pentru public, pentru a le arăta, rușilor în primul rând dar și oamenilor din întreaga lume, că de la uzurpatorii occidentului, nu se pot aștepta la nimic bun oricare le-ar fi eforturile și realizările. Poate că deși insultele și barajul mediatic au fost luate în calcul, Putin încearcă să se adreseze omenirii prezentând un nou model de lider. Dacă așa stau lucrurile, atunci, campania de public relations a Rusiei nu se poate opri aici, olimpiada trebuind să fie doar un vârf de lance în promovarea soft-powerului rusesc și a unui model care poate fi aplicat universal – modelul tradiționalist.

Reacționând agresiv și plin de ură, presa și politicienii care administrează America si Europa intră poate în jocul președintelui rus și își dau pe față toată ura și micimea sufletească. Judo diplomacy. Folosește puterea și greutatea adversarului pentru a-l învinge.

Lecția pentru noi, românii, ar suna cam așa: dacă Rusia cu toate realizările ei în literatură, muzică, știintă, cu toata istoria și bogăția ei, cu arsenalul ei militar impresionant este tratată în modul acesta, oare la ce considerație și respect se pot aștepta românii?
–––––––––––––––––-
[1] O introducere destul de bună în subiectul oligarhilor rusi, accesibilă și publicului românesc o constituie cartea Londongrad, scrisă de ziaristii britanici Mark Hollingsworth si Stewart Landsley. In carte sunt descrise cu lux de amanunt ascensiuniel a patru oligarhi „rusi” – Berezovski, Deripaska, Abramovici, Hodorkovski.
http://www.litera.ro/index.php/londongrad-povestea-incredibila-a-oligarhilor-rusi.html

SURSA:
http://romanian.ruvr.ru/2014_02_10/Propaganda-impotriva-Olimpiadei-de-la-Soci-si-lectiile-sale-2913/

Anunțuri

Despre mihailandrei

"Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu."(I Tim 1,15)
Acest articol a fost publicat în aleksandr dughin, America, Asia, bolsevism, capitalism, comunism, coruptie, Eurasia, Europa, geopolitica, Marele Arhitect, marxism, nationalism, NATO, ONU, Ortodoxie, politicianism, propaganda, Romania, Rusia, socialism, Totalitarism, UE, vesnicie și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Propaganda împotriva Olimpiadei de la Soci şi lecţiile sale

  1. mihai zice:

    in concluzie: atit putin cat si obama acestia din urma sunt produsul ocultei, 2 piese diferite pe aceias tabla de sah, ”interesant” ce se va intampla in perioada imediat urmatoare, dovada o reprezinta cele intamplate si in federatia rusa, adica impunerea si acolo a documentelor biometrice, masoneria care asi face si acolo de cap, mai vedem cum putin ca si alti presedinti de state a avut niste vieti amoroase tumultoase

  2. Tudor zice:

    Inclusiv Google s-a dat la rusi promovand logo prohomosexualitate
    http://metro.co.uk/2014/02/07/google-doodle-goes-rainbow-for-gay-rights-ahead-of-sochi-winter-olympics-2014-4294426/
    Libertate, nu-i asa??

  3. Ranevskaya zice:

    Cine crede ca Regele de Alb este in aceasi echipa cu Regele de Negru evident nu cunoaste jocul de sah.

  4. mihai zice:

    aici mam referit la faptul ca si putin ca si obama este produsul aceluias sistem
    adica mai pe intelesul tuturor masoneria canta la 2 tambale

  5. Ranevskaya zice:

    Orice imparatie care se dezbina in sine se pustieste, orice cetate sau casa care se dezbina in sine nu va dainui.
    Daca satana scoate pe satana, s-a dezbinat in sine; dar atunci cum va dainui imparatia lui ?

  6. mihai zice:

    toata lumea va trebui ca sa ajunga la un numitor comun, adica n.w.o [noua ordine mondiala], vedem cum deja vaticanul prin fostul papa facea propaganda acesteia, si majoritatea populatiei planetei il va astepta pe antihrist cu osanale, oricum ce a fost prorocit se va implini
    dovada este cam ce se petrece sub privirile noastre la nivel planetar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s